Ești deja frumoasă

Vreau și eu să fiu frumoasă, mi-a spus.
Dar ești deja frumoasă, i-am răspuns, știu însă că nu m-a crezut.

Dedic acest articol prietenei mele și tuturor fetelor care doresc să se regăsească în el.

Draga mea, poate că atunci când te privești în oglindă nu te poți vedea la adevărata ta valoare. Dar, lasă-mă să îți spun  astăzi: ești frumoasă!

Ai ceva aparte în privire.
În ochii tăi senini sclipește marea. Privirea ta spune atât de multe. Poate tu nu știi, dar privirea ta poate să însenineze ziua cuiva, poate să oglindească cerul, să atingă inimi. Asta face frumusețea. Da, e adevărat, ai ochi frumoși, angelici. Dar știi, undeva în spatele lor îți stă ascunsă inima. Poate că frumusețea e dată de culoarea lor vie dar căldura lor vine din adâncul sufletului tău.
Când zâmbești, chipul ți se luminează, iar părul îți e podoabă.

Ești ca o floare.
Sensibilă, finuță, gata să aduci o mireasmă plăcută în viața tuturor. Ești plină de dragoste. Când iubești, te dăruiești pe de-antregul, fără jumătăți de măsură. Când plângi, îți lași sufletul să se curățe de toată durerea pe care a strâns-o în el. Când îmbrățișezi lași câte un pic din tine iar când vorbești o faci din căldura inimii tale.

Draga mea, ești vasul prețios. Cel care are nevoie să fie îngrijit cu iubire și tratat cu respect. Ești mâna care mângâie, brațele care aduc alinarea și buzele ce alină. Ești totul.

Și poate că nu te simți frumoasă. Poate că nu te crezi perfectă. Te văd obosită și descurajată. Te uiți în oglindă și ți se pare că nu ești de ajuns. Poate îți închipui că dacă ai arăta precum fetele din reviste ai fi și tu pe munte atunci. Poate te gândești că dacă ai ajunge în acel punct, ai putea fi cu adevărat frumoasă. Lasă-mă să îți spun că te înșeli.
Un chip de lut nu dă farmec unui om. Iar fetele pe care le vezi acolo nu sunt mai mult decât o bucată de hârtie, pentru că pozele acelea sunt editate și reeditate de nenumărate ori.

Da, poate că machiajul îți evidențiază chipul și poate că dacă îți vopsești părul ți se pare că arăți mai bine. Dar știi ceva? Ai fost creată de Dumnezeu, Regele Universului. Și crede-mă, exact așa cum ești, te-a făcut El, perfectă.
Chipul tău e exact cum trebuie să fie. Ochii tăi au exact culoarea care trebuie, la fel și părul tău. Totul e minunat la trupul tău. Da, poate nu ai 90, 60, 90. Dar cine a zis că este necesar? Cine a zis că în normele acestea se încadrează frumusețea?!

Draga mea, ești mai mult decât un trup. Ești un suflet. Iar sufletul tău, e ascuns acolo în interior. Tu trăiești în așa fel încât el lasă o dâră de lumină pe oriunde trece. Asta te face frumoasă! 

7 comentarii:

  1. Foarte frumos! Prietena ta este norocoasa ca te are!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, si eu sunt norocoasă să o am pe ea!

      Ștergere
  2. Esti departe si ai asupra mea
    O putere imensa
    Ma trezesc zambind in fiecare zi
    Ce sansa ca te-am cunoscut
    Nu mai credeam in iubire de mult

    Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
    N-am mai fost indragostita asa nicicand
    Fericirea pe care-o primesc
    Doar cu tine vreau s-o traiesc
    Cu tine invat sa iubesc

    Tu ma vezi
    Mai frumoasa decat stiu eu
    Ma faci sa simt
    Ca sunt centrul lumii eu
    Si ma alinti, ma alinti, ma alinti
    Cu vorbe dulci
    Inima mea nu vrea s-o minti,
    Nu vrea s-o uiti.

    Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
    Sa ma trezes zambin in fiecare zi
    Fericirea pe care o primesc
    (Mai frumoasa- Laura Stoica)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos... Prietena ta este norocoasa sa te aiba!

    Mi-am deschis un nou blog pe care te invit cu drag! https://medeeasjourney.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  4. Iar tu esti o doamna, una ce poate fi prietena oricui.

    RăspundețiȘtergere

Lasă gândurile tale aici...

Related Posts Plugin for Blogger...