Despre oamenii frumoși

Sursă imagine: Pinterest

Câteodată viața este despre oamenii frumoși pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale la momentul potrivit. 
Vorbesc despre acei oameni care nu știu nimic despre tine și totuși se opresc să te ajute. Acei oameni care îți dau o bucățică din rai fără ca măcar să fie conștienți de ceea ce fac. 

S-a întâmplat în luna lui februarie, când am mers la bunici. A nins întruna toată ziua și toată noaptea. Se pusese o zăpadă mare cam peste tot. Dimineață în jur de ora 6 trebuia să merg la autobuz. Eram încărcată cu bagaje. Așa e bunica. Nu mă lasă niciodată să plec fără niște plase care să îmi rupă mâinile. 
Nu îndrăzneam să merg singură, de altfel nici nu aveam cum să duc acele bagaje singură. Aveam de mers cam 20 -30 minute pe jos până la autobuz. Pe vremuri, ar fi venit bunicul, cu bicicleta lui. Ar fi pus măcar o plasă sau chiar două pe ea și ar fi fost mai ușor. Acum, el nu a mai putut face asta. Așa că trebuia să vină bunica, ce abia mergea din cauză că avea niște dureri la un picior. 
M-am gândit că e frig. Era groaznic de frig și trebuia să parcurgă drumul înapoi singură. O rugăciune în noapte, un strigăt către Dumnezeu. Ce aș fi putut să îi cer? Nu știam. Am zis doar, Doamne fă ceva. 

Apoi s-a ivit un om. Un om cu suflet bun. Care a venit de dimineață și ne-a luat cu mașina. Am crezut că din cauza zăpezii mari nu va veni până la noi la poartă, căci noi stăteam pe o uliță mai înfundată. Dar a venit. La 6 dimineața, era acolo. Nu era obligat să o facă. A fost numai un zâmbet tot drumul, de parcă nu trebuise să se trezească din patul lui călduros cu noaptea în cap pentru noi. Ne-a dus până la autobuz. Eram pe drum când mi-am dat seama că plecasem fără telefon. Nu a zis nimic. A rămas la fel de zâmbitor. A întors mașina ca să pot să îmi iau telefonul. Când am ajuns în sat nu era nici urmă de autobuz. A mers până acasă la șofer ca să vadă dacă e autobuzul acolo. După ce a venit autobuzul a dus-o pe bunica până acasă. Nu a vrut să ia nici un ban din ceea ce bunica i-a oferit. La final i-am mulțumit. Nu știu dacă și-a dat seama de ceea ce a sădit în inima mea. Dar Dumnezeu știe. Cândva îi va răsplăti.

Când am ajuns în oraș, nu știam exact cum să fac. Aveam 3 plase grele și mari. Pe una o purtam cu mine, celelalte două trebuiau luate de la bagaje. Când a oprit șoferul i-am zis să aștepte, să îmi pot lua bagajele. Nici nu am apucat bine să zic asta că un tânăr din față a ieșit înaintea mea. S-a dus și a deschis compartimentul cu bagaje și m-a întrebat care sunt ale mele. Nu mă cunoștea. Nu îl rugasem eu nimic. Pur și simplu s-a dus și a făcut un gest frumos. I-am mulțumit și am plecat. Apoi mi-a venit să plâng, gândindu-mă la oamenii frumoși puși de Dumnezeu pe lângă noi. 

M-am gândit că acești oameni sunt rari. Nu trăiesc în lumina reflectoarelor. Nu le știe nimeni povestea. Nu îi trâmbițează nimeni. Dar și când apar și când se văd, ce frumos strălucesc! În ziua aceia, acești oameni au strălucit pentru mine și în sufletul meu a fost sădit ceva, ceva ce nu voi uita niciodată. 

Ai strălucit azi?

Lumea ta prinde aripi din nou

Sursă imagine: Pinterest

Vine un moment în viață în care iese soarele. Se desprind norii grei, se împrăștie și dispar încetul cu încetul iar lumea ta prinde aripi din nou. Vine un moment în care înveți să zbori, să uiți de apăsări, de griji, un moment în care te ancorezi în speranță. 

Sunt acele momente în care Dumnezeu își aduce promisiunile la împlinire și uiți tot ce a fost rău. Respiri aerul curat și îți dai seama că niciodată nu ai văzut lucrurile mai clar decât acum. Te gândeși că în sfârșit ți se întâmplă și ție ceva bun. 

Te minunezi de  ceea ce Dumnezeu a putut să facă pentru tine. Zâmbești cu gura până la urechi și plângi în același timp, de bucurie. Mă întrebam uneori ce e fericirea, acum am găsit și răspunul. Fericirea e atunci când ai atât de multă recunoștință în suflet încât nu poți decât să plângi în hohote și să râzi în același timp. 

După lungi așteptări, după lacrimi, după rugăciuni rostite printre șoapte de tăcere, se vede o lumină și bucuria e atât de mare încât nu o poți exprima. Nimic nu o poate exprima. Dacă așa ne bucurăm pe Pământ, cum oare ne vom bucura în cer?

Vine un moment în care îl iei de mână pe Dumnezeu, te uiți la El și zâmbești, îi șoptești: îmi pare rău că nu am crezut în Tine, aveai totul pregătit, e așa de frumos acum. Mai vreau. Iar El îți spune: sunt întotdeauna aici, învață să Mă vezi, să Mă aștepți, să Mă crezi. Știu ce fac. Ai încrede în Mine.

Vine un moment în care realizezi cât de mare e de fapt Cel ce a creat Universul și nu poți decât să plângi. Nu știi cum să îi mulțumești altfel. Nu știi cum. Dar îi trimiți o îmbrățișare și îi spui că în sufletul tău El e amprentat pentru totdeauna. Cu asta îl răsplătești, deși tot nu e de ajuns. 

După nori și ceață, vânt și furtună, iese soarele. Nu, nu e doar primăvara, e și viața ta. Ai încredere!

Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt

Sursă imagine: elefant.ro

Faceți cunoștință cu Oscar, un băiat de 10 ani ce locuiește într-un spital deoarece are leucemie. Singura persoana care îi face pe plac este una dintre infirmiere, la care băiatul îi spune Tanti Roz. Deși nimeni nu vrea să i-o spună, Oscar este conștient de faptul că va muri. Tanti Roz îi dă copilului, ideea de a trăi fiecare zi ca și cum ar fi constituită din zece ani și de asemenea îl ajută să îi scrie scrisori lui Dumnezeu. 

Romanul ”Oscar și Tanti Roz” este extraordinar. Te poartă prin mintea unui copil amuzant, interactiv, inteligent, trist și abătut în același timp. Nu poți decât să citești întruna și să îți spui: cât de frumoasă e cartea. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat. 
O recomand cu mare căldură. 

Câteva citate:

-Tanti Roz, mi se pare că au inventat un alt spital decât cel real. Se prefac că oamenii nu vin la spital decât ca să se vindece. Deși unii vin ca să moară.

Uităm că viața e fragilă. fărâmicioasă, efemeră. Ne credem toți nemuritori.”

-Și de ce să-i scriu lui Dumnezeu?
-Nu te-ai mai simți atât de singur.
-Nu m-aș mai simți singur cu cineva care nici nu există?
-Fă-l să existe.
S-a aplecat spre mine.
-De fiecare dată când o să crezi în El, o să existe un pic mai mult. Și, dacă insiști, o să ajungă să existe de tot. Și-atunci o să te ajute.”

-Peggy Albăstrea, voiam să-ți spun că nu vreau să te operezi. Ești frumoasă așa cum ești acum. Ești frumoasă așa, albastră.

[...] iar Tu încercai să fabrici zorile. Ți-era greu, dar nu te lăsai. Umpleai tăriile de alb, de gri, de albastru, alungai noaptea, suflai din nou viață peste lume. Nu te opreai.Și-atunci am înțeles care-i diferența dintre Tine și noi: Tu ești tipul neobosit! Cel care nu renunță niciodată. Întotdeauna la datorie.

Povestea ta de azi

Sursă imagine: Pinterest

Spune-i o poveste lui Dumnezeu. 
Povestea ta de ieri, povestea ta de azi, povestea ta de mâine. Ia o foaie și începe să scrii. Ai grijă să pui acolo toate detaliile, în special pe cele ce au legătură cu sufletul tău. Dacă nu îți prea place să scrii îi poți povesti direct, totul. El te ascultă. 

Spune-i o poveste lui Dumnezeu.
Povestea visului tău, povestea ta de suflet. Cea mai frumoasă poveste pe care o știi dar și cea mai puțin frumoasă. Lui Dumnezeu îi plac poveștile, mai ales cele despre viețile noastre. Abia așteaptă să vină să te ascultă. 

Astăzi mi-a șoptit că ar vrea să vorbească cu cineva. Dacă se referea la tine? Ți-ai zis povestea? 

Spune-i o poveste lui Dumnezeu.
Nu înflori nimic, nu e nevoie nici de epitete nici de figuri de stil, poți să iei cele mai simple cuvinte pe care le găsești și să alcătuiești cu ele ceva. Știi cum funcționează cuvintele? Le aduni, le lipești până iese ce trebuie. Și dacă nu îți iese de prima dată, nu-i nimic. Poți să o iei de la capăt. 

Poate vei zice că tu nu ai o poveste, dar așa ceva nu este posibil. Toți avem o poveste. Povestea vieții noastre. Povestea ta de azi, despre ce ai făcut, cum ți-ai început ziua, ce ți-ai dorit să faci, pentru ce ai luptat, unde ai eșuat, unde ai câștigat. 

Spune-i o poveste lui Dumnezeu
Nu va râde de tine. Nu te va judeca. Nu îți va zice nimic care să te doboare. Ai încredere. 

P.S. Spune-i chiar acum.

Spune-i astăzi totul

Sursă imagine: Pinterest

Poți să îi spui lui Dumnezeu totul, poți să îi vorbești lui Dumnezeu oriunde, la orice oră din zi, El e acolo, cu tine. Atâta timp cât o faci din toată inima și toată sinceritatea ta El te va asculta. Va fi cu tine.
L-am pus pe Dumnezeu undeva în categoria aceea: ”la Dumnezeu nu vii cu orice, nu vii oricum”, când de fapt tot ce își dorește El de la tine este un cuget curat, o inimă sinceră, deschisă către El. Scoate-l pe Dumnezeu din tipar. Renunță la inhibiții, spune-i astăzi totul. 

Dumnezeu e o persoană (3 persoane- trinitatea, să nu se înțeleagă greșit) ca și tine, și El râde și El plânge. Se bucură, se întristează, se mânie, are milă și lista ar putea continua.

Dumnezeu ți-e prieten, poți să îi spui oricând despre planurile tale, despre cele care ți-au ieșit și cele care nu, poți să îi povestești despre familia ta, despre dorințele tale, despre durerile tale. Poți să-i spui lui Dumnezeu despre dragostea aceea neîmpărtășită și despre prietenul care te-a supărat azi. Poți să îi spui lui Dumnezeu despre ziua frumoasă pe care ai avut-o, despre gestul frumos pe care cineva l-a făcut pentru tine. Poți să îi spui lui Dumnezeu despre temerile și emoțiile tale. El știe deja totul, căci te cunoaște mai bine ca oricine, dar ar vrea să stea de vorbă cu tine.

Îl punem pe Dumnezeu într-o categorie, îi dăm o etichetă și zicem că mergem la El doar cu rugăciuni, doar cu cereri. De ce? Dumnezeu caută și compania noastră. Lui Dumnezeu îi este drag de tine, vrea să vorbească cu tine, să te audă, să râdă cu tine, să plângă cu tine. Dă-i voi să facă asta!

Renunță la tipare, stai astăzi de vorbă cu Dumnezeu, povestește-i ceva! Nu trebuie să îi ceri neapărat ceva, doar povestește-i. E așa un bun ascultător.

I-aș spune lui Dumnezeu acum că am emoții, că mă așteaptă o zi cu provocări astăzi și vreau ca El să fie acolo. I-aș spune lui Dumnezeu că zâmbesc acum și că știu că și El zâmbește. I-aș mai zice, Doamne, uite ce melodie frumoasă ascult, mă trimite cun gândul la Tine.

Tu ce i-ai spune lui Dumnezeu?

Daniel, om al rugăciunii

Sursă imagine: Pinterest

Poate te-ai întrebat vreodată ce ar trebui să faci ca să îi poți fi pe plac lui Dumnezeu, poate ți-ai dorit să fii unul dintre oamenii spre care Dumnezeu privește cu bucurie. Și eu mi-am dorit și îmi doresc acest lucru. 
Zilele trecute mă gândeam că sunt atât de mulți oameni prezentați în Biblie care s-au lăsat folosiți de Dumnezeu și s-au pus la dispoziția Lui. Aș vrea să fac și eu asta, mi-am zis. Apoi m-am gândit, cum oare aș putea face așa ceva?
Am să încep prin a observa acele personaje. Așadar, am creat o rubrică nouă, intitulată ”personaje din Biblie

Astăzi îl vom urmări pe Daniel, oare ce vom descoperi?

Daniel era cumpătat. Daniel își cunoștea locul și limitele, el știa unde să se oprească și unde să înainteze.
”Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului și cu vinul pe care-l bea împăratul, și a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l siliească să se spurce.” Daniel 1:8

Daniel spunea adevărul și îl recunoștea pe Dumnezeu în fața împăratului, nu se rușina. 
”Daniel a răspuns înaintea împăratului, și a zis: Ce cere împăratul este o taină pe care înțelepții, cititorii în stele, vrăjitorii și ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului. Dar este în ceruri un Dumnezeu care descoperă tainele, și care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.” Daniel 2: 27, 28

Daniel era credincios, nu se găsea nici un rău la el, făcea ceea ce este corect. 
”Atunci oamenii aceștia au zis: Nu vom găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legea Dumnezeului lui.” Daniel 6:5

Daniel era un om al rugăciunii în orice vreme.
”Daniel, unul din prinșii de război ai lui Iuda, nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, și își face rugăciunea de trei ori pe zi!” Daniel 6:13

Te întreb astăzi, ești tu, un Daniel?

Ce apreciază fetele la un băiat

Sursă imagine: deviantart.com

Zilele trecute am publicat acest articol : Ce apreciază băieții la o fată”.  Le spusesem băieților să stea pe aproape căci va exista un articol și pentru ei. Așadar, am rugat câteva fete să ne zică ce apreciează ele la un băiat. 

Răspunsurile sunt următoarele:
  • Ela - În primul rând m-aș uita la relația lui personală cu Dumnezeu și la modul în care se raportează la aceasta. M-aș uita la lucrurile care contează cu adevărat și la valorile pe care le are. Apreciez acel băiat care este atent la cei din jurul său, care pune mare preț pe adevăr, pe respect, pe empatie. 
  • Ana - Eu apreciez cel mai mult la un bărbat, abilitatea lui de a acorda atenție unei femei, de a sti să fie bărbat atunci când trebuie. Apreciez sufletul lor care este atât de sensibil, sensibilitate ce nu prea este arătată dar care se simte, mi se par frumoase acele emoții atât de profunde. Apreciez abilitatea de manipulare pe care o au ei în general, dar nu manipulare într-un sens rău. Apreciez suma emoțiilor pe care ei le dobândesc în timp și faptul că de cele mai multe ori știu să și le controleze.
  • M. - Ce apreciez eu la un băiat? Nu mă cucerește prea mult exteriorul chiar dacă și el contează: aspect îngrijit, îmbrăcat ok, etc. Dar știi ce îmi place cel mai mult la un băiat? Credința. Puterea de a se ridica atunci când toți îi spun că nu se mai poate. Relația lui cu Dumnezeu. Iubirea. Micile gesturi pe care le face cu toată dragostea. Faptele sale. Râsul său. Puterea de a zâmbi atunci când sufletul îi plânge. Înainte de a fi bărbat, ești un om, ai sentimente. Nu le ascunde doar pentru a părea puternic. A-ți arăta trăirile nu înseamnă slăbiciune. Bucură-te! Trăiește! Te admir pentru ceea ce ești, pentru ceea ce faci, pentru înfrângerile și victoriile tale.
  • Alina - Eu apreciez la un băiat onestitatea, apreciez atunci când nu se ascunde să arate cât ține la persoana de lângă el, indiferent că sunt doar ei doi sau mulți alții pe lângă.
  • Bianca - Principalele caracteristici pe care eu le apreciez la un băiat sunt: loialitatea, respectul și controlul. Dacă le are pe acestea restul vine de la sine.
  • L. - Apreciez la un băiat sinceritatea, răbdarea, personalitatea lui și caracterul. Apreciez un băiat care știe ce vrea de la viață și pentru ce luptă, știe cum să îți aducă zâmbetul pe buze chiar și în cele mai proaste momente ale tale; un băiat care știe să te asculte, să îți fie alături atunci când ai nevoie. Apreciez un băiat care este credincios și știe cum să se raporteze la Dumnezeu, care este fidel și responsabil. Apreciez un băiat care își respectă părinții, care e gata să îi ajute pe cei din jurul său și să îi pună pe alții mai presus. Apreciez un  băiat care are sufletul mare și iubește din toată inima. Și sunt mândră și bincuvântată să zic, că băiatul la care mă refer este chiar soțul meu, darul lui Dumnezeu pentru mine.

Cum mi-a răspuns Dumnezeu la rugăciune

Sursă imagine: Pinterest

Nu știu la ce te așteptai atunci când te-ai oprit aici, dar, acest articol nu este la fel ca toate celelalte. Acest articol e diferit. Spune-i cum vrei tu, o istorioară sau o mărturisire personală. 

Articolul acesta este despre cum mi-a răspuns Dumnezeu la rugăciune. Știu, că poate pentru unii oameni ceea ce urmează să scriu va fi ceva banal, dar pentru mine, e motivul pentru care zâmbesc și am lacrimi în ochi în același timp, astăzi. 

În primăvara lui 2015 am fost ultima oară acasă. De atunci nu mi-am permis să mai merg. Sunt în România dar sunt departe de casă. Mai exact ai mei, sunt în celălalt capăt al țării. Încă de pe atunci mi-am dorit mult să pot să merg acasă, dar nu am reușit. Când am fost liberă nu am dispus de banii necesari, când aș fi putut să am acei bani nu mi-a permis locul de muncă. 
De un an de zile bunicul meu are cancer. Am strâns acest dor în inima mea și am înghițit în sec de fiecare dată când am vorbit cu ai mei la telefon, cu bunica și le-am zis, poate o să fac cumva, data viitoare. Vreau să vin, am să vin. La telefon eram tare. După ce închideam telefonul izbucneam în plâns. Și mă rugam. Dumnezeu îmi știa dorul și totuși îmi închidea mereu toate ușile. 

Apoi mi-am făcut un fel de plan. Am zis: gata. Eu în luna lui februarie mă duc acasă. Lucram deja de ceva timp la  locul meu de muncă și aveam niște zile de concediu, nu știam de bani, nu aveam nimic strâns, dar cumva aveam să fac. Ăsta era planul. Nimic nu putea să îl schimbe...exceptând faptul că am rămas fără acel loc de muncă. M-am prăbușit cu totul. Mi se spulberaseră evident și alte vise. Nu era ăsta singurul plan pe care îl făcusem. M-am gândit că Dumnezeu mi-a închis toate ușile în nas. 

Nu aveam o situație financiară deloc bună așa că trebuia să îmi caut urgent ceva de lucru. Într-un final am găsit de lucru. Părea că lucrurile merg un pic mai bine, exceptând faptul că nu puteam să merg acasă pentru cel puțin trei luni întrucât aveam să intru în perioada de probă. 
O prietenă mi-a zis să mă rog, să cred și să mă duc să vorbesc cu șefii mei că poate vor înțelege. I-am zis că nu. Că Dumnezeu mi-a închis ușile, că El nu vrea să merg acasă. I-am zis: eu nu pot să cer așa ceva acum, pentru că nu cred. 

O zi mai târziu m-au sunat de la locul de muncă și mi-au zis că nu au reușit să îmi facă programare la analizele medicale decât peste un anumit timp. Întâi m-am întristat. Aveam nevoie de bani. Dar după ce am închis telefonul un gând mi-a trecut prin minte. Mă duc acasă. Nu știam cum, nu aveam nici un leu pus deoparte și nu prea dispuneam de mulți bani. Habar nu aveam cum și de unde, dar atât știam, mă duc acasă. Și am plâns. Am plâns când am realizat că eu nu am crezut dar Dumnezeu a făcut asta pentru mine. I-am mulțumit prietenei mele, pentru că ea crezuse și se rugase. Și i-am zis că mă duc.

Tot în acea seară am căpătat cumva o parte din bănuții de care aveam nevoie pentru drum. Trebuiau să mai îmi intre ceva bani de la fostul loc de muncă și aceia erau...dar nu erau de ajuns. Îmi tot ziceam, dacă Dumnezeu a deschis această ușă trebuie să facă posibil și restul. Le-am zis la toți că merg acasă, deși încă nu știam cu ce. Și mi-am făcut rezervare la autocar.

Astăzi am întrebat-o pe prietena mea: ”auzi, la Dumnezeu crezi că merge cu cerșitul?” așa mai în glumă, mai în serios...că tot ce puteam să zic era Doamne îmi dai și mie banii ăștia de undeva? Și practic cerșeam. 

Nu știu dacă cerșitul funcționeză, dar rugăciunea sigur da. Încă nu am primit astăzi banii de care am nevoie dar o să îi primesc, de la o persoană care mi-a zis că îmi va da. 

Mă duc acasă, în februarie...numai că nu a fost cum am plănuit, a fost mai frumos pentru că în toate l-am văzut pe Dumnezeu și nu pot să zic decât că Dumnezeu a făcut asta pentru mine! 

Am să vă zic și că nu  e ușor, să scrii așa...să dezvălui lucruri despre tine. E ca și cum ai rămâne gol în fața unei mulțimi, a unor oameni poate chiar cunoscuți...dar am vrut să arăt că Dumnezeu răspunde la rugăciuni și face minuni și astăzi pentru cei ce își pun încrederea în El.

P.S. Pentru cei care citiți în data de 2 februarie, acest articol, aruncați o privire vă rog la versetul zilei din colțul din dreapta blogului. Coincidență?
Pentru cei care citiți articolul în altă zi, versetul zilei de astăzi este: Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi. 
1 Petru 5:7