Cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu


Sursă imagine: WorshipHouseMedia.com

Câteodată uităm, uităm cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu, uităm de ce am ales să îl urmăm, uităm de unde am plecat atunci când mergeam fără El și unde am ajuns acum.
Ne trezim salivând după ruinele trecutului când prezentul este mult mai dulce și mai frumos.
Așa suntem noi, niciodată mulțumiți de ceea ce avem, întotdeauna vrem mai mult și ni se pare că am fi putut face mai bine.

Uităm să fim mulțumitori și recunoscători pentru ceea ce avem, pentru simplul fapt că suntem în viață sau că avem părinți.
Uităm să iubim, să iertăm, uităm să fim oameni.

Aș vrea să vă invit să aruncați câte o privire spre inima voastră, să vă dați măștile la o parte și să nu vă mai ascundeți. Aș vrea să vă deschideți sufletul și să vă analizați viața. Știți că toate pier nu-i așa? Totul este muritor și trecător însă nu și sufletul.

Nu știu cât de recunoscători ați fost zilele acestea, nu știu câți dintre voi v-ați întors privirea către Dumnezeu, câți dintre voi l-ați alungat, l-ați negat și câți dintre voi v-ați rușinat de El. Eu am făcut câte puțin din toate.

În ultima vreme m-am rușinat de Dumnezeu, l-am alungat și din când mi-am întors privirea către El.

El m-a întâlnit în toate ipostazele vieții mele și nu mi-a întors niciodată spatele.
M-a văzut în momente în care ar fi trebuit să îmi fie rușine, momente în care nu am luat tocmai cele mai bune decizii ci dimpotrivă și totuși nu s-a rușinat de mine.

Dumnezeu m-a iubit și m-a ales, așa cum am fost.

Așa că astăzi nu vreau să mă mai rușinez, să mă ascund și nici să o neg. Cred în El și îl iubesc de aceea vă scriu și vouă și vă invit să vă faceți o analiză amănunțită și să vă deschideți inima fără teamă în fața Celui ce vă așteaptă exact așa cum sunteți, fără măști.

Nu uita cât de mult bine ți-a făcut Dumnezeu și nu te rușina de El! 

Viața nu ne dă lămâi...

Sursă imagine:educatethebestofme

Nu contează dacă oamenii nu-ți cunosc sufletul, dacă ei nu ți-au văzut cicatricile și rănile adânci pe care le ai.
Nu contează dacă lumea nu-ți oferă atenție, dacă nu se oprește nimeni lângă tine să vadă ce faci cu adevărat.
Nu contează pentru că te știe El.

Se zice că atunci când viața îți dă lămâi faci limonadă, iar noi încercăm să luăm aceste cuvinte drept adevărate și să mai facem haz de necaz.
Ar trebui să o recunoaștem. Am putea să ne luăm inima în dinți și să o spunem o dată cu glas tare, viața nu ne dă lămâi.
Lămâile sunt acre și atât. Tocmai asta e problema, viața nu e acră, viața e amară.

Viața ne aruncă câte o cârpă îmbibată în pelin ca să putem simți amărăciunea din plin. Nu trebuie să urci, să escaladezi munți înalți ca să poți cădea, înveți căderea de la orice înălțime te-ai afla pentru că viața are grijă de asta.
Viața ne aruncă zdrențe  iar noi ne apucăm de ele și încercăm să  le facem un întreg.

Nu contează cât de mulți îți cunosc povestea, nu contează pentru că și dacă ar cunoaște-o tot nu ar înțelege-o și chiar dacă ar înțelege-o nu le-ar păsa. Pentru că așa suntem noi, egoiști de cele mai multe ori.

Oamenii dezamăgesc, oamenii uită și trec mai departe, Dumnezeu rămâne.

Cum mai e la tine-n suflet?

Sursă imagine: deviantart.com

În sufletul meu pare să se fi așternut praful. A fost o iarnă cumplit de grea, l-a bătut vântul și i-a suflat neîncetat zăpada multă răceală. A fost înghețat dar primăvara l-a scos din amorțire. A stat un timp așa după care s-a uscat de tot din cauza soarelui. Și a mai trecut o vară și a urmat o toamnă...

Și totuși, unele răni nu se cicatrizează, unele amintiri te vor bântui pentru eternitate și unii oameni vor rămâne tot străini, indiferent de cât de multe ați avut în comun, de cât de des v-ați întâlnit sau de cât de mult v-ați iubit și v-ați pus amprenta unul asupra altuia.

Știu, știu că zâmbești. Știu că îți bei cafeaua liniștit în fiecare dimineață, că te trezești devreme și privești soarele și toate îți merg atât de bine. Dar, aș vrea să te rog să-ți dai masca jos. Aș vrea să te întreb cum mai e la tine în suflet?

Al meu e degradat. Mi s-a părut în ultima vreme că umblă în zdrențe și cade mereu prin tot felul de gropi. E murdar, stropit și singur. Și mă întrebam dacă sunt eu singura sau poate și la tine e la fel?

Mă gândeam că nebunia e o boală pe care am luat-o din treacăt de pe la tine. De parcă dacă aș afla că nu sunt singură în toate acestea s-ar schimba ceva.

Sigur că trăiesc într-o iluzie, într-o bulă de aer pe care am făcut-o special pentru mine. Sigur că știu că se va sparge într-o zi iar cerul se va transforma în gri. Știu, dar nu îmi pasă. Și cred că nici ție nu îți pasă, din moment ce ai propria ta iluzie.

Și cum mai e la tine-n suflet?
Nu-mi răspunde. Oricum nu te-aș crede.

Din când în când, dă-ți masca jos și amintește-ți, cel mai rău e când te minți pe tine.

Ai furat clipe

Sursă imagine: deviantart.com

Te-ai crezut perfect. Te-ai gândit că tu ești altfel, că ești pătrățica care nu se potrivește oriunde și că într-o zi ceva sau cineva te va completa doar pe tine.
Ai fost surd și orb, nu ai văzut valurile ce se aporopiau atât de amenințătoare din depărtare așa că ele te-au lovit din senin.
Valurile au distrus totul.

Când te-ai trezit ți-ai dat seama că ceva nu mai era la fel. Ai privit în oglindă și te-ai văzut mai singur ca niciodată, atunci ți-ai dat masca jos. În ce moment ți-ai pus-o? Nici tu nu mai știi asta, dar ai realizat ceva, ceva ce te-a durut. Imaginea din oglindă striga cu disperare către tine: ești la fel ca toți ceilalți, îți spunea.

Te-ai spart în mii de cioburi și te-ai adunat apoi singur de pe jos, doar ca să îți demonstrezi ție că încă poți fi cineva, dar era deja în zadar, ai realizat atunci că mereu ai fost un simplu om, un nimeni.

Ți-au căzut lacrimi dar erau reci și fără vlagă. Nu te-ai deranjat să pui suflet în ele pentru că nu ai vrut să o faci. Te-ai întrebat în șoaptă, de parcă ți-era prea frică până și ție să îți auzi vocea, care a fost momentul acela ce te-a preschimbat într-o umbră trecătoare și rece ce respiră degeaba, dar nu ai știut să îți răspunzi așa că ai tăcut.

Ai tăcut și ai furat clipe în continuare, zicându-ți că totul e și așa pierdut iar tu nu mai poți face nimic acum.