Hex Hall de Rachel Hawkins

Sursă imagine: internet

Hex Hall mi-a făcut cu ochiul încă de la început și pe măsură ce am început să o răsfoiesc a continuat să îmi facă cu ochiul. Am ajuns la ultima pagină și am mai căutat încă una, am fost dezamăgită să dau doar de pagina cu mulțumiri și am zis: cum doar atât? Vreau să știu mai mult!
M-am liniștit când am aflat de pe spatele cărții că va exista o continuare.

Hex Hall este o poveste cu mister purtată pe aripile unor adolescenți și presurată cu un strop de chimie între două personaje.

Hex Hall te face să ieși din rutina zilnică și să trăiești o altfel de viață, una care pe pământ nu este posibilă decât în cărți.

Așa-i că ați vrea și voi să zburați măcar o dată cu o mătură sau să aveți aripi? V-ați dori să creați lucruri din nimic?
Hmm, dacă sună tentant urmați-o pe Sophie și trăiți o poveste frumoasă prin intermediul ei.
Ah, v-am mai spus și că există persoane care dispar în mod miraculos?

Deja am și zis prea multe, cartea merită descoprită prin citire, așadar vă urez lectură plăcută!

Citat:

”Acum înțelegeam în sfârșit expresia mă doare inima. Exact asta simțeam. Ca și când aș fi avut gripă, dar răul nu era fizic, ci mi se cuibărise în suflet.”

Vă dați seama că aș fi dorit să găsesc mai multe citate...

Notă: 4/5

Viața se scurge...


Sursă imagine: prima-impresie.eu

Viața se scurge, secundă după secundă, minut după minut, oră după oră, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an...

Am răsfoit puțin prin amintiri și m-am întrebat cum oare a trecut timpul...
I-am spus lui Dumnezeu în această dimineață că nu știu câți dintre oamenii din viața mea vor mai pleca de lângă mine, dar știu că El va rămâne...

M-am trezit într-o zi departe de lumea în care am trăit cu puțin timp în urmă, departe de acei oameni, de acel loc, departe de tot, nu eram eu de vină, era timpul care m-a făcut să cresc și să nu mă mai potrivesc acolo, care m-a purtat spre alte locuri și alți oameni.

Am asemănat de multe ori viața cu un tren, stațiile cu etapele, pasagerii fiind oamenii pe care îi întâlnim, poate ști cineva pentru câte stații ne vor însoți ei?

Cândva credeam în prietenia veșnică, cândva credeam că îi voi putea lua pe toți cu mine, m-am înșelat, nu îi pot lua decât în amintiri.

Viața se scurge și mă întreb ce rămâne din ea, pentru ce mi-ar părea rău dacă aș ști că mor mâine, ce aș vrea să îndrept, ce aș lua înapoi, ce aș mai da?

Viața se scurge...îndată se va sfârși și 2014, voi face probabil un bilanț ca în fiecare an, îmi voi propune lucruri, le voi îndeplini pe o parte dintre ele...apoi va urma un an cu pierderi, plângeri și cu bucurii, doar că totul va fi nou, totul va fi altfel, va fi o nouă poveste, asta desigur..dacă Dumnezeu mi-o dă.

Când nu găsiți motive pentru care să fiți mulțumitori gândiți-vă la faptul că inima încă vă bate pentru că El a poruncit așa.

Cerul schimbă tot

Sursă imagine: scienceblogs.com

Eu nu știu ce înseamnă să trăiești prin rațiune, eu nu pot trăi decât cu sufletul. 

Am încercat să număr stelele și nu am putut, am încercat să număr promisiunile pe care mi le-au făcut oamenii de-alungul timpului și au fost atât de multe...păcat că nici măcar una nu s-a împlinit. 
Am încercat să număr promisiunile pe care mi le-a făcut Dumnezeu și am rămas în așteptare, știind că ceea ce promite El nu este ca ceea ce promite omul, ceea ce promite Dumnezeu se întâmplă mai devreme sau mai târziu pe când ceea ce promite omul uneori nu se întâmplă niciodată.

Am încercat să număr stelele și nu am putut, dar l-am putut vedea pe El dincolo de ele, l-am putut auzi spunându-mi că este lângă mine.

Mulți nu au înțeles cum de l-am putut vedea eu, am încercat să le explic că Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii de carne, omenești, că Dumnezeu nu poate fi detectat prin niște pupile, că Dumnezeu trebuie văzut și simțit cu inima dar ei au vrut dovezi.

Dovezi...m-am gândit eu, ce dovezi sa le dau?
Nu am dovezi... nu pot spune decât că eu nu aș fi existat fără El, nu aș fi continuat să exist și nu aș fi trăit, căci între a exista și a trăi este o diferență.

Am încercat să număr stelele și nu am putut, am rămas în schimb să le privesc și să mă minunez...Cum, punctulețele acelea sunt de fapt atât de mari în realitate?
Cum...luna...luna mă fascinează...

Am încercat să mă număr și pe mine...m-am cântărit, una bucată suflet rupt în două și sfâșâiat, una bucată inimă spartă în fărâme mai mici, una bucată creier...cam prăfuit și una bucată trup vestejit...oh ... dar mai e ceva...mai e o bucată din El, a pus-o în mine și în voi când ne-a creat.
M-am dus către acea bucată pe care o sărisem de atâtea ori la numărătoare și am privit-o atent. 
Am realizat atunci că acesta este motivul pentru care eu îl văd pe El, faptul că El a vrut așa, că El s-a lăsat găsit și face asta pentru fiecare om, trebuie doar să priviți spre cer, să încercați să numărați stelele...când nu veți reuși să o faceți, să mai priviți încă o dată la ele, să vă mirați cât de multe sunt și să vă dați seama că Dumnezeu nu doar că le știe numărul dar le-a mai și 
întins pe cer...

Nu credeți în El?
Priviți cerul...cerul schimbă tot...

Te aștept de Jennifer L. Armentrout

Sursă imagine: elefant.ro

Romanul ”Te aștept” mi-a plăcut foarte mult. În secunda unu am închis cartea, pentru că am ajuns la ultima pagină, iar în secunda doi am deschis-o din nou la prima pagină, dorindu-mi să recitesc pagina iar, și nu vă spun decât că s-ar putea să fie prima carte pe care îmi doresc să o recitesc.

În primul rând Cam, personajul masculin m-a fascinat încă de la prima apariție. E mereu surprinzător și galant și asta totuși într-un stil neglijent.
Cei doi parcă se completează, ea e mai închisă și se gândește la lucruri pe când el e parcă e picat de pe lună într-un sens bun, e imprevizibil.

Cei doi trăiesc o poveste de iubire în timpul studenției lor deși eu i-aș cataloga mai degrabă ca niște adolescenți de 16 ani.

Ce mi-a mai plăcut a fost povestea marcantă a lui Avery care m-a făcut să mă enervez, să izbucnesc și să îmi vină să intru în carte să schimb ceva.

Citate:

”Apartamentul meu era gol. Eu eram goală. Totul era gol.”

”Întotdeauna e un mâine”

”Era de parcă nu fuseserăm prieteni aproape cinci luni și nu avuseserăm împreună nici un moment intim. Ca și când nu ne-am fi cunoscut.”

”Am avut impresia că toată lumea s-a oprit din vorbit și se uita la mine, dar în realitate au trecut doar câteva secunde și probabil nimeni n-a băgat nimic de seamă.”

Notă: 4,5/5

Totul va fi bine...

Sursă imagine: menționată pe poză

Totul va fi bine, peste un timp știu că voi privi în urmă și îi voi povesti celui mai bun prieten al meu: ”îți amintești perioada aceea, când ne rugam pentru aia și aia, și uite acum, le avem aici...”, știu asta pentru că mi s-a mai întâmplat așa, știu asta pentru că rugăciunile nu se întorc niciodată la noi fără răspuns.

Eu vă îndemn dragilor, orice problemă ați avea, oricât de mare ar fi, să nu vă temeți, să i-o aduceți Lui, căci orice se poate când Dumnezeu vrea!

Dumnezeu nu ne este dator cu nimic!


Sursă imagine: jurnalspiritual.eu

Noi, oamenii de multe ori ne prostim, îi cerem lui Dumnezeu tot felul de lucruri și avem impresia că nouă ni se cuvin pe drept acele lucruri, că le merităm, ba mai mult decât atât dacă nu primim ceea ce am cerut ne mai și supărăm.
Cum de și-a permis Dumnezeu să lucreze în timpul Lui și nu în timpul meu? Cum de și-a permis Dumnezeu să tacă sau să îmi refuze cererea?

Dragilor, de multe ori uităm ceva, ne amestecăm printre cereri și cereri, și nu doar că nu îi mulțumim Lui pentru ceea ce a făcut deja pentru noi, dar uităm și de faptul că Dumnezeu nu ne este dator cu nimic.
Dragilor, Dumnezeu nu ne este dator nici cu mântuirea, nici cu ziua de mâine, nici cu sănătatea dar mai cu toate celelalte pe care le vrem noi?

Dumnezeu nu este datornicul nostru, motiv pentru care nu putem merge la El să îi cerem lucrurile pe care le vrem de parcă ar fi datoria  Lui să ni le dea. Nu, Dumnezeu ne dă dreptul să venim la El, să îi cerem lucruri pentru că ne iubește și ne vrea binele, pentru că dorește ca noi să avem nevoie de El, pentru că ne este Tată și îi pasă.

Dumnezeu ne trimite totul în dragoste iar noi trebuie să venim înaintea Lui în calitate de copiii ai săi, da, putem să îi cerem orice, dar nu putem să abuzăm acest lucru comportându-ne ca și cum Dumnezeu ne-ar fi dator. Trebuie să înțelegem că tot ce avem și primim se întâmplă prin harul Lui, nu că am merita noi ceva.

Nici ziua de mâine nu îi este datorată nimănui, nici ziua de azi, dacă le avem trebuie să fim mulțumitori.

Am întâlnit oameni supărați pe El pentru că nu le-a făcut ce au vrut ei în viață, dar mă întreb, cine le-a spus oare că Dumnezeu le-ar fi dator? 

Astăzi scriu pentru cei care...

Sursă imagine: www.trilulilu.ro

Astăzi scriu pentru cei care continuă să creadă că mâine va fi mai bine dar și pentru cei care văd doar nori de furtună în jurul lor.
Astăzi scriu pentru cei care au spus măcar odată în toată viața lor că nu mai pot duce ceea ce li s-a dat, că le este dor de cer.
Astăzi scriu pentru cei care se află sub poveri și nu își mai găsesc zâmbetul pe nicăieri.
Astăzi scriu pentru cei care sunt singuri și pentru cei care se simt singuri, pentru că între cele două variante există o mare diferență.
Astăzi scriu pentru cei care au sufletul rănit și împovorat de oameni, de griji, de durere.
Astăzi scriu pentru cei care așteaptă un răspuns la rugăciunile ce le-au înălțat către cer.
Astăzi scriu pentru cei care doresc să audă ce am eu de spus.
Astăzi scriu pentru voi și pentru mine.

Atâta timp cât Dumnezeu există nu s-a sfârșit, nici lupta noastră, nici speranța, nici credința.
Atâta timp cât Dumnezeu există încă se mai poate!
Atâta timp cât Dumnezeu există imposibilul devine posibil.

P.S. Înarmați-vă bine, căci Dumnezeu nu se poate opri din a exista!

Când totul în jur e pustiu și rece...

Sursă imagine: silmeria-sisi.deviantart.com

Când totul în jur este pustiu și rece, 
când tăcerea cuprinde întreaga zare,
când apele sunt tulburate iar vântul suflă cu putere,
când sufletul este măcinat, 
când inima e amorțită, 
când durerea e mai amară ca pelinul, 
când rugăciunea e undeva în așteptare,
când flacăra speranței este stinsă, 
când drumul este mai plin de greutăți ca niciodată,
când plămânii nu mai au aer,
când strigătul piere undeva în adâncuri,
când setea e mai mare ca niciodată, 
când bucuria se duce încet de la tine, 
când norii se adună pe cer...

Când totul în jur e pustiu și rece, 
când tăcerea cuprinde întreaga zare,
eu sunt tot aici și aștept...

Dumnezeu vrea și poate!

Sursă imagine: pirusflorin.blogspot.com

Noi, oamenii suntem de multe ori limitați în vedere, în putere și în orice lucru. Ne uităm în depărtări și nu putem vedea o soluție. 
Ne uităm la noi și ni se pare că suntem prea slabi sau nu merităm ca lucruri bune să ni se întâmple.
Ne uităm la ceea ce aveam în jur și ne gândim că nu se poate, că nu putem face nimic.
Inclusiv eu gândesc așa uneori. Mă gândesc și mă frământ până mă doare capul și realizez că tot nu am rezolvat nimic, dar astăzi mi-am adus aminte că există Cineva care poate.

Dumnezeu poate! 
Dumnezeu poate schimba tristețea în fericire, sărăcia în bogăție, plânsul în râs, încercările în binecuvântări.
Dumnezeu nu s-a schimbat. El este același care a putut să transforme vinul în apă și o poate face și astăzi!
Dumnezeu nu s-a schimbat! El este același care a vindecat orbi, surzi, șchiopi, leproși o poate face și astăzi!
Dumnezeu are milă de cei săraci, El este cel care privește cu îndurare către noi în fiecare dimineață. Nu vă supărați, eu știu că oricât de greu ne-ar fi aici El are ceva mai bun pregătit pentru noi, El are un plan bine definit pentru fiecare fiindcă Dumnezeu poate!

Dumnezeu poate să ne ierte, să ne curețe de păcate, să ne ofere salvare!
Dumnezeu poate face orice în viața noastră, atâta timp cât noi avem măcar un gram de credință.

Nu vă mai limitați dragii mei, nu vă mai limitați viețile și posibilitățile, avem un Dumnezeu al posibilităților, al veșniciei, avem un Dumnezeu cu mult mai înțelept, bun și măreț decât noi, așadar nu vă mai întunecați orizontul căci Dumnezeu poate și ceea ce este mai important decât atât este că Dumnezeu vrea!

”La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” 
Matei 19: 26

Ochii ațintiți spre cer...



Am ochii ațintiți spre cer...


Mă bântuie pământul și mă dă afară...

Sursă imagine:www.doxologia.ro

Mă înec deși sunt pe pământ și nu e strop de apă în jurul meu. Mă scufund în adâncuri și mă trezesc singură, complet singură.
Mă bântuie pământul și mă dă afară, îmi tot repetă la nesfârșit că eu nu aparțin nicăieri. Și îl cred, o știu, o recunosc mai bine ca oricine, dar unde aș putea eu să mă duc?
Nu mai am un loc numit ”acasă”, nu mai am iubirea lor, nici nu am avut-o, singura iubire a fost de la El și nu o simt acum. 
Mă înec cu lacrimi și văd încețoșat. Mă opresc doar ca să respir, dar la ce bun?
Respirația mea e în zadar, într-o lume în care își vede de cursul ei firesc eu doar colind străzile, privesc oamenii, apoi mă privesc pe mine și nu văd decât un trup pustiu.

Îmi afund picioarele în nisip și privesc marea, totul e în capul meu desigur, doar n-am fost decât o singură dată la mare, și atunci...atunci a fost ca un vis împărțit la jumătate.
Doar vreau o singură dată să îmi înec amarul în ceva, nu știu nici eu exact în ce. Eu nu beau ca sa pot evada din lumea asta, nu mă droghez, nu fumez, și atunci eu cum să evadez din toate?
Cineva îmi spunea odată că se duce pe lună când pământul i-a ajuns, eu unde să mă duc?

Îmi lipsesc atât de multe, am atâtea goluri și nu cred că mai pot să le mai umplu. Am obosit să le umplu, am obosit. Ce să fac? Unde să mă odihnesc?

Nu, nu sunt bine, dar o știu doar eu, de ce ar trebui să o știe alții?
Eu mă simt și mă înțeleg și momentan nici nu îmi trebuie altceva. 

Recenzie - Mă pierd în tine de Jasinda Wilder

Sursă imagine: internet

Mi-a plăcut de Nell Hawthorne la început, mi-a plăcut de Kyle și de sentimentele ce au luat naștere între ei de-alungul unei prietenii minunate.
În schimb, după moartea lui Kyle, parcă nici cartea nu a mai fost la fel și nici povestea nu a mai avut farmec.
Nell și Colton par să se vindece reciproc deși relația lor mi se pare mai mult o relație pasională, deși Nell afirmă că totul e mult mai frumos și altfel cu Colton, eu sunt de părere că ceea ce a avut cu Kyle a fost pur, a fost dragoste, pe când asta nu este.

Roamnul ”Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder cred că putea aduce mai mult. Mi s-a părut parcă prea sec totul după moartea lui Kyle, prea tras de coadă, prea vârât în ”sex” și confundat cu dragoste.

Dacă ar fi să trag o învățătură din această carte, aceea ar fi că nu ne putem învinovăți pentru oamenii care pleacă din viața noastră chiar și prin moarte.

Vă las câteva citate:

”N-aveam să plâng pentru durerea din suflet, fiindcă asta nu putea să se stingă.”

„Ploaia continua să cadă. Picături lente, mari, prin aerul nemișcat, cald. Nici o asemănare cu furtuna care mi l-a furat pe Kyle.”

”Note, acorduri, toate au sens pentru mine imediat cum le aud”

Notă: 3/5

VOTAȚI CU CAP!

Dragilor, nu fiți nepăsători! 
Prezentați-vă la vot și nu lăsați România pe mâna unor oameni corupți care nu se pricep decât să fure și să facă promisiuni aiurea. Nu lăsați România pe mâna unor oameni care încalcă legea și se gândesc numai la ei.

Vă rog, gândiți, înainte să votați, VOTAȚI CU CAP!!!

Ne dorim o țară mai bună, un viitor mai bun, pentru noi, pentru copiii noștri, cine ni-l poate oferi? Cum să ni-l ofere cineva care se gândește doar la binele său?

Alegeți răul cel mai mic, nu lăsați soarta României la mâna celorlalți, aveți dreptul la vot, folosiți-vă de el!

I`m not giving up

Sursă imagine: internet

Am am fost nevoită să o iau de la capăt de mai mult de două ori.
Am fost nevoită să o iau de la capăt, să las în urmă oameni, locuri, amintiri, am fost nevoită să încep totul din nou în trei locuri străine, fiecare la rândul lui, desigur.
Am să fiu sinceră, le-am spus acasă la toate trei, dar m-am simțit acasă doar într-un singur loc.
Există, au existat și o să continuie să existe oameni care nu-mi înțeleg viața, trăirile, chiar și oamenilor pe care îi numesc prieteni li se întâmplă, dar eu mă înțeleg iar asta îmi este de ajuns.

Mi-am văzut sufletul sfâșâiat de atâtea ori, l-am găsit fără haină, zdrențuit, călcat în picioare, dar dintre toate, cel mai tare doare nepăsarea.
M-am găsit singură, m-am găsit secată de puteri, m-am găsit judecată, jignită, ștearsă și m-am găsit și în bătaia puerilă de joc a altora, lucru care pe mine m-a durut.

Uitați-vă bine la mine, eu mă transpun clar aici, aici mai transpun mai clar ca niciunde, uitați-vă bine la mine și nu mai sperați să fiu nu știu ce.
Eu nu sunt o sfântă, nu sunt un om care are mereu forță, sau care zâmbește întruna, nici nu sunt așa ”creștină” sau cum aveți voi impresia sau mă vreți să fiu.

De atâtea ori am primit laude și cuvinte frumoase pentru ce am scris pe blogul ăsta și de fiecare dată m-am bucurat să văd că am atins pe cineva dar n-am simțit nici un merit.
Pentru că eu vreau să cred că este El aici și nu eu.
Pentru că în viața mea întreagă nimic nu ar fi fost la locul său fără El.
Pentru că toată speranța pe care o găsesc în viața asta, toată credința și toată bucuria vine de la El.

Am găsit aici oameni care se simt singuri, lăsați-mă să vă spun și eu am fost singură, și am momente în care mă simt singură. Pentru că așa e aici, jos, singurătatea vine cu tine și rareori îți dă drumul. Pentru că dragilor, puteți avea oricât de mulți prieteni ați avea, puteți avea cea mai bună familie din lune, cel mai bun iubit, dar adevărul e că uneori, doar El ne poate înțelege.

Am găsit aici oameni care mi-au spus că nu știu de unde am eu atâta credință sau că sunt așa plină e credință dar adevărul e că eu sunt mai necredincioasă decât voi. Eu am momente în care mi se pare că totul e atât de gri, de în ceață încât îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Am momente în care nu cred nici măcar în mine.

Eu am sufletul mai obosit decât voi, și adevărul este de fapt, că voi mă încurajați pe mine.

Și nu, nu mă dau bătută, eu încă aștept, eu încă sper, eu încă aștept...


Eu mă văd...

Sursă imagine: www.antena3.ro

Astăzi vreau să vă propun să luăm o pauză de la stres. Să uităm pentru o clipă de toate grijile pe care le avem cu privire la viitor, prezent și chiar trecut. Să lăsăm lucrurile rele care ni s-au întâmplat în acest an deoparte și să privim la tot ce este bun în viața noastră.

De prea puține ori ne analizăm pe noi ca oameni, de prea puțin ori privim în urmă la tot ceea ce a fost frumos în viața noastră.
De ce gesturile bune se uită atât de ușor?

Astăzi vreau să vă propun să vă eliberați sufletul de orice mânie și să iertați. Iertați pentru că aveți doar o viață și nu se merită să o trăiți în supărare. Gândiți-vă că oamenii pe care sunteți supărați sunt la fel ca și voi, plini de probleme și de griji, eliberați-i, căci au nevoie!

De prea puține ori suntem recunoscători pentru lucrurile frumoase pe care le fac alții pentru noi, dar pe cele rele le ținem minte atât de bine...

Astăzi vreau să vă propun să vă lăsați sufletul să zboare oriunde vreți. Gândiți-vă că pentru o secundă puteți să călătoriți în toate locurile frumoase ale lumii și toate visele voastre se pot împlini. Nu-i așa că este minunat?

Eu mă văd un fotograf ce se oprește în fiecare părticică a pământului să surprindă cadre. Mă văd într-o rochie albă alături de persoana iubită, mă văd amenajându-ne viitoarea noastră căsuță...
Eu îmi văd romanul publicat și citit de oameni...
Eu văd atât de multe...voi ce vedeți?

P.S. Gândiți-vă că într-o zi această secundă va fi o parte din realitatea noastră zilnică...și mai gândiți-vă la ceva... care erau visele pe care le a aveați în trecut și vi s-au îndeplinit?

Votul vostru contează!

Sursă imagine: internet

Țin să menționez că mă adresez în special persoanelor care nu se prezintă la vot, persoanelor care se prezintă la vot pentru anularea votului și tuturor celor ce sunt doritori să citească acest articol.

Acum ceva timp în urmă am fost și eu ca voi, nu doream să mă prezint la vot sau mă duceam cu gândul să-mi anulez votul.
Motivul este simplu, candidații care se prezintă nu au ce să îmi ofere, nu găsesc pe nici unul dintre ei ca fiind potrivit.
Printre alte milioane de gânduri împletite cu o stare de nervi, pentru că la țara noastră și la guvern în orice fel m-aș gândi explodez, mă întrebam ce viitor poate să mai aibă România?

Semnalul meu de deșteptare a fost o colegă care mi-a ținut o predică lungă despre alegeri și care mi-a pus la un moment dat o întrebare: Pe cine limitezi tu când gândești că România nu poate să aibă un viitor mai bun?

Răspunsul vi-l spun vouă astăzi, aici.
Eu îl limitam pe Dumnezeu. De ce?
Oare El chiar nu poate să scoată candidați vrednici de dorințele și trebuințele noastre? Nu se poate face ceva ca discomfortul acesta din punct de vedere financiar să dispară din România?
Oare întâmplător ne aflăm noi aici?

Dragilor, poate că oamenii care vor candida de-alungul timpului pentru diferite posturi nu ne vor mulțumi vreodată dar asta nu ne dă dreptul să stăm cu mâna în sân și să ne ignorăm datoria de cetățeni ai țării în care ne aflăm.
Cum putem să-i lăsăm pe alții să voteze în locul nostru și apoi să ne plângem de ceea ce au votat ei?
Dacă nu găsim un candidat ideal atunci hadeți măcar să nu-l lăsam pe cel mai rău dintre toți candidații să câștige.
Părerea noastră contează, votul nostru contează, de ce nu facem nimic în privința asta?

Nu vă anulați votul, nu stați acasă bolborosind că nu aveți pe cine să votați.
Gândiți-vă la viitorul vostru, gândiți-vă că România încă se poate schimba!

P.S. Știți că dintre toți acești candidați nepotriviți fie că votați sau nu, tot se va alege unul, așadar nu e ca și cum dacă nu votați sau vă anulați votul rezolvați problema, ci din contră, mai rău faceți!

P.S. Nu cumva îl limitați și voi pe Dumnezeu în privința asta?


Nu vă jucați cu dragostea!

Sursă imagine: internet

Am scris cândva aici că dragostea adevărată trebuie așteptată, am scris cândva aici că broscoii nu merită sărutați, că trebuie să treceți direct la prinț însă nu v-am spus de ce gândesc eu așa...
Nu v-am spus că a fost nevoie de un singur broscoi ca întreaga mea viață să fie dată peste cap, chiar și acum după  ani de atunci...
Nu v-am spus că dragostea rănește atunci când dai peste persoana nepotrivită...
Nu v-am spus că dragostea poate provoca sacrificii...
Nu v-am spus că persoana care poartă denumire de prinț s-ar putea să vă spună: ”Eu te-am așteptat, tu de ce nu m-ai așteptat?”

Poate ar trebui să nu mai judecăm broscoii, pentru că până la urmă ei sunt tot oameni. Nu toți sunt urâți, nu toți vor să îți frângă inima...unii chiar sunt prinți rătăciți ce ajung pe căi greșite. Eu am dat cândva de un astfel de prinț, povestea noastră după cum se vede s-a terminat...

Știu că atunci când suntem la o vârstă fragedă noi, fetele începem să visăm la acel prinț charming, dar prințul se lasă de cele mai multe ori așteptat iar persoanele care apar în locul lui ne frâng inima.

Povestea noastră a început frumos, aproape cum încep toate poveștile de dragoste dintr-un film. Ne-am cunoscut, ne-am plăcut, ne-am întâlnit. Am avut momente din acelea în care alergi în ploaie, momente în care stai întins pe iarbă și privești cerul...Am pierdut nopțile sub cerul liber fără să ne pese de cât este ceasul...
Noi ne pierdeam în îmbrățișări lungi și sărutări scurte. Povestea noastră a fost reală și s-a terminat fără voia noastră...

Vedeți voi, el nu mi-a frânt inima pentru că a vrut, el m-a iubit în felul lui tot așa cum eu l-am iubit în felul meu, dar ce folos să ai așa o poveste minunată dacă nu e cea autentică?
Ce folos are atunci când această dragoste nu lasă în urmă decât cioburi de inimi?
Ce folos...

Doare. Să știți că doare, iar cicatricile nu se vindecă niciodată.
Există acea parte a inimii care îi aparține lui, acesta este motivul pentru care inima mea nu poate fi întreagă a partenerului meu de acum, a sufletului meu pereche.

Concluzionați voi...
El m-a întrebat de ce nu l-am așteptat...așa cum a făcut-o el, pentru că da, mai există bărbați care știu să aștepte, eu i-am răspuns că regret...
Puteam să răspund altceva?

Nu vă lăsați răniți doar pentru a vedea cum e dragostea timpurie, doar pentru a avea un prieten. Vreți să fiți în trend cu moda? Luați-vă un iphone, lăsați dragostea pe mai târziu, nu vă jucați cu ea!

Păstrați-vă sufletul întreg, adevărata voastră dragoste nu merită doar bucățele!

Dragostea durează 3 ani - Frederic Beigbeder - Recenzie

Sursă imagine: internet

O să fiu sinceră cu toate că poate sinceritatea de această dată mă va costa.

Despre această carte am auzit numai vorbe bune și am fost pe cale să mi-o cumpăr. Nu am cumpărat-o dar am așteptat în continuare să o citesc și când într-un final i-am răsfoit paginile am rămas dezamăgită.
Mă așteptam la mai mult, mă așteptam la ceva mai finuț, mă așteptam la altceva.

Îmi pare rău dar nu pot decât să spun că această carte m-a lăsat pur și simplu rece, de fapt nu, nu rece ci m-a lăsat cu o stare de nervi.

În primul rând nu mi-au plăcut cuvintele pe care autorul le-a ales să descrie anumite acțiuni, lucruri...
În al doilea rând nu mi-a plăcut stilul lui de a scrie, parcă era așa cumva...nu știu, o convorbire banală cu cineva intim.
În al treilea rând cartea asta îmi calcă pe toate valorile.
În al patrulea rând...nu i-am găsit farmecul, îi lipsește cu desăvârșire acel ceva care face o carte să fie specială... și totuși am citit-o până la capăt.

Trebuie să spun că finalul m-a îmbunat doar un pic...și mă bucur că am putut agăța ceva citate de pe drum.

Nu vreau să vă tai elanul, nu mi-a plăcut cartea, se mai întâmplă, asta nu înseamnă că vouă nu o să vă placă!

Citate:
”Port doliu după omul care aș fi putut fi”

”La 20 de ani, credeam că știu totul despre viață. La 30 de ani, am aflat că nu știam nimic.

”Asta înseamnă viața de adult, să construiești castele de nisip, după care să le calci în picioare și să repeți operația iar și iar, când știi prea bine că oceanele le-ar fi dărâmat oricum?”

”Viitorul este umărul gol al unei necunoscute”

Notă: 1,5/5
Related Posts Plugin for Blogger...