De la 2016 am învățat...

Sursă imagine: www.inewyearwishes.com

Și-a mai trecut un an...

S-a dus undeva în depărtări și anul 2016, s-a dus spre alte zări pe care tu și eu nu le vom mai atinge probabil niciodată. Ce a fost făcut rămâne făcut. Ce a fost zis rămâne zis. Nu mai poți da timpul înapoi, nu mai poți schimba nimic acum. 2016 mai are câteva rânduri și apoi își închide coperta.

De la 2016 am învățat...

că este important să ai sănătate iar atunci când o ai să o apreciezi;
că oamenii îți spun cuvinte frumoase și îți spun că vor fi alături de tine dar nu sunt;
că mulți nu te înțeleg, nu știu ce trăiești și ce simți dar tot își pot da cu părerea, pentru că ei știu mai bine.
să tac și să rabd; să îmi înghit cuvintele și să analizez totul, să îmi dau seama că după ce trece valul de nervi îmi voi dori să nu fi vorbit;
să iubesc și să dăruiesc de la mine fără să aștept ceva în schimb; să fiu îngăduitoare;
să aștept ca timpul să treacă, ca lucrurile să schimbe;
să accept eșecurile, căderile și pierderile;
că oamenii sunt egoiști și că le este greu să facă până și cel mai mic gest de bunătate pentru altcineva în afară de propria lor persoană;
că în ciuda frazei spuse anterior există câteva excepții, câțiva oameni care își vor rupe din timpul lor și îți vor arăta că lor le pasă;
că Dumnezeu îți cunoaște fiecare lacrimă, fiecare tăcere și fiecare gând și e capabil și vrea să îți dea răspuns la fiecare dintre ele;
că atunci când tu nu mai poți Dumnezeu îți dă noi puteri și te trezești dintr-o dată cu o forță pe care nu ai știut că o ai în tine;
să mă bucur de succesul altora și să nu mă mai compar cu ei;
să înțeleg că nu trebuie să rămân afundată în tristețe ci trebuie să înaintez orice ar fi;
că într-un final doar soarele rămâne învingător;
că nu ți se dă mai mult decât poți duce și că întotdeauna vor fi oameni care o duc mai rău ca tine și apreciază ceea ce au;
că pe lume chiar există oameni răi;
că în durere ești singur, doar tu cu Dumnezeu indiferent de cât de mulți prieteni ai avea sau cât de buni ți-ar fi.
că e bine să renunți la orgoliu și să asculți ce are celălalt de zis pentru că s-ar putea să o zică chiar spre binele tău;
că dacă un om a ținut cu adevărat la tine se întoarce din când în când să îți mai zică câte ceva...
să cad și să mă ridic iar apoi să fac pași;
să nu renunț niciodată atâta timp cât mai am un vis;
că ce a fost făcut rămâne făcut, nu poți lua nimic înapoi iar un iartă-mă nu schimbă lucrurile;
că întotdeauna voi avea ceva de îmbunătățit la mine;
să mă încred în Dumnezeu, să cred că ceea ce a pregătit El pentru mine este mai bun decât ceea ce îmi doresc eu.

Dacă vântul a bătut puternic și pe la tine și nu te-a făcut să te apleci cu totul la pământ, dacă încă mai poți umbla și dacă mai există măcar o fărâmă de speranță în tine înseamnă că ești biruitor. Înseamnă că lupta nu s-a sfârșit și că te așteaptă un 2017.

Dumnezeu e ca un viteaz în mijlocul tău și se apropie cu biruința! Fii tare în 2017 și îndreaptă-ți privirea către cer!

La mulți ani, 2017!

Crăciunul e despre Salvator

Sursă imagine: quotesgram.com

Iubesc cadourile, încă de când mă știu mi-a plăcut să dăruiesc și să primesc cadouri.
Iubesc luminițele și felul în care orașul se îmbracă în sărbătoare în această perioadă. Când eram mică și stăteam la bloc luminițele se aprindeau chiar la mine pe stradă. Dacă mă uitam pe geam puteam să le văd. Atunci când se aprindeau pentru prima oară bucuria pe care o simțeam era de nedescris.
Iubesc prăjiturile, bradul și multe altele la sărbătoarea de Crăciun, dar Crăciunul nu e despre toate acestea.

Crăciunul este despre Salvator.
Vă mai amintiți? Iisus, fiul lui Dumnezeu s-a întrupat acum mii de ani în urmă, s-a născut sub chip de copilaș într-o iesle alături de animale. A venit pe Pământ pentru noi, pentru ca mai târziu să fie răstignit pentru vina mea și a ta.

Știu că ești ocupat aproape tot timpul, întregul an ai fost ocupat. Și eu am fost. Însă anul 2016 este spre sfârșite, suntem în pragul sărbătorilor de iarnă care după cum se vede te găsesc tot ocupat.
Știu că ai probleme și poate că nici măcar nu te gândești la sărbători, sau poate te pregătești intens, dar vreau să îți spun ceva.

Acum 2000 de ani în urmă păstorilor li s-a vestit o veste bună, o veste care răsună și astăzi. Crăciunul e despre Salvator. ”Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” Luca 2:11

Un Salvator, dar pentru ce? Te dai jos dimineața din pat pe pcioarele tale, ai poate o familie, ai tot ce îți trebuie, de ce ai avea nevoie de un salvator?

Pentru că ești păcătos. Pentru că dincolo de tot ceea ce vezi cu ochiul pe acest Pământ, există o altă lume, o lume care te așteaptă după moarte. O lume în care trupul, cel pe care acum îl îngrijești, cel căruia îi acorzi atenție mai mult decât este necesar, nu îți va mai fi de folos. Tu ai un suflet, acea lume e pentru sufletul tău.

Poate ți-e greu să recunoști, dar da, ești păcătos. Și eu sunt. Toți suntem. În fiecare zi greșim cu câte ceva. În ficare zi se găsește o vină în noi. În caz că până acum nu te-a interesat, astăzi ți se vestește încă o dată vestea bună, Crăciunul e despre Salvator. 
Poate în 2016 nu te-ai întâlnit cu Dumnezeu, poate l-ai ignorat, poate nu ți-a păsat...dar astăzi Dumnezeu te cheamă, El ar vrea să se nască și în inima ta, ar vrea să aibă o relație cu tine, tu ce zici? 
Îl primești?

Închide ochii, deschide-ți inima...

Sursă imagine: Pinterest


Știi care e problema? Nu îndrăznești. Stai în tăcere de unul singur, ții de inima ta cu dinții și privești în zare. I-ai spune ceva lui Dumnezeu, ai încerca dar nu ai curaj. Dacă nu e acolo? Dacă vei vorbi și tot ce vei putea auzi va fi sunetul vocii tale goale și stinse, un sunet de ecou prea strident, prea rece, prea de departe...

Stai pe gânduri și te cuprinde teama. Ai multe pe suflet, ai multe răni și multe cicatrici, și ai vrea să vină cineva și să le analizeze, ai vrea să privești lângă tine și să vezi pe cineva acolo, cineva care să te înțeleagă. Te uiți cu teamă și vezi că locul e gol. Lași încă o lacrimă să curgă în timp ce gândurile îți fug din nou către Dumnezeu. Ceva te îndeamnă să îi șoptești dorul inimii tale și deschizi buzele, ești pe cale să spui ceva când două cuvinte ți se arată parcă de nicăieri: ”Nu pot...” 

Ce șanse sunt ca Dumnezeu să privească din palatul Lui de cleștar tocmai la unul ca tine?

Nu știu cine ești, de unde vii și încotro te duci. Eu, sunt un om ca și tine. Ai sufletul rănit, sfărmat în mii de cioburi? Și eu îl am. Te simți neînțeles de oameni? Și eu mă simt. Ți se pare că aerul din plămâni îți dispare, că ziua de mâine nu mai are sens iar bucuria pare să fie plecată undeva într-o vacanță fără tine? Și eu gândesc la fel. Dar știi ceva? Eu am îndrăznit. Am îndrăznit să îmi mișc buzele, să scriu, să-i spun lui Dumnezeu ce am pe suflet iar El mi-a răspuns. Nu ai vrea să îndrăznești și tu?

De fapt, ce te oprește? Nu cumva e doar teama cum că vei fi respins? Dar Dumnezeu nu respinge pe nimeni, Dumnezeu e lângă tine chiar acum...închide ochii, deschide-ți inima și vorbește-i. Astăzi încă se poate, îndrăznește!

Nu ai nimic de pierdut dar s-ar putea să găsești un Tată și un prieten, pentru că Dumnezeu îți va spune că e cu tine, trebuie doar să îți deschizi inima și să îl asculți.

Îndrăznește!

Te-am întâlnit odată...

Sursă imagine: deviantart.com

Te-am întâlnit odată, mergeam pe drumuri diferite. Tu mergeai înainte în timp ce eu  mergeam înapoi. Erau direcții opuse, nimic nu putea să ne atragă unul la altul. Tu aveai atât de multe de oferit, erai blând, plin de dragoste și ai fi vrut să îmi zici atâtea iar eu, eu nu aveam să îți zic nimic. M-ai strigat pe nume și te-am privit. M-am uitat lung la Tine, ți-am adresat două cuvinte iar apoi mi-am văzut mai departe de drum. Știu că ți-ai dat deja seama, eram prea ocupată. Aveam oameni cu care să mă întâlnesc, idealuri de construit și urme după care să pășesc. Nu avem timp de Tine. 

Și Tu, ai continuat să mă urmărești. În șoapte ușoare îmi vorbeai, în note melodioase și în tăceri. Îmi numărai pașii și sperai că am să mă întorc. Dar nu am făcut-o. 

Într-o zi ai hotărât să faci un pas uriaș. Te-ai gândit atunci că merit mai mult decât atât, că sunt copilul Tău și chiar dacă eu nu vreau să aud de Tine, Tu te preocupi de mine. Mi s-a zguduit lumea. Nu am știut de ce. Ai fi crezut că am să alerg la Tine? Ei bine, nu...am fost prea ocupată să sufăr și să mă agăț de orice rază de soare rămasă. Am vrut să am totul, dar nu te-am vrut pe Tine, și nu am înțeles atunci că acel ”tot” al meu era de fapt construite pe ruine.

Când drumurile ni s-au întâlnit a doua oară eram pe jos, așeazată în genunchi. Nu mai vedeam nimic în față. Drumul era pustiu, furtuna din năuntrul meu nu înceta. Ai fi putut să treci pe lângă mine, ai fi putut să fii nepăsător dar te-ai oprit și mi-ai întins o mână, m-ai privit cu ochii în lacrimi și mi-ai zis că mă aștepți și mă iubești. 
Nu am știut ce fac, nu aveam siguranță dar dragostea Ta m-a cucerit. Atunci ți-am zis Da, vreau să-ți fiu copil, și nimic nu a mai fost la fel.

Tu Dumnezeu, eu o mână de lut pieritoare, dar m-ai iubit. Mi-ai arătat că lucrurile după care tânjeam mi-ar fi adus mai mult rău decât bine și aș fi pierdut atât de multe...te-aș fi pierdut pe Tine. Mi-ai dat în schimb mai mult decât am visat atunci și pe lângă asta mi te-ai dat pe Tine. 

Au trecut ani de când am început să mergem pe același drum amândoi. Tu mergi zâmbind, mergi cu curaj și plin de dragoste. Eu mă împiedic, șchiopătez, uneori chiar mă opresc dar sunt fericită căci Tu nu mi-ai dat drumul la mână niciodată. 

Iubește-mă când nu o merit ți-aș spune azi, dar acum știu că mă iubești deja.

Prețuiește-i azi

Sursă imagine: deviantart.com

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești dimineața, să te uiți la tot ceea ce este în jurul tău și să observi cât de mult s-a schimbat viața ta în ultimul timp? Să privești ceasul și să știi cu exactitate că lucrurile, oamenii și tot ce ai trăit cândva nu se vor mai întoarce la tine?

Mă gândesc la mine cea de acum 4-6 ani, eram o altă persoană ce parcă trăia o altă viață. Aveam alături de mine oameni dragi pe care astăzi nu îi mai pot vedea. Cândva lucrurile erau atât de diferite. Știam că bunicul e bine și că cei pe care îi iubesc sunt bine. Nu știu în ce moment lucrurile au luat o întorsătură atât de diferită...iar astăzi sunt departe de acele momente, prea departe ca să le mai pot ajunge.

Mă gândesc că noi, nu prețuim lucrurile pe care le avem. Vă întrebați dacă mi-am dat seama acum câțiva ani cât sunt de privilegiată pentru faptul că pot să o am pe sora mea alături, pe mama și chiar pe tata, pentru faptul că am prieteni și că îmi pot vedea bunicii?  Nu mi-am dat seama... iar acum sunt la sute de kilometri distanță de ei și cu greu mai pot să ajung să îi văd.

Au trecut ani de când nu mai reușesc să ajung acasă, au trecut ani de când trăiesc o viață departe de ei și mă doare sufletul.

Ceea ce trăim astăzi nu ni se va mai întâmpla și mâine, s-ar putea ca oamenii care sunt acum lângă tine să fie pentru o perioadă temporară, s-ar putea să existe momente în care viața să te poarte mai departe, prea departe de ei. Așa că prețuiește-i astăzi, cât încă mai poți.

Niciodată nu poți ști când devine prea târziu...când tot ce poți să faci e să îți auzi omul drag la un capăt al telefonului, iar pe alții nici măcar atât.

Lumea e într-o continuă schimbare, așa că prețuiește tot ce ai azi, ziua de mâine e prea nesigură.