Dumnezeu a creat omul pentru cer

Sursă imagine:  www.slideshare.net

Știu că alergăm în fiecare zi în căutarea fericirii, știu că fiecare om încă de când deschide pentru prima oară ochii și până inima încetează să îi mai bată visează la fericire. Și eu visez. Am deja câteva zile bune de când visez la o minune și am o viață întreagă în spate de când visez la un viitor mai bun, la fericire.

Așa suntem noi, oamenii, nu ne mulțumim cu puțin, ne dorim totul. Și de ce să nu ni-l dorim dacă putem să ajungem la el?

Fericirea este peste tot, însă articolul acesta nu ar trebui să fie despre fericire, ci despre altceva.

Vă vine să credeți sau nu, Dumnezeu nu ne-a pus pe pământul acesta ca noi să avem fericire. Dacă lucrurile ar fi stat așa, nu am mai fi fost înconjurați de atâta suferință.
Dumnezeu ne-a pus aici pentru altceva. Rolul omului în această viață nu e de a căuta fericirea, rolul omului este de a-l căuta pe Dumnezeu.

Dumnezeu are veșnicia, Dumnezeu există din veșnicie în veșnicie, și când a creat omul nu l-a creat pentru rușine, pentru suferință dar nici pentru pământ și nici pentru fericirea după care alergăm noi astăzi. Dumnezeu a creat omul pentru cer.

Iisus a zis că se duce să ne pregătească un loc, ca acolo unde este El să fim și noi, iar El este în cer. Iisus a fost un om al suferinței, un om disprețuit, batjocorit de mulți, dar El nu a căutat fericirea pe pământ. El nu a căutat să audă ce spun alții despre El, nu a căutat decât să împlinească voia Tatălui.

Dar noi? Noi ce facem?

De câteva zile am fost tristă, nu mi-am găsit fericirea aici, și am văzut că alții au și eu nu, m-am gândit că toată viața mea a fost împletită cu durere. Acum câțiva ani în urmă îmi era frică să râd, pentru că știam că după râs urmează plâns, știam că de undeva va răsări durerea.

Nu știu dacă există vreun om care să nu fi trecut prin suferință, și nu doar o dată ci de mai multe ori, dar astăzi vă spun ceva, viața de pe acest pământ nu este pentru fericire.
Bucură-te dacă astăzi plângi, pentru că te așteaptă cerul, te așteaptă Dumnezeu, va veni și ziua în care El îți va șterge lacrimile, va veni ziua în care te vei bucura din toată inima, și nu vei mai fi amăgit de truda de aici.

Bucură-te, și ai răbdare!
Dumnezeu nu te-a uitat și nici nu te va uita!

O licărire în vânt.

Sursă imagine:  moviespix.com

Ce e viața? 
O licărire în vânt.
Cum poate fi definită viața oare? Eu mă gândesc la momentele pe care le-am trăit, la oamenii pe care i-am întâlnit, la locurile în care mi-am petrecut timpul. Pământul nu e casa noastră, e o destinație temporară, așa ar trebui să stea lucrurile și totuși ne obișnuim aici. Ne naștem, întâlnim oameni și iubim locuri, ne facem amintiri și spunem ”acasă”, căci ni se pare că totul e veșnic.

Întâlnim oameni, îi primim în sufletul nostru fără să știm că într-o zi vor pleca și vor lua cu ei o parte din noi. Ne facem case și ne cuibărim într-un colț călduros fără să știm că va veni poate o vreme în care va trebui să ne schimbăm căsuța, să ne înlocuim orașul, oamenii, visele...

Vine o vreme când învățâm cum e să te apese ceva pe inimă, cum e să fii rănit, și acea vreme uneori pare atât de nesfârșită... Vine un timp în care învățăm să ne luăm rămas bun, de la oameni, de la amintiri, de la trecut pentru că așa trebuie.

Viața nu poate fi înțeleasă tot timpul.

Și plecăm. Ne trezim pe drumuri cu inima frântă, cu sufletul spart în mii de bucăți și ne întrebăm de ce, de ce mie? De ce alții râd, au parte de lucruri frumoase iar eu plâng? De ce atâta durere? De ce se termină una și dau de alta?

De ce...

Pentru că viața aici e temporară, pentru că deși învățăm să iubim, să ne alipim de toate, va veni o zi în care vom pleca, nu în alt oraș aici pe pământ ci în orașul ceresc, unde ne-a spuse Dumnezeu că nu vor mai fi lacrimi, că nu va mai fi durere, ci va fi doar bucurie, și eu abia aștept să ajung acolo.

Sper ca într-o zi să mă întâlnesc cu voi în cer, sper să fie curând.

Din toată inima pentru România

Nu cred că sunt singura care ar pleca dacă ar avea ocazia, din România, pentru că haideți să fim sinceri nu vedem un viitor aici. Nu vedem un trai mai bun aici. Nu de puține ori am suferit de lipsa de bani, de sărăcie, iar eu ca eu, dar am auzit povestea unor oameni ce mi-a sfâșiat inima, și asta din cauză că România are posibilități, dar se vinde și ne lasă să trăim în sărăcie. Așă că da, aș pleca, aș pleca spre o viață mai bună, aș pleca undeva unde nu aș consuma toți banii ce îi câștig pe chelutuieli. Aș pleca, și nu cred că sunt singura care ar face asta.

De ce m-a pus Dumnezeu în țara asta, mă întreb uneori însă nu știu răspunsul. Ce știu însă e că iubesc România, e casa mea. Oriunde m-aș duce, oricând, m-aș întoarce. 
Casa mea nu e printre străini, și așa gândesc și toți cei care au plecat ca să câștige o pâine, s-ar întoarce dacă ar putea.

Am citit azi afirmațiile unora, cum că în toate celelate zile vorbim urât de România iar azi, de 1 decembrie toți o iubim.
Adevărul este că iubim în fiecare zi România, doar că nu ne dăm seama. Uneori suntem supărați, uneori nu știm care e rostul a toate, dar tot ne iubim țara, tot români suntem și rămânem indiferent de unde ne va purta viața.

Câți ar mai pleca dacă viața ar fi mai bună aici? Câți? Nimeni, pentru că iubim România și am vrea din tot sufletul să putem să rămânem.


Iubim totul de Crăciun, dar nu îl iubim pe Dumnezeu

Sursă imagine : www.history.com

Stăteam pe facebook și mă uitam la ce au mai postat unul și altul și brusc ceva îmi stârnește curiozitatea, mă uit bine și scrie, principalele motive pentru care iubim Crăciunul:
iubim ninsoarea, iubim mirosul de portocale, iubim sarmalele, iubim plimbările în zăpadă, iubim săniușul, iubim mirosul de brad, iubim decorațiunile magazinelor și lista continuă dar eu caut cu privirea ceva și nu găsesc. Se termină pozele cu aceste mesaje și îmi zic: oau, iubim totul, dar nu-L iubim pe Dumnezeu.

Nu știu ce rost mai are Crăciunul din moment ce noi suntem în fiecare an undeva pe lângă el. Nu știu de ce nu facem din toată iarna o sărbătoare, pentru că brad avem în fiecare iarnă, decorațiuni se găsesc la magazin, de nins, ninge, portocale avem, săniuțe și alte chestii există, și atunci ce ne oprește?

Aaa, stai, Hristos s-a născut doar o dată! Aste e problema.

Mă uit cu tristețe la tot ce oamenii numesc Crăciun, mă uit cu tristețe la colindele ce cu greu mai pot fi numite așa acum, mă uit cu tristețe la decorațiuni și la toate, și asta pentru că iubim totul de Crăciun, dar nu îl iubim pe Dumnezeu, motivul principal pentru care Crăciunul există.

Avem astăzi ce sărbători pentru că Iisus, împărat al cerului a lăsat totul pentru a se naște pe pământ și să trăiască ca un om sărac, ca un om disprețuit, a plătit cu viața, s-a lăsat batjocorit pentru noi, ca să avem mântuire și nouă ne este greu până și de ziua Lui, să ne amintim de El?

Serios?

Nu am să pot uita niciodată întrebarea care mi s-a adresat într-o iarnă: dar de care colinde asculți tu, din alea creștine?

Da scuzați-mă că îndrăznesc să vă întreb, da există și altfel de colinde? Eu știam că un colind e un cântec ce se referă la Crăciun, la nașterea Domnului, așa că doar creștin poate fi.


Principalele motive pentru care iubim Crăciunul? Există doar unul. Hristos s-a născut să ne aducă mântuire, cum putem uita așa ceva?

Vai de noi!

Până moartea ne va despărți

Pentru cei care nu știu imaginea face parte din filmul Up. Vi-l recomand, este o animație superbă!

Până moartea ne va despărți, zicem noi, dar apoi începem să ne dăm seama că persoana de lângă noi începe să nu ne mai placă, că deja după câțiva ani și câțiva copii se ajunge la divorț.
Dacă se mai poate repara ceva? 
Dacă ar trebui să ne întrebăm unde am greșit și unde trebui corectat?
Cui îi pasă? Când altcineva ne taie calea, când avem parte de un nou început?

Nu contează cine suferă în urma noastră, nu contează ce răni lăsăm.

Uneori e necesară plecarea, înțeleg asta, nu sunt absurdă dar, de cele mai multe ori plecăm pentru că vrem. Plecăm fără să încercăm măcar să reparăm, uneori plecăm fără ca măcar să ne întrebăm unde am greșit.
Acele cuvinte, până moartea ne va despărți, încep să dispară atunci când ne acuzăm, când dăm vina pe celălalt.

Divorțul lasă răni. Divorțul doare. Nu pot să spun asta decât în postura unui om, care cândva a fost copil. Un om care și-a văzut părinții plecând pe căi diferite, chiar prea devreme. Poate dacă totul s-ar fi întâmplat mai târziu n-ar mai fi durut, dar ce mai contează acum?

Divorțul doare, așa că aș vrea să vă gândiți bine atunci când doriți să plecați, pentru că atunci decideți să vă lăsați copiii să fie crescuți de altcineva, să pierdeți amintiri, momente din viața lor, să provocați răni și să vă înstrăinați.

Vă spun eu, copiii știu. Copiii știu.

M-a sunat tata într-o zi. Aveam cred că între 12-13 ani și m-a întrebat de niște acte. În timp ce îi răspundeam la întrebare, ceva s-a rupt în mine. Am presimțit parcă ce se v-a întâmpla. Ai mei fuseseră despărțiți cu mult timp înainte de divorț, dar cu toate acestea inima mi s-a întristat. De ce? Pentru că acela a fost primul moment în care am rămas fără speranță. Până atunci am sperat că se vor împăca, că poate va veni o zi în care vom fi o familie, familia care nu am fost niciodată, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Până moartea ne va despărți sunt cuvintele care ar trebui să vă țină împreună, amintiți-vă de ele!

Adulți suntem toată ziua


Sursă imagine: www.f64.ro

Te căsătorești și încă te mai uiți la desene animate? m-a întrebat cineva, cu ceva timp în urmă.
Da, i-am răspuns eu. 

Da, mă uit la desene animate. Doar pentru că am devenit adult și am intrat în această a lume a seriozității nu înseamnă că nu îmi pot permite din când în când să fiu copil. Da, am momente în care mă comport ca un copil și mă bucur de toate, inclusiv de bomboane și ciocolată la fel cum am momente când sunt serioasă și mă gândesc la neajunsurile vieții.

Mie nu mi-a fost rușine să mă joc pe afară cu copii mai mici chiar și când eram deja o adolescentă. În fiecare vacanță de vară mergeam la bunica,(aș merge și acum dar nu prea îmi mai permit, pentru că bunica mea e în celălalt capăt al țării....) și mă întâlneam cu verișorii mei care erau mai mici decât mine, unii cu mai mult alții cu mai puțin și ne întâlneam cu alți copii de pe stradă și ne jucam cu mingea și tot felul de alte jocuri. Ăla era paradisul meu.

Aș vrea să cred că indiferent de câți ani voi avea mă voi putea juca, aș vrea să cred că și pe la o vârstă înaintată mă voi uita la desene și mă voi bucura pentru o bomboană primită.

Nu zic că viața trebuie să fie doar cu jocuri și copilărie, nu, dar mă doare să văd oameni care uită să mai copilărească. Oameni care au impresia că dacă te căsătorești, sau ai o vârstă nu mai ai voie să te joci, să râzi și te uiți la desene. Oameni care spun că aceste lucruri sunt doar pentru copii.

Eu zic că copilăria ne ține în viața. Copilăria ne amintește de o perioadă în care totul era posibil, de perioada în care eram naivi și buni. Copilăria e o parte a vieții noastre, ea ne dă energie, nu ar trebui să o lăsăm deoparte doar pentru că am crescut.

Adulți suntem toată ziua, cine zice că măcar o oră pe zi, nu putem fi copii?

Cât de măreț este Dumnezeu!

Sursă imagine: www.chrisduran.com.br

Priveam astăzi cerul și mă minunam. Era atât de frumos încât nu puteam să nu mă gândesc la cel ce l-a creat. Stăteam și ziceam în gând, cât de măreț este Dumnezeu.

Privesc uneori natura doar în poze și văd cum izvorăște din ea frumusețea, frumusețea lui Dumnezeu, care a făcut ca pământul, care deși este o casă temporară pentru noi să fie splendid.

Dacă tot ceea ce ne înconjoară este frumusețe, dacă noi înșine suntem plăcuți la înfățișare mă gândesc oare cât de frumos ar trebui să fie Dumnezeu...

Trăiesc cu gândul că într-o zi îl voi întâlni și voi sta față în față cu El nu știu ce gânduri mi-ar da târcoale atunci, ce i-aș putea spune, dar în această zi de noiembrie, vreau să îi spun că privesc cerul și mă bucur, privesc norii, stelele și zarea albastră și nu pot decât să exclam măreția Lui!

Măreț este Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut și face, pentru dragostea pe care a pus-o în noi și
pentru toate lucrurile care ne înconjoară.

Noi, oamenii, construim case, facem mașini, inventăm lucruri și ne bucurăm. Suntem mulțumiți și mândri de ceea ce realizăm și cu toate acestea, oricâte eforturi am face nu am putea vreodată să îl ajungem pe Dumnezeu, care e meșterul suprem.

Dumnezeu a crea lumea și apoi ne-a dat nouă suflare de viață, iar eu nu pot să nu mă bucur și să nu mă minunez de creația Lui!

Micuța Mini

Micuța Mini, a fost o cățelușă, cățelușa mea.

Mini a murit și m-am gândit că eu ar trebui să o amintesc. M-am gândit că ea nu ar trebui să fie uitată, pentru că deși pentru unii e poate doar un cățel, ea m-a făzut să zâmbesc.  M-a urmărit din momentul în care am intrat pe poartă și până în momentul în care am intrat în casă. A venit veselă când am strigat-o, pentru că s-a bucurat să mă vadă.  

O să îmi fie dor de ea. Dor de  felul în care își apărea mâncarea, pentru că deși era micuță era chiar foarte rea când venea vorba de mâncare. Era pofticioasă, așa ca mine. 

Mini a fost cățelușa mea și m-am gândit că nimeni nu a iubit-o mai mult decât am iubit-o eu, așa că o amintesc aici, ca atunci când timpul va trece, și poate voi uita de ea să citesc aceste rânduri și să mi-o reamintesc.

Cred că animalele iubesc mai mult decât oamenii, ar sta lângă tine mereu. 





M-am îndrăgostit, acum ce fac?

Sursă imagine:acculturated.com

Era un băiat de care îmi plăcea în clasa a 9 a. Îmi plăcea pentru că era lângă mine, mă încuraja să dau tot ce e mai bun din mine și chiar să mă apropii de Dumnezeu. Era un băiat bun, dar nu era pentru mine, el era pregătit pentru altcineva. Mult timp am suferit după el. Oricât încercam nu puteam să îl uit.

Nu știu pentru ce sunt așa zisele „îndrăgosteli” dar cred că fiecare fată trece prin ele și cred că părinții ar trebui să deschidă acest subiect cu adolescenții, și să nu îl țină ascuns.

Pe când aveam 13 ani, mama îmi spunea că nu am voie să mă văd cu băieți. Nu am voie...cuvinte grele pentru mine, mai ales dacă îmi plăcea de cineva, și mai ales dacă acel cineva mă plăcea înapoi, acum sinceră să fiu, faza asta cu plăcutul înapoi nu prea a mers la mine, dar revenind, nu ai voie nu este o explicație. Nu, un adolescent are nevoie de mai mult decât aceste cuvinte.

Am fost și eu adolescentă odată și pot spune, în apărarea noastră că pur și simplu ni se întâmplă. Da, știu că nu trebuie să stârnim dragostea, căci dragostea are timpul ei. Dar, cum punem în aplicare asta, când apare un el, e frumos, deștept și  mai e și un bun prieten, cu alte cuvinte e băiat bun și dintr-o dată ți se schimbă viața, inima îți bate mai tare și începi să te gândești doar la el, cu toate că el nu a făcut altceva decât să îți facă cu mâna.

O, vai, mi-a făcut cu mâna, ce mă fac acum, îi fac cu mâna înapoi? Îi zic salut, sau să mă fac că nu am observat?

Da, da, mii de gânduri dau năvală în acel moment. Obrajii se înroșesc și lucrurile nu se opresc doar aici.

Așadar, ce e de făcut? Cum oprim dragostea? Cum ne dăm înapoi?

Nu prea știu cum, eu una nu am știut.

Însă ceea ce este important, părerea mea, este ca părinții, în special mamele când e vorba de fete și tații când e vorba de băieți, să își deschidă inima, să împărtășească povestea lor. Să nu spună, că persoana cu care s-au căsătorit a fost singura persoana pentru care au simțit ceva, nu, ci să spună și poveștile din adolescență, când poate le-a plăcut de cineva.
E important ca copiii să învețe valorile dragostei, contextul dragostei, timpul dragostei de la părinții lor.

Eu una, sper ca atunci când voi avea copii, și vor crește mari, să îmi amintesc de ceea ce am scris aici și să aplic, pentru că nimeni nu a aplicat pe mine, și aș fi avut nevoie ca cineva să aplice pe mine, aș fi avut nevoie, adolescentă fiind, să mi se zică mai mult decât ”nu ai voie”.

M-am rugat pentru tine astăzi

Sursă imagine:4mygodsglory.wordpress.com

A fost o zi, acum ceva timp în urmă, în care eram tristă, descurajată și fără speranțe. O prietenă mi-a dat un mesaj și acel mesaj spunea: m-am gândit că poate ai o zi grea și m-am rugat pentru tine astăzi.
De unde a știut? Nu avea de unde să știe, mă gândesc că a fost un gând pus de Dumnezeu.

E important să ne rugăm unii pentru alții. Pentru că uneori suntem căzuți și nu ne putem ruga noi, uneori ne-am dori ca cineva să vină și să ne spună: m-am rugat pentru tine azi.

Uneori mă întreb de ce se ruga Isus, până la urmă Isus era Dumnezeu, avea El nevoie de rugăciune? El se ruga, se ruga și se încredința Tatălui, asta înseamnă că cu atât mai mult noi astăzi trebuie să ne rugăm, pentru noi și pentru alții.

Era o frază care spune că ceea ce ne desparte de Dumnezeu este nici mai mult nici mai puțin decât o rugăciune.  Câte lucruri nu s-au întâmplat din cauză că noi nu ne-am rugat?
Dumnezeu ne-a spus să insistăm, să nu ne dăm bătuți, să ne rugăm din inimă încontinu, să nu ne oprim.

Rugăciunea ne apropie de Tata, rugăciunea este comunicarea dintre noi și El. Poate Dumnezeu a avut ceva să ne spună și noi nu i-am vorbit. 

Haideți să nu uităm de El, să nu uităm să îi vorbim atunci când ne dăm jos din pat dimineață, pentru că inima ne bate datorită Lui, putem merge datorită Lui. 
Să nu uităm să vorbim cu El pe drum, și oricând, să nu uităm să vorbim cu El când ne punem seara la culcare, căci ziua ce-a trecut tot El ne-a dăruit-o.

Haideți să spunem și noi cuiva: m-am rugat pentru tine astăzi!

Cum aș putea să regret

Sursă imagine: quotesgram.com

Mi-a trecut o întrebare prin minte: cum aș putea să regret că l-am întâlnit pe Dumnezeu?
Stăteam și mă gândeam la El, la toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut în viața mea și la implicarea Sa, iar această întrebare a acaparat totul. Cum aș putea oare să regret prezența Lui în viața mea?
Nu aș putea.

Am întâlnit oameni supărați pe Dumnezeu, am văzut oameni care nu cred în El și oameni care s-au depărtat de El. Eu însă nu regret. Nu regret nici o clipă în care m-am plecat pe genunchi înaintea Lui să îi spun ofurile mele. Nu regret lacrimile pe care le-am împărtășit cu El. Nu regret nimic din ce a făcut în viața mea.
Uneori Dumnezeu mi-a zis nu. Mi-a tăiat speranțele și am fost tristă, dar mai târziu am înțeles că tot pentru binele meu a fost.

Că am împărtășit cu Dumnezeu vise, amintri și neputințe, nu regret.
Că a fost lângă mine când nimeni nu a fost. Că nu m-a alungat și mi-a vorbit, nu regret.
Că uneori mi-a zis nu, că uneori nu a făcut lucruri pe placul meu, nu regret.
Că i-am simțit prezența în fiecare secundă din viața mea, nu regret.

Moartea, a fost unul dintre lucrurile cu care a fost bombardat internetul în aceste zile. Nu credeam că va exista o zi în care  nu voi mai vrea să întru pe facebook, dar azi, mi s-a întâmplat. Azi nu am vrut să mai deschid facebook-ul pentru că nu mai voiam să dau cu ochii de oamenii răniți, nu mai voiam să aud de ei...
Și asta din cauză că m-au răscolit, m-au dat peste cap, mi-au amintit cât de fragilă este viața.

M-am gândit la mine. Mi-e frică de moarte, nu știu de ce dar moartea încă mă înspâimântă. Vorbeam cu cineva aseară și  îmi povestea despre un coleg de liceu, care a avut un accident de mașină tragic, totuși a scăpat cu viață. Îmi spunea că acel coleg îi povestise cu detaliu cum în cele câteva secunde și-a văzut întreaga viață în fața ochilor, în special regretele, lucrurile neîmplinte.

M-am gândit la mine, am încercat să mă pun într-o situație de moarte, m-am gândit la regretele mele și câteva chiar mi-au venit în minte...dar ce știu astăzi cel mai sigur, e ce nu regret, iar pe primul loc e Dumnezeu. Nu regret că l-am întâlnit pe Dumnezeu, sper să nu o fac niciodată.

Voi regretați?

Un ultim gând... e greu de crezut poate că Dumnezeu este în control atunci când are loc o tragedie, dar El este totuși în control și știe de ce.

Căsătoria

 Sursă imagine: www.law.msu.edu

Mă uit la lumea în care trăim și îmi dau seama că multe lucruri s-au schimbat. Lucruri care altă dată erau considerate nevrednice astăzi sunt promovate. Cum pot oare oamenii să schimbe ceva la 180 de grade nu știu, și totuși se întâmplă.
Mă întreb cum de căsnicia și-a pierdut din valoare. Cum de oamenii de astăzi văd căsnicia doar ca pe un act și echivalează adevărata ei semnificație cu altceva.

Căsătoria, din punctul meu de vedere, este dată de acel moment în care două persoane aleg să își unească sufltele, să formeze împreună o familie, să locuiască în aceeași casă, să doarmă în același pat. Actul de căsătorie nu este o dovadă pentru cei doi tineri  ci aș zice că mai degrabă este o dovadă pentru oameni.

Tot mai mulți tineri se mută împreună, fac alegeri împreună, dorm împreună, mănâncă la aceeași masă dar nu sunt căsătoriți. Căsătoria cândva însemna tocmai aceste lucruri, astăzi însă lucrurile sunt posibile în absența ei.

Dacă Dumnezeu a lăsat căsătoria, cine suntem noi să o desființăm?

Lumea acceptă aceste lucruri. Astăzi căsătoria pentru mulți reprezintă doar un act, nu contează faptul că unul dintre momentele căsătoriei ar fi unirea în fața lui Dumnezeu, cererea binecuvântării Lui, pentru că dacă ar conta, nu ne-am mai rezuma doar la un act, atunci când am vorbi despre căsătorie.
Mâine, am impresia, că căsătoria va fi pentru mulți un nimic, că nici măcar nu va mai exista. Dacă lumea în continuă în acest fel se va mai auzi oare de căsătorie peste câțiva ani?
Vor fi oare numiți deomodați, cei care vor alege să se căsătorească?

Căsătoria este lăsată de Dumnezeu, ar trebui să ne amintim asta.

Voiam să mă simt iubită

Sursă imagine: cristina1990.wordpress.com

 Câteodată mă întreb de ce fetele se lasă uneori cucerite atât de ușor. De ce un trup și o strângere de mână este ceea ce caută și de ce nu se uită dincolo de aceste lucruri.

Aveam cândva o prietenă, care nu știu cum se face dar alegea mereu băieți care pe mine una mă scoteau din sărite.
Se cunoșteau azi, erau împreună mâine și peste alte câteva zile se despărțeau iar ea suferea. I-am zis să nu se mai bage în astfel de relații în care nici măcar nu știe care e cel de al doilea nume al persoanei, i-am zis să aștepte, să vorbească până se cunosc destul de bine și apoi să hotărască dacă se merită sau nu.
Dar nu m-a ascultat, pentru ea, la vremea respectivă erau importante alte lucruri, mi-a și zis într-o zi care erau acele lucruri. Era supărată pentru că se întâmplase ceva cu prietenul ei, nu îmi amintesc ce, dar știu că în acea zi am fost atât de nervoasă pe ea încât i-am ținut o predică lungă și atunci mi-a zis, mi-a zis de ce făcea asta.

”Voiam să mă simt iubită.”

Poate că multe fete vor să se simtă iubite, mai ales la vârsta adolescenței, poate că de multe ori nu primesc înțelegere din partea părinților și nu se simt iubite, dar un băiat nu e soluția. Un băiat nu doar că nu este soluția dar uneori lasă chiar mai multe cicatrici decât acea persoană are deja.

Iar fetele sunt sensibile. Nu zic că băieții nu sunt, dar fetele sunt mai mult decât ei. Fetele sunt cele care visează încă de mici la prințul lor și au impresia că primul băiat care le aruncă niște vorbe frumoase este el.
Fetele sunt cele care își deschid inima de multe ori în fața unui băiat care nu știe să le prețuiască.

Fetelor, dacă nu vă simțeați iubite înainte de a vă începe relația cu un băiat ce vă face să credeți că odată intrând într-o relație vă veți simți iubite? Iubirea trebuie dăruită mai întâi și abia apoi primită. Rănile voastre trebuie să fie vindecate înainte de a vă dărui sufletul altcuiva.

Dragostea are timpul ei, nu vă grăbiți!

Și dacă dragoste nu e...

Sursă foto:www.pxleyes.com

Și dacă dragoste nu e, nimic nu e...spuneau versurile unui cântec iar lumea de astăzi nu mi s-a părut niciodată mai lipsită de dragoste decât mi se pare acum.
Lucrurile încep să devină din ce în ce mai clare și stau și mă întreb dacă lumea a fost așa mereu sau s-a schimbat pe parcurs?

Obișnuiam să fiu optimistă, să cred în oameni, să dăruiesc totul sau nimic. Obișnuiam să îmi deschid sufletul și să mă întâlnesc cu oameni care făceau la fel.
Unde s-au dus prietenii cărora puteai să le spui orice?
Unde s-au dus oamenii care nu știau cum să lase un om drag în urma lor?
Unde s-a dus dragostea?

M-am trezit într-o zi și am realizat că sunt pustie. Am tânjit după oamenii de altă dată, după inocența pe care am avut-o, după omul care am fost, dar a fost în zadar.
Am tânjit după dragostea pe care oamenii și-o oferă dar am găsit în schimb invidie și lăcomie. Am găsit relații distante, oameni care pleacă și scuze.

Ce s-a întâmplat cu timpul petrecut împreună, ce s-a întâmplat cu sacrificiile? Am ajuns să văd lipsa dragostei.
Astăzi, am văzut doi bătrânei. El era nervos, din ce am putut înțelege eu, ea venea de la un magazin, sau de la o farmacie și stătuse la coadă, el o așteptase dar se pare că nu s-a gândit că ea va sta atât de mult acolo. Și pe când se îndreptau unul către celălalt eu m-am uitat către ei, primul gând pe care l-am avut a fost povestea aceea cărora multora li se pare minunată, doi oameni care au îmbătrânit împreună, doi oameni care s-au iubit. Însă apoi un alt gând mi-a venit, dacă au fost divorțați? Dacă ei duc de fapt în spate alte povești de iubire?

Dragostea nu separă. Dragostea nu durează doar atât timp cât există pasiunea. Dragostea nu se stinge.

Trăim într-o lume în care nu mai există dragoste.
Divorțuri. Copii abandonați. Câini maltratați. Oameni părăsiți.
Și se promovează doar lucruri de nimic.

Și dacă dragoste nu e... se întâmplă exact ceea ce trăim noi astăzi.

Bunătatea, farmecul unui om


Sursă imagine:www.popsugar.com

Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui;
 Proverbe 19:22

A fi bun înseamnă să ierți, să ai răbdare, să poți privi la omul de lângă tine cu milă. A fi bun înseamnă să iubești, să ai pace în inimă.
Recunoști un om bun după vorbele pe care le rostește, după felul în care se comportă în compania altora, după cum știe să ierte.

Astăzi, bunătatea e rară. Nu putem găsi bunătate acolo unde găsim crime, violuri, bătăi. Nu putem găsi bunătate în vorbele ce le auzim rostite zi de zi pe stradă. Nu putem găsi bunătate în felul în care ne comportăm uneori.
Nu putem găsi bunătate atunci când spunem: ”nu îl pot suporta pe omul acela”.

Astăzi, bunătatea e rară și totuși, de ce se întâmplă asta?

De ce nu mai suntem buni?
De ce nu ne oprim o secundă din a ne gândi doar la noi, ca să putem să  facem un bine pentru cineva?
De ce nu mai iertăm?
Știți cât de multe lucruri s-a prutea schimba prin bunătate?

Imaginați-vă o lume în care te trezești dimineața și soarele îți zâmbește, mergi la magazin și întâlnești un vânzător amabil. 
Ești într-un oraș nou și te rătăcești, dar cineva se oprește să te îndrume. Tu nu știi asta, dar omul acela și-a pierdut poate cinci minute importante din viața sa, cinci minute din cauză căruia este posibil să fie concediat. De ce?

Bunătate. 

Dacă oamenii de astăzi ar înceta să își mai pună ego-ul pe primul loc în toate, dacă ei ar avea bunătate lumea pe care o cunoaștem astăzi s-ar putea să fie un loc total diferit.

P.S. Bunătatea izvorăște dintr-o inimă ce are la bază dragostea, iar dragostea nu se poate găsi cu adevărat decât în Dumnezeu.

Va veni o zi în care nu va mai conta

Sursă imagine: beata101.deviantart.com

Va veni o zi în care nu o să mai conteze lucrurile pe care astăzi le prețuim. O zi în care nu va mai conta câți bani ai avut, dacă ai avut card la bancă, dacă ai fost bogat, o zi în care nu va mai conta cu câți oameni ai fost prieten, cât de popular te-ai văzut tu și cât de popular te-au văzut alții.
O să vină o zi în care nu te va întreba nimeni câte lucruri ai avut, dacă ai avut o casă mare și dacă te-ai desfătat, căci toate acestea nu vor mai conta.

Dar va conta totuși ceva. Sufletul tău, va conta de e flămând și neputincios, dacă l-ai îmbrăcat atunci când a fost nevoie sau l-ai lăsat să moară de frig.
Sufletul tău va conta pentru că doar el va mai fi prezent în acea zi. Banii, mașina, distracțiile, oamenii, ei vor dispărea, sufletul e tot ce îți rămâne.

De câte ori ți-ai ascultat inima plângând?
Acordăm o mare importanță lucrurilor care nu conteză, banilor, distracției, oamenilor, lucrurilor materiale dar ne lăsăm sufletul gol.

Uităm cum e să iubești, uităm cum e să ai pace, cum e să îl ai pe Dumnezeu, uităm de toate acestea pentru că suntem egoiști.
Ne gândim doar la viața aceasta. Ne trezim dimineața și ne gândim la ce vom face mâine, la câți bani vom mai strânge astăzi, uităm să trăim cu adevărat, uităm să simțim cu sufletul și asta se întâmplă deoarece nu vrem să ne amintim că va veni o zi în care vom pleca de aici.

Ce vom face oare atunci?
Atunci când toate acestea se vor termina și vom rămâne cu tot ce am strâns aici, adică nimic... ce vom face?
Ne vom găsi scuze? Ne vom dori să putem da timpul înapoi?

Aveți grjă de sufletul vostru, căci în final el este tot ce vă rămâne. 

Nouă ne este rușine cu El

Sursă imagine:quotesgram.com

Nouă ne este rușine cu El, dar Lui nu i-a fost rușine să își dea viața pentru noi. Lui nu i-a fost rușine să ne numească copiii Săi.
Nouă ne este rușine să vorbim despre El, să spunem altora despre El, dar Lui nu îi este rușine să ne aducă aminte înaintea Tatălui din ceruri.

Mă doare să îi aud pe alții vorbind de rău despre El, mă doare să îi văd comportându-se de parcă Dumnezeu ar fi un nume greu de rostit, un nume de care le este rușine, un nume despre care trebuie vorbit cu vrăjeală.
Mă doare să văd că unora le este rușine cu El și cel mai mult mă doare faptul că uneori mă trezesc rușinându-mă și eu.

Este trist faptul că ne este rușine să rostim numele acelui ce ne-a dat viața, acelui ce a murit pentru noi și a suferit totul.

Pentru atenția și părerea oamenilor facem orice e necesar. Ne îmbrăcam în concordanță cu alții, ne comportăm cu grijă pentru că ne gândim mereu la ce vor spune ceilalți, dar nu ne doare de Dumnezeu.
Cerșim atenția oamenilor care nu ne văd decât ca pe un nimic, dar atenția celui ce a lăsat cerul pentru noi nu prea ne interesează.

Nu știu dacă vouă vi se pare că viața aceasta fără Dumnezeu are valoare, nu știu dacă într-o zi vă veți trezi și vă veți da seama cât de drag sufletului vostru ar fi trebuit să fie Dumnezeu și cât de multă nepăsare i-ați arătat de fapt, dar eu nu vreau să fiu așa.

Nu vreau să mă mai rușinez de El, vreau să intervin atunci când alții o fac, pentru că El mi-a apărat mai mult decât numele și măcar atât să pot să fac și eu.

Aș vrea să îi fac o analiză vieții

Sursă imagine:shakeoffthegrind.com

Aș vrea să îi fac o analiză vieții. Să înțeleg de unde vine și încotro se duce, să înțeleg de ce atâtea lucruri, atâția oameni și atâtea amintiri se pierd prin ea. 
De ce dor atât de mult momentele trăite, când le pirvești dând timpul înapoi. De ce-s atât de prețioase dar lăsate în vânt.
Și de ce timpul dă năvală peste oameni, de ce păsările ce se duc în zbor iau cu ele și momentele pe care le trăim?

De ce tot ce-i frumos se termină atât de repede și de ce oamenii pleacă, de ce cerul e uneori cu nori și de ce viața-i atât de tumultoasă?

Aș vrea să prind timpul de mână, să-i spun că doresc să  mă lase să mă duc în trecut și să îmi aleg o amintire pe care aș vrea să o repet. 
Care? Încă nu știu, probabil ar fi una de pe vremea când eram copil.

Una de pe vremea în care priveam soarele cum răsare și știam că totul e minunat. 

Una care nu doare.

Noi, fetele, ne grăbim.


Noi, fetele, ne grăbim. Ne grăbim să ne găsim marea dragoste, prințul pe care ni-l dorim atât de mult. Visăm la el încă de la o vârstă destul de fragedă și avem impresia că odată ce îl vom întâlni viața ni se va schimba iar noi vom fi mai împlinite, mai fericite.
Însă, ne înșelăm.

Îmi vine acum să spun că nu înțeleg adolescentele, că nu înțeleg de ce viața lor se învârte în jurul unui băiat, dar adevărul este că și eu am trecut pe acolo și am fost exact la fel.
Așa suntem noi, fetele. Ne place să fim visătoare, ne place să credem că dragostea din povești există și în viața de zi cu zi. Ne place să credem că vom fi mai fericite dacă vom avea alături un partener.

Ceea ce nu știm este că un partener înseamnă o responsabilitate. 
Un partener nu scoate la iveală decât fărâmele de fericire din tine care deja există.
Un partener înseamnă mai multe decât zâmbete și fluturași în stomac.

Ne grăbim să creștem mari, să intrăm în relații, vrem să ne atribuim rolul unui adult dar nu ne dăm seama că problemele noastre nu sunt încă rezolvate.

Adolescenți fiind ne dorim lumea la picioare dar de cele mai multe ori ne alegem doar cu inimile frânte. 
Nu ne dăm seama că viața nu se rezumă doar la un băiat. Este adevărat, dragostea e minunată, nu cred că există un sentiment mai fumos decât iubirea, însă iubirea are timpul său. Iubirea se vrea așteptată și apoi simțită din tot sufletul.

Noi, fetele, ne grăbim și pierdem din vedere lucrurile care sunt importante la vârsta aceasta, pierdem din vedere viața în sine în așteptarea acelui băiat la care visăm.

Dumnezeu ne așteaptă acasă!


Cu ce rămânem din viața aceasta?
Trăim și murim. 
Ne naștem, ne învățăm cu lumea aceasta și punem atât de mult suflet în toate lucrurile ce pier, nu ne dăm seama că totul e în zadar, că aici toate sunt cu durere.

Ce câștigă omul cu adevărat din toată truda lui?

Am văzut oameni care au muncit atât de mult doar ca să poată să trăiască. Am văzut oameni bătrâni consumându-se și oameni tineri albind. M-am văzut chiar pe mine fără vlagă. 
Toți ne-am consumat pentru același lucru, pentru viața aceasta. Toți ne-am gândit măcar o dată, cum să facem să ne fie mai bine.
De atâtea ori momentele prețioase au fost încolăcite cu cele triste, cele care ne-au umplut inima de durere.

În vuietul acestei lumi, în zgomotele care se aud din depărtări, ați reușit vreodată să vă ascultați inima?
Inima mea mi-a vorbit, nu o dată, de mai multe ori. Mi-a spus că e obosită, că nu mai poate și că mă lupt degeaba. Cât timp voi exista pe acest pământ voi avea necazuri, la fel și voi. Aici totul este cu jumătăți de măsură.

Știu, i-am spus eu înapoi. Știu și uneori îmi vine să las baltă totul, dar apoi îmi amintesc de El. Îmi amintesc că viața nu se termină aici, că Dumnezeu ne așteaptă acasă!

Nu fiți triști, muncim și ne chinuim, îi vedem pe cei dragi cărunți și slăbiți dar știm, știm că nu se termină totul aici, știm că într-o zi lucrurile se vor schimba, într-o zi lacrimile ne vor fi șterse pentru că Dumnezeu ne așteaptă acasă!

Uităm că viața se termină...


Sursă imagine: www.snhca.co.uk

Câteodată uităm...
Uităm că viața se termină, că aici pe acest pământ suntem un pumn de țărână care se poate pierde în zare la cea mai mică adiere de vânt.
Uităm că tot ceea ce trăim aici nu e veșnic.
Că banii, bunurile materiale și chiar oamenii la un moment dat dispar.

Astăzi se întâmplă atât de multe rele, uneori chiar nu îți vine să crezi ce auzi. Însă totul se întâmplă din cauză că uităm.
Uităm că va veni o zi în care inima ni se va opri.

Uităm, când țipăm, când lăsam orice altceva să iasă din noi, în afară de dragoste.
Uităm, când ne gândim la bani, la ce mai putem face, la cum putem să o ducem mai bine.
Uităm, când ne trezim dimineața fără să ne gândim la ziua pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.

Și eu uit. Uit și încep să mă frământ, să mă întristez și să mă gândesc la ceea ce nu am. Uit că cerul e important și că drumul pe care îl urmez aici e doar un scop, doar o poveste pe care trebuie să o trăiesc ca să pot ajunge în cer.

Uit că Dumnezeu m-a ales pentru mai mult decât atât.

Aici suferim și trăim de pe o zi pe alta. Clipele frumoase sunt privite uneori cu lacrimi dar, Dumnezeu ne-a ales pentru glorie. Dumnezeu ne-a ales pentru cer. A spus că acolo unde este El vrea ca să fim și noi. A spus că ne pregătește un loc. Îl putem refuza?

Haideți să ne amintim. Trăim pentru o clipă și apoi plecăm. Nu tot ceea ce este aici contează ci bucuria de a-l întâlni pe Dumnezeu și de a sta alături de El la final.

Haideți să ne amintim acest lucru, să îl păstrăm mereu în gândurile noastre!

Mă pierd...

Sursă imagine: www.sobernation.com

Sunt la kilometri distanță de Tine și nu știu cum să fac să te ajung. Mă pierd zilnic printre griji, nevoi și cuvinte precum: trebuie. Ce să fac? Cum să mă opresc din alergarea în care mă avânt acum?

Sunt la o răscruce, nu știu dacă trebuie să merg înainte, în dreapta sau în stângă, înapoi cu siguranță nu, măcar acest indiciu îl am.

Mă pierd, Doamne, mă pierd printre oameni și printre părți din mine. Sunt la mijloc și mi-aș dori să știu încotro să apuc și ce să fac. Mi-aș dori ca Tu să mi-o spui.
Uneori deciziile mici sunt chiar cele mai dificile.

Mă cuprinde teama și alunec către un mare necunoscut și aș vrea să îmi spui, aș vrea să mă asiguri că ești acolo, că nu m-ai lăsat, că mă vei ține mereu de mână.

În viață am pierdut oameni, case și chiar amintiri dar aș vrea, atât de mult aș vrea, să nu te pierd pe Tine.

Viitorul mă sperie. M-a speriat mereu. Dar ieri Tu m-ai luat de mână, poate eu nu mi-am dat seama, însă Tu mi-ai luat de mână și mi-ai zis că ieri a fost ziua pentru care m-am îngrijorat și m-am rugat cu ani în urmă. Tu ai fost acolo ieri și aș vrea să cred că Tu vei fi acolo și mâine.

Ești aici acum? Mă vezi?
Eu știu că da, dar ai vrea să îmi și vorbești?

Cui vă închinați?

Sursă imagine: luminasufletuluitau.wordpress.com

Sunt deranjată. Da, sunt deranjată de oamenii care sărbătoresc toți sfinții dar nu au nici un Dumnezeu. Sunt deranjată de oamenii care au impresia că dacă se roagă la sfinți, la fecioara Maria și la nu știu care icoană, rugăciunile le vor fi ascultate. Și nu, nu mă deranjează asta din cauza faptului că eu nu cred în sfinți, icoane etc, ci din cauza faptului că ei trăiesc o viață spurcată. Beau, înjură, vorbesc urât și nu le pasă de nimeni dar sărbătoresc și se închină. 
 
Cui vă închinați? Ultima oară când am citit Biblia, am aflat că tatăl minciunilor este diavolul, nu Dumnezeu. Ultima oară când am citit Biblia am aflat că toți apostolii pe care îi sărbătoriți i-au dat slavă lui Dumnezeu și nu au scos cuvinte urâte la adresa Lui.
Pentru ce vă înșelați singuri? 
Dumnezeu e milostiv și îndurător dar este și drept și urăște păcatul. Ați înjurat ieri de biserică și de Isus și aveți azi impresia că dacă vă rugați totul e bine?

Ce sărbătoriți? Pentru ce sau de ce sărbătoriți? Atâta timp cât nu îl aveți pe Dumnezeu în inimă totul e degeaba.

Mă deranjează enorm atenția care li se acordă ”sfinților”. Nu i se acordă o asemenea atenție lui Dumnezeu. Toți se roagă la icoane , la fecioara Maria și la sfinți. Oare Dumnezeu nu e mai mare decât toți sfinții și decât fecioara Maria? Oare ei nu au fost tot oameni ca și noi, și oare nu ne-a spus Dumnezeu că putem să îi cerem totul direct, că doar Isus Hristos este mijlocitor între Dumnezeu și om, că El s-a jertfit pentru  noi și este Preotul, singurul nostru preot? 

Pentru ce dar vă înșelați singuri?

Vă declarați creștini și sărbătoriți totul, dar Biblia nu ați deschis-o. Nu ați făcut-o, pentru că dacă ați fi făcut-o ați fi știut că ceea ce zic este adevărat.

Pentru ce vă închinați în fața unei icoane când aveți un Dumnezeu adevărat și viu în cer? Și pentru ce vă închinați sfinților când El este cu mult mai mare decât ei?

Merită cineva mai multă slavă decât Dumnezeu?

Secretul fericirii...

Sursă imagine: chinez-isidor.blogspot.com

Lumea se întreabă adeseori care este secretul fericirii, dar puțini sunt aceia care îl găsesc. Totuși, secretul fericirii există, iar acum a venit momentul să îl aflați și voi.

Ați întâlnit vreodată oameni țâfnoși? Eu am întâlnit mai mulți, dar îmi vine acum în minte o vânzătoare. Când eram acasă, exista un magazin la colț care avea mereu aceleași vânzătoare. De la o vreme începusem să ne cunoaștem reciproc, eu pe ele, ele pe mine. Una dintre vânzătoare era mereu țâfnoasă. Nu conta, ziua, ora, dacă o nimereai pe ea la magazin știai deja ce atitudine va avea. Nu doar comportamentul și tonul o trădau dar până și fața zicea asta despre ea.
Mult timp m-a enervat. Intram în magazin și când o vedeam deja căpătam și eu o față urâtă. Rareori zâmbea această femeie, aproape deloc aș zice. Mă întreb dacă pe acasă o fi fost altfel?

Îmi dau seama astăzi că ea ori nu cunoștea secretul fericrii ori nu știa să îl  aplice. De cele mai multe ori țâfnarea și îmbufnarea își au originea în nemulțumire. Nemulțumirea îl face pe om să vadă tot ce nu are, tot ce îi lipsește, tot ce și-ar dori să aibă dar nu poate avea. Nemulțumirea smulge pacea și îl face pe om să devină ursuz. Ce aduc toate acestea? Cum va arăta un om nemulțumit și fără pace?
Trist. Va arată ca un om trist. Ochii îi vor fi mereu lăsați, chipul îi va fi umbrit iar corpul va scoate la iveală o atitudine îmbufnată.

Ați înțeles acum care este secretul fericirii?

Mulțumirea, e o comoară. Omul care știe să fie mulțumit are mari șanse de a fi fericit. Omul care știe să se mulțumească cu ce are va avea pace. Pacea aduce liniște.  
Dragostea, e o altă comoară. Dragostea aduce mulțumirea, de la dragoste pornește totul.

Dar acum ați înțeles care este secretul fericirii?

Notațivi-l undeva, să îl aveți la îndemână când simțiți că sunteți țâfnoși. 
Mulțumire, pace, dragoste.

Când ești mulțumit te întrebți spre fericire, când ai pace sufletul îți este liniștit, când ai dragoste rabți și ierți. Acesta este secretul fericirii.

Dragă Isus,ți-am spus vreodată că ești eroul meu?



Am dat peste această imagine și m-am regăsit în ea. Nu pentru că i-aș fi spus Lui că e eroul meu, asta nu am făcut-o, ci pentru că chiar îl vedeam pe El ca pe un erou.

Astăzi vreau să îți spun Isuse, ești eroul meu. Ești cel mai minunat lucru din viața mea, ești cel care mi-a demonstrat că dragostea este supremă și că pentru iubirese merită să te sa sacrifici. Tu, cel care te-ai lăsat pironit pe curce, batjocorit și umilit de oameni, meriți astăzi și vei merita întotdeauna să fii numit erou.
Erou al inimilor frânte ce aleargă după alinare și salvare.
Erou al oamenilor ce au crezut că prin Tine pot fi mântuiți.
Eu sunt unul dintre acei oameni, așa că cred că astăzi pot spune, dragă Isus, ești eroul meu.

Fără Tine viața nu ar fi avut nici un sens.

Isus este dragoste. El vrea să ne ofere pace, speranță și mai mult decât toate, viață veșnică. Dacă trupul nostru primește atâta atenție din partea noastră, oare sufletul de ce trebuie lăsat deoparte? Trupul e muritor, dar sufletul e veșnic. Isus ne-a promis viața veșnică, s-a înălțat la cer lăsându-ne cu promisiunea că se va întoarce să ne ia cu El.

Isus, eroul nostru. Cel care a coborât pe pământ doar pentru noi, a murit și a înviat, iar apoi s-a dus să ne pregătească un loc în cer. Erou? Erou, e puțin spus în comparație cu slava pe care o are El. Dar măcar atât putem face și noi, să îl numim eroul nostru, să îi dăm în dar timpul și viața noastră.

E Isus eroul tău?

Doamne, Tu ești minunea din viața mea!


 Sursă imagine:www.pinterest.com. 

Ce ne-am face oare dacă nu l-am mai  avea pe Dumnezeu?
Dacă ne-am trezi într-o dimineață și am fi încărcați cu un sac plin de griji, de nevoi, de gânduri. Ce ne-am face dacă Dumnezeu chiar nu ar exista, așa cum cred unii, dacă chiar am fi rezultatul unui nimic?
Pentru ce am mai lupta? Pentru ce am trăi?

Bani, faimă? Popularitate? Astea se duc. Tot ce urcă mai și coboară în lumea aceasta, și ce vom face atunci? Cum ne vom purta poverile, cum le vom rezolva?

Unii sunt atât de încrezători în forțele lor proprii, au impresia că ei fac totul, că ei sunt propriul lor Dumnezeu. Opriți-vă. Nu vă cer decât să meditați un pic.

Oare chiar așa să fie? Sau există un Dumnezeu, care ne dă un scop, o nădejde, un viitor și ne poartă zilnic în brațele Sale?

Nu știu cum gândiți voi, sau în cine v-ați pus încrederea, dar eu îl am pe El, și aș fi foarte egoistă dacă l-aș ține doar pentru mine. Pentru că Dumnezeu este bun, plin de dragoste, gata să vă ofere atât de multe, dar mai ales, e gata să vă ofere iubirea lui de Tată.

De multe ori am spus, că noi, oamenii suntem minunea Lui, dar azi, un gând mi-a trecut prin minte: Doamne, ești minunea din viața mea!
Adevărul este că Dumnezeu este totul pentru oameni, pentru mine. Totul. Nu am cuvinte să îl descriu, știu doar că mă bucur. Mă bucur că m-a ales să fiu copilul Său, să cred în El, să îl iubesc. Mă bucur și nu pot decât să vă spun că Dumnezeu e minunea din viața mea și că vreau să împărtășesc această minune cu voi, nu doar să vă vorbesc despre ea, ci să vă și spun, că această minune, minunea de a-l avea pe Dumnezeu în viața aceasta este posibilă și pentru voi.

Îndrăzniți!

N-ați vrea ca Dumnezeu să fie minunea din viața voastră?

Liebster award



Îi mulțumesc Alinei pentru că m-a nominalizat la Liebster Award, acesta fiind un mod de promovare a bloggerilor începători.

Mai jos sunt scrise regulile acestui proiect.


  • mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;
  • răspunde la toate întrebările primite;
  • nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
  • formuleaza 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine;
  • nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
  • trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.
Iată și întrebările la care trebuie să răspund.

1.Preferi să citeşti o carte sau să vezi un film?

Mi-e destul de greu să mă decid. Ador filmele la fel de mult pe cât ador și cărțile, chiar nu mă pot pronunța, aș zice că e egalitate.

2.Care este ultima carte pe care ai citit-o?

  Ultima carte pe care am citit-o este Diana cu vanilie de Diana Sorescu. V-o recomand!

3.Care este motivul pentru care ţi-ai făcut blog?

Nu am avut nici un motiv. Pur și simplu în acea perioadă aveam un amic care avea blog, nici măcar nu știam ce înseamnă acela blog, dar am intrat pe al său și am rămas atât de plăcut surprinsă încât mi-am zis că vreau și eu. Așa s-a întâmplat. Blogul meu are îndată 6 ani. :) Nu regret deloc decizia luată!

4.Scrii pe blog ca hobby sau doreşti, pe viitor, să-l monetizezi?

Blogul acesta înseamnă foarte mult pentru mine, e un fel de proiect de suflet. Nu doresc să fac afaceri cu el.

5.Ce face ca blogul tău să fie diferit de altele?

Nu știu cât e de diferit, dar aș putea spune că abordez diverse pe el, și poate faptul că vorbesc destul de mult despre credință și Dumnezeu îl face un pic mai altfel.

6.Cum îţi vezi evoluţia în blogging?

Nu știu cât am evoluat cu blogul, am avut în trecut o perioadă de vârf în care mă ocupam foarte mult de el, acum însă cred că am scăzut... Totuși am avut parte de o evoluție spirituală și chiar a vieții personale datorită acestui blog.

7.Ca începător în blogging, probabil ai făcut greşeli. Ce anume n-ai mai face încă odata?

Nu-mi vine în minte nici o greșeală. Dar știu că mă enervam foarte tare, nu aveam răbdare să învăț lucrurile, voiam să știu totul dintr-o dată.

8.Care este cel mai important  câştig survenit de pe urma blogului?

Ăhh...ce pot spune? Viața mi-a fost schimbată la 180 de grade, și chiar nu exagerez. Am cunoscut oameni...mulți oameni, câțiva mi-au rămas în suflet iar alții  mi-au schimbat radical viața. Pe lângă asta așa cum am mai spus am evoluat eu ca om datorită celor scrise pe blog, am reușit să mă cunosc mai bine și chiar să găsesc alinare în blog.

9.Cât de des consideri ca ar trebui să scrie un blogger?

Cât de des simte că are ceva de spus. Cât de des poate.

10.Dacă ar fi să scrii altceva decât temele pe care le atingi pe blogul tău, despre ce ai scrie?

Mi-ar plăcea să scriu despre relațiile de dragoste, am mai încercat eu tema asta dar aș vrea ceva mai amănunțit, și cred că acesta este un fel de proiect de viitor.

11.Aminteşte-ţi de copilărie. Ce anume îţi doreai să devi când aveai să creşti mare?

Hmmm...nu prea știu. Îmi plăcea însă tare mult să mă prefac că sunt actriță.

Întrebările mele:

 1.Ce înseamnă pentru tine blogul tău?
2.  Ce ai face dacă ai trăi într-o societate în care scrisul ar fi interzis?
3. Crezi în dragostea adevărată?
4. În ce categorie ai încadra blogul tău?
5. Dacă ar exista un motiv pentru care te-ai opri din scris, care crezi că ar fi acela?
6.  Spune-mi un personaj dintr-o carte în care te-ai regăsit.
7.  Când ai plâns ultima dată la un film?
8. Ți-ai putea închipui viața în acest moment fără eperiența pe care ți-a adus-o blogul?
9. Dulce sau amar?
10.  Crezi că cuvintele pot schimba vieți?
11. Ai putea renunța la dragoste?

Nominalizări:

2. Liuba
4.  Coco
5. Bogdan
6. Ella
8. Viorel
9.  Flyerboy
10. Raisa
11. Diverse


Dumnezeu .1.

Sursă imagine:aliceboboc.wordpress.com

Aș vrea să vorbesc despre Dumnezeu, despre ce înseamnă să crezi în El și să îl lași să intre în inima ta. Aș vrea să vorbesc și despre cei care nu cred în Dumnezeu, în mai multe articole.

De ce cred eu în Dumnezeu?

Nu știu de ce. Pur și simplu cred. Am crezut întotdeauna în El. Uneori mă îndoiesc, vine așa câte un moment scurt în care îmi spun și dacă nu există, sau și dacă El e de fapt altfel? Dar adevărul este că dacă nu aș fi crezut în Dumnezeu aș fi crezut în altceva. Privesc natura, universul și mersul lor în această lume. Nu pot crede că s-au întâmplat pur și simplu, că lumea aceasta atât de frumoasă în care trăim, copacii, animalele, apele și toate celelalte care sunt atât de minunate,( ți se taie răsuflarea când le vezi doar în poze), au fost făcute la întâmplare. Nu. Minunățiile lumii, mersul întregului univers a fost gândit. Cum altfel se potrivesc toate atât de bine? Nimic nu este creat la întâmplare iar creația are mereu un creator.

Cea mai complicată ființă e omul. Omul are un trup și un suflet, poate unii dintre voi  nu cred că are și suflet, dar omul este o ființă atât de minunată, iubește, are atâtea abilități și e făcut într-un mod unic, nu mai există nimic în univers ca el. E făcut în așa fel încât să poată avea o pereche, să nu fie singur, parte bărbătească și parte femeiească, două părți care se potrivesc atât de perfect. Toate, natura, animalele, omul,  toate adunate formează un întreg. Un perfect întreg care se completează, un întreg format din bucățele mici care se unesc perfect.

Uau...aș putea spune, uau, ce creație magnifică, ce intelegentă trebuie să fie persoana din spatele ei. Creațiile nu se fac singure. Chiar și dacă totul ar fi fost un accident, o mică ciocnire, cineva trebuie să fi produs acel accident.

Dumnezeu e magnific. Dacă noi ca oameni suntem inteligenți, iubitori și avem atâtea calități închipuiți-vă cum e El, cel care ne-a creat. Câtă imaginație și măreție, câtă inteligență și înțelepciune. Uau...

Așadar, am crezut mereu în Dumnezeu, dar când văd toată creația din jurul meu nu pot decât să mă minunez și să îmi subliniez că El există.

Ce dovadă mai mare ca asta ați putea dori?

Voi continua cu alt articol...

Fericită și binecuvântată

Sursă imagine:www.lifenthuziast.com

Sunt fericită.
Să te trezești dimineața și să constați că persoanele dragi sunt lângă tine. Să le vezi zâmbind, preocupânud-se de tine, să le știi acolo mereu, e un lucru minunat.

Uneori uit. Uit că sunt binecuvântată de Dumnezeu, pentru că am un logodnic minunat, care mă face fericită cu fiecare zi ce trece tot mai mult, și cu care voi începe în curând o viață nouă.
Uit că acea zi e atât de aproape și că eu am atâtea emoții.

Sunt binecuvântată de Dumnzeu pentru că am niște părinți minunați, care mereu au făcut totul pentru mine și care mă iubesc atât de mult. Sunt binecuvântată pentru sora pe care mi-a dat-o Dumnezeu, cea cu care am împărtășit secrete, haine, o casă și chiar totul. Cea pe care uneori mă enervez atât de tare, dar tot o iubesc.

Sunt binecuvântată, pentru prietena mea, M. N. care e mereu acolo pentru mine. Ea e un om minunat care a știut să îmi rămână aproape și la distanță, și la greutăți și la bucurii. Ea e cea care mă încurajează întotdeauna. Ea e un om special, pe care sunt sigură că Dumnezeu l-a trimis în viața mea și pe care sper să îl lase în continuare în viața mea.

Sunt binecuvântată pentru oamenii care mi-au intrat în suflet și care m-au lăsat să prind o fărâmă din viața lor.
Știu că mă plâng atât de mult uneori, dar adevărul este că Dumnezeu mi-a dat multe bucurii, mai multe decât merit și că mereu a fost atât de aproape de mine prin tot ce mi-a dăruit.

De multe ori nu văd, de multe ori mi se pare că am puțin, dar în realitate am mult, pentru că El a știut că am nevoie de oameni, oameni prin care El să îmi fie sprijin.

Sunt recunoscătoare pentru voi!

Sunt binecuvântată și pentru că vă am pe voi, cititorii mei, atât de mult îmi doresc să rămâneți cu ceva din articolele mele, iar uneori încerc chiar să vă încurajez, dar să știți că de multe ori s-a întâmplat să plec eu de aici încurajată de voi, emoționată de comentariile voastre, de cuvintele frumoase pe care mi le spuneți. Poate că nu v-am mulțumit îndeajuns, dar apreciez, unele cuvinte au contat atât de mult pentru mine, vă mulțumesc!

Diana cu vanilie de Diana Sorescu

Sursă imagine: elefant.ro

Zilele acestea am tot încercat să citesc. Nu am putut. Am dat câteva cărți la o parte iar în cele din urmă m-am oprit la una și nu am fost chiar mulțumită. Ce se întâmplă? Nu mai există cărți bune? Vreau și eu o carte din aia pe care o iei, o deschizi și rămâi acolo mut. Nu îți mai trebuie nici mâncare, nici nimic, asta mi-am zis în gând.

Aveți grijă la ce vă doriți căci puteți căpăta.

Dorința mea s-a împlinit. Am putut ține azi în mână ”Diana cu vanilie”, mi-o doream de ceva timp însă nu aveam planuri să o citesc în perioada apropiată. Nu am putut însă să o pun pe raftul de cărți. Mă tot uitam la ea, știam că trebuie să o citesc.

Mi-am zis: o răsfoiesc puțin, așa în mare. Nu am putut. Am devorat-o toată în câteva ore.

Diana cu vanilie este o carte în care nu ai cum să nu te regăsești. Se vorbește despre viață, oameni, bărbați, femei, dragoste. Am rămas plăcut surprinsă când am văzut că autoarea spune chiar și despre Dumnezeu.

M-am întrebat, cum oare nu am dat eu de blogul Dianei? L-aș fi citit. Cu siguranță l-aș fi citit.

Citate: 

”În viața asta nu suntem egali. Nu trăim în aceleași condiții, nu avem aceleași conturi bancare, vise, convingeri, planuri, mașini, iubiri sau deziluzii,” 

”Doar unii oameni cunosc secretul, leacul tuturor bolilor și alinarea oricăror suferințe. Dumnezeu.”

”Căsătoria nu mai are nici o valoare iar dragostea a ajuns la fel de prețioasă ca un ibric de alamă. Astăzi nimeni nu mai luptă să repare dacă ceva nu merge, nimeni nu mai dă doi lei pe noțiunea de familie. Ne schimbăm iubitele și iubiții ca pe șosete, spunem ” te iubesc” la fel de simplu cum rostim ”shaorma” , facem din relațiile noastre subiecte publice pe facebook, totul într-o mascaradă penibilă demnă deZmeura de Aur.”

Oameni fățarnici

Oameni fără maniere, fără bun simț, fără inimă și fără vorbire curată. Ei se cred buni, cineva, dar în realitate sunt niște hiene gata să te calce în picioare și să rupă din tine.
Nu știu ce înseamnă aia bunătate, vor să calce în picioare pe cei mai mici și mai neajutorați decât ei.
Răutate, cuvinte porcoase și false le ies din gură. 

Scuzați-mă, dar nu vă mai pot suporta!
Nu am mai întâlnit oameni ca voi și nici nu mai vreau să mai întâlnesc.
M-am scârbit. 

Un om ar trebui să aibă întotdeauna la el cuvinte frumoase, simple, educație și maniere. Nu cer mult. Respect. Atât vreau.

Răutate, nervi, mândrie, înjurături și lipsă de minte nu am mai întâlnit până acum la cineva, dar se pare că era musai să văd așa ceva. Să stau pe lângă oameni care zbiară, se plâng și fac scandaluri fără motiv.
Mi-a fost dat să văd oameni care se iau de alții doar pentru că se cred mai buni.
Stați liniștiți, oricine poate avea avere, dar nu oricine poate fi ca voi. Voi care sunteți plini de batjocoră la adresa altora, care vă credeți mai presus de toți, stați liniștiți, că nu lucrurile astea contează aici, poate într-o zi veți învăța și voi.

M-am săturat de oameni fățarnici. Pe din față te ridică în slăvi și pe din spate te bârfesc și vorbesc împotriva ta. 
M-am săturat de oameni netrebnici. Mereu puși pe ceartă, mereu să strice, mereu să fie cum vor ei, mereu cu fițe, mereu ceva.

Scuzați-mă că vă zic: nu sunteți voi buricul pământului. Mai trăiesc și alții  pe lângă voi, mai au nevoie și alții de pâine, de liberă exprimare, de liniște și de bani.  Scuzați-mă că îndrăznesc să vă deranjez și vă spun:  nu sunteți în junglă, nu! Sunteți în civilazație, reveniți-vă!

Nu sunt dispusă să vă mai suport moravurile.
Eu nesimțirea și grosolănia nu le pot suporta.
Related Posts Plugin for Blogger...