Câștigătorii concursului


Aș vrea să îi felicit pe toți cei care au avut curajul să își deschidă sufletul și să îmi trimită o bucățică din povestea lor de viață, pentru concurs.

Din 5 articole primite, 3 vor fi publicate pe blogul acesta, cu menționarea numelui autorului și premiate cu o surpriză.

Persoanele câștigătoare sunt:
Locul 1: Ana-Maria
Locul 2: Narcisa Flaviana
Locul 3: Maurizia N.

Felicitări!

Vă voi contacta prin email mai târziu, urmând să discutăm detalii.

Are sufletul desenat cu flori

Partea cea mai frumoasă la oamenii minunați, e că ei nici măcar nu își dau seama de efectul pe care îl au asupra altor oameni. Ei te luminează fără să știe ce fac, pentru că ei nu fac asta ca să te impresioneze, nu se forțează, ei pur și simplu sunt, iar acest lucru e de ajuns. 

Am întâlnit o fată, avea ceva diferit de ceilalți. O sclipire, ceva aparte. Îmi părea plină de viață și jucăușă. Copilăroasă, dulce. Îmi amintea de mine, de vechea eu. 

Nu m-am gândit că se va cuibări la mine în suflet. Nici măcar nu știu cum s-a întâmplat, dar știu că azi e acolo și că dacă nu aș fi cunoscut-o, i-aș fi dus dorul. E prietena pe care și-ar dori-o oricine. 

Când sunt la pământ, mă ridică, are mereu cuvintele potrivite la ea și nu încetează să le rostească. Când vede că nu mai am speranță iar vorbele nu mă ajută, se așează lângă mine și mă lasă să mă liniștesc iar între timp se roagă pentru mine. 
Nu mă judecă. Mă acceptă așa cum sunt.
Când sunt veselă, e acolo. Când e veselă îmi dă și mie din bucuria ei. 

Cuvintele nu sunt de ajuns ca să o pot descrie, așa cum o văd eu. E ca un diamant ce strălucește de la mare depărtare, dar nu își cunoaște valoarea. 

Are sufletul desenat cu flori și în fiecare zi rupe câte una și împarte la fiecare. 
Mie, cred că mi-a dăruit un buchet întreg, pentru că îi simt mireasma peste tot. 

Ea este prietena mea, Ala (M), mi-aș dori ca într-o zi să se poată vedea prin ochii mei, ca să înțeleagă cât e de prețioasă. Ea este un dar de la Dumnezeu. 

Sursă imagine: Pinterest

Vă rog nu uitați de concurs!

Ce crede Dumnezeu despre tine


Recunosc, nu port rochii foarte lungi, dar și când port una e ca și cum ar fi sărbătoare, toți oamenii mă privesc! Și nu, nu mă privesc în sensul bun. Azi am fost îmbrăcată cu o rochiță ceva mai lungă și puțin lărguță și am făcut greșeala să intru într-un super market. Se uitau toți la mine ca la felul patru. Și eu mă uitam la ei și nu știam în ce colț să mă ascund, cum să îmi mișc picioarele mai repede și să ies afară. Încercam să zic că nu îmi pasă, dacă eu mă simt bine ce contează ce cred alții? Dar îmi păsa.

Te-ai întrebat vreodată ce cred ceilalți oameni despre tine? Cum te văd ei? Sunt sigură că ți-ai pus întrebarea aceasta măcar o dată și ți-a păsat.
Te-ai întrebat vreodată ce crede Dumnezeu despre tine? Cum te vede El?

Oamenii se uită la suprafață. Se uită la aspectul tău fizic, la ce haine porți și cum îți stă freza. Ce machiaj ai azi și uite, ți s-a agățat tricoul!
Dumnezeu se uită la partea ta interioară. Se uită la sufletul tău, la persoana ta în esență. Dumnezeu se uită la tine. Îți vede rănile, îți vede lacrimile, zâmbetul. Dumnezeu observă cu cine te-ai certat astăzi și ieri, pe cine ai îmbrățișat, cu cine ai vorbit, ce ai făcut. 

Oare ce crede El despre toate acestea?
A văzut că nu ți-a stat părul bine și cum s-au uitat alții la tine, dar a zâmbit, pentru că în esență tu ești același indiferent de cât de perfect sau imperfect e exteriorul tău.
Dar când ți-a văzut sufletul, când ți-a văzut comportamentul de astăzi, oare ce a gândit Dumnezeu?

Știu că avem nevoie de acceptare în societate și că vrem să fim bine văzuți atunci când suntem între oameni, dar oare chiar ar trebui să lăsăm asta să conteze atât de mult?

Poate că în loc să mă uit la acei oameni care mă privea cam ciudat și la rochia mea, în loc să mă simt vulnerabilă și să vreau să mă ascund undeva, poate ar fi trebuit să le zâmbesc, să le arăt încredere, pentru că eu știu cine sunt și știu că nu hainele mă fac. Și poate că ar fi trebuit să privesc partea lor bună, pentru că până la urmă nu contează cum arăți, ci ce faci tu și ce vede Dumnezeu. 

Și dacă nu mă credeți pe mine, pentru că sunt doar o fătucă, vă las un gând celebru.

Mă interesează ce gândește Dumnezeu. Restul sunt detalii” 
Albert Einstein

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uitați de CONCURS !

Omul care mă ajută să mă înalț


Era o zi de octombrie când l-am cunoscut. Părea să fie o zi ca oricare alta. Îi mai văzusem numele înainte pe blogul său și pe la comentarii. Mai schimbasem câteva cuvinte cu el. Îmi zisese că încearcă să se apropie de Dumnezeu, iar în mine s-a născocit o idee. Ce ar fi să îl ajut?

Nu am știut atunci că de acolo va lua naștere o frumoasă poveste de dragoste și că de fapt nu eu îl voi ajuta pe el, ci el pe mine în nenumărate moduri.
El este omul care a apărut în viața mea și mi-a îmbrățișat sufletul, după prezența lui nu am mai avut cum să fiu la fel.

  • Învață să interacționezi cu oamenii, fără să aștepți ceva în schimb de la ei. 


Poftim? Vrei să spui că trebuie să fiu prietenă cu cineva fără să aștept nimic în schimb? Nu pot.
Prietena mea cea mai bună se mutase recent iar eu nu făceam față fără ea. Eram ca o epavă. Nu puteam să înțeleg de ce nu mai vorbește cu mine, de ce nu mă caută. De ce nu are nevoie de mine așa cum eu am nevoie de ea?
Oamenii nu sunt ceva ce deții. Ea pur și simplu vrea altceva acum. Trebuie să înveți să nu mai ai așteptări.
Poftim? Nu, nu, tu nu înțelegi.

  • Du-te și cere-ți scuze și dă-i un pupic.


Cum? De ce?  Nu ai văzut, ea a greșit, nu eu.
Vrei să îți lași orgoliul să câștige? Du-te.
Dar ea a greșit...bine poate am fost și eu puțin de vină...
Dacă faci tu primul pas nu pierzi nimic, ba dimpotrivă, vei avea inima liniștită.

  • Învață să dăruiești. 


De ce? Ei oricum au mai mult ca noi. Ei nu ne servesc niciodată așa cum o facem noi și ei...
Fii tu mai bună. Nu trebuie să te compari cu nimeni. Doar dăruiește și simte, iubește. Nu aștepta nimic în schimb.


  • Învață să te controlezi. 


Nu tot ce e în interiorul tău trebuie arătat afară. Ca de exemplu, furia. O poți controla. Ți-a plăcut de tine atunci?
Păi nu, dar nu pot să fac asta!
Ba, da poți. Totul pornește de la mintea ta. Tu ești stăpână peste tine.
Vezi, ce frumoasă ești acum, când ești dulce și cu suflet bun. Ce te împiedică să fii așa mereu?


  • Nu-ți mai alimenta gândurile negative. Ești supărată acum, nu mai analiza totul. Așa îți alimentezi plânsul. 


Lasă-mă în pace. Tu nu știi ce simt eu.
Dacă rămâi în situația asta nu rezolvi nimic, doar îți faci mai mult rău.

Am învățat multe de la acest om, nu știu dacă am loc să înșir totul aici și nici nu îmi vin toate în gând acum, dar el m-a ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Și pentru asta îi mulțumesc.

El este Florin, soțul meu, omul care mă ajută să mă înalț.

Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să citiți și Numele ei era Cristina.
Nu uitați de CONCURS, înscrieți-vă. Detalii aici CONCURS

Sursă imagine: Deviantart

Dragă Dumnezeu, deschide-ți palma


Îmi place noaptea, știi? Mereu mi-a plăcut. Nu mă întreba de ce, pentru că nu știu să îți răspund exact. Poate e vorba de liniștea ce o cuprinde, de faptul că oamenii se duc la casele lor iar afară nu rămâne decât un sunet mut. 

Când eram mică circula acel zvon, mai ții minte? Cum că atunci când vezi prima stea pe cer îți poți pune o dorință. Eu îmi doream cu disperare ca acel zvon să fie adevărat pentru că de fiecare dată când apărea steaua aceia, aveam ceva de zis. Uneori, chiar o așteptam. 

Dar am crescut acum și steaua a dispărut undeva într-un abis iar dorințele mele s-au stins una câte una. Ceva îmi zice că Tu le-ai prins în palma Ta, că poate le porți cu Tine pe undeva...

Nu mai sunt acel copil, știi? Bineînțeles că știi, doar cunoști totul. 

Cred că astăzi am rănit mulți oameni și apoi te-am rănit și pe Tine. Sper că știi că nu am vrut să se întâmple așa. Uneori, o iau razna. Uneori îmi pierd controlul și mă pierd. Apoi Tu mă cauți și mă găsești și mă porți pe brațe.
Astăzi unde ai fost?

Îmi poți citi sufletul acum? 
Mi-aș dori atât de mult să pot, să găsesc drumul si răbdarea și pe Tine. Trimiți o stea la mine? Sau poate vii chiar Tu. Deschide-ți palma și îți voi pune în ea toate dorințele și durerile mele.

Îmi plac stelele, știi? Din tot ce ai creat, stelele mă fascinează, dar, știai deja asta. Apropo, ești așa minunat. 

Dragă Dumnezeu, vino și stai cu mine. Nu am cafea, nu am nici chipsuri și ...ei bine, nu am nimic, doar vino. 

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uitați de CONCURS!

Concurs - intrați în joc


Dragilor, m-am gândit să organizez un concurs. Sper să vă placă ideea și să intrați în joc.

Nu știu dacă v-ați dat seama, dar prin articolul ”Numele ei era Cristina”, am început de fapt un proiect pe acest blog, un proiect prin care vreau să îi scot în față pe oamenii care au fost un model, o luminiță pentru mine și pentru alte persoane. 

Tematica concursului va merge tot spre această direcție. Sunt sigură că avem cu toții măcar un om special care ne-a influențat viața într-un mod pozitiv și de la care am învățat ceva. Fie că este vorba de un părinte, de un prieten, de un vecin, de oricine...îl putem aduce la viață, prin cerneală și hârtie. 

Ca la orice concurs va exista și un premiu, de fapt în cazul nostru va fi vorba de locul 1 și locul 2, ambele vor fi premiate, iar pe lângă aceste premii, articolele voastre vor fi publicate la mine pe blog :)

Tema: Omul special din viața ta, de la care ai învățat ceva. (Mi-aș dori să menționați în articol și ce ați învățat de la acea persoană)

Condiții de participare: domiciliu în România, vârsta minim 17 ani, respectarea tematicii și scriere cu diacritici.

Ce și cine câștigă? 
Vor exista 2 persoane câștigătoare. Articolele lor vor fi publicate pe blogul meu, plus vor primi un colet surpriză acasă. 

Data limită de trimitere este 17 august. 
Articolele se pot trimite pe acest email: laviniahumeniuc@gmail.com  va trebui să primiți confirmare.

Juriul : eu și încă 2 persoane.

Sper să participați :D Pentru întrebări sau nelămuriri vă stau la dispoziție :)

UPDATE : Dacă articolele voastre au acel ceva, sunt dispusă să premiez mai multe persoane, așa că vă rog, îndrăzniți!

Cei mai frumoși oameni din lume


Există oameni pe care nu-i observă și nu-i aplaudă nimeni. Oameni care nu ajung la televizor pentru ceea ce fac, nu sunt trâmbițați și totuși sădesc ceva în inima ta printr-un gest simplu. 

Eram în mașină cu soțul meu. În față se vedea o trecere de pieteni și un băiat, tânăr, cu un câine așteptând să treacă. Soțul meu oprește mașina. Băiatul din fața noastră face câțiva pași pe trecere după care se întoarce către noi cu un zâmbet enorm de mare pe față, face un semn din cap. M-am uitat lung la el. Scria ceva pe chipul lui: recunoștință și bucurie. Era o față senină, atât de frumoasă. Îmi ziceam că nu am mai văzut de mult un chip atât de radiant, mai ales dintr-un motiv simplu ca acesta. 
Acum că stau să analizez lucrurile, știi ce cred? Că el avea pace și bucurie în suflet de dinainte, el nu a făcut decât să împărtășească un pic din raiul lui, cu noi. Iar eu, mă bucur că a făcut-o.

Merg pe stradă. În fața mea stă un om bătrân, cere 50 de bani. Trec pe lângă el, după care mă opresc. Mă întorc și îi las ceva. Când se uită la mine are o privire în care se pot citi atât de multe. Bucurie, amestecată cu ceva, ceva ce mă face să plâng și nu am întâlnit la mulți oameni ca el. Nimeni nu m-a, mai privit așa. Am impresia că mi-a arătat o bucățică din sufletul lui atunci. 

La grădiniță. O fetiță vine la mine: uite Lavi, ți-am făcut un desen, îmi spune zâmbitoare. Are un zâmbet senin de copil. Aș vrea să mi-l pot pune și eu pe chip. Mulțumesc, îi spun și zâmbesc iar în mine se sădește ceva. 

Când o să realizăm oare cât de frumoși suntem atunci când suntem recunoscători, când iubim, când oferim din raiul nostru altor oameni?

Cei mai frumoși oameni din lume nu sunt cei ce au un chip perfect, cei mai frumoși oameni din lume sunt cei ce au recunoștința în inimă și sclipesc. Ei lasă ceva din lumina lor pe oriunde trec.

Sursă imagine: Pinterest



Numele ei era Cristina


Pe vremea când locuiam în orașul meu natal, am cunoscut o fată. Numele ei era Cristina. Era mai mare decât mine și locuia cu noi, în gazdă. Nu știu dacă a realizat vreodată cât de mult a însemnat pentru mine, dar ea este unul dintre oamenii care m-au ajutat să cresc.

Eram încă o copilă când am întâlnit-o pentru prima oară, aveam vreo 12 ani și eram pusă pe șotii. Deși multe amintiri din acea perioadă îmi sunt șterse, chipul ei nu am să îl pot uita niciodată. Avea un zâmbet dulce pe față și o privire blândă era presărată în niște ochi frumoși. Un glas cald și un suflet bun.

Cristina mi-a pictat viața. A fost ca și o soră mai mare pentru mine. Dormeam împreună, împărțeam mâncarea, râdeam și uneori chiar plângeam pe umărul ei. Părea să știe mai multe decât spune și îmbrățișarea ei era ca un cer plin de stele, ceva din care nu m-aș mai fi desprins niciodată. 

Odată mi-a zis, că oamenii îmi vor spune multe, dar că eu nu trebuie să iau în considerare decât ceea ce îmi este de folos. Că nu trebuie să pun la suflet vorbele care rănesc și oamenii răutăcioși care râd pe seama mea. 

Când ne-am mutat, am pierdut-o pe Cristina. Am mai vorbit apoi de câteva ori, dar cumva, uneori, distanța rupe legăturile. Nu mai știu nimic de ea. 

Mi-au rămas în schimb aceste versuri, pe care atunci nu le-am înțeles, dar azi le păstrez în sufletul meu. Oriunde ai fi, îți mulțumesc, Cristina! Dumnezeu să îți răsplătească!

”Ai să te tulburi și vei încerca să îți găsești liniștea; ai să te mânii dar ai să vrei să ierți; te vei supăra dar ai să vrei să zâmbești...
Și ai să reușești dacă ai să vrei să te smerești. Să îți aduci aminte că nu ești cu nimic mai presus decât aproapele tău și că deasupra noastră există un singur Dumnezeu. 

Fii cu luare aminte și cu credință și prin toate ai să treci simțind mângâierea, grija și iubirea Celui de sus. Nu uita! Ce nu găsești la oamenii din ziua de azi sigur ai să găsești la Dumnezeu!

Îndrăznește să ceri, să bați, să cauți și ți se va deschide, vei afla și vei cunoaște. Gândește-te că ai un scop în lumea asta. Află-l și dobândește-l! Când ai să îți dai seama de tot ce ți-am scris aici, fie ai să te bucuri, fie o să te întristezi, dar cu siguranță îți vei aduce aminte de mine.”

Sursă imagine: Pinterest

Lecțiile prin care ne poartă sunt diferite


Mi-a luat destul de mult timp să învăț că nu primim toți aceleași lecții de la viață și nu toți avem același drum.
Treceam pe lângă oameni și îmi spuneam că ei nu văd lucrurile ca mine. Era adevărat. Pentru că suntem diferiți, gândim diferit, avem experiențe de viață diferite și mergem pe drumuri diferite. Chiar dacă avem același Dumnezeu, chiar dacă suntem prieteni.

Nu puteam să înțeleg cum Dumnezeu îmi poate vorbi mie în legătură cu ceva, cum mă poate învăța anumite lucruri dar fără să-i implice și pe oamenii din jurul meu. Îl întrebam pe Dumnezeu: ”Ei de ce nu știu? Nu i-ai învățat?” Și nu înțelegeam de ce răspunsul Lui era nu.

Nu suntem la fel, suntem unici. Am fost creați diferiți. Suntem frați, suntem surori, pentru că îl avem pe Dumnezeu ca Tată, dar darul pe care El l-a pus în fiecare din noi este diferit. Lecțiile prin care ne poartă, șoaptele pe care ni le trimite, sunt diferite. Pentru că și experiența noastră cu El e diferită.

Îmi zicea o prietenă că ea nu știe când am eu timp să gândesc atât de mult. Eu pur și simplu treceam de la un stadiu la altul. Azi aveam o idee în minte, iar a doua zi mă întâlneam cu prietena mea și îi ziceam: ”știi, m-am gândit și am realizat că de fapt...” . Și ea se uita lung la mine:” când ai avut timp să gândești atât?”

Gândesc întruna. Când merg pe stradă vorbesc cu mine. În mintea mea sunt fel și fel de lucruri și gânduri la care reflectez. Când sunt în autobuz. La duș. Când fac curat. Când ascult muzică. Gândesc întruna. Ei bine nu și ea. Prietena mea nu se preocupă atât de mult de acest aspect. Dar ea are lecțiile ei și experiențele ei. Suntem diferite, călătorim pe drumuri diferite și avem experiențe diferite dar direcția este aceeași. Amândouă căutăm voia lui Dumnezeu.

Așa că astăzi, oricine ai fi, dacă te-ai oprit la acest articol, consideră acest mesaj pentru tine. Nu îți irosi darul, visele, talantul. Ești unic/unică! Dumnezeu are de lucru cu tine, a sădit ceva în tine, ceva ce nu este sădit în alții. Nu contează ce știi să faci sau ce nu știi, dacă te lași la dispoziția Lui El va face lucruri mari cu tine.

Și nu te mai compara cu alții, după cum ziceam, fiecare are drumul său.

Nimeni nu poate păși pe drumul tău, în locul tău, să facă ceea ce tu ești chemat să faci!

Sursă imagine: Pinterest

Despre fața ascunsă a dragostei


Întotdeauna mi-au plăcut poveștile de dragoste. Pot spune că sunt o romantică incurabilă. Am citit romane de dragoste și m-am uitat la filme. Mă uit și la societatea în care trăim astăzi, dragostea însă pare așa superficială, pentru că de fapt, îi pierdem esența. 
Dragostea pare să fie despre cât de bine ne simțim și cât de frumos e totul, despre cum nu ai ochi decât pentru ea/el și cum lumea ți se schimbă. Dragostea pare să fie despre sex, despre plăcere și pasiune, câteva lucruri împărtășite și tă-dam, avem dragoste.

Nimeni nu vorbește despre fața ascunsă a dragostei, despre ceea ce dragostea înseamnă de fapt. Ce se întâmplă atunci când ieșim de sub denumirea de ”îndrăgostiți”, ce se întâmplă atunci când timpul își pune amprenta pe voi și poate nu mai ai chef să stai toată ziua nas în nas cu ea și să o admiri sau să îi faci mofturile?

Există o față a dragostei care nu ne este prezentată în filme, în romane sau în melodii. Acea parte care e de fapt, dragostea în sine. Partea în care îngrijești de celălalt chiar și atunci când ai avea de fapt chef să petreci timp cu tine. Uneori se duc lupte. Lupte cu tine, lupte cu partenerul/partenera, pentru că nici dragostea nu e perfectă. Și dragostea poartă bătălii. Uneori trebuie să fii cizelat, trebuie să treci prin câte ceva ca să poți să fii persoana potrivită.

Nu pomenește nimeni, nimic despre faptul că uneori trebuie să renunți la lucruri pentru ca să poți cânta pe același portativ cu cel de lângă tine. Despre cum câteodată sunt nori și soarele se ascunde. Nu zice nimeni ce să faci atunci când izbucnește războiul, când sunt tunete și fulgere. Dar e ok, dragostea adevărată își găsește drumul și armonia. 

Despre fața ascunsă a dragostei nu zice nimeni nimic, pentru că dragostea superficială e mai frumoasă, sună mai pompos. Adevărul e că în dragoste investești, te dăruiești pe de-antregul iar asta înseamnă că din când în când renunți la tine și slujești.

Dragostea slujește; 
Dragostea așteaptă; 
Dragostea rabdă; 
Dragostea dăinuiește. 

Nu e despre sex, nu e despre cât de bine te simți, ci e despre cum doi oameni devin intimi, două suflete dansează împreună și se înțeleg din priviri. Doi străini, devin un întreg și au senzația că se cunosc de o viață întreagă și au fost meniți să fie uniți pentru vecie.

Dragostea nu rănește; 
Dragostea nu dă jumătăți de măsură;
 Dragostea respectă; 
Dragostea își ia angajament.

Sursă imagine: Pinterest

Oriunde ești tu, sunt și Eu

Ascultă, îți șoptește vântul. 
Ia o pauză. Așează-te la umbra unui copac și oferă-ți liniștea de care ai nevoie. Lumea e asurzitoare, zgomotul e imens, dar tu, trage o gură mare de aer și pune-te jos. Iarba e moale și cerul îți aude sunetul mut. 
Nu te speria, nu ai ce să pierzi. Astăzi, te poți ierta. Știu că ești căzut și obosit. Știu că ți s-au deschis din nou rănile iar groaza ți-a umplut sufletul, dar nimic nu e pierdut. 

Amintește-ți că ești doar un om, un suflet. Poți să cazi. E în regulă să eșuezi din când în când, să-ți fie frică, să ai lacrimi, să nu fii perfect. Câteodată te-ai rănit singur. Câteodată ți-ai văzut doar eșecurile. Dar, e timpul să te aduni și să te ierți. E timpul să vezi dincolo de cicatricile ce ți-au brăzdat chipul. Ești un om atât de frumos. 

Inima ta are așa multă iubire și sufletul tău e gata să ofere o îmbrățișare celui în nevoie. Când vezi oameni căzuți vrei să le dai din aripile tale și când luminile altora se sting tu mergi și le dai din candela ta aprinsă. 
Ai o licărire în ochi, un dor de cer în suflet și o speranță în inimă. 

Deschide ochii, suflete, Dumnezeu te strigă, e nevoie de tine în lume. 

Nu, nu ești prea naiv iar inima-ți obosită nu bate degeaba. Rănile te-au făcut frumos iar acum e timpul să te lași la umbra unui copac, în brațele calde ale Tatălui. El are să îți spună ceva: te-am auzit și te iubesc. Nu sunt deloc departe, sunt chiar aici lângă tine. Îți amintești vântul de ieri? Eram acolo. Și pasărea de dimineață. Îți amintești raza de soare și steaua din noapte? Eram acolo.

Îți amintești greierul? Îți amintești furtuna? Îți amintești?
Eram acolo. Oriunde ești tu sunt și Eu, pentru că sunt Tatăl tău. Nu te părăsesc niciodată. 

Sursă imagine: Pinterest

Câteva foi de A4 și o inimă călduroasă

Nu vei ști niciodată ce ai făcut pentru cel de lângă tine, ce fel de urmă ai lăsat, în ce mod ți-ai pus amprenta. Uneori poți lumina, poți lua o bucățică din soare și o poți pune în sufletul cuiva. Alteori poți răni o inimă plăpândă.

Astăzi am să îți povestesc despre o profesoară de religie. Acum câțiva ani în urmă, pe când eram încă la liceu, a trebuit să merg să mă întâlnesc cu  profesoara de religie. Înainte să plec, a scos niște foi A4 și mi le-a întins. Îmi cunoștea familia. Mi-a zâmbit duios și mi-a spus: uite, ceva pentru mătușa ta.
Am luat foile, am mulțumit și am plecat.
Eu sunt o fire curioasă. Mi-au plăcut din totdeauna lucrurile, orice fel de lucruri. Pe acele foi, era scris cu culori diferite. Mi-a plăcut asta. Am răsfoit foile, însă nu păreau să îmi trebuiască. Același lucru l-a gândit și mătușa, când am ajuns acasă, mi-a zis să le țin eu.

Am luat foile și le-am păstrat. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar folosi la ceva. Câțiva ani mai târziu, pe când eram la facultate, într-o stare sufletească nu chiar bună, am dat peste acele foi iar un mesaj mi-a atras atenția.


Nu știu cât sens are acest mesaj pentru tine, dar pentru mine, atunci, a fost exact ce aveam nevoie. A fost un răspuns la o rugăciune. După ce am citit mesajul mi-am adus aminte de acea femeie, de zâmbetul și căldura cu care mi-a dăruit acele foi, și cum atunci nimeni nu a vrut să le ia. Apoi m-am gândit că ea nu va ști niciodată ce gest frumos a făcut și cât de mult a însemnat pentru mine, dar știi ceva? Dumnezeu știe.

Așa că astăzi, aș vrea să îți las acest gând. Ai grijă de ceea ce faci, nu știi niciodată în ce fel ai putea să luminezi inima cuiva.

Poză proprie, click pe ea pentru a se vedea mai mare.

Dumnezeu scrie povești de dragoste

Am citit astăzi comentariul unei persoane care zicea ceva de acest gen: ”nu înțeleg de ce oamenii zic că Dumnezeu i-a adus împreună și după un an se despart”.

Nu știu dacă există suflete pereche, dar știu că Dumnezeu scrie povești de dragoste pentru cei care doresc asta, pentru cei care îl implică în viața lor pe Dumnezeu. 

Când Dumnezeu îți scrie povestea de dragoste urmează niște pași: 

1. Dumnezeu începe cu tine. Te modelează, te prelucrează. Te trece uneori prin probe și te ajută să devii persoana potrivită. Dumnezeu investește în tine. 

2. Dumnezeu are grijă ca tu să întâlnești persoana potrivită. Cred că ai observat și tu că există unii oameni cu care poți crea o legătură ușor, sunt acei oameni care par să meargă în aceeași direcție cu tine. Și totuși, nu toți sunt ceea ce tu ai nevoie.  Dacă rămâi ancorat în El, Dumnezeu te va conduce către omul de care ai nevoie. 

3. Împletește funia în trei. Nu veți fi niciodată suficienți atâta timp cât sunteți doar voi doi. Dumnezeu trebuie să fie în centrul armoniei voastre. El, Cel care v-a unit trebuie să rămână în voi. 

Persoana iubită este ca și o floare. Dumnezeu ți-o scoate în cale, îți dă uneltele necesare și îți șoptește: ți-am dăruit-o, acum ai grijă de ea. Voi fi aici cu tine, pas cu pas. Dacă nu știi ceva, mă întrebi. Dar, de tine depinde ce faci mai departe. Dumnezeu nu este responsabil pentru tine, dacă tu nu te mai ocupi de floare, dacă nu o mai îngrijești sau dacă ți-e greu să îi torni apă. Dumnezeu nu mai răspunde pentru tine, dacă El te întreabă: ai nevoie de ajutor? Și tu spui, nu. 

Nu-l mai învinui pe Dumnezeu pentru relația ta eșuată. Și nu mai zice, pentru ce Doamne ne-ai unit și acum ne-ai despărțit, căci Dumnezeu rămâne fidel poveștii de dragoste pe care a scris-o și funiei în trei pe care a împletit-o, noi suntem cei schimbători, cei care pleacă și renunță.

Sursă imagine: Pinterest

Despre de ce ”m-am legat la cap”


După ce m-am căsătorit oamenii au început să mă compătimească. Unii oameni nu știau nimic despre mine, dar imediat ce auzeau că sunt căsătorită începeau: ești prea tânără, păcat, te-ai grăbit, crezi că va dura?
Zilele trecute am avut parte din nou de această discuție, discuția despre de ce să te legi la cap, pentru că așa i se spune. Discuția despre cum dragostea trece și despre distracție.

Nu obișnuiesc să îmi explic viața și deciziile pe care le iau, dar am să spun astăzi ceva despre cum m-am legat eu la cap și de ce-aș mai face-o din nou. 

M-am îndrăgostit. Acum șase ani în urmă. Au fost niște zile minunate, poate chiar cele mai frumoase zile din viața mea. Lumea a prins culoare iar eu am prins aripi. În acele zile mi-am găsit cel mai bun prieten, un suflet rătăcit ce semăna perfect cu al meu. Mi-am găsit omul care să mă înțeleagă și să mă iubească din toată inima așa cum sunt. 
Am căzut de multe ori, el a fost acolo să mă ridice. Nu m-a judecat. M-a îndrumat atunci când am avut nevoie. M-a  prins de mâna ori de câte ori a trebuit și m-a luat în brațe atunci când lumea mi se spărgea în bucăți. Și timpul a trecut, au trecut fluturșii dar în schimb au crescut dragostea, prietenia, respectul. 
E omul pe care mă pot baza, un dar primit de la Dumnezeu. Împreună facem tot ce putem să fim niște ajutoare potrivite unul pentru celălalt, să ne bucurăm, să ne iubim, să ne ridicăm. 
Când îmi întind capul pe pernă e lângă mine, mă privește cu blândețe și iubire, mă face să mă simt apreciată și dorită chiar și atunci când nu o merit. 
După șase ani, încă zâmbesc când îl văd, încă îmi vine să stau mereu în preajma lui și dacă nu suntem împreună e prezent în gândurile mele și mi se face dor. 

Dragostea nu dispare după 3 ani, așa după cum se aude, dragostea adevărată crește. Dragostea trece obstacole și îți dă zâmbetul pe buze. Dragostea te face bogat. 

Deci, da, sunt tânără. Dar nu aș schimba dragostea pentru distracție, pentru ieșiri pe nu știu unde sau pentru alți bărbați. De fapt, sinceră să fiu nici nu știu la ce se referă lumea când mă compătimește așa tare. Eu sunt fericită în relația mea, ei să zică ce vor. Dacă aș avea ocazia să ”mă leg la cap” din nou, aș mai face-o. 

Cât despre ”crezi că va dura?”. Nu știu cât va dura. Știu că nimic nu e 100% în lumea asta, dar știu că siguranța supremă e Dumnezeu iar relația noastră îl are la bază pe El, așa că cu ajutorul Lui va dura exact cât va trebui, adică până la moarte. Iar dacă nu, nu am să regret. Momentele frumoase nu se regretă niciodată, ele se păstrează în suflet pentru totdeauna. 

Așa că da, sunt legată la cap și fericită, v-aș invita și pe voi.;)

Sursă imagine: Pinterest

Inimile se nasc din durere


Oamenii spun că scriu cu durere și despre durere. Unii zic că sunt prea prinsă acolo iar alții tac. Dar am să îți zic astăzi ceva, ceva ce unii oameni uită. Durerea atinge inimi, pentru că inimile se nasc din durere. 

Poate nu știai, poate nu ai vrut să observi asta niciodată dar orice om duce în spate o poveste. Prea puține povești sunt fără cicatrici, fără inimi ciobite, fără suflete zdrențuite. Știi de ce? Pentru că esența omului e sufletul. Și știi de ce sufletul suferă? Pentru că iubește.

Ieri m-am uitat la Cenușăreasa. M-a întrebat cineva: dacă ar trebui să o descrii pe Cenușăreasă într-un singur cuvânt ce ai alege?
Răspunsul a fost simplu: dragoste.
Ea era ca o slujnică. În fiecare zi avea de făcut câte ceva, dar o făcea cu bucurie, cu bunătate, cu pace. Emana frumusețe. Și suferea în inima ei.

Asta nu înțelegem noi. Că de la suferință pornește totul, pentru că dragostea adevărată nu poate face rău, așa că uneori se sacrifică. La fel cum Dumnezeu și-a trimis Fiul la moarte pentru noi.

Tu vrei acum, tu vrei să ți se facă pe plac, dar te-ai gândit vreodată cu ce cost? Pentru ce preț?

Da, scriu despre durere. Pentru că fiecare om are o poveste scrisă cu durere. Pentru că durerea e atât de prezentă în viața noastră de zi cu zi încât ne macină sufletele.

Prea puține povești sunt fără cicatrici și nu suntem noi în măsură să cunoașteam poveștile fiecărui om, dar Dumnezeu poate. El ascultă poveștile cu cicatrici, El vindecă rănile și are leac pentru durere.
Dacă ești astăzi împovărat, dacă nu ai pace, dacă ai inima ciobită și sufletul zdrențuit nu ezita să îl contactezi. Nici măcar nu trebuie să îl suni, îi poți vorbi direct, oriunde, e chiar lângă tine.

Și încă ceva... tu știi ce capodobere face Dumnezeu din inimi zdrobite? 

Sursă imagine: internet

Nu sunt un trup, sunt un suflet.


Mult timp m-am privit în oglindă, îmi analizam ochii și mi se părea că văd ceva dincolo de ei. Mult timp am avut senzația că e cineva acolo înăuntru și se uită la mine. Era o senzație atât de ciudată, straniu de ciudată. La un moment dat am crezut că încep să înebunesc. Întrebam alți oameni dacă li s-a întâmplat și lor, îmi răspundeau că nu.

Mult timp nu am știut, dar acum știu. Eram eu, sufletul. Nu sunt un trup, sunt un suflet. Și deseori prin fereastra ochilor privesc lumea de afară. Deseori port masca ce poartă denumirea de chip. Nu, asta nu e fața mea. Fața mea e altfel. 

Fața mea e cea care plânge atunci când în mine se îneacă vapoare și se poartă bătălii cu cei mai viteji soldați ai mei. Chipul meu, cel de lut, acela zâmbește în acele momente. Trupul meu stă în picioare, defilează prin fața mulțimii și răspunde: sunt bine, în timp ce adevărata eu, stă undeva ghemuită și varsă lacrimi amare. 
Fața mea e cea vânătă. Cea care atunci când lasă ura să pună stăpânire peste ea se urâțește. Chipul meu de lut rămâne la fel. Ba mai mult, s-a inventat machiajul. Așa poți fi frumos oricând. Dar fața mea adevărată se urățește. 
Fața mea e radiantă. Atunci când zâmbește, când iartă, când iubește, când este îmbrățișată și când i se oferă dragoste. Chipul meu de lut, rămâne la fel. Dar nu și eu. Eu mă sparg în mii de bucățele, îmi iau aripi și zbor până la cer. Și câteodată îl văd pe Dumnezeu zâmbind la mine.

Nu sunt un chip de lut, sunt mai mult de atât. E ceva dincolo de amabalaj, dincolo de trupul acesta, sunt eu, eu cea adevărată.

Mulți oameni mi-au zis de-alungul timpului că sunt frumoasă, de prea puține ori m-am simțit așa. Ei mi-au văzut ambalajul, nu pe mine.
O singură persoană mi-a spus odată că sunt frumoasă și atunci am rămas mirată și m-am bucurat. De ce? Era oarbă. Nu putea să îmi vadă amabalajul dar mi-a văzut atunci sufletul și i s-a părut că sunt frumoasă, asta m-a bucurat.

Zilele acestea nu am fost prea ok, la un moment dat mi-am văzut figura reflectată într-o oglindă și m-am uitat dincolo de ea și m-am întrebat: ce faci suflete, oare cum arăți acum? Ești cumva negru?!

Om iubit, oprește-te. Nu îți mai analiza ambalajul. Lasă-ți trupul și chipul de lut în pace, oprește-te un pic și întreabă-te cum arăți cu adevărat în suflet. Îți place ce vezi?

Amintește-ți întotdeauna, nu ești un trup, ești un suflet.

Sursă imagine: Pinterest

Lumea a început să se schimbe


De la un timp, lumea a început să se schimbe. Totul devine cu susul în jos și mai nou, se pare că se schimbă și Dumnezeu.
Cât de departe ne putem duce? Cât ne vom înșela singuri?
Lumea se schimbă. Obiceiurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Dumnezeu NU. 

De ce nu deschidem ochii nici măcar acum? De ce continuăm să zicem binelui rău și răului bine? De ce acceptăm gunoaiele lumii în loc să ne deschidem inima spre iubirea lui Dumnezeu și să pricepem adevărul?

Dragilor, uneori lucrurile trebuie spuse direct, așa că asta voi face și eu acum.
Dumnezeul de azi este același Dumnezeu de ieri și va fi același Dumnezeu de mâine. Nu pot să cred că am ajuns să ne scuzăm și să îl limităm și pe Dumnezeu la mințile noastre. Nu pot să cred că am ajuns să îi însușim Lui, tot ce facem noi, doar pentru ca să fim în rând cu lumea.

Dumnezeu zice clar, păcatul e păcat. Nu, nu există cale de mijloc. Nu există cum avem noi chef. Nu, Dumnezeu nu se schimbă. 

Aaa și încă ceva. Vizionasem chiar ieri un filmuleț în care se zicea că ideea unui Dumnezeu care să te trimită în rai pentru faptele bune pe care le faci și în iad pentru faptele rele este imaginația religiei iar Biblia e un ...ei bine o carte și atât. 

Nu pot să cred cât de tare am răstălmăcit totul. Unde în Biblie se zice că se oferă mântuirea pentru fapte bune? Pentru ce a mai murit Iisus atunci? 

Nu vrem să înțelegem, rămânem în minciunile noastre și în traiul nostru destrăbălat și ne scuzăm. Îl facem pe Dumnezeu după standardele noastre ca să ne putem scuza. Dar știți ceva?

Va veni ziua când orice ochi îl va vedea. Dumnezeu nu se schimbă. Mântuirea nu este oferită prin fapte ci prin har. Mântuirea este darul lui Dumnezeu prin Iisus, pentru tine! Mântuirea este dată la cruce, acolo unde Hristos ți-a purtat păcatele. Da. Faptele voastre bune nu vă mântuiesc

Dumnezeu spune păcatului pe nume. Ești păcătos. Ăsta e adevărul. Dar există și o veste bună, aceea că Dumnezeu urăște păcatul dar îl iubește pe om, tocmai de aceea îți oferă iertare, prin Golgota, nu prin fapte bune!

De asemenea se zicea că nașterea din nou, este o frază inventată de biserică, ca să controleze oamenii. Serios?  Nu dragilor, nașterea din nou înseamnă renunțarea la trecutul păcătos și începerea unei vieți noi împreună cu Iisus. Asta e nașterea din nou. 

Sursă imagine: Pinterest

Promisiuni în nuanțe de albastru


Nu va exista întotdeauna cineva lângă tine să te apere și nu mereu vor fi oameni prin preajma ta care să te înțeleagă. Nu toți îți vor înțelege viziunea și nu toți se vor bucura de fericirea ta. Unii nu vor înțelege de ce ești fericit sau ce vrei să faci cu viața ta, alții te vor critica. Unii nu vor înțelege de ce nu ești ca ei, vor zice că ai o gândire absurdă. Dar cerul, cerul îți va fi oglindă.

Ridică ochii spre cer. Poate într-o zi vei observa ceva, ceva trebuia să vezi de mult timp, doar că nu te-ai uitat cu inima. Cerul e pictat în atât de multe nuanțe de albastru, nuanțe ale speranței, nuanțe pline de promisiuni de la Dumnezeu.

Soarele se mai ascunde după nori câteodată, prietenii se fac că uită tot ce ați avut, oamenii sunt schimbători. Dar știi ceva? Dumnezeu și promisiunile Lui rămân.

Nu mai căuta aprobare de la cei din jurul tău, nu te mai aștepta să fie mereu cineva acolo. Acceptă, cele mai grele bătălii le porți în singurătate.

Vorbeam zilele trecute cu cineva și mi s-a pus o întrebare: ce greutăți mai ai și tu? Nu, nu era o întrebare prin care să răspund uite am o rană acolo sau mă doare dincolo. Era o întrebare de la care nu se aștepta răspuns. O întrebare din aceea care deja consideră că știe totul. Iar în gândul meu se auzea răspunsul:” oh, dacă ai ști...”

Dar nu știa. Nu știa nici persoana aceea și nici alții. Pentru că poate de multe ori avem prieteni care ne ascultă, sau nu. Poate te duci la cineva și îi zici uite ce problemă am, sau roagă-te pentru mine căci mi s-a întâmplat asta, dar cu adevărat doar tu știi ce simți.

Când plângi ești singur. Îți duci bătăliile singur, închis undeva între patru pereți și nu vrei ca nimeni să te vadă sau dacă vrei să te vadă cineva nu e nimeni acolo. Dar știi ceva? Ridică-ți ochii! Astăzi cerul e pictat în promisiuni, în nuanțe de albastru numai pentru tine, căci Dumnezeu știe totul.

Și dacă uneori te întrebi: dacă mai are sens ceea ce se întâmplă în tine, dacă e măcar cineva să te înțeleagă, răspunsul e da, Dumnezeu îți pătrunde sufletul și te înțelege.

Avraam, om al ascultării


Vă amintesc că am creat o rubrică nouă, intitulată ”personaje din Biblie”, mai multe detalii puteți găsi aici, la primul articol de acest fel: Daniel, om al rugăciunii

Astăzi îl vom urmări pe Avraam, oare ce vom descoperi?

Aș vrea să observăm ceva, Dumnezeu îi dă mai întâi o sarcină lui Avraam, iar apoi îi face o promisiune. 
”Domnul zisese lui Avram: ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta. 
Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” Geneza 12: 1,2 
Vi se pare o cerere ușoară? Nu știu dacă voi ați fost nevoiți să vă părăsiți țara, sau locul în care ați crescut. Eu am fost nevoită să plec din locul în care am crescut, a fost foarte greu. Știți cum am părăsit acel loc? Cu sufletul rupt. 
Și totuși Dumnezeu vine la Avraam și îi zice: ieși din țara ta.  Și Avram ar fi putut să zică: păi stai așa, Doamne, dar parcă eram prieteni ce te-a apucat? Cum să îmi zici așa ceva? Păi aici e viața mea, aici am cunoscuți, aici am...  dar din versetele următoare aflăm ce face Avraam. 
”Avram a plecat, cum îi spusese Domnul.” Geneza 12: 4

„Avram a chemat numele Domnului” Geneza 13: 4
Altfel spus, Avraam se ruga, petrecea timp cu Dumnezeu. 

Vă mai amintiți de promisiunea pe care i-a făcut-o Dumnezeu lui Avraam? Cum că va face din el un neam mare. Interesantă promisiune, dar știți care era problema? Avraam nu avea copii. 
”Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii” Geneza 15:2
”Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri. Și i-a zis: așa va fi sămânța ta. Avram a crezut pe Domnul.” Geneza 15: 5,6
De aici aflăm că Avraam a avut încredere în Dumnezeu chiar dacă nu vedea dovezi. 

Avraam a așteptat atât de mult nașterea unui copil și când într-un final Dumnezeu i l-a dat pe Isaac, a apărut o altă cerere. 
”Dumnezeu i-a zis: ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria, și adu-l ardere de tot, acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.” Geneza 22:2
Ce îi cere Dumnezeu lui Avraam? Să își sacrifice propriul fiu. Și poate tu și eu ne-am fi opus, poate l-am fi întrebat pe Dumnezeu: Te-ai țicnit la cap? E copilul meu, am așteptat atâta timp după el, l-am primit chiar de la Tine, acum mi-l iei? Ce înseamnă asta?

Dar nu și Avraam. Pentru că Avraam știa cât de mare și de bun e Dumnezeu, Avraam știa că Dumnezeu e Tatăl său și că toate stau în mâna Sa, Avraam credea că Dumnezeu știe ce face. Avraam a ascultat de Dumnezeu chiar și în această sarcină. 

Issac nu moare, Dumnezeu oprește lucrurile. Totul  fost o încercare. 

Vedeți dragii mei, uneori Dumnezeu ne pune la încercare, să vadă dacă ascultăm de El sau nu. De la Avraam ar trebui să învățăm astăzi să fim oameni care ascultă de Dumnezeu, căci El ne vrea binele și își ține promisiunile. Mi-a plăcut foarte mult un gând pe care l-am auzit acum ceva timp la biserică: dacă tu asculți de Dumnezeu și Dumnezeu ascultă de tine. 

Dă-mi voie să te întreb astăzi, ești tu un om al ascultării?

Sursă imagine: Pinterest

Eu, Dumnezeu merg alături de tine


Cu iubire, Eu te-am ridicat de atâtea ori și în brațe te-am luat adesea.
Am mers cu tine pas cu pas, nu te-am lăsat. Când ți-a fost frig, când ți-a fost sete, am fost cu tine. Când inima îți era frântă și zăceai într-o groapă de mocirlă, am fost acolo. Când prietenii te-au părăsit și inima îți era zdrențuită, mergea dar nu știa încotro merge și ce caută, eram acolo.

Mă auzi acum? Căci sunt și astăzi aici.
Văd petele de pe haina alba pe care ți-am dat-o și te văd obosit, dar sunt cu Tine. Nu ți-am promis că nu vei eșua, că nu vei cădea, dar am promis că voi fi cu tine la orice pas și că te voi ajuta. Știi, pentru ca tu să primești acea haină albă Eu am purtat crucea. Am purtat păcatele tale chiar și pe cele de acum. Asta nu înseamnă că poți face ce vrei când vrei, dar să știi că atunci când cazi, sunt cu tine și am să te ajut să te ridici și am să-ți mai spăl odată haina. Pentru că vreau și pentru că pot să fac asta pentru tine.

Ești copilul meu iubit, mă înțelegi acum? 
Nimic nu te poate despărți de dragostea Mea. 

Am pus despărțire între tine, păcat și Mine prin Golgota. La cruce am purtat totul. Încă de pe atunci te purtam în brațele mele deși nu existai. Te iubesc atât de mult. Nu te pierde și nu gândi nici măcar pentru o clipă că valorezi mai puțin în ochii Mei, acum.

Indiferent de ceea ce faci te iubesc la fel de mult. Aminește-ți că faptele tale bune nu valorează pentru mine, nu ele îți aduc salvarea. Amintește-ți că te știu exact așa cum ești, Am fost conștient de acest lucru din totdeauna dar am continuat să te iubesc.

Nu te clătina. Poți pierde o furtună, o cădere, dar nu războiul. Eu l-am câștigat pentru tine. Nu te părăsesc, merg înaintea ta așa cum îmi ceri. Înaintează cu încredere, căci, Eu, Dumnezeu te văd zi de zi și merg alături de tine.

Când nu mai poți, privește cerul, mă oglindesc în el.

Sursă imagine: Pinterest

Nu am văzut niciodată o iubire perfectă


Oamenii visează deseori la acea iubire perfectă văzută în filme. Fetele visează la acel el care se dovedește a fi mereu un cavaler și un romantic înăscut. Băieții visează la acea ea care este mereu frumoasă, aranjată, perfectă. 

Oamenii visează deseori la o iubire care nu există, o iubire care nu este reală iar atunci când nu o întâlnesc rămân dezamăgiți și încetează să mai creadă în dragoste. 

Am să îți spun astăzi ceva, nu am văzut niciodată o iubire perfectă.Sunt într-o relație de dragoste de 6 ani și nu am cunoscut acea iubire. 

Cunosc în schimb, un băiat care nu este romantic. Nu. Ce să-i fac, pur și simplu nu e genul lui. Însă are acel ceva în privire. Chiar și acum, după acești ani în care ne-am cunoscut cu bune și cu rele, mă uit la el și văd cum mă oglindesc în ochii lui, mă uit la el și îi văd ochii luminând atunci când mă privește. 
E acel gen de băiat care își face timp mereu pentru mine. Avea timp și înainte, are și acum. Eram încă pe la începutul relației, când, dacă îl sunam la orice oră din noapte îmi răspundea la telefon fără să conteze faptul că îi perturbam somnul. E acel gen de băiat care e gata să îți aducă marea la picioare și să facă totul pentru a te ști fericită. Acel gen de om care te îmbrățișează strâns și îți arătă mereu că te iubește prin lucruri mici, aparent nesemnificative. Da, îmi aduce mai rar flori, nu îmi deschide portiera de la mașină sau ușile pe unde mergem, nu se pricepe deloc să facă cadouri și, după cum am mai zis, nu e romantic,dar e al meu.  Sufletul meu, imperfect, alături de care am parte de o iubire imperfectă pe care o găsesc atât de frumoasă cu fiecare zi ce trece tot mai mult.

Nu există acel gen de iubire perfectă pe care mulți îl caută astăzi. Există dăruire, răbdare și implicare. Există sacrificii, dealuri de urcat și punți de trecut. Există soare și furtuni. Mai înainte ca să poți fi iubit, trebuie să fii tu persoana potrivită. 
Iubirea presupune angajament, responsabilitate și dăruire, abia mai apoi primești totul înzecit.

Sursă imagine: Pinterest

Ascultă-ți bătăile inimii


Închide ochii. Respiră.
Nu e niciodată prea târziu să o iei de la capăt. Încă este timp să întorci pagina. Oftezi. Știi că mâine, când vei deschide ochii, te vor aștepta aceleași lucruri. Aceleași probleme se vor ține ca scaiul lipite de tine, aceleași fețe vei vedea, aceleași umbre. Știi că mâine te va durea din nou inima și ziua va fi la fel de mohorâtă ca cea de ieri, dar mai știi ceva. Ai ajuns atât de departe încât nu poți renunța acum. Ești aproape de final.

Deschide-ți inima. Respiră.
Tu știi ceva ce alții nu știu, tu știi că inimile frumoase se nasc din porțelanuri ciobite și puse la loc. Tu știi că inimile frumoase au gustat din durere pentru ca mai apoi să se poată bucura. Tu știi că inimile frumoase fac parte din culorile cerului și poartă lumină cu ele oriunde se duc. Și mai știi ceva, știi că inimile frumoase sunt imperfecte în ochii lumii, dar sunt spălate cu sânge sfânt, vărsat de Mântuitor pe cruce.

Închide ochii. Ascultă-ți bătăile inimii.
În momentul acesta, mai este o inimă care bate împreună cu a ta. Inima lui Dumnezeu. Privește spre ceruri, spre munți. Tu știi că bucuria e pe drum. Tu știi că mai ai doar puțin de așteptat.

Șterge-ți lacrimile, cerul are răspuns la rugăciunile tale, la suspinele tale, la tăcerea ta. Cerul are răspuns și în curând ți-l va da.

Sursă imagine: Pinterest

Ziua la care visezi este pe drum


Știi, ziua la care visezi de atât de mult timp, ziua în care Dumnezeu își va aduce la îndeplinire promisiunile pe care le are față de tine? Este pe drum. Este mai aproape decât crezi.

Ziua în care va răsări soarele iar inima ți se va umple de fericire, ziua la care speri și ziua și noaptea este atât de aproape încât nici nu îți imaginezi. Mai e puțin și vine.

Dumnezeu te privește chiar acum cu bucurie, te ia în brațele lui de Tată, te strânge cu putere și îți spune: șterge-ți lacrimile, te-am auzit și îți știu luptele, sunt chiar aici, sunt lângă tine iar izbăvirea e pe drum.

Știi, oamenii care te-au secătuit de vlagă și te-au lăsat fără putere, oamenii care ți-au oprit respirația și ți-au furat fărâme din suflet au fost un test, dar l-ai trecut. Mai e puțin și va fi bine. Vor dispărea. În locul lor vor fi plantate flori de biruință.

Nu ești singur în lupta asta, niciodată nu ai fost. Dumnezeu te-a vegheat pas cu pas și o va mai face. Fii puternic, fii lumină, fii răbdător căci ziua aceea e pe drum.

Suflete curajos, ridică-ți ochii spre cer, căci de acolo vine îndurarea. În curând. În curând.

Zâmbește, mai e puțin și vine.

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Da, era pentru tine mesajul.

Vreau să merg acasă


Îmi șoptește încet cu o voce suavă, de abia o aud:
vreau să merg acasă.
Ce?
Acasă. Vreau să merg acasă. 
Dar ești deja, acasă.
Nu, nu aici. Acolo sus. Îmi imaginez că soarele nu încetează să existe niciodată, nu se ascunde după umbre și cerul nu se întunecă. Acolo unde stelele sclipesc întruna, pâlpâind, aducând cu ele speranța. Acolo unde locuiește Dumnezeu și ne așteaptă. Mă așteaptă și pe mine, și pe tine să ne ia în brațe. Ți-am mai zis, că vreau o îmbrățișare mare de la Dumnezeu?
Da, dar...
Vreau să merg acasă. Mai durează mult?
Nu știu...
Trimite-l pe Dumnezeu la mine.
De ce?
Vreau să stau de vorbă cu El și să îi cer o îmbrățișare. 


Sometimes I fell like going home

Sursă imagine: Pinterest

Cândva erai o promisiune


Bătea vântul, cerul era cenușiu și pământul tremura. Te-am văzut. Stăteai îngenunchiat. Erai rănit. Aveai haina ruptă și pătată și îți doreai cu ardoare un suflet doar al tău. Te rugai pentru mine. Și ai așteptat atât de mult, strigai către ceruri de atâtea ori și nu primeai răspuns. Într-o zi, am venit.
Nu mi-ai spus-o niciodată cu aceste cuvinte, dar, știu, cândva eram o promisiune, promisiunea lui Dumnezeu pentru tine.

O ploaie de toamnă, o inimă rănită și un suflet ciobit. Nu așteptam nimic de la oameni și totuși, Dumnezeu mi te-a trimis. Acum mi-am dat seama: cândva erai o promisiune, promisiunea lui Dumnezeu pentru mine.

Au venit furtuni și ploi, au venit uragane și pământul s-a cutremurat de atât de multe ori, iar inima, oh, inima a fost aproape frântă. Valurile s-au izbit cu putere de mine, de tine. Norii s-au întunecat mai tare ca niciodată și malul a părut atât de îndepărtat. ”Unde ești Doamne?” am întrebat printre suspine și tăcerea din jur a fost atât de apăsătoare încât nimeni nu a auzit-o.
Într-o zi, după lungi așteptări am primit un dar. Am zâmbit. Am plâns. Am zâmbit din nou. Am plâns din nou și într-un final am șoptit către acel dar: cândva erai o promisiune, cândva erai un vis, astăzi ești o împlinire, ești aici.

Furtuni vin mereu. Valurile lovesc fără încetare și vântul bate, dar când îmi este greu privesc darurile pe care Dumnezeu mi le-a dat. Privesc la ceea ce odată doar visam, la ceea ce mi se părea imposibil și îmi zic: Dumnezeu e în control. Vei fi o întâmplare. 

S-a dus Aprilie, nu știu cum ai trecut prin această lună, prin această primăvară, prin acest an, însă începe o nouă lună, luna mai.
Gândul pe care aș vrea să îl porți cu tine de astăzi înainte: Dumnezeu are întotdeauna promisiuni pentru tine și nu întârzie niciodată în a le aduce la împlinire. Oricare ar fi lupta ta, visul tău, încredințează totul în mâna Celui prea înalt și șoptește cu îndrăzneală: astăzi ești o promisiune, curând vei fi o întâmplare!

Crezi?

Sursă imagine: Pinterest

Ți se șoptește: roagă-te

Sursă imagine: Pinterest

Se lasă noaptea, lumina se depărtează încet și primele stele își fac apariția pe cer. Când zgomotul lumii se depărtează, când te cuprinde liniștea și te pui în patul tău, ți se șoptește un gând la ureche: roagă-te.

Dumnezeul tău e mai mare ca orice pe lumea aceasta. Căci noi, avem un Dumnezeu viu, puternic, un Dumnezeu care este mai presus decât orice alt nume, un Dumnezeu care calcă până și pe moarte. Ce i-ai putea cere și nu ți-ar putea da, când El deține Universul? Ce i-ai putea spune, fără ca El să te poată înțelege când El îți pătrunde gândul și cuvântul mai înainte de a-l ști chiar tu?

Se lasă noaptea, o voce suavă și dulce îți șoptește: roagă-te, căci Dumnezeul tău poate totul, încredințează-ți problemele în mâna Lui. Nu privi cu teamă, nici cu disperare și deznădejde, Dumnezeu e în control. 

Nu știu ce fel de probleme ai purtat cu tine astăzi, nu știu ce durere ți-a sfărmat sufletul și ce dor te-a pătruns, știu doar că Dumnezeu e în controlul vieții tale, că așeaptă să vii să te rogi, să îți ia povara și că deja e în pregătirea unei rezolvări. 

Nu e minunat faptul că avem un Dumnezeu atât de mare? 

Am să închei cu un gând pe care l-am smuls și eu din cuvintele pe care le-am auzit cândva de la cineva. Parafrazez: ” Dumnezeu vine lângă tine, se oprește lângă tine și te întreabă, care e problema ta astăzi, ce nevoi ai tu astăzi? Dumnezeu se oprește lângă tine și îți șoptește, îmi pasă de tine, vreau să am grijă de tine.

Așadar, nu te cunosc, dar hai să facem un mic joculeț de cuvinte. Eu îmi voi pune numele aici, în momentul în care citești aceste rânduri, te rog să îți închipui că întrebarea îți este adresată ție și să înlocuiești numele meu cu numele tău. Bine? 

Lavinia, îmi pasă de tine, vreau să am grijă de tine. Ce nevoi ai astăzi?

Ridică-te și traversează marea

Sursă imagine: Pinterest

Nu știu dacă ai încercat vreodată să mergi pe ape. Nu, nu mă refer să mergi pe ape cu barca sau cu vaporul ci la mersul pe ape pe propriile tale picioare. Ai încercat? Sună nebunesc nu-i așa?

Anul trecut, când treceam printr-o perioadă mai grea, o prietenă mi-a zis la un moment dat să îndrăznesc, să merg pe ape. Acela a fost momentul în care conceptul acesta mi-a stârnit curiozitatea. Dar cum? Cum poate cineva să meargă pe ape? Așa ceva e imposibil! Asta îmi spunea mintea, în timp ce inima încerca să născocească un plan, sperând că lucrurile sunt posibile.

Există momente în viață în care vântul începe să bată cu putere, barca ți se răstoarnă și rămâi singur în valurile ce se luptă cu putere. În acele momente nu prea ai multe variante, fie te ridici și încerci să faci ceva, fie te scufunzi, sau, plutești așa la nesfârșit. În acele momente poți învăța să mergi pe ape.

Când vântul bate și furtuna se înrăutățește, când apele sunt tulburate și totul în jurul tău se clatină, tu poți merge pe ape.

Am prins un gând pentru tine astăzi, oricine ai fi, oriunde te-ai afla blocat, ridică-te și traversează marea. Primul pas e mai greu și poate chiar și al doilea. Din când în când îți vei pierde echilibrul, te vei scufunda, dar Dumnezeu merge alături de tine. Te va prinde.

Știi? Furtuna e grea, te lasă sleit de puteri, mersul pe apă pare o variantă nebunească. Ca să mergi pe ape trebuie să te lași purtat de mâna Creatorului, de ghidarea Lui. Ca să mergi pe ape trebuie să înveți să renunți la tot ce te ține pe loc.
Știi? Pașii nu sunt chiar ușor de făcut. Uneori ți se pare că rămâi fără aer și că stai pe loc. Ți se pare că indiferent de cât de mult înaintezi nu ajungi nicăieri. Dar, doar ți se pare.

La capăt te așteaptă malul plin de flori. La căpăt te așteaptă zâmbete și o cunună. Știu că pare imposibil, dar încearcă, prinde și tu acest gând din zbor: traversează marea, mergi pe ape! Poți să o faci. 

Mi-ai sădit flori în suflet

Sursă imagine: google.ro

A fost o zi în care cerul s-a coborât pe pământ, o zi în care ne-ai prins de mână și ne-ai tras spre Tine. A fost o zi în care ai ales să ne arăți că dragostea Ta pentru noi este atât de mare încât ai face totul pentru noi. Pentru mine, pentru cel ce citește acum versurile, pentru toți. 

Nu am meritat. O știi și Tu, o știu și eu. Dar ne-ai privit pe toți cu blândețe și iubire și ne-ai șoptit: vă iubesc, nu pot să vă las așa. 
O lume întreagă astăzi, se duce în pierzare, se depărtează tot mai mult de Tine. Ai observat? Suntem atât de egoiști. Ne omorâm unii pe alții, ne călcăm în picioare, ne rănim sufletele și ne transformăm singuri în bucățele apoi te învinovățim. 
E vina noastră, știu. Noi alegem păcatul, moartea și deznădejdea în loc să te alegem pe Tine, Dumnezeul iubirii și al sacrificiului, Cel ce stai cu brațele deschise și ne chemi și astăzi. 

”Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.” 
Matei 11:28

Sunt spini pe cale, Doamne. Sunt oameni răi și lumea înebunește. Te văd aici, Iisus, îmi arăți palmele pironite de cuiele ce te-au străpuns cândva și plâng. 
Te apropii cu o privire blândă, ai un zâmbet pe față. Îmi șoptești la ureche: 
Știi ce sărbătoriți zilele acestea?
Da, răspund. Învierea Ta. 
Mă privești și continui să îmi vorbești cu aceeași duioșie în voce.
Am luat vina tuturor asupra mea, pentru ei ca să fie liberi. M-a durut. Dar i-am iubit și îi iubesc cu o iubire veșnică. Astăzi încă mai e timp. 
Dar, ce ai vrea ca ei să facă? te întreb.
Să vină la Mine, să își deschidă inima în fața Mea și să mă lase să fiu în centrul vieții lor. Vreau să le spun că îi iubesc, că îi aștept, fără rușine, exact așa cum sunt. 
Iisus?
Da? îmi răspunzi întrebător.
Mi-ai sădit flori în suflet și m-ai transformat în omul care sunt astăzi. N-am meritat, dar îți mulțumesc. Vreau să rămân mereu lângă Tine. 

Doresc ca în acest an de Paște, Domnul Iisus, Cel ce a murit pentru tine, Cel a cărui înviere o sărbătorim să intre și în inima ta și să îți sădească flori în suflet. Lasă-L să te atingă astăzi.

Ușa potrivită se va deschide exact la timp

Sursă imagine: Pinterest

Există anumite intersecții peste care dai în viață, intersecții la care te blochezi. Ajungi într-un punct în care nu mai știi ce ai de făcut, nu mai știi dacă trebuie să mergi înainte sau dacă ar fi mai bine să dai înapoi, poți să mergi la stânga sau la dreapta...

Uneori ți se pare că ai atât de multe uși deschise în față, că ai atâtea drumuri pe care ai putea să alergi liber, dar, aparențele sunt înșelătoare. Există o singură ușă. Ușa potrivită, cea care se va deschide exact la timp, nici mai devreme nici mai târziu.

Te încăpățânezi. Ai vrea să se deschidă totul acum, ai vrea să îți primești răspunsul, să îți potolești dorul măcar cu o gură rece de apă, dar, nu se poate. Nu e timpul tău. Așteaptă-ți ușa.

Încă o zi, Dumnezeu va face o cale. Dumnezeu va scoate un drum, va deschide o ușă. El poate. Acordă-i timpul de care are nevoie.

Există cărări la care ajungi și ți se pare că sunt pentru tine, că te așteaptă. Ele sunt frumoase și vii colorate, însă nu sunt ale tale. Nu e cărarea ta.

Dumnezeu zice, să aștepți în tăcere. Atunci când alegi să mergi pe o ușă ce nu îți este destinată te poți pierde, riști să te rănești. Nu te grăbi.

Poate aștepți astăzi un răspuns, poate ți s-a deschis o ușă sau poate ți-ai dori să se deschidă una. Și eu am fost ca tine, tocmai de aceea vreau să îți spun să nu îți faci griji. Lasă-l pe Dumnezeu să rezolve problema ta, El poate face o cale, El poate da trecere.

Ușa ta se va deschide la timpul potrivit, timpul ales de Dumnezeu. Nu te poticni la alte uși, nu te alarma, nu dispera. Dumnezeu e în control. Ce e al tău e pus deoparte. 

Ia loc. Hai să vorbim!

Sursă imagine: Pinterest

”Ia loc. Hai să vorbim!
Dumnezeu.”

Așa suna mesajul peste care am dat într-o zi și nu am putut să îl ignor. Zicem adesea că Dumnezeu nu stă de vorbă cu noi, însă nu îi dăm oportunitatea să o facă. 

Ai stat astăzi de vorbă cu Dumnezeu? 
Poate a avut ceva să îți zică. Ți-ai început ziua, ai deschis ochii, ai mers încotro a trebuit să mergi, te-ai întâlnit cu oameni, ai schimbat câteva vorbe cu ei și poate chiar le-ai zâmbit. Lui Dumnezeu i-ai adresat măcar un cuvânt?

Ai fost implicat în activități și te-ai îndreptat într-un final spre casă, obosit. Te-ai gândit să mergi să te odihnești. 

În tot acest timp Dumnezeu te-a așteptat. A stat lângă tine, în tăcere. Te-a privit tăcut, a zâmbit când te-a văzut fericit, s-a întristat când te-a zărit mai trist și a așteptat. Dumnezeu a vrut să vorbească cu tine astăzi, ai vorbit cu El?

Poate că da, poate că nu. Dar știi ceva? Știu că e târziu, este ora 22, iar mâine e luni, te trezești devreme, dar, cred că Dumnezeu vrea să îți zică ceva:

Ia loc. Hai să vorbim. 
Te aștept,
 cu drag, Dumnezeu.

Când se așterne liniștea

Sursă imagine: Pinterest

Uneori mi se pare că îl aud pe Dumnezeu respirând lângă mine, același aer.

Cum?

Pur și simplu. Când se așterne liniștea în încăpere, lumea de afară devine tot mai mică, închid ochii și apoi îi deschid. Privesc în jurul meu și, deși nu văd nimic, simt că e acolo, undeva chiar lângă mine. Uneori mă amuz, întrebându-mă dacă stă în fața mea și se uită fix la mine chiar în acele momente.

Sună frumos ce zici, dar parcă ireal.

Trebuie să o simți. Știi? Mulți oameni vor demonstrații, dar adevărul e că unele lucruri pur și simplu se simt, cu inima. Există ceva în tine care dă startul, ceva care îți șoptește întruna ”călduț, fierbinte”. Știi ce zic? E ca acel joc pe care îl jucam cândva, cel în care trebuia să cauți ceva, persoana de lângă tine îți spunea că e rece atunci când te duceai prea departe, călduț când erai în apropiere și fierbinte când erai fix acolo unde trebuia să fii. La fel este și cu Dumnezeu. Pur și simplu știi. E un sentiment atât de puternic și totuși inexplicabil.
Știi care e partea cea mai frumoasă la Dumnezeu?

Nu, care?

E mereu acolo. Nu pleacă niciodată. Întotdeauna își așteaptă rândul. Stă cu orele lângă tine și nu se plictisește. Nu te lasă deoparte doar pentru a face alte activități. Nu ai nevoie de programare ca să mergi la El în audiență. E atât de dornic de iubire, de îmbrățișări și de zâmbete.
Cred că dacă aș fi copil mi l-aș imagina pe Dumnezeu ca pe un urs mare de pluș cu niște brațe imense, cu o față veselă, senină fiind gata mereu de o strângere în brațe călduroasă. Cred că e o persoană atât de frumoasă. Îmi imaginez că zâmbește chiar acum. Sunt sigură că și Lui îi plac complimentele. Știi care e partea cea mai tristă la Dumnezeu?

Nu, dar am vaga bănuială că mi-o vei spune. 

E mereu alungat. Oamenii îl dau la o parte și nu vor să îi primească iubirea, nici să i-o dăruiască pe a lor.

De ce?

Păi...e complicat. Unii îl acuză. Aș zice că nu-L cunosc prea bine și din acest motiv îl acuză pe nedrept. Alții nu vor să îl cunoască, zic că nu au nevoie de El. Iar alții se duc la El numai când vor ceva și lista poate continua.

Și Dumnezeu ce zice?

Dumnezeu se întristează când îi vede.

Auzi, aș vrea să îl întâlnesc și eu pe Dumnezeu, crezi că ai putea să vorbești cu El pentru mine?

Aș putea, dar nu e nevoie. E chiar acum lângă tine. Ia-L în brațe, deschide-ți inima și șoptește-i ceva. Te așteaptă!
Related Posts Plugin for Blogger...