Va veni o zi în care nu va mai conta

Sursă imagine: beata101.deviantart.com

Va veni o zi în care nu o să mai conteze lucrurile pe care astăzi le prețuim. O zi în care nu va mai conta câți bani ai avut, dacă ai avut card la bancă, dacă ai fost bogat, o zi în care nu va mai conta cu câți oameni ai fost prieten, cât de popular te-ai văzut tu și cât de popular te-au văzut alții.
O să vină o zi în care nu te va întreba nimeni câte lucruri ai avut, dacă ai avut o casă mare și dacă te-ai desfătat, căci toate acestea nu vor mai conta.

Dar va conta totuși ceva. Sufletul tău, va conta de e flămând și neputincios, dacă l-ai îmbrăcat atunci când a fost nevoie sau l-ai lăsat să moară de frig.
Sufletul tău va conta pentru că doar el va mai fi prezent în acea zi. Banii, mașina, distracțiile, oamenii, ei vor dispărea, sufletul e tot ce îți rămâne.

De câte ori ți-ai ascultat inima plângând?
Acordăm o mare importanță lucrurilor care nu conteză, banilor, distracției, oamenilor, lucrurilor materiale dar ne lăsăm sufletul gol.

Uităm cum e să iubești, uităm cum e să ai pace, cum e să îl ai pe Dumnezeu, uităm de toate acestea pentru că suntem egoiști.
Ne gândim doar la viața aceasta. Ne trezim dimineața și ne gândim la ce vom face mâine, la câți bani vom mai strânge astăzi, uităm să trăim cu adevărat, uităm să simțim cu sufletul și asta se întâmplă deoarece nu vrem să ne amintim că va veni o zi în care vom pleca de aici.

Ce vom face oare atunci?
Atunci când toate acestea se vor termina și vom rămâne cu tot ce am strâns aici, adică nimic... ce vom face?
Ne vom găsi scuze? Ne vom dori să putem da timpul înapoi?

Aveți grjă de sufletul vostru, căci în final el este tot ce vă rămâne. 

Nouă ne este rușine cu El

Sursă imagine:quotesgram.com

Nouă ne este rușine cu El, dar Lui nu i-a fost rușine să își dea viața pentru noi. Lui nu i-a fost rușine să ne numească copiii Săi.
Nouă ne este rușine să vorbim despre El, să spunem altora despre El, dar Lui nu îi este rușine să ne aducă aminte înaintea Tatălui din ceruri.

Mă doare să îi aud pe alții vorbind de rău despre El, mă doare să îi văd comportându-se de parcă Dumnezeu ar fi un nume greu de rostit, un nume de care le este rușine, un nume despre care trebuie vorbit cu vrăjeală.
Mă doare să văd că unora le este rușine cu El și cel mai mult mă doare faptul că uneori mă trezesc rușinându-mă și eu.

Este trist faptul că ne este rușine să rostim numele acelui ce ne-a dat viața, acelui ce a murit pentru noi și a suferit totul.

Pentru atenția și părerea oamenilor facem orice e necesar. Ne îmbrăcam în concordanță cu alții, ne comportăm cu grijă pentru că ne gândim mereu la ce vor spune ceilalți, dar nu ne doare de Dumnezeu.
Cerșim atenția oamenilor care nu ne văd decât ca pe un nimic, dar atenția celui ce a lăsat cerul pentru noi nu prea ne interesează.

Nu știu dacă vouă vi se pare că viața aceasta fără Dumnezeu are valoare, nu știu dacă într-o zi vă veți trezi și vă veți da seama cât de drag sufletului vostru ar fi trebuit să fie Dumnezeu și cât de multă nepăsare i-ați arătat de fapt, dar eu nu vreau să fiu așa.

Nu vreau să mă mai rușinez de El, vreau să intervin atunci când alții o fac, pentru că El mi-a apărat mai mult decât numele și măcar atât să pot să fac și eu.

Aș vrea să îi fac o analiză vieții

Sursă imagine:shakeoffthegrind.com

Aș vrea să îi fac o analiză vieții. Să înțeleg de unde vine și încotro se duce, să înțeleg de ce atâtea lucruri, atâția oameni și atâtea amintiri se pierd prin ea. 
De ce dor atât de mult momentele trăite, când le pirvești dând timpul înapoi. De ce-s atât de prețioase dar lăsate în vânt.
Și de ce timpul dă năvală peste oameni, de ce păsările ce se duc în zbor iau cu ele și momentele pe care le trăim?

De ce tot ce-i frumos se termină atât de repede și de ce oamenii pleacă, de ce cerul e uneori cu nori și de ce viața-i atât de tumultoasă?

Aș vrea să prind timpul de mână, să-i spun că doresc să  mă lase să mă duc în trecut și să îmi aleg o amintire pe care aș vrea să o repet. 
Care? Încă nu știu, probabil ar fi una de pe vremea când eram copil.

Una de pe vremea în care priveam soarele cum răsare și știam că totul e minunat. 

Una care nu doare.

Noi, fetele, ne grăbim.


Noi, fetele, ne grăbim. Ne grăbim să ne găsim marea dragoste, prințul pe care ni-l dorim atât de mult. Visăm la el încă de la o vârstă destul de fragedă și avem impresia că odată ce îl vom întâlni viața ni se va schimba iar noi vom fi mai împlinite, mai fericite.
Însă, ne înșelăm.

Îmi vine acum să spun că nu înțeleg adolescentele, că nu înțeleg de ce viața lor se învârte în jurul unui băiat, dar adevărul este că și eu am trecut pe acolo și am fost exact la fel.
Așa suntem noi, fetele. Ne place să fim visătoare, ne place să credem că dragostea din povești există și în viața de zi cu zi. Ne place să credem că vom fi mai fericite dacă vom avea alături un partener.

Ceea ce nu știm este că un partener înseamnă o responsabilitate. 
Un partener nu scoate la iveală decât fărâmele de fericire din tine care deja există.
Un partener înseamnă mai multe decât zâmbete și fluturași în stomac.

Ne grăbim să creștem mari, să intrăm în relații, vrem să ne atribuim rolul unui adult dar nu ne dăm seama că problemele noastre nu sunt încă rezolvate.

Adolescenți fiind ne dorim lumea la picioare dar de cele mai multe ori ne alegem doar cu inimile frânte. 
Nu ne dăm seama că viața nu se rezumă doar la un băiat. Este adevărat, dragostea e minunată, nu cred că există un sentiment mai fumos decât iubirea, însă iubirea are timpul său. Iubirea se vrea așteptată și apoi simțită din tot sufletul.

Noi, fetele, ne grăbim și pierdem din vedere lucrurile care sunt importante la vârsta aceasta, pierdem din vedere viața în sine în așteptarea acelui băiat la care visăm.

Dumnezeu ne așteaptă acasă!


Cu ce rămânem din viața aceasta?
Trăim și murim. 
Ne naștem, ne învățăm cu lumea aceasta și punem atât de mult suflet în toate lucrurile ce pier, nu ne dăm seama că totul e în zadar, că aici toate sunt cu durere.

Ce câștigă omul cu adevărat din toată truda lui?

Am văzut oameni care au muncit atât de mult doar ca să poată să trăiască. Am văzut oameni bătrâni consumându-se și oameni tineri albind. M-am văzut chiar pe mine fără vlagă. 
Toți ne-am consumat pentru același lucru, pentru viața aceasta. Toți ne-am gândit măcar o dată, cum să facem să ne fie mai bine.
De atâtea ori momentele prețioase au fost încolăcite cu cele triste, cele care ne-au umplut inima de durere.

În vuietul acestei lumi, în zgomotele care se aud din depărtări, ați reușit vreodată să vă ascultați inima?
Inima mea mi-a vorbit, nu o dată, de mai multe ori. Mi-a spus că e obosită, că nu mai poate și că mă lupt degeaba. Cât timp voi exista pe acest pământ voi avea necazuri, la fel și voi. Aici totul este cu jumătăți de măsură.

Știu, i-am spus eu înapoi. Știu și uneori îmi vine să las baltă totul, dar apoi îmi amintesc de El. Îmi amintesc că viața nu se termină aici, că Dumnezeu ne așteaptă acasă!

Nu fiți triști, muncim și ne chinuim, îi vedem pe cei dragi cărunți și slăbiți dar știm, știm că nu se termină totul aici, știm că într-o zi lucrurile se vor schimba, într-o zi lacrimile ne vor fi șterse pentru că Dumnezeu ne așteaptă acasă!

Uităm că viața se termină...


Sursă imagine: www.snhca.co.uk

Câteodată uităm...
Uităm că viața se termină, că aici pe acest pământ suntem un pumn de țărână care se poate pierde în zare la cea mai mică adiere de vânt.
Uităm că tot ceea ce trăim aici nu e veșnic.
Că banii, bunurile materiale și chiar oamenii la un moment dat dispar.

Astăzi se întâmplă atât de multe rele, uneori chiar nu îți vine să crezi ce auzi. Însă totul se întâmplă din cauză că uităm.
Uităm că va veni o zi în care inima ni se va opri.

Uităm, când țipăm, când lăsam orice altceva să iasă din noi, în afară de dragoste.
Uităm, când ne gândim la bani, la ce mai putem face, la cum putem să o ducem mai bine.
Uităm, când ne trezim dimineața fără să ne gândim la ziua pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.

Și eu uit. Uit și încep să mă frământ, să mă întristez și să mă gândesc la ceea ce nu am. Uit că cerul e important și că drumul pe care îl urmez aici e doar un scop, doar o poveste pe care trebuie să o trăiesc ca să pot ajunge în cer.

Uit că Dumnezeu m-a ales pentru mai mult decât atât.

Aici suferim și trăim de pe o zi pe alta. Clipele frumoase sunt privite uneori cu lacrimi dar, Dumnezeu ne-a ales pentru glorie. Dumnezeu ne-a ales pentru cer. A spus că acolo unde este El vrea ca să fim și noi. A spus că ne pregătește un loc. Îl putem refuza?

Haideți să ne amintim. Trăim pentru o clipă și apoi plecăm. Nu tot ceea ce este aici contează ci bucuria de a-l întâlni pe Dumnezeu și de a sta alături de El la final.

Haideți să ne amintim acest lucru, să îl păstrăm mereu în gândurile noastre!
Related Posts Plugin for Blogger...