Nu sunt un trup, sunt un suflet.


Mult timp m-am privit în oglindă, îmi analizam ochii și mi se părea că văd ceva dincolo de ei. Mult timp am avut senzația că e cineva acolo înăuntru și se uită la mine. Era o senzație atât de ciudată, straniu de ciudată. La un moment dat am crezut că încep să înebunesc. Întrebam alți oameni dacă li s-a întâmplat și lor, îmi răspundeau că nu.

Mult timp nu am știut, dar acum știu. Eram eu, sufletul. Nu sunt un trup, sunt un suflet. Și deseori prin fereastra ochilor privesc lumea de afară. Deseori port masca ce poartă denumirea de chip. Nu, asta nu e fața mea. Fața mea e altfel. 

Fața mea e cea care plânge atunci când în mine se îneacă vapoare și se poartă bătălii cu cei mai viteji soldați ai mei. Chipul meu, cel de lut, acela zâmbește în acele momente. Trupul meu stă în picioare, defilează prin fața mulțimii și răspunde: sunt bine, în timp ce adevărata eu, stă undeva ghemuită și varsă lacrimi amare. 
Fața mea e cea vânătă. Cea care atunci când lasă ura să pună stăpânire peste ea se urâțește. Chipul meu de lut rămâne la fel. Ba mai mult, s-a inventat machiajul. Așa poți fi frumos oricând. Dar fața mea adevărată se urățește. 
Fața mea e radiantă. Atunci când zâmbește, când iartă, când iubește, când este îmbrățișată și când i se oferă dragoste. Chipul meu de lut, rămâne la fel. Dar nu și eu. Eu mă sparg în mii de bucățele, îmi iau aripi și zbor până la cer. Și câteodată îl văd pe Dumnezeu zâmbind la mine.

Nu sunt un chip de lut, sunt mai mult de atât. E ceva dincolo de amabalaj, dincolo de trupul acesta, sunt eu, eu cea adevărată.

Mulți oameni mi-au zis de-alungul timpului că sunt frumoasă, de prea puține ori m-am simțit așa. Ei mi-au văzut ambalajul, nu pe mine.
O singură persoană mi-a spus odată că sunt frumoasă și atunci am rămas mirată și m-am bucurat. De ce? Era oarbă. Nu putea să îmi vadă amabalajul dar mi-a văzut atunci sufletul și i s-a părut că sunt frumoasă, asta m-a bucurat.

Zilele acestea nu am fost prea ok, la un moment dat mi-am văzut figura reflectată într-o oglindă și m-am uitat dincolo de ea și m-am întrebat: ce faci suflete, oare cum arăți acum? Ești cumva negru?!

Om iubit, oprește-te. Nu îți mai analiza ambalajul. Lasă-ți trupul și chipul de lut în pace, oprește-te un pic și întreabă-te cum arăți cu adevărat în suflet. Îți place ce vezi?

Amintește-ți întotdeauna, nu ești un trup, ești un suflet.

Sursă imagine: Pinterest

Lumea a început să se schimbe


De la un timp, lumea a început să se schimbe. Totul devine cu susul în jos și mai nou, se pare că se schimbă și Dumnezeu. 
Cât de departe ne putem duce? Cât ne vom înșela singuri?
Lumea se schimbă. Obiceiurile se schimbă. Oamenii se schimbă. Dumnezeu NU. 

De ce nu deschidem ochii nici măcar acum? De ce continuăm să zicem binelui rău și răului bine? De ce acceptăm gunoaiele lumii în loc să ne deschidem inima spre iubirea lui Dumnezeu și să pricepem adevărul?

Dragilor, uneori lucrurile trebuie spuse direct, așa că asta voi face și eu acum.
Dumnezeul de azi este același Dumnezeu de ieri și va fi același Dumnezeu de mâine. Nu pot să cred că am ajuns să ne scuzăm și să îl limităm și pe Dumnezeu la mințile noastre. Nu pot să cred că am ajuns să îi însușim Lui, tot ce facem noi, doar pentru ca să fim în rând cu lumea.

Dumnezeu zice clar, păcatul e păcat. Nu, nu există cale de mijloc. Nu există cum avem noi chef. Nu, Dumnezeu nu se schimbă. 

Aaa și încă ceva. Vizionasem chiar ieri un filmuleț în care se zicea că ideea unui Dumnezeu care să te trimită în rai pentru faptele bune pe care le faci și în iad pentru faptele rele este imaginația religiei iar Biblia e un ...ei bine o carte și atât. 

Nu pot să cred cât de tare am răstălmăcit totul. Unde în Biblie se zice că se oferă mântuirea pentru fapte bune? Pentru ce a mai murit Iisus atunci? 

Nu vrem să înțelegem, rămânem în minciunile noastre și în traiul nostru destrăbălat și ne scuzăm. Îl facem pe Dumnezeu după standardele noastre ca să ne putem scuza. Dar știți ceva?

Va veni ziua când orice ochi îl va vedea. Dumnezeu nu se schimbă. Mântuirea nu este oferită prin fapte ci prin har. Mântuirea este darul lui Dumnezeu prin Iisus, pentru tine! Mântuirea este dată la cruce, acolo unde Hristos ți-a purtat păcatele. Da. Faptele voastre bune nu vă mântuiesc

Dumnezeu spune păcatului pe nume. Ești păcătos. Ăsta e adevărul. Dar există și o veste bună, aceea că Dumnezeu urăște păcatul dar îl iubește pe om, tocmai de aceea îți oferă iertare, prin Golgota, nu prin fapte bune!

De asemenea se zicea că nașterea din nou, este o frază inventată de biserică, ca să controleze oamenii. Serios?  Nu dragilor, nașterea din nou înseamnă renunțarea la trecutul păcătos și începerea unei vieți noi împreună cu Iisus. Asta e nașterea din nou. 

Sursă imagine: Pinterest

Promisiuni în nuanțe de albastru


Nu va exista întotdeauna cineva lângă tine să te apere și nu mereu vor fi oameni prin preajma ta care să te înțeleagă. Nu toți îți vor înțelege viziunea și nu toți se vor bucura de fericirea ta. Unii nu vor înțelege de ce ești fericit sau ce vrei să faci cu viața ta, alții te vor critica. Unii nu vor înțelege de ce nu ești ca ei, vor zice că ai o gândire absurdă. Dar cerul, cerul îți va fi oglindă.

Ridică ochii spre cer. Poate într-o zi vei observa ceva, ceva trebuia să vezi de mult timp, doar că nu te-ai uitat cu inima. Cerul e pictat în atât de multe nuanțe de albastru, nuanțe ale speranței, nuanțe pline de promisiuni de la Dumnezeu.

Soarele se mai ascunde după nori câteodată, prietenii se fac că uită tot ce ați avut, oamenii sunt schimbători. Dar știi ceva? Dumnezeu și promisiunile Lui rămân.

Nu mai căuta aprobare de la cei din jurul tău, nu te mai aștepta să fie mereu cineva acolo. Acceptă, cele mai grele bătălii le porți în singurătate.

Vorbeam zilele trecute cu cineva și mi s-a pus o întrebare: ce greutăți mai ai și tu? Nu, nu era o întrebare prin care să răspund uite am o rană acolo sau mă doare dincolo. Era o întrebare de la care nu se aștepta răspuns. O întrebare din aceea care deja consideră că știe totul. Iar în gândul meu se auzea răspunsul:” oh, dacă ai ști...”

Dar nu știa. Nu știa nici persoana aceea și nici alții. Pentru că poate de multe ori avem prieteni care ne ascultă, sau nu. Poate te duci la cineva și îi zici uite ce problemă am, sau roagă-te pentru mine căci mi s-a întâmplat asta, dar cu adevărat doar tu știi ce simți.

Când plângi ești singur. Îți duci bătăliile singur, închis undeva între patru pereți și nu vrei ca nimeni să te vadă sau dacă vrei să te vadă cineva nu e nimeni acolo. Dar știi ceva? Ridică-ți ochii! Astăzi cerul e pictat în promisiuni, în nuanțe de albastru numai pentru tine, căci Dumnezeu știe totul.

Și dacă uneori te întrebi: dacă mai are sens ceea ce se întâmplă în tine, dacă e măcar cineva să te înțeleagă, răspunsul e da, Dumnezeu îți pătrunde sufletul și te înțelege.