Noi îi spunem ”dragoste”

Sursă imagine: deviantart.com

Nu mai știm ce este aceea dragoste și ce nu este. Nu mai știm să ne organizăm viața, să ne formăm principii, să fim oameni cu caracter.

Observ cât de mult își doresc fetele să fie iubite de cineva și încerc să le înțeleg. Și eu sunt fată, am fost adolescentă și eu mi-am dorit relații și eu am avut inima frântă și tocmai de aceea știu cum doare.

Mă uit însă cu tristețe la fetele din jurul meu și  observ cum nu pot spune nu. Apare un ”el” și e fermecător, are numai vorbe bune, arată bine, se comportă frumos și dintr-o dată te simți fericită. Începi să ai fluturi în stomac, începi să petreci timp cu el și lumea ta începe să se învârtă în jurul lui.

Și lucrurile sunt atât de frumoase până când se ajunge la partea cu responsabilitățile. Te trezești în probleme, te trezești că ai nevoie de el și ți-ai dori un angajament...iar el nu e acolo. Apoi suferi și plângi și realizezi că de fapt ești singură. Inima ți-e la pământ, sufletul îți este în bucățele și tu nu știi ce nu a mers. 

Noi, fetele,  îi spunem ”dragoste”, băieții în schimb i-ar spune ”pasiune”.

Există angajament în dragoste, există intimitate, există prietenie și pasiune.

Unde greșim?
Greșim atunci când ne aruncăm în brațele unei persoane pe care o cunoaștem de atât de puțin timp, greșim când îi dăruim tot ce avem noi mai de preț adică sufletul și trupul. Greșim când ne facem iluzii și avem impresia că noi suntem angajate într-o relație de dragoste când de fapt nu am discutat nimic cu acel băiat despre asta. 

Dăruim totul și așteptăm să primim totul înapoi, dar cine a vorbit ceva de angajament? Cine a zis că după câteva luni acolo chiar este dragoste?

Ți-a zis că te iubește...da...ți-a zis, și tu l-ai și crezut.

Nu sunt eu o expertă în dragoste sau în relații și nici nu cred că voi fi, dar am un băiat minunat lângă mine și știu că există un astfel de băiat pentru fiecare dintre voi.

Cum îi veți câștiga inima? 
Cum vei ști că el este cel ales?

Nu îți deschide sufletul în fața oricui îți spune vorbe frumoase, toți, dar absolut toți te fac să te simți iubită la început, asta și urmăresc de fapt.
Trebuie să îți câștigi respectul. În momentul în care vei fi respectată, în momentul în care vei ști că ai găsit un adevărat prieten în acea persoană te vei putea gândi la mai mult.
Asigură-te că sunteți la aceleași gânduri, că priviți amândoi în aceeași direcție. De multe ori el vrea câteva nopți de pasiune pe când ea vrea o iubire adevărată.

Iubirea adevărată se cere așteptată. Trebuie să știi ce cauți la acea persoană, să vezi dacă e o persoană cu caracter, care își ține cuvântul, care te respectă, care nu te forțează, care te acceptă așa cum ești. O persoană cu care poți discuta, o persoană pe care te poți baza mai înainte de toate celelalte.

Nu pot suporta să văd cum unele fete bune, care merită atât de mult se lasă amăgite de niște băieți care nu urmăresc decât lucruri spre folosul lor.

Fetelor, vă rog, aveți grijă de sufletul și de trupul vostru. Sunteți minunate și frumoase și există un băiat pe lumea asta pentru voi, care să vă respecte și să vă aștepte, nu vă dăruiți oricui!

Noi îi spunem ”dragoste” dar de fapt e o pasiune costumată în zdrențe.

P.S. Rugați-vă pentru călăuzire, rugați-vă pentru jumătatea voastră.

Desenezi în praf, păsări.

Sursă imagine: deviantart.ro

Câteodată nu poți auzi nimic din cauza zgomotului care te înconjoară și ți-ai dori un moment cu adevărat liniștit, dar, când liniștea îți dă târcoale totul pare mult prea lipsit de viață.

Valurile încetează să se mai izbească de stânci, norii amenințători de pe cer dispar, stropii de ploaie se opresc iar păsările zboară din nou și tot ce poți să  îți spui e că de fapt tu nu vrei liniște, de fapt drumul tău e pustiu și nu ai nici un semn cu înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta, după care să te iei.

Oamenii te grăbesc. Ei nu înțeleg staționarea ta. Ei nu înțeleg lacrimile ce îți spală în fiecare zi obrazul, buzele ce au învățat să rostească șoptit tăcerea, sufletul înțepat de mizeriile lumii. Ei nu înțeleg, degeaba îi cauți, degeaba le explici.

Te uiți în zare, e liniște, vântul s-a oprit iar acum îți poți auzi bătăile inimii. Arunci o privire, două...dar, nu știi ce cauți.
Te ridici, faci câțiva pași apoi te așezi din nou pe jos. Adulmeci praful. Privești la drumul din fața ta. Te sperie gândul că e atât de gol și plin de praf.

Observi acum ceva ce nu ai observat înainte. Înțelegi ce nu ai înțeles. Te înțeapă ochii și înghiți cu greu. O știi, o știi atât de bine dar nu vrei să o recunoști.

Într-un final vocea din capul tău devine tot mai mare. Iar ea pronunță clar, tare și răspicat cuvintele. ”Ești singură. Mereu ai fost.”

Desenezi în praf, păsări. Te gândești că ele zboară, te gândești că ele văd orizontul și lumea de sus. Te gândești că ele sunt libere iar apoi îți amintești că și pe tine te-a eliberat Cineva. Auzi o altă voce, vine de undeva de pe lângă tine.

”Știi, ca să îți iei zborul trebuie să îți iei avânt mai întâi. Nu se va întâmpla nimic dacă doar stai.”

Când ne vom trezi?

Sursă imagine: www.picturequotes.com

Observ cu tristețe că în ziua de astăzi lucrurile sunt făcute tot pe dos.
Religia are un loc mai presus decât Dumnezeu, sărbătorile înseamnă mai mult decât sărbătoriții, funcțiile și cariera sunt mai importante decât oamenii, decât dragostea și alte lucruri.

Am dat aseară despre un articol în care erau cuprinse părerile câtorva oameni din afara țării noastre dar care locuiesc aici, despre ce îi șochează pe ei la români. Spunea cineva în acel articol că nu înțelege de ce românii sunt atât de stresați, că parcă noi avem în cap numai bani, bani, bani. Și primul meu gând a fost unul de tipul unei scuze, da, dar, noi...și apoi m-am oprit.
Oricât de tristă mi s-ar fi părut acea părere, trebuia să îi dau dreptate persoanei respective.

Observ cu tristețe că noi am răsturnat lucrurile. În loc să lăudăm Creatorul noi lăudăm creația, în loc să ne preocupăm de Dumnezeu ne preocupăm de religie. În loc să ne preocupăm de sărbătorit alegem sărbătoarea.

Când ne vom trezi?
Oare chiar nu ne dăm seama că viața asta se duce?
Trupul nu ne este veșnic. Ne-am născut muritori, aici, în acest trup suntem muritori. Poate uneori avem impresia că suntem tineri și tot timpul din lume ne stă la dispoziție dar ne înșelăm. Moartea nu iartă pe nimeni, viața e prea scurtă pentru ca să o irosim.

De ce?
De ce petrecem atât de mult timp în certuri, în strigăte, în fuga după bani și în proclamarea atâtor lucruri care de fapt nu au valoare?

Dragii mei, biserica ar trebui să reprezinte casa lui Dumnezeu, locul în care ne adunăm pentru ca să avem părtășie unii cu alții, locul în care ne sprijinim și ne rugăm unii pentru alții, locul în care stăm de vorbă cu Domnul.
Religii sunt multe, oameni sunt mulți, păreri sunt multe, Dumnezeu e unul. Ne este chiar atât de greu să ne deschidem sufletul în fața Lui și să lăsăm restul deoparte?

Ne este chiar atât de greu în ciuda a toate să ne luăm de mână, să ne privim în ochi și să ne iubim pentru că pur și simplu Tatăl nostru e același?

Nu mai ridicați religia în slăvi, religia nu vă mântuiește, religia nu stă de vobă cu voi, Dumnezeu o face!

Banii nu vă aduc fericirea, banii nu vă iubesc, banii nu sunt alături de voi.

Petreceți o zi meditând și întrebați-vă ce este cu adevărat important în viața asta, amintiți-vă că viața trece. În lumea aceasta totul este trecător, doar Dumnezeu rămâne.

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El

Sursă imagine: deviantart.com

Ne place să fim independenți, ne place să avem libertate, ne place să facem noi totul și din când în când să ne mai gândim și la Dumnezeu. 

Mulți dintre noi credem deja în Dumnezeu. Da, credem că El există; da, credem că El poate totul, credem că e cu noi dar...aici ne oprim. Credem și atât. 

Noi, avem o viață. Noi, ne trezim în fiecare zi cu posibilitatea de a lua decizii. Noi, suntem ocupați. Avem atâtea lucruri după care vrem și trebuie să alergăm. Avem stres și avem necazuri, și ne mai trebuie timp și pentru distracții. Noi, vrem să fim pe cont propriu. Da, știm că Dumnezeu există dar noi, ne descurcăm de unii singuri și dacă chiar nu ne descurăm ne putem ruga, așa câteodată...

Alege să mergi cu Dumnezeu, nu doar să crezi în El. Cândva credeam și eu în Dumnezeu, dar nu mergeam pe același drum cu El. 

A merge cu Dumnezeu e una, a crede în El, e alta. 

Poți să crezi în Dumnezeu, poți să știi că El există, că El poate totul, dar vine o zi în care te întâlnești cu El pe drum. Vine o zi în care lucrurile se pot schimba, vine o zi în care trebuie să faci o alegere, o zi în care Dumnezeu te întreabă: ”Vrei tu să mergi cu Mine?”

Cred că cu toții am auzit măcar de o persoană cunoscută din această lume, poate un actor, cântăreț, pictor etc. Și toți credeți că acea persoană există. Știți că există, ați văzut acea persoană la televizor, sau poate ați auzit-o la radio, dar sunteți prieten cu acea persoană, o cunoașteți cu adevărat?

La fel este și cu Dumnezeu. Poate crezi în El, dar L-ai întâlnit?
Vine o zi în care poți avea o întâlnire personală cu Dumnezeu, vine o zi în care ai ocazia să treci la nivelul următor, vine o zi în care îi poți spune”Doamne, am auzit de Tine, am crezut în Tine dar de azi înainte vreau să merg cu Tine”

A merge cu Dumnezeu înseamnă a-ți preda viața în mâinile Lui! 

Ne alungăm iar apoi ne căutăm


Sursă imagine: www.pinterest.com

Am luat în palmă un trandafir, era un boboc firav, avea niște petale roșii, plăcute la atingere ce parcă simțeau nevoia de a fi alintate. Mi s-a părut a fi o floare atât de delicată, iar apoi m-am înțepat...
Am privit oamenii din două unghiuri până acum. Mai întâi i-am văzut buni și frumoși și am trăit cu gândul că există ceva bun în fiecare, că toți avem dorința de iubire în noi, că în adâncul nostru în ciuda a toate noi chiar suntem oameni. 
Apoi, circumstanțele, viața, oamenii, m-au rănit, și-au arătat spinii și m-am gândit că în unii oameni chiar nu există bunătate, deoarece ei rănesc pentru că vor, pentru că pot, nu contează în ce mod și pe cine. 

Și am făcut câțiva pași, mi-am lăsat tălpile să se afunde în nisipul auriu, fierbinte, am înaintat și am văzut cum două drumuri se unesc, mai mulți pași se contopesc, și apoi am văzut trandafirul...

Așa suntem, noi, oamenii. Avem un suflet, avem o inimă, avem gânduri curate și un dor nebun după iubire, după înțelegere și bunătate, după Dumnezeu, dar circumstanțele își pun amprenta asupra noastră. 

În alergarea aceasta prin lumea întreagă dăm unii peste alții și ne rănim, pentru că suntem diferiți, gândim diferit și avem țeluri diferite. Ne rănim, ne murdărim, ne alungăm iar apoi ne căutăm pentru că de fapt noi, suntem la fel, suntem topiți după iubire, făcuți de același Tată, Dumnezeu. 

Suntem trandafiri, avem niște petale atât de frumoase și niște spini atât de ascuțiți. 

Noi, suntem niște boboci care așteaptă ploaia, doar alături de El, putem înflori.

P.S. Și spinii, în mâna Lui au rolul lor.

Nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost

Sursă imagine:todayineed.tumblr.com

Oricât de mult ai căuta soarele uneori, sunt zile în care pe cer vezi doar nori negri.
Oricât te-ai zbate și orice ai face câteodată descoperi că nimic nu e de ajuns, că ești prea mic și prea slab ca să realizezi ceva.
Oricât de mult te lupți uneori ajungi să cazi tot la pământ căci picioarele nu te pot ține. 

Îți plânge sufletul și trupul îți e îngenunchiat și ai vrea să te prinzi și tu cu mâinile de o bucată din haina Lui, dar Iisus nu trece prin mulțime astăzi, nu în acel fel vizibil cum a trecut pe vremea când era pe pământ. 
Și atunci privești în zare, îl cauți cu privirea, îl strigi și nu-ți răspunde...

E o liniște puternică în jur, se aud doar bătăile inimii tale și plânsul tău amar. Te scufunzi printre suspine și ai impresia că cerul te-a uitat. 

Dar, amintește-ți, Iisus nu a fost singur pe cruce. Când lumea Lui se destrăma în mii de cioburi, când inima îi era plină de durere, Dumnezeu era cu El. 

Nici tu nu ești dat uitării, niciodată nu ai fost. Dumnezeu e cu tine chiar acum. 

Șterge-ți lacrimile și mergi mai departe, Cineva pășește alături de Tine. Se văd două urme de pași prin nisip.

Cineva avea o vorbă, ”fii strong” (pentru cine nu știe strong înseamnă puternic în limba engleză), așadar fiți tari, fiți puternici!

Noi suntem soldați ai cerului, de unii singuri nu putem purta luptele, dar ce bine că noi nu suntem dați uitării, ce bine că Dumnezeu e de partea noastră!

Fii strong, Dumnezeu e cu tine!