Te-au ridicat pe un piedestal

Sursă imagine:  http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Te-au ridicat pe un piedestal, te-au pus acolo și te-au venerat de la distanță. Eu te-am văzut în treacăt și te-am privit. Se putea vedea foarte puțin din Tine. M-am întristat și m-am uitat bine în jurul meu. Erai înconjurată de prea multă gălăgie, prea multă venerație, se vedea mult Regele din Tine, dar prea puțin dorul și iubirea de Tată, prea puțin se vedea prietenia pe care erai gata să o oferi.

Te-au ridicat pe un piedestal, au avut impresia că așa te vor vedea toți, dar tot ce au făcut de fapt a fost să te facă să pari mai departe, mai mare, mai ascuns.
Eu te-am găsit deschis, te-am văzut lângă mine. Știu că eu sunt un om, un nimic, o urmă de țărână, dar știu că Tu nu ai nevoie de un piedestal, știu că Tu ai o inimă de Tată, de prieten, de iubire, poți sta lângă mine, mă poți atinge. Eu te pot lua de mână iar Tu nu te superi dacă o fac.

Te-au ridicat pe un piedestal, la care eu nu ajung și nici nu am să ajung vreodată, dar Te-am găsit lângă mine. Pe piedestalul ăla nu erai Tu cel adevărat, ci doar acea parte din Tine pe care voiau ei să o vadă. Da, știu, ești Dumnezeu atotputernic, dar știi să cobori lângă cel ce te cheamă din toată inima, ai știut să lași cerul și să porți crucea în spate. Să te lași străpuns pentru noi. Unde era piedestalul Tău atunci? Oare nu au văzut ei că Tu ai renunțat la tot pentru ei? De ce continuă să te ridice când tu ești lângă ei?

Te-au ridicat pe un piedestal, am vrut să ajung și eu la Tine, dar mi-am plecat capul în jos tristă, pentru că nu am putut. Erai prea departe. În felul în care te prezintă ei ești prea departe, iar eu nu pot să concep asta.

Tu, Dumnezeu, ai zis că vei fi lângă mine, lângă noi, în orice clipă, în orice ceas...te înalț în inima mea, dar nu și când vine vorba de a-ți adresa un cuvânt, nu și când vine vorba de a vorbi direct cu Tine, de a te simți, de a zice tot ce am pe suflet, pentru că știu că Tu nu ești pe nici un piedestal, tu ești în inimă.

Ce poate fi mai aproape de un om decât inima lui?

Cine sunt eu...

Sursă imagine: allpix.club

O licărire în vânt.
O frunză pe care o adie vântul după bunul său plac.
Un fluture ce trăiește doar o zi și apoi pleacă.
Un fir de păr ce cade și se rupe, iar apoi nu mai știe nimeni, nimic de el.
O adiere palidă de vânt, ce durează doar o clipă.
Un gând de dor.
Un fir de nisip de pe malul mării, pe care calcă picioarele trecătorilor.
O pată de noroi.
Un paragraf dintr-o carte, versul meu e, sunt ce sunt...un trecător.
O flacără pe care o stinge apa cu ușurință.
O floare ce poate fi ruptă și a cărei petale le bate vântul spre nicăieri.

Sunt un mare nimeni...dar Dumnezeu mă iubește, asta îmi e de ajuns.

Contează cu adevărat cine sunt eu, dacă în ochii Lui am meritat totul?

Contează că sunt mică, dacă pentru El sunt mare?
Contează că sunt săracă dacă în ochii Lui am cerul?
Contează că sunt tăcută, dacă El îmi ascultă inima?
Contează că sunt rea, dacă El vede că există ceva bun sădit de El în mine?
Contează că sunt prăfuită, dacă El mă curățește, și mă face un vas de cinste?
Contează că nu valorez nimic, dacă El a zis că valorez totul?
Contează?

Chiar contează?

Nu știu...dar acum mă simt un mare nimeni...

El e un prieten bun de al meu

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Am fost singură odată, dar mi-am făcut un prieten bun, nu l-am găsit eu, El m-a găsit pe mine. De fapt, când l-am întrebat de unde mă știe, mi-a zis că El mă cunoștea încă de dinainte să mă nasc. Uau, mi-am zis; ăsta da prieten; să mă cunoască pe de-antregul, să-mi știe fiecare gând, fiecare tresărire, fiecare răsuflare și totuși să rămână lângă mine!

El e un prieten bun de al meu, numele lui e Isus, poate ați auzit și voi de El, dar nu l-ați băgat în seamă. El are multe de oferit. E bun, onest, nu e invidios, știe să-ți asculte toate problemele și poate să îți dea și rezolvare la ele. Prietenului meu nu îi este rușine cu mine, a suferit și El, a fost încercat dar a biruit cu răbdare, dragoste și bucurie peste toate.

M-a chemat pe nume, mi-a zis să vin la El, pentru că știe să îmi lege rănile. Eu eram distrusă dar El mi-a zis că o inimă tristă e o comoară. O inimă rănită e mai de preț decât alte mărgăritare. I-am zis că nu am pe nimeni, iar El mi-a răspuns:  dar mă ai pe Mine, și asta îți e de ajuns.

El, Isus, este un bun prieten de al meu. Vorbim și tăcem împreună, râdeam și plângem împreună, ne facem planuri împreună și ne gândim mereu unul la altul.

Oamenii din viața mea au mai plecat, au mai avut momente în care au fost distanți sau m-au rănit, dar El nu s-a distanțat nici măcar o clipă de mine, nici măcar cu un centimetru. Eu în schimb, m-am distanțat de El...și am regretat apoi.

Am regretat când mi-am dat seama ce fel de prieten eram pe cale să pierd.

Nu sunt niciodată singură, căci El este un prieten de al meu și stă mereu alături de mine. Nu îl văd cu ochii aceștia, dar stau uneori, prin bucătărie, când sunt singură acasă și îmi pregătesc o cană cu lapte mă uit deodată zâmbind lângă mine. Ești aici, nu-i așa? Îl întreb și zâmbetul mi se face tot mai mare.

Da, Lavinia, sunt aici. 
Doamne?  
Da?
Să nu pleci!

”Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Evrei 13: 5


Nu ai vrea să îl ai și tu ca prieten? Are o inimă enorm de mare, și vestea cea bună e că deja te cunoaște și te iubește!

Pune-te pe genunchi și vorbește cu Tata

Sursă imagine:  http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

De prea puțin ori ne bucurăm. De prea puține ori zâmbim și zicem mulțumesc.

Viața noastră ar trebuie să fie scăldată în mulțumire pentru că avem un Dumnezeu așa mare care ne poartă pe brațele Sale zilnic. Cine știe prin ce am fi trecut astăzi dacă Dumnezeu nu ar fi fost cu noi, cine știe cum ne-ar fi fost ziua dacă ne-am fi bazat doar pe noi.

Am observat cât de multe lucruri schimbă rugăciunea. Chiar dacă uneori totul merge prost și soluția întârzie să apară, când ne rugăm, când îl știm pe Dumnezeu la lucru există speranță.
Dar când ne gândim la ce putem face noi, îl micșorăm pe El, iar asta e păcat. E păcat pentru că avem un Dumnezeu așa de mare, un Dumnezeu al minunilor și al posibilităților iar noi ne comportăm de parcă am fi singuri.

Amintește-ți, Tatăl tău, Dumnezeu conduce lumea, deține totul. Nu te mai îngrijora. Nu te mai plânge. 

Pune-te pe genunchi și vorbește cu Tata!

El a zis că celui ce cere i se va da,  nu este această promisiune mai mult decât suficientă? Însuși Dumnezeu ne-a promis că ne va purta de grijă, ce altceva ne mai trebuie?


”Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide.”

Matei 7: 7, 8

Dragă Dumnezeu (2)


Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Mi-ai arătat cu toată forța că Tu poți schimba tristețea în fericire, că nimic nu îți este imposibil. Mi-ai arătat că poți construi castele din nisipul uscat ce îmi aluneca printre degete.
Tată, m-ai luat de mână și mi-ai șoptit:” Crede-Mă, Eu chiar pot! 

Te-am regăsit după o vreme îndelungată, Te-am regăsit și mi-am dat seama, Doamne, de cât de mult îmi lipseai. 
Știi? Am avut zile negre. Și oamenii mă întrebau ce am. Le ziceam că nu am nimic dar că ceva în mine e gol. Simțeam așa un pustiu și o furtună în același timp, toate se întâmplau în mine. Eram în genunchi dar nu-Ți puteam vorbi. Voiam să Te aud dar nu Te ascultam cu adevărat. 

Știam că ceva nu e bine. Știam că ceva în viața mea merge greșit. Am început să răscolesc totul, de la primul sentiment până la ultima rămășiță din inima mea frântă, de la primul gând până la ultimul. Am luat oamenii din viața mea la rând și am început să îi cercetez. M-am uitat la cer și m-am întrebat ce oare nu e la locul lui?   
Degeaba. Simțeam că ceva lipsește și nu îmi dădeam seama ce.

Într-o zi furtunoasă, într-o zi cu mulți nori am plâns. Am plâns pentru toți și pentru toate și m-am înecat în propriile mele lacrimi. Atunci m-am gândit la Tine, dar m-am gândit la Tine din toată inima. Mi-am îndreptat toată forța pe care o mai aveam spre Tine și am plâns zile și nopți la rând.

Sunt singură. 

Asta Ți-am spus. Și am mai adăugat: aș vrea să îți spun ceva dar nu știu ce.

Când zilele mi-au părut mai negre ca niciodată cineva m-a întrebat dacă sunt bine. Nu am știut exact atunci dar îmi dau seama acum că acea persoană a fost trimisă de Tine. Acela a fost primul Tău răspuns la tăcerea mea. 
Apoi ai continuat să îmi vorbești, ai continuat să fii acolo și chiar dacă eu nu Te-am văzut de la început Tu ai rămas.

Zilele au trecut și cumva am început să zâmbesc. Uneori zâmbeam și plângeam în același timp. Eram și bucuroasă și tristă dar Tu mi-ai atins sufletul.

Și am mers așa un timp, șchiopătam dar știam că Tu ești cu mine. Apoi am dat de o groapă și m-am afundat în ea cu totul. Nu mai puteam să ies. Nu mai știam cum să ies și nici măcar nu mai voiam.
M-am întrebat ce rost mai au toate, lumea, necazurile. Pentru ce și cu ce să mai lupt? Ți-am zis: Doamne, eu nu mai pot.  Până aici am putut dar de aici nu mai pot. 

Și m-am prăbușit. Nu cred că am fost mai prăbușită ca atunci în toată viața mea. Eu cea, care mereu zâmbeam și vedeam ceva bun în tot, acum vedeam doar negru, nu mai găseam nici un scop,  nici un sens.

Vreau acasă. Mă duc acasă. Ia-Mă acasă.

Asta e tot ce aveam pe buze.

Mi-ai zis că atunci când nu mai pot eu poți Tu, dar mi-a fost greu să te cred. Te-am privit cu nesiguranță și Te-am întrebat: Doamne, Tu chiar poți?

Era noapte, era târziu așa că m-am dus la culcare. În dimineața următoare nimic nu a mai fost la fel. Era de parcă am renăscut. Peste noapte căpătasem atâta forță, atâta pace și atâta bucurie cum nu am mai simțit de mult. 

Și am fost fericită. M-am bucurat din toată inima. Chiar dacă simțeam că nu am prieteni, că nu am bani, că nu am pentru ce să lupt Te-am găsit pe Tine. Și mi-am zis că în Tine pot fi fericită, pentru Tine pot lupta.

Și zilele au trecut și eu am rămas bucuroasă. Mi-ai pus în inimă dorința de a fi copilul Tău și mi-ai luat poverile. Când nu am mai putut m-ai luat în brațe și mi-ai dat forțe noi. Uitasem, știi? Uitasem cât de minunat și mare poți fi!
Uitasem cum e când Tu mă iei de mână dar mi-am amintit și nu aș mai vrea să uit vreodată.

În doar câteva săptămâni M-ai trecut prin lucruri atât de frumoase, nici măcar nu mi-am imaginat.
Când am plâns, și nu am fost în stare să îți vorbesc nu mi-am imaginat că îmi vei vorbi mai tare și mai clar ca niciodată.
Când m-am rugat pentru oamenii din viața mea, când Ti-am zis că sunt singură nu mă gândeam că chiar îmi vei da pe cineva. Nu mai puteam vedea pe nimeni și mi-ai scos oameni în cale...
Ai înmulțit ce era puțin și ai făcut din neajuns de ajuns.

Dorul de cer a rămas în mine, dar acum am un dor și aici. Pentru câtă vreme sunt aici am un dor să lupt, să iubesc, să încurajez, și astea toate sunt de la Tine, așa simt.
Mari minuni ai făcut în viața mea, în doar câteva săptămâni M-ai trecut de la lacrimi la extaz, de la bucurie la entuziasm, de la neputință la speranță, de la neîncredere la credință, de la amărăciune la dragoste.

Dragă Dumnezeu, aceasta este o scrisoare de recunoștință și mulțumire. Minunile Tale merită spuse. Știu că unii nu vor înțelege la ce mă refer, dar aș vrea să le spun că Tu mai faci minuni și astăzi, să se încreadă în Tine, se merită!

Cu dragoste, bucurie și recunoștință,
copilul Tău fără merite.

P.S. Tu erai, golul din inima mea, lucrul pe care îl pierdusem, motivul pentru care simțeam că nu mă regăsesc. Motivul pentru care lucrurile nu mai aveau sens. Eu fără Tine nu pot trăi.

Încă nu ai găsit omul potrivit

Sursă imagine: www.deviantart.com

Nu este pentru prima oară când văd o fată singură care se întreabă cu ce a greșit de nu are nici un iubit. Nu este prima oară când dau de fete care se simt nesigure din cauză că băiatul de care le place lor nu le acordă nici o atenție, ba mai mult, se pare că nici unul dintre băieți nu le bagă în seamă.

Ce e în neregulă cu mine?

Mult timp am fost și eu în această postură. Mă întrebam ce e greșit la mine, sunt prea slabă? Eram într-adevăr chiar foarte slabă în acea perioadă. Dar datorită unui ”el” am început să devin complexată. Mă uitam mereu pe stradă după alte fete și mă întrebam oare eu sunt mai slabă decât fata aia? Îi ziceam prietenei mele : ”O vezi pe fata aia? Cu cât sunt eu mai slabă decât ea? E diferență mare?” vă dați seama ce fel de gânduri aveam.

Mult timp mi-am dorit să fiu ca alte fete. Mă uitam la una și la alta și mi se păreau mai frumoase decât mine, aveau acel ceva pe care eu nu îl aveam. Ele puteau să râdă în fața unui băiat, puteau să vorbească cu el, puteau să se bage în seamă și să îi intre pe sub piele pe când eu nu știam nici să vorbesc, nici cum să mă aranjez și nici ce să fac.

Am fost cu o persoană înainte soțului meu și asta mi-a încărcat sufletul destul. Nu, regret că nu am fost cu mai mulți băieți, de fapt dacă aș întoarce timpul înapoi mi-aș dori să aleg să mă păstrez. Mi-aș dori să îi pot dărui sufletul meu întreg soțului meu și nu resturi. 

Ce  nu înțelegeți voi fetelor, care vă doriți cu ardoare pe cineva, pe oricine care să vă iubească, este că nu orice ”el” are dreptul la inima voastră. Încuiați-vă inima și țineți-vă cheia pentru acela care vă va iubi sufletul și nu trupul.

Nu e absolut nimic în neregulă cu voi, credeți-mă! Nu sunteți prea slabe și nici prea grase. Nu e vorba de personalitatea voastră, nu contează că sunteți timide sau îndrăznețe. Nu e nimic greșit la voi!

Veți fi iubite. Dar iubirea are rândul ei. Nu e pentru toată lumea la fel. Nu vă încărcați sufletul cu fiecare ”el” care vă acordă atenție și nici nu vă mai stresați pentru fiecare ”el” care nu vede dincolo de aparențe.

Stați liniștite, cine vă va iubi cu adevărat vă va accepta oricum, vă va iubi și grase și slabe și timide, și îndrăznețe.

Nu e nimic în neregulă cu tine, încă nu ai găsit omul potrivit, asta e tot!

Bărbaților, vă respectăm și vă iubim

Sursă imagine: http://www.deviantart.com/

Bărbaților le-aș spune că nu trebuie să fie puternici tot timpul, nu trebuie să se ascundă sub masca rațiunii și să lase sentimentele deoparte. Uneori e bine să simți chiar și durerea. Poți să plângi și să suferi, asta nu te va face mai puțin bărbat.
Un bărbat adevărat mai și plânge câteodată, a plânge înseamnă a arăta că ai o inimă, că simți. Știu că porți totul în spate, și vrei să fii puternic, dar ai grijă să-ți amintești din când în când că ești doar un om.

Bărbaților le-aș spune că sunt deja respectați.

Vă respectăm și vă iubim pentru toate gesturile frumoase pe care le faceți. Pentru că ne credeți frumoase și ne încurajați atunci când suntem la pământ, pentru că sunteți niște prieteni, iubiți, soți, frați și fii atât de minunați. Pentru că dacă ați putea ați purta toate durerile noastre și ne-ați da luna de pe cer.

Vă respectăm și vă iubim pentru zâmbetul și privirea cu care ne surprindeți uneori. Pentru că ne faceți să ne simțim iubite, în siguranță și frumoase. Pentru că alături de voi noi suntem niște boboci care înfloresc.

Vă respectăm și vă iubim pentru zilele în care ne faceți să zâmbim. În voi există atât de multă căldură și dragoste. Voi aveți un suflet mare. Ne dați încredere zi de zi doar pentru că sunteți lângă noi.
Sunteți minunați pentru că iubiți fiecare părticică din noi, pentru că știți cum să fiți alături de copiii voștri și să le spuneți o vorbă bună.

Vă respectăm și vă iubim visele și faptul că gândiți enorm de mult. Știu că vă gândiți la toate, că țineți în voi și adunați multe, știu că a-ți face totul ca să ne ștergeți lacrimile și ca să ne știți fericite.

Bărbaților le-aș spune că sunt oameni cu caracter. Că nu au nevoie de aroganță, de un trup care să atragă sau de vorbe aruncate în vânt. Ne place că unii dintre voi sunt mai timizi, mai retrași, da ne place și de voi, nu trebuie să fiți toți la fel. Aveți personalități diferite, dar nici noi nu suntem la fel așa-i?

Zâmbiți și luați aminte la ce vă spun, vă iubim pentru inima mare pe care o aveți dar mai presus de toate vă iubim pentru că sunteți rolul creației lui Dumnezeu, copii ai cerului!

Fetelor, sunteți frumoase!

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Fetelor le-aș spune să nu se mai agite, să nu se mai streseze pentru că sunt frumoase. 

Nu aveți nevoie de o tonă de fond de ten, de un luciu de buze și de un rimel pentru a ieși din casă. Nu aveți nevoie să răscoliți întregul dulap doar pentru a găsi o ținută care să vă vină bine, voi sunteți frumoase oricum.

Sunteți frumoase atunci când plângeți, când chipul vă e acoperit de lacrimi, dezgolit de orice urmă de machiaj.
Sunteți frumoase atunci când vă ciufulește vântul părul. Când oricum v-ați aranja plete vă zboară prin toate direcțiile.
Sunteți frumoase atunci când purtați pijamale sau un tricou larg. 

Fetelor le-aș spune să nu se mai simtă singure și neprețuite pentru că sunt iubite. 

Doar pentru că acel ”el” nu s-a uitat la tine nu înseamnă că nu ești prețioasă. 
Sunteți iubite de lumea întreagă, pentru că voi veți deveni într-o zi mame, vă veți îngrășa, și veți trece prin dureri dar veți zâmbi.
Sunteți iubite pentru că știți să fiți gingașe, purtați o iubire de mamă în voi. Voi, fetelor știți să mângâiați.
Bărbatul care vă va cere într-o zi mâna vă va iubi pentru felul în care îl veți alinta și-l veți îmbrățișa, pentru fiecare cuvânt de dragoste pe care i-l veți spune, pentru fiecare încurajare și pentru grija pe care i-o veți purta.
Bărbatul care va vedea într-o zi sclipirea din ochii voștri și iubirea din sufletul vostru vă va iubi, pentru că va ști că a găsit în voi ceea ce căuta de multă vreme, o comoară.

Fetelor, știu că vă comparați una cu alta, știu că alte femei vi se par mai frumoase, mai stilate, mai elegante și mai bune decât voi, dar credeți-mă, fiecare dintre voi este unică, fiecare dintre voi are ceva aparte, fiecare are frumosul ei. Nu aveți nevoie de astfel de comparații. 

Fetelor, sunteți niște flori alese. Sunteți alese pentru a fi mâna care mângăie, gura care spune o vorbă dulce, ochii care văd doar frumusețea. 

Știu că uneori obosiți, știu că lumea amară vă cuprinde în treacăt, știu că uneori aveți impresia că nu sunteți de ajuns, dar amintiți-vă că sunteți frumoase, prețioase, iubite și mai mult decât atât
amintiți-vă că sunteți fiice de Rege.

P.S. Pentru cei interesați va urma un astfel de articol și pentru băieți. :)

Cerul le este făgăduit celor ce cred

Sursă imagine:drakewilliams.deviantart.com

Noi, oamenii  de cele mai multe ori avem impresia că ne câștigăm sufletul prin bunătate. Dacă facem fapte bune, dacă încercăm să fim corecți, sinceri, dacă iubim, atunci îl avem pe Dumnezeu, atunci putem ajunge în cer. Câți dintre voi ați gândit așa?

Mi-a pus cineva odată, această întrebare: ”Dacă Dumnezeu ar veni astăzi la tine și te-ar întreba de ce să îți dea voie să intri în cer, ce i-ai spune?”
Și am stat și m-am gândit și într-un final am răspuns, pentru că sunt copilul Lui și am făcut și fac tot ce îmi stă în putință să îl urmez, mai și cad...dar mă ridic.
Voi ce ați fi răspuns?
Ce vrea de fapt să zică răspunsul meu?
Păi, Doamne, nu mint, nu fur, nu fac aia și aia și aia. Eu încerc să iert, să fiu bună, să iubesc, să semăn cu Tine.

Biblia îmi răstoarnă răspunsul. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune altceva.

”Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept am voința să fac binele, dar n-am puterea să îl fac.” Romani 7: 18

”Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Romani 3: 23

Putem să facem noi totul. Putem să fim buni, putem să avem un suflet enorm de mare, adevărul este că faptele noastre bune nu valorează nimic. Oricât de mult fapte bune am face, oricât de mult ne-am dori să fim ca Isus, noi, singuri nu putem. 

Suntem păcătoși. Am fost născuți în păcat și nu putem schimba asta. Nu putem fi mântuiți prin faptele noastre. Cerul nu este a celor ce sunt buni. Cerul este acelor ce l-au primit pe Dumnezeu în inima lor. 

Noi suntem răi și păcătoși, dar Dumnezeu ne-a iubit ființa. Ne-a iubit și ne-a vrut în cer alături de El. De asta a murit Isus pentru noi. Și-a arătat dragostea pentru noi, și a devenit mijlocitorul și preotul nostru. Nu putem să ne eliberăm de păcate singuri, dar prin sacrificiul lui Isus, prin Cel ce a luat asupra Sa toate păcatele noastre, toată vina noastră putem fi liberi.  

Cerul le este făgăduit celor ce cred, celor ce îl primesc pe Isus în inima lor și își predau viața în mâinile Lui.
Nu te poți întâlni cu Dumnezeu și să rămâi la fel. Dacă te-ai întâlnit cu Dumnezeu și ai rămas la fel ceva nu e în regulă.

Și atunci cum ajungem în cer?
Trebuie să ne naștem din nou, asta ne spune Biblia. Să ne naștem din nou, să îl primit pe Hristos în inimă și să trăim împreună cu El.

”Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” Romani 3:24

”Drept răspuns, Isus i-a zis: Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui Dumnzeu” Ioan 3: 3

”Nicodim I-a zis: Cum se poate naște un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale, și să se nască? ” Ioan 3: 4

”Isus i-a răspuns: ”Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște  cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu.”

Să te naști din nou înseamnă să te vezi păcătos, să vezi unde eșuezi și să îl lași pe Dumnezeu să intre în inima ta, să te prelucreze. Ești un om nou atunci când începi o viață cu Hristos, când îl ai în inima ta și păcatul nu mai locuiește în tine.

Cerul este darul lui Dumnezeu pentru tine, darul fără plată, tu nu trebuie să plătești nimic, Isus a plătit deja prețul. L-a costat scump, dar te-a iubit atât de mult încât a meritat. A renunțat la tot ca să îți câștige iubirea.
Nu trebuie decât să îți deschizi inima, să lași în urmă omul vechi și să te naști din nou ca și copil al lui Dumnezeu. 

Nu-l mai judeca pe Dumnezeu, știe El ce face

Sursă imagine: internet

Noi oamenii, de multe ori îl judecăm pe Dumnezeu. Ne întrebăm dacă chiar există de ce permite atâta durere în lume, de ce există atâta nedreptate, de ce atâtea rele, dar nu ne gândim niciodată la cât bine ne face.
Știu că se spune că meseria la care lucrezi întruna e meseria de mamă, da într-adevăr ceea ce face o mamă e de admirat, dar la Dumnezeu nu ne gândim niciodată. El lucrează non stop. Mamele tot mai apucă să doarmă câteva ore noaptea, iar apoi când copii le cresc mari au parte și ele de puțin timp liber.
Dumnezeu ne poartă mereu, ne-a purtat pe brațele Sale încă de dinainte ca noi să ne naștem, Dumnezeu nu are pauze nici măcar o clipă. Nu respiră până nu te știe în siguranță. Dumnezeu ne-a iubit și ne iubește atât de mult iar noi nici măcar nu îl apreciem.

Ne e greu să vorbim despre El, să credem în El, ne e greu să găsim credința din inima noastră, ne trebuie dovezi, îl alungăm și nu avem nici măcar o remușcare.

Au fost oameni care au vorbit de rău de Dumnezeu, au fost oameni care l-au batjocorit pe Isus, dar El nu s-a supărat pe ei. Nu, El i-a iubit chiar și atunci. A murit pentru ei. Există vreo dragoste  mai mare? Vreun gest mai demn de iubire decât acesta există?

Dumnezeu iubește oamenii. Știu, lumea în care trăim astăzi e plină de durere și zace în neputință, necredință. Știu, sufletul ne este amărât și avem probleme, dar Dumnezeu e la lucru. El nu ia pauze și nu obosește niciodată, de ce îngăduie unele lucruri vom afla într-o zi. Astăzi, cu mintea noastră nu pricepem chiar totul, Dumnezeu e mult mai înțelept decât noi, știe mai multe decât știm noi așa că ar trebui să îl credem pe cuvânt, să nu-l mai judecăm și să înțelegem că atunci când omul suferă, suferă și Dumnezeu.

Dumnezeu lucrează pentru tine, zi de zi e prezent în viața ta, nu se odihnește. Dumnezeu nu poată să spună : Stai că iau o pauză,  te verific mâine, te descurci tu și singur până atunci.  Nu. Dumnezeu e acolo non stop.

Nu-l mai judeca pe Dumnezeu, știe El ce face, ai încredere în munca Lui!

Când nu mai poți tu, poate Dumnezeu

Sursă imagine: science.howstuffworks.com
Durerea ce ne cuprinde sufletul uneori e prea mare, prea grea de suportat.

Câteodată te trezești aplecându-te la pământ ca o frunză ușoară pe care o apleacă și o tulbură vântul după bunul său plac.
Câteodată nu mai poți fi puternic. Fiecare bucățică din tine îți strigă să renunți. Lumea îți spune că e posibil dar tu îți strigi că nu mai poți.

Tăcere. Când sufletul strigă în tine, când simți că nu mai ai aer, respiri lacrimi și te afunzi în necunoscut, în durere, ești singur.
Oamenii nu sunt acolo.
Ajungi la un moment dat la beculețul ce-ți luminează mintea și realizezi că de fapt unora pur și simplu nu le pasă, nu le-a păsat vreodată și nici nu le va păsa.

Simți că te spargi în mii de bucățele și nu are cine să te mai adune la loc. Nu mai suporți nici liniștea și nici durerea. Strângi din dinți, îți muști buzele numai ca să nu izbucnești mai tare în lacrimi. Ești singur, îți spui. Oftezi.
Ești gata să renunți, ești gata să te dai bătut și atunci, chiar atunci pe fundal se aude o voce: când nu mai poți tu poate Dumnezeu.

Doamne, Tu chiar poți?

Am scris versurile astea acum două zile, nu m-am hotărât să le public...dar azi în timp ce-i lăsam un comentariu cuiva mi-am dat seama că Dumnezeu chiar a putut.

În mine astăzi e o pace imensă. E o liniște în sufletul meu de care nu am mai avut parte de mult timp. Dintr-o dată mi-au sărit în ochi toate lucrurile frumoase pe care le am. Un zâmbet mare mi-a ocupat fața toată ziua. Am râs și acum zâmbesc.  M-am întrebat la un moment dat ce e cu mine azi, nu mi-am dat seama decât acum pe seară că Dumnezeu mi-a făcut inima să zâmbească.

Furtuna din sufletul meu s-a mutat afară. A bătut un vânt puternic, o rafală ce a aplecat până și copacii și a adus frigul în casă, a plouat și a fost urât.  La mine în suflet a fost pace.  Ce, oare s-a întâmplat azi?  E doar o coincidență?

Da, Dumnezeu poate. Mi-a răspuns. Mi-a arătat că poate.

Voi nu știți, dar eu eram aplecată la pământ, eram sleită de puteri și dintr-o dată mă văd că lupt, că cred, că sper. În ce? Nu știu exact dar știu că totul e bine și lucrurile vor merge minunat!

P.S.  Eu țin o cutiuță cu bilețele cu diferite citate, gânduri, alaltăieri când eram tristă am tras acel bilet : ”când nu mai poți tu poate Dumnezeu.”

Biblia are ceva aparte, îl are pe Dumnezeu


-Mama, vreau să am și eu Biblia mea.
-Dar avem o Biblie, de ce îți trebuie una a ta?
-Pentru că vreau să fie a mea. 

Cred că aveam vreo 12 ani când i-am cerut mamei mele să îmi cumpere o Biblie. Prietenele mele aveau propria lor Biblie, și voiam să am și eu. Are o copertă roz, e cu fermuar...și mi-am personalizat-o eu cum am vrut. Așa cum am mai spus cândva pe prima pagină am lipit hârtie colorată pe care am scris Dumnezeu o iubește pe Lavi.  Pe arunci scriam Lavi cu Y. Lavy. 

Ce mi-a venit azi să râd de mine. 

Ideea e că mama mi-a cumpărat o Biblie, propria mea Biblie și am fost așa fericită. Am început să o citesc. Oriunde găseam ceva ce mi se părea frumos, important, ceva ce voiam să țin minte subliniam cu o culoare.

Am luat Biblia aceea cu mine peste tot. La bunica, la tata, în vacanță, oriunde mergeam îmi luam Biblia și jurnalul cu mine. Nu puteam pleca fără ele. 

Pe la vârsta de 14 ani eu și Dumnezeu am avut prima noastră întâlnire și atunci am început să îmi pun întrebări, multe întrebări și am descoperit că Biblia îmi dădea răspunsurile. Am încercat să o citesc toată, spre rușinea mea încă nu am citit-o toată, mai am câteva cărți din Vechiul Testament. 

În liceu o dată au venit la mine acasă niște colege, iar eu am vrut să le arăt Biblia mea. Mie mi se părea extraordinar de frumoasă, cu toate culorile cu care subliniasem ce mi se păruse important, și cu personalizările de pe prima pagină.  Una dintre colege mi-a zis direct de față cu toată lumea că de ce am făcut Biblia așa, e Cuvântul lui Dumnezeu, îmi bat joc de El. M-am simțit prost. Nu voiam să îl supăr pe Dumnezeu, eu doar voiam să fac Biblia să conțină o parte din mine și să evidențiez cumva tot ce mi se pare important. Până la urmă nu am băgat-o în seamă, pentru că nu mi s-a părut că îmi bat joc de Cuvânt, ci dimpotrivă, mi-era mai drag. 

Într-o zi la biserică, țineam Biblia în mână și o mătușă de a mea (care e pur și simplu cea mai harnică mătușă care poate exista pe lume) mi-a zis la final că Biblia mea e murdară, cum ies în lume cu Biblia aia?  
M-a rănit. Și cred că mi-a rănit și Biblia. Am încercat să o șterg acasă dar tot așa rămânea. 

Astăzi am aceeași Biblie. E roz. Cine își alege o Biblie roz? Nu puteam să aleg și eu maro sau altă culoare? Nu, e roz. E un roz șters și puțin înegrit. Nu mai are strălucirea de altă dată. Unele pagini se desprind și nu arată chiar bine. Dar poartă ani și ani în spate. Cine o poate învinui?

Mă gândeam la un moment dat să îmi cumpăr alta, dar nu mă lasă sufletul. Asta e Biblia mea, am acolo tot ce mă interesează, de fiecare dată când am avut o zi grea, de fiecare dată când am căutat un gând de încurajare, o vorbă de la Dumnezeu, am răsfoit-o și am găsit alinare. Am subliniat totul. Cum aș putea să o dau uitării și să îmi iau alta?

Oricât de veche ar fi, oricâte de murdară sau ciudată pentru unii, aceea e Biblia mea, nu pot renunța la ea. E cea mai dragă carte a sufletului meu.

Eu citesc mult. Iubesc cărțile, dar pot spune cu sufletul împăcat că nici o carte nu va fi vreodată ca Biblia. Nu, Biblia are ceva aparte, îl are pe Dumnezeu.

P.S. Vă las o poză cu prima pagină a Bibliei mele. Voi aveți o Biblie doar a voastră? :)
P.S.2.  Nu am nici cea mai idee de ce i-am făcut marginile albastre... :D 

Prietenii erau totul


Sursă imagine: www.deviantart.ro

Nu mai pot da timpul înapoi, dar dacă aș putea aș schimba două lucruri. Știu că familia de multe ori nu e cum ne așteptăm și cum ne dorim să fie, știu că preferăm să ne refugiem în prieteni, dar peste ani ne vom da seama că familia rămâne pe când prietenii pleacă.
Astăzi dacă aș putea să dau timpul înapoi aș alege familia în defavoarea prietenilor.

Când am început să cunosc lumea nu l-am băgat pe Dumnezeu în seamă. Știam că El există și uneori chiar mă rugam, mergeam la biserică câteodată dar nu îl cunoșteam pe Dumnezeu și îmi pare rău. Îmi pare rău că nu l-am numit pe Dumnezeu Tată, mai devreme, îmi pare rău că am trăit o fracțiune din timpul meu fără El, dar ce minunat este că Dumnezeu m-a considerat mereu copilul Lui și nu m-a alungat niciodată. Putea să îmi zică: știi ceva, Lavinia, când Eu am fost acolo pentru tine tu nu ai dat nici măcar 2 bani pe mine, nu m-ai băgat în seamă așa că acum de ce apelezi la Mine? Vii la Mine pentru că ești singură? Te-au abadonat prietenii și brusc ți-ai amintit că exist? E prea târziu...

Putea să mă alunge, dar El m-a primit cu brațele deschise. Nu mi-a reproșat nimic, m-a iubit la fel de mult pe cât m-a iubit și înainte. El e Dumnezeu.

Mi-a dat șansa să îl cunosc și nu am să știu niciodată de ce, pentru că eu nu am meritat și nici nu voi merita vreodată această șansă.

Copilă fiind vedeam lumea pictată în culori, credeam că prietenii îmi pot avea sufletul și mă pot vedea așa cum sunt pe când familia era demodată. Mama nu mă înțelegea și nici tata. Ei nu puteau să fie în lumea mea. Sora mea avea timpul ei...dar prietenii, o, prietenii erau totul.

Cât m-am înșelat.

Astăzi o spun cu durere în suflet, familia nu va putea fi înlocuită niciodată de prieteni. Știu că prietenii par să înțeleagă totul și să fie acolo, prietenii sunt de o vârstă cu tine, ei caută doar tovarăși de drum, prietenii nu au experiența părinților tăi și nici nu îți poartă dragostea ce o au părinții tăi pentru tine.
Timpul va trece, tu vei crește și te vei uita la oamenii pe care cândva îi numeai prieteni, vei vedea că ei apucă fiecare pe alt drum, nici măcar nu îți vor mai vorbi.
Mama și tata îți vor da bani de mâncare, bani de școală, bani ca să ieși în lume. Îți vor oferi un acoperiș, o îmbrățișare. Mama, tata, frații tăi, oricât de imperfecți ar fi te vor iubi mereu. Vor avea grijă de tine așa cum vor ști ei să o facă.

Știu că ești adolescent și că prietenii îți fac cu mâna, te cheamă în lumea lor, dar nu-i izgoni pe părinții tăi, lasă-i să știe ce faci, cum ești, dă-le din timpul tău și ascultă-le sfatul căci mai târziu, prietenii vor pleca dar părinții tăi vor rămâne.

Vreau o îmbrățișare mare de la Dumnezeu

Sursă imagine: http://www.deviantart.com/

Când ești căzut la pământ iar ochii îți lăcrimează, Dumnezeu e acolo, îți șterge lacrimile și plânge alături de tine.
Niciodată, dar absolut niciodată nu vei fi singur în suferință!

De multe ori când suntem în necazuri vederea ni se încețoșează, lacrimile ne inundă și sufletul nu doar ochii, și avem impresia că nimeni nu ne înțelege durerea și că suntem singuri. Sigur că se spune că Dumnezeu e acolo, dar este ușor să spui asta, însă când ești la pământ căci picioarele nu te mai țin, când sufletul îți este zdrențuit și plin de amărăciune, când zâmbetul tău e dispărut undeva în infinit și orice ai face nu îl mai poți aduce înapoi, e mai greu de crezut că Dumnezeu e acolo.

De câte ori în tăcere, printre lacrimi și suspine nu ai strgat: Unde ești Doamne, acum când Te chem? Doamne, eu nu mai pot, doar fă ceva!

În bezna nopții liniștea s-a așternut mai mult ca niciodată. Dumnezeu tace. Oare ne aude Dumnezeu? Și dacă da, de ce tace la suspinele noastre?

Dumnezeu tace, dar de multe ori Dumneze plânge cu noi. Noi suntem comoara Lui de preț, El vrea să ne vadă fericiți. În zbuciumul ce ne cuprinde și în toată furtuna ce se dă în noi, Dumnezeu e acolo. Nu îl vedem, nu îl auzim, dar El ne șterge lacrimile. ”Copilul Meu iubit, sunt aici! ” ne zice Dumnezeu, ”Ai încredere în Mine! Îți voi șterge lacrimile, te voi strânge la pieptul Meu.”

Una dintre cele mai mare dorințe ale mele pentru când îl voi vedea pe Dumnezeu e să mă strângă în brațe. Vreau o îmbrățișare mare de la Dumnezeu, vreau să simt brațele lui de Tată.
De gândul acesta m-am izbit de multe ori, dar acum cât am scris aceste rânduri mi-am dat seama că Dumnezeu m-a îmbrățișat deja de atâtea ori.

Sunteți speciali

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Ziua de astăzi aproape a trecut și poate nu a fost cum v-ați așteptat să fie. Poate soarele nu a răsărit pe cer iar afară a fost frig. Poate v-ați făcut nervi așteptând să vină autobuzul ca să puteți circula prin oraș sau poate ați stat flămânzi toată ziua.
Poate că astăzi nu s-a oprit nimeni lângă voi să vă zâmbească și să vă adreseze o vorbă bună. Poate v-ați gândit la ziua de azi și ați spus că e o zi pierdută. 

În puținul timp ce a mai rămas din ziua de azi aș vrea să vă adresez niște cuvinte. 

Știu că v-am mai spus-o cândva, dar, sunteți speciali, și meritați să vi se reamintească asta. Sunteți speciali pentru efortul pe care îl depuneți zi de zi pentru cei din jurul vostru. Știu că toți aveți pe undeva prin apropiere o persoană pentru care faceți lucruri, iar asta vă face speciali.
Știu că azi ați luptat pentru problemele care vă umbresc viața. Știu că ați oftat, ați tras o gură mare de aer în piept și ați încercat să rămâneți puternici, pentru asta suneți speciali!

Știu că pe cerul unora dintre voi astăzi au fost fulgere și tunete. Știu că ploaia v-a udat până și ultima fărâmă de speranță și v-a făcut să vă îndoiți, dar ați rămas în picioare, iar asta vă face speciali.
Știu că astăzi ați avut măcar un zâmbet pe față, cu toate că poate acel zâmbet a răsărit de undeva de printre lacrimi, știu că sunteți speciali!

Aveți atât de multe de oferit. Sunteți niște oameni minunați, chiar dacă nu vă cunosc, chiar dacă unora vă știu doar numele, sunt sigură de ceea ce spun. Sunt sigură că în voi zace ceva prețios. 
Meritați să fiți apreciați, iubiți și respectați. 

Încetați să vă mai zbateți, încetați să mai fiți triști. Și eu am fost ca voi. Am avut câteva zile în care am plâns și am fost deprimată și nu am rezolvat nimic. Problemele mele sunt tot acolo. Lacrimile mele nu le-au schimbat. Tristețea mea nu a mișcat nici măcar cu un deget zidul ce mi-a stat în față. Așa că haideți să lăsăm îngrijorarea deoparte, haideți să zâmbim, să ne bucurăm din orice putem, să fim mulțumiți de ceea ce avem și să nu încetăm niciodată să sperăm că într-o zi va fi mai bine, într-o zi dorințele ni se vor împlini.

Voi sunteți speciali pentru că aveți un suflet mare, pentru că în ciuda tuturor obstacolelor ce v-au stat în cale, voi sunteți niște învingători, dar mai presus de toate voi sunteți speciali pentru că îl aveți ca Tată pe însuși Regele, Dumnezeu, iar asta vă face mai mult decât speciali, asta vă face prinți și prințese, moștenitori ai împărăției lui Dumnezeu.

Am primit un filmuleț de la cineva, ce mi-a înseninat ziua, așa că m-am gândit să îl împărtășesc și cu voi.

https://www.youtube.com/watch?v=Cbk980jV7Ao

Alegerea de Kiera Cass


Oamenii sunt împărțiți în caste, iar în funcție de acestea au anumite meserii și venituri pe măsură.
America păstra de multe ori porția ei de mâncare ca să poată să i-o dea iubitului ei, Aspen. Dragostea ei pentru el e atât de mare, dar lucrurile nu pot rămâne definitiv așa.
Aspen o părăsește iar viața ei e pe cale să se schimbe.

Nu știu dacă v-am convis prin cele câteva idei pe care am ales să le înșir aici, dar cartea mi s-a părut minunată, am citit-o în 3 zile și deși nu m-a atins atât de mult precum au făcut-o alte cărți, e o carte interesantă.

Câteva citate:

”Nu poți să oferi totul oamenilor la care ții. Pur și simplu nu le poți face pe toate.” 

”Astăzi mă simțeam drăguță. Poate că asta se datora emoției dinlăuntrul meu.”

”Dar nu iubești pe cineva aproape doi ani, iar apoi peste noapte, ștergi totul din memorie.”

”A rostit acele cuvinte pentru a mă elibera de frică, tristețe, îngrijorare, agitație - o singură frază care spunea că nimic din toate astea nu conta. Dacă mă întorceam acasă folosită și nedorită, el avea să fie mândru de mine, la fel ca până atunci.”

”Sper să găsești pe cineva fără de care nu poți trăi. Chiar îmi doresc asta. Și sper să nu afli niciodată ce înseamnă să fii obligat să îți duci viața fără acea persoană.”

Am împrumutat de mult timp această carte dar parcă nu mă atrăgea, acum însă îmi pare rău că nu am citit-o mai repede.

Tu plângi, iar eu mă consum.

Sursă imagine: http://the-blue-mockingbird.tumblr.com/

Ce simți, suflete, acum ? 

Ce îți dorești de la viața asta? 
Ce vrei de fapt? 
Nu ți-a ajuns cât m-ai chinuit de atâtea ori, doar ia și tu o pauză.

Simt că mă pierd printre dorințe și vise, griji și nevoi, sentimente și amintiri. Simt că cerul ar avea răspunsurile pe care mi-am dorit atât de mult să le aflu, dar acum nu cred că mai vreau să știu nimic. Vreau doar să dispară durerea.

Simt că m-am sfărmat în bucățele, văd cum mă culegi de printre ruine și încerci să mă pui la loc. Lipești bucățică cu bucățică și îmi zici că va fi bine. Dar eu nu mai pot, L. Nu mai pot...

Tu vrei să iubești din nou, oameni, locuri, tu vrei să fii puternică și să treci peste toate. Știu că ai cuvinte de speranță pe buze iar chipul ți-a fost încărcat cu un zâmbet, dar la mine nu te gândești?

Eu port atâtea răni în spate. Eu am vârsta ta, numai că a mea nu e în ani, a mea e în sentimente, sentimente care dor. Știi prea bine că rănile îmi sunt prea amare ca să le mai pot vindeca. Știu că vrei să dai uitării părțile negative, știu că ierți și că zici că ai iertat, dar eu nu uit, eu țin captive toate gândurile, toate lucruri care s-au întâmplat.

Dar...

Nu, stai că nu am terminat. Mai am ceva de spus. 
Nu se va schimba ce simt eu. Dezamăgire îmbibată în tristețe. Fericire îmbibată în amar. Speranță îmbrățișată cu teamă. Cândva simțeam că sunt gol. Acum simt că sunt plin de răni. Nu știu care din variante e mai bună.

Tu vrei să te refaci, să primești oameni în viața ta, dar eu îți spun să ai grijă pentru că știi foarte bine că oamenii pleacă. Azi unul, mâine altul, într-un final eu nu voi mai putea să simt nimic, eu mă voi închide. Uneori simt că o iau razna. Te stresezi prea mult și mă deranjezi. Te gândești prea mult și mă faci și pe mine să mă gândesc. Tu plângi, iar eu mă consum. Ne avem doar pe noi, ce ne vom face? 

Doar ia o pauză, poate va fi bine mâine.

Nu, nu, tu nu înțelegi că eu mai am puțin și clachez? Nu înțelegi că nu voi mai putea simți penru multă vreme? Simt cum intru în ațipire. Le-am adunat pe toate și nu le mai pot ține pentru mult timp. Nu vezi că zilele trec și tot trist sunt? Eu nu mai am forță, eu nu mai am răbdare, eu nu mai pot. Când zic nu mai pot eu chiar nu mai pot, crede-mă.

Ba da, te înțeleg.

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys


Nu am mai citit de mult. Azi mi-am dat seama că trebuie să citesc. Trebuie să mai aflu poveștile de viață ale altora, chiar și a unor personaje imaginare. Între timp am descoperit că există o carte pe care am citit-o în 2015 dar nu i-am făcut recenzie.

Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys.  E o carte care mă întristează. De fiecare dată când i-am răsfoit paginile un val de tristețe m-a umplut. Nu înțeleg ce drept au unii să se creadă cineva, să aibă control asupra vieții altcuiva și chiar să ia viața...

Cartea prezintă întâmplări extraordinare, nici măcar nu știu cum de nu am plâns, deși cred că mi-am mușcat buzele de câteva ori.  Nu ai cum să citești această carte și să rămâi la fel.

Omenie, cuvânt mare, toți suntem oameni dar nu toți suntem umani, unii pur și simplu nu au inimă.

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia.

Vă las câteva citate:

”V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață omenească? În dimineața aceea viața fratelui meu valora cât un ceas de buzunar. ”

”Pe fețele lor se citea viitorul. Pe unele chipuri am văzut curajul, mânia, teama și confuzia. Pe altele am citit deznădejdea. Renunțaseră deja la luptă. Eu din care categoria făceam parte?”

”Cum putea Stalin să ia pur și simplu, ceva ce nu îi aparținea, ceva pentru care un fermier și familia lui au muncit toată viața?”

O poveste minunată din care putem să ne dăm seama că pentru unii viața unui om nu valorează nimic. Iar cartea nu este o ficțiune, povestea ce se află de fapt în spatele cărții este reală. 

Când în noi este sădită o dorință

Sursă imagine: adelinesays.wordpress.com

E trecut de miezul nopții iar eu stau și mă gândesc la dorințe. Când eram mai mică era o vorbă ce cirucla prin cercul meu de prieteni cum că dacă vezi prima stea care apare pe cer și îți pui o dorință ea se va împlini. Au trecut nopți și nopți iar eu ieșeam afară și urmăream cu privirea prima stea care apărea, apoi îmi puneam o dorință.

Cu timpul am crescut, mi-am schimbat gândirea și mi-am dat seama că steaua nu îmi putea îndeplini dorințele dar chiar și acum câteodată privesc către cer, șoptesc o dorință și sper că Dumnezeu o va auzi. Știu că stelele nu pot îndeplini dorințele pe care noi le avem, dar Cel ce le-a făcut poate.

Multe dorințe are omul și prea puține i se îndeplinesc, dar v-ați gândit că poate ne spunem dorințele în fața cui ne trebuie? V-ați gândit că poate ne raportăm greșit la dorințele noastre?

De multe ori ne spunem că dacă vom lupta, dacă vom da totul vom reuși. Multe lucruri ne dorim noi și facem totul pentru a le obține, dar oricât de mult ne-am da silința uneori nu se întâmplă, pur și simplu nu ni se întâmplă nouă.
Un vers dintr-o melodie zice așa: ”și te întrebai cum oare doar alții pot să zboare, să ajungă ei la steaua ta”

Eu cred că atunci când în noi esti sădită o dorință Dumnezeu ne dă și uneltele prin care putem ajunge la ea. Cred că cei ce își doresc să devină scriitori au scris mai întâi ceva și le-a plăcut.
Marii fotografi ai lumii au început cândva totul cu o frază simplă: îmi place să fac poze.

Noi toți visăm și avem uneltele cu care să ne putem îndeplini visele, dar cui ne încredințăm? Ne punem dorințele în fața unei stele?
Dumnezeu dorește ca noi să ne îndeplinim visele, a pus în noi uneltele necesare, așadar ce ne mai lipsește ca visul nostru să se realizeze?
Avem uneltele și ne străduim să facem totul cât de bine se poate, Dumnezeu e de partea noastră și atunci ce ne mai trebuie?

Două lucruri ne mai lipsesc: credința și timpul. Credința că într-o zi vom ajunge acolo unde visăm dar nu în timpul pe care îl gândim noi ci în timpul pe care l-a pregătit Dumnezeu, căci El e autorul tuturor lucrurilor, iar ca visul tău să se împlinească El trebuie să potrivească anumiți oameni, anumite momente și chiar și pe tine, tu trebuie să fii format, ca să îți poți urma visul.

Cum ar fi dacă Dumnezeu ți-ar spune că îți poți urma visul acum dar tu ai simți că nu ai încă deprinderea necesară?
Toate trebuie să lucreze împreună, să se îmbine pentru ca tu să poți ajunge acolo unde visezi.

Ai încredere și răbdare, nimeni nu îți poate fura dorințele!

Ești omul meu de suflet!

Acesta este locul din spatele casei lui bunica. (Vara ar fi ieșit mai frumos, mai verde, dar poza e făcută într-o primăvară.)

Una dintre persoanele pe eu le admir este bunica mea.
Cred că abia ieșisem în lume când am întâlnit-o pentru prima oară pe bunica, eu nu îmi amintesc prea multe de atunci, dar am fost prima ei nepoată și cred că m-a iubit și mă iubește mult. Și eu o iubesc. Nu mi-aș putea imagina cum ar fi fost viața mea fără verile pe care le-am petrecut la ea acasă.

Iubesc acel loc. E un loc de vis. O curte mică dar frumoasă, o casă la care totul îmi este atât de familiar. Un loc superb în spatele casei, un câmp verde cu iarbă și cu flori.
Cele mai frumoase momente din viața mea s-au petrecut în curtea bunicii. Îmi amintesc și acum cum mă trezeam vara de dimineață și stăteam pe bancă, razele soarelui mă atingeau iar eu mă lăsam cuprinsă de amintiri...

Bunica m-a înțeles mereu. Mi-ar dorit binele și m-a încurajat.
Să te rogi, mi-a zis de multe ori cu ochii în lacrimi. Să nu te depărtezi de Dumnezeu.

Azi am vorbit cu ea la telefon. Tataia a avut niște probleme, a fost operat și are o infecție. Simțeam cum îi tremură glasul, se abținea să nu plângă. Mi-a zis că speră ca Dumnezeu să se îndure și de ei. I-am zis că sigur Dumnezeu se va îndura.

Nu am mai văzut-o pe bunica de vreo 2 ani și mi-e dor de ea și aș vrea din tot sufletul să pot merge acasă, să pot merge la ea dar tot nu reușesc...una dintre dorințele mele pentru anul 2016 a fost să o pot vedea pe bunica, să merg la ea, și sper ca Dumnezeu să mă ajute să o îndeplinesc.

E o femeie harnică. Chiar și la cei 70 și ceva, aproape 80 de ani ai ei încă are grijă de toate și face mâncare. Doamne, ce aș mânca acum ceva gătit de ea...
Tot timpul s-a preocupat pentru copii ei și le-a dat totul. Le-a trimis mâncare, chiar și celor care nu sunt în România. A făcut totul pentru ei.
Are un suflet bun.
Ea m-a învățat tabla înmulțirii. Ea mi-a spus o vorbă bună atunci când alții nu m-au înțeles. Ea mi-a luat mereu apărarea atunci când cineva mă judeca.

E bătrână, știu că într-o zi va pleca la cer dar nu pot să îmi închipui acea zi. Nu pot...nu știu ce m-aș face fără ea.

Bunica e una din bucuriile pe care le am în viața asta și am vrut să fie amintită pe blogul meu.

Te iubesc, bunica! Ești omul meu de suflet!

Related Posts Plugin for Blogger...