Dumnezeu va sfârşi ce a început pentru mine!

 Sursă imagine:everydayconfession.wordpress.com
 
Dumnezeu va sfârși ce a început pentru mine!

Asta este ceea ce îmi spun atunci când rămân fără speranță și simt că am doar bolovani în față.
Atunci când mi se pun noduri în gât, mi se oprește inima și am impresia că totul e pierdut.
Nu e unul din acele momente acum, acum sunt doar în așteptarea multor lucruri de la El. Eu fac ce pot dar mai mult face El și asta îmi dă speranță.
Nu prea mai am răbdare, nu prea mai văd nimic bun acum, dar nu vreau să abandonez speranța, nu vreau să cred că nu se mai poate face nimic, nu vreau să cred că mereu va fi așa.
Nici nu mai știu ce să cer de la El, câteodată când mă rog îi zic să îmi adune gândurile să formeze  El rugăciunea că eu nu știu ce ar trebui să cer sau în ce fel. Cândva știam, acuma parcă mi se pune ceva pe limbă când trebuie să vorbesc și nu mai sunt în stare.
Sunt obosită și totuși rămân cu acest gând, că El știe ce îmi trebuie și că va sfârși ce a început pentru mine. El nu începe niciodată ceva fără să ducă la capăt, știu asta. 
Lăsându-mă la o parte pe mine, acest gând este valabil și pentru voi.

Dumnezeu va sfârși ce a început pentru tine!

Viaţa e ca un război

 Sursă imagine: isnblog.ethz.ch

Viaţa e ca un război care nu se termină. Zilnic eşti bombardat cu informaţii şi acţiuni din partea celorlalţi la care tu trebuie să reacţionezi, fie scoţi muniţia, fie alegi să baţi în retragere şi de cele mai multe ori, contrar a ceea ce se întâmplă într-un război, noi alegem să fugim. 

Alegem să fugim de vise pentru că după ce luptăm un timp pentru ele obosim, problema este că niciodată  nu vom şti cât de aproape de împlinire eram.
Alegem să fugim de oameni şi să ne închidem sufletul doar pentru că unii ne-au trădat. Ne punem lacăt la inimă şi ne ascundem, problema este că niciodată nu vom şti ce oameni minunaţi am fi putut să avem.
Alegem să fugim de datorie, este mai lejer să fii iresponsabil şi nesimţit uneori. Chiar trebuie să îţi asumi tot ce faci? Poate că nu, problema însă este că nu vom şti niciodată câte suflete am rănit prin indiferenţa noastră.
Alegem să fugim de greutăţi. Asta e şi pe bună dreptate, cum să mergi în calea lor, normal că îţi vine să fugi doar când auzi de ele, totuşi, problema este că niciodată nu vom şti câţi oameni aflaţi în greutăţi au avut nevoie de noi.

Şi nu în ultimul rând, alegem să fugim de noi înşine, ne fâstâcim, ne ascundem după fel şi fel de măşti până când ajungem să ne înşelăm chiar pe noi, problema este că în felul acesta nu doar că pierdem oamenii autentici din viaţa noastră dar ne pierdem şi pe noi, cei adevăraţi.
Aşadar fiţi un bărbat care se duce pe front să lupte, luaţi-vă viaţa în mâini, nu mai fugiţi de nimic, nu mai bateţi în retragere, aici se dă o luptă, poate chiar cea mai importantă dintre toate, e lupta noastră!
Nu fiţi fricoşi şi leneşi, nu lăsaţi pentru altul ce puteţi face voi şi nu folosiţi muniţia care răneşte alţi camarazi, pentru că ei luptă de aceeaşi parte cu voi!

Dacă în toate astea nu mă regăsesc...

Sursă imagine: justme0791-love-is-life.blogspot.com

Dacă în toate astea nu mă regăsesc, atunci am să mă caut în altceva...
Dacă eu pot fi cine sunt doar în momentul în care iubesc şi dăruiesc, atunci ar trebui să fug de tot ce înseamnă răutatea oamenilor, răutatea mea, lumea asta...
Dacă tot ce vreau este să las această lume în urma mea atunci am să fug de lângă ea...
Dacă m-am săturat să văd cum oamenii luptă pentru banii aceia, de care avem aşa mare nevoie pentru a trăi, atunci am să trăiesc prin credinţă...
Dacă m-am săturat să fiu cu sufletul la pământ din cauza unei amărâte de hârtii care ar trebui să îmi aducă o bucată de pâine, atunci am să mă ridic...

Dacă în asta nu mă regăsesc, atunci am să mă caut în altceva...
Dacă viitorul este nesigur, atunci am să merg înspre el...
Dacă Dumnezeu mă pune la încercare şi aşteaptă să vadă cum reacţionez, atunci nu mă voi da bătută...
Dacă ziua de mâine va aduce ceva mai bun pentru mine sau măcar pentru alţii care au nevoie mai multă decât mine, atunci voi continua să sper...
Dacă nu mă regăsesc în oamenii ce mă înconjoară şi m-am săturat să fiu folosită şi jerpelită, atunci am să găsesc alţi oameni în care să cred...
Dacă vreau oameni autentici lângă mine, atunci am să continui să îi caut...
Dacă am obosit să sper, să lupt, atunci o voi lua de la capăt...
Dacă Dumnezeu tace atunci eu am să continui să strig...

Dacă gândesc prea mult, atunci am să mă opresc, chiar acum.

Văd

  Sursă imagine: www.panoramio.com

Privesc în jur.
Văd oameni mergând grăbiţi pe stradă, unii râd, alţii au o figură serioasă, unii par răutăcioşi, alţii par plini de tristeţe. Un lucru au în comun, toţi se grăbesc să ajungă în direcţia lor. Toţi au drumul lor.
Câteodată mă întreb ce poveşti ascund oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă. Bătrânica care stă la colţ şi vinde legume, adolescentul care trece în forţă pe lângă mine la trecerea de pieton, omul care văzându-mă fugind după autobuz îmi spune să nu mă gărbesc că nu a ajuns încă, femeia care stă lângă copilul ei...toţi au o poveste dar eu o ştiu doar pe a mea şi pe a celor câţiva oameni pe care îi iubesc.

Privesc în jur.
Văd animale, păsări, case mari şi case mai puţin frumoase, magazine şi peste tot, desigur, bani. Oameni beţi şi pe ici pe colo copii care se joacă mereu fără griji. De o vânzătoare nervoasă dădeam mereu la magazinul de lângă blocul meu şi întotdeauna îmi ziceam că ar putea să fie mai amabilă, până la urmă nu eu sunt vinovată pentru comportamentul ei dar niciodată nu am ştiut ce se află de fapt în spatele acelei măşti.

Privesc în jur.
Îi văd pe bunicii mei, bătrâni şi totuşi plin de bucurie, realizez că nu ştiu decât o parte din povestea lor. Văd curtea şi casa lor, e locul amintirilor mele din copilărie, acolo văd totul...când ajung acolo nu se mai vede nici o urmă de răutate, ci doar o imensă pace. În spatele casei e un câmp mare şi verde, acela e regatul meu, am pus stăpânire pe el acum aproape 20 de ani în urmă şi a rămas al meu. Acolo m-aş duce oricând aş vrea să scap de tot...căci acolo e o parte din povestea mea, acea parte pe care o ştiu numai eu.

-Cum, m-a întrebat cel care mă asculta, paradisul tău e un câmp? Ce zici de oraş, de maşini, de spectacole, de toate celelalte frumuseţi care te înconjoară?
-Nu, am răspuns, paradisul meu e un câmp cu păpădii şi flori galbene, un câmp cu multă iarbă şi nu l-aş schimba pe nimic.

Cine te iubeşte pentru ceea ce eşti

 Sursă imagine: www.pinterest.com

Există o melodie ale cărei versuri spun cam aşa : "Cine mă va iubi pe mine pentru mine? Nu pentru ceea ce am făcut sau pentru ceea ce am spus, ci pentru că sunt eu?".
Răspunsul poate fi destul de dificil dacă ne gândim la oameni, pentru că ei ne iubesc şi totuşi de multe ori ne fac retuşuri, ne creionează un contur, ne pun o limită. Şi ar trebui să recunoaştem că şi noi la rândul nostru punem aceste retuşuri în jurul altora. 
Suntem oameni, ştim că nu există perfecţiune şi totuşi există lucruri pe care tot mai dorim să le schimbăm sau să le mascăm la cei dragi, şi nu zic că e rău, dar versurile acestea merg undeva mai profund, cel puţin eu aşa le văd.

Ele se duc dincolo de orice graniţă, ele pun accentul pe "cine eşti tu cu adevărat", cine te va iubi pentru cine eşti tu cu adevărat? Acel tu cu fiecare gând rău şi bun din tine, acel tu cu fiecare cuvânt rău sau bun spus, acel tu cu fiecare tresărire, fiecare imaginaţie, fiecare colţişor ascuns de oameni, acel tu...
Îndrăznesc să spun că există oameni care mă iubesc aşa cum sunt eu, dar nu ştiu pentru cât timp, nu am certitudine în privinţa lor, am certitudine în privinţa unuia singur şi acela este Dumnezeu.
Pentru că El m-a ştiut din totdeauna şi a continuat să mă vrea, a murit pentru mine şi mi-a plătit vina, a continuat să mă iubească chiar şi după ce l-am alungat...
El mă iubeşte pentru că sunt eu, nu pentru ce am făcut sau pentru ce am spus...

Au existat oameni care mi-au spus că Dumnezeu probabil mă iubeşte mai mult acum că i-am scris un articol aici, iar la momentul respectiv m-am bucurat să aud asta, acum însă îmi dau seama că atunci nu am realizat ceva. Dumnezeu nu mă va iubi mai puţin doar pentru că îi greşesc cu ceva şi nici nu mă va iubi mai mult doar pentru că fac o faptă bună sau pentru că scriu aici despre El. Nu, Dumnezeu mă iubeşte deja din toată inima Lui, toată iubirea pe care mi-o poartă este la un nivel maxim, la fel este şi în cazul vostru. 
Dumnezeu te iubeşte pentru cine eşti tu, dragostea Lui pentru tine este necondiţionată şi nu se schimbă, nu se micşorează şi nici nu creşte indiferent de faptele tale.

Când eșuezi ia-o de la capăt

  Sursă imagine: sfgems.blogspot.com

De multe ori se întâmplă să dăm de eșec. Cred că m-aș mira dacă ar exista un singur om care să spună că el nu a cunoscut eșecul. Toți am făcut-o măcar o dată.
Dar nu e important de câte ori am dat de eșec, ce e important este să ne găsim puterea de a o lua de la început.

Când eșuezi, ia-o de la capăt!
Nu te opri la o prietenie pierdută, ia-o de la capăt!
Nu-ți pierde credința doar pentru că nu ai primit răspuns la o rugăciune, ia-o de la capăt!
Nu îți închide inima doar pentru că cineva ți-a spart sufletul în bucățele, ia-o de la capăt!
Nu renunța la rezolvarea unei probleme doar pentru că nu ți-a ieșit de prima dată, ia-o de la capăt!

Amintește-ți, ori de câte ori ajungi la un drum care este înfundat, nu trebuie să te oprești la el, ci trebuie să o iei de la capăt.

Eu am eșuat, așa că o iau de la capăt.

P.S. Uneori nu e de ajuns doar să o iei de la capăt, uneori trebuie schimbată și metoda prin care se ajunge undeva.

Vremuri în care...

 Sursă imagine: www.perfecte.ro

Mi-ar plăcea să mă întorc în trecut pentru un timp, dar nu în oricare amintiri, ci în amintirile în care eram copil. Nu mă întorc neapărat pentru că aș vrea să îmi retrăiesc copilăria, ci pentru că aș vrea să retrăiesc acele vremuri.
Vremuri în care telefoanele mobile erau ceva mai rar și te bucurai dacă aveai unul, vremuri în care oamenii mergeau unii pe la alții ca să vorbească și nu aveau nevoie de telefon. Vremuri în care copil fiind, dacă vroiam să mă joc cu cineva afară mergeam la el la ușă și îl chemam. Nu era nevoie să programezi o întâlnire cu 5 zile înainte pentru că nu aveai timp.
Vremuri în care părinții stăteau afara cu copiii lor, povesteau ei între ei și își vegheau copiii în timp ce se jucau.
Vremuri în care nu se circula cu taxi, tramvai sau altele pentru că lumea umbla pe jos.
Vremea în care nu exista facebook și calculatorul nu era atât de la modă.
Mă credeți sau nu primul meu contact cu calculatorul a fost la 13 ani și nici măcar nu era al meu. Și ca să fiu sinceră am mult mai multe amintiri plăcute afară în fața unui bloc dărăpănat decât în casă în fața unui calculator în lumea căruia totul arată bine.
Mi-e dor de acele vremuri, mi-e dor să merg pur și simplu la ușa cuiva și să îi zic "Vii afară?"iar persoana aceea să îmi răspundă zâmbind și nu să se uite la mine abținându-se să mă întrebe cu ce drept îi bat la ușă.
În ce moment am intrat în această lume plictisitoare a adulților și a tehnologiei și care sunt șansele să mai scap de ea?

Aş dori să cumpăr un miracol!

  Sursă imagine: www.wendiblum.com

Am privit-o. Avea faţa plină de lacrimi, ştearsă, ochii îi erau roşii, părul ciufilit, părea distrusă.
M-a privit înapoi şi i-am întâlnit tristeţea din ochi încă o dată.
Aş dori să cumpăr un miracol mi-a spus dar nu am îndrăznit să îi răspund. Într-un final mi-am făcut curaj şi am întrebat-o ce o opreşte.
Am mare nevoie de un miracol doar nu ştiu cum să mai lupt sau cum să îl mai aştept mi-a spus ea şi pentru prima dată am văzut-o zâmbind.
Ştiu că Dumnezeu e cel care oferă miracolele, doar că m-am săturat să aştept, mi-e aşa greu...a continuat ea, dar nu am mai suportat să o văd, aşa că am plecat, am lăsat-o în urma mea...era oglinda.

Dumnezeu a investit în voi!

 Sursă imagine: www.thebutterflymom.com

Sunt binecuvântaţi oamenii care au oportunitatea să fie susţinuţi de persoanele dragi în ceea ce fac sau în ceea ce îşi doresc să facă. Sunt binecuvântaţi oamenii care au pe cineva care le zice din când în când: "Eu cred în tine", oamenii care deşi întâmpină greutăţi totuşi au familia sau cineva pe care se pot baza.
Aş minţi dacă aş spune că nu am avut parte de astfel de oameni, însă la fel de mult aş minţi dacă aş spune că au fost mulţi. În realitate aceşti oameni se găsesc rar şi de cele mai multe ori drumurile lor nu merg în aceeaşi direcţie cu cea pe care o avem noi.

Totuşi, ştiu că este nevoie de încurajări, ştiu că fiecare are momente şi momente, iar încurajările nu au făcut niciodată rău ci dimpotrivă, mereu au fost primite cu braţele deschise.
Tocmai acesta este motivul pentru care prin acest articol vreau să vă încurajez!
Eu cred în voi! Chiar dacă sunteţi cititori pe care nu îi ştiu şi chiar dacă sunteţi pentru prima oară aici! Eu cred în voi! Şi nu o zic doar de dragul de a o zice, nu, o zic pentru că o şi cred. Şi cum îmi permit eu să spun asta în ciuda faptului că nu vă cunosc personal? 
Simplu. Ştiu că sunteţi oameni, că aţi fost creaţi de Dumnezeu care a investit în voi  mult mai mult decât credeţi. Ştiu că sunteţi speciali, că  fiecare zi în care vă treziţi iar inima vă bate nu este doar "o altă zi" ci este o zi în care puteţi schimba ceva, o zi în care puteţi adăuga încă un pas la visul vostru.

Sunteţi inteligenţi, aveţi un suflet, folosiţi-l!
Am să v-o spun până veţi înţelege, eu cred în voi! Pentru că voi nu sunteţi un nimeni, nu sunteţi un oarecare, voi sunteţi copii ai cerului, făcuţi de Dumnezeu, voi aveţi capacitatea necesară să faceţi orice vă propuneţi. 
Voi puteţi ierta, puteţi iubi, puteţi lupta!
Da, puteţi să faceţi toate acestea, puteţi....şi faptul că eu cred în voi poate nu are relevanţă dar există Cineva a cărui părere ar trebui să conteze mai mult, acela este Dumnezeu, El crede în voi, altfel nu aţi mai fi aici!

Am fost prinsă...

  Sursă imagine:justme0791-love-is-life.blogspot.com

Am fost prinsă.
Am fost prinsă de acele zile pline de furtuni și nori pe cer.
Sufletul a fost inundat și încă este, dar continui să fiu în picioare pentru că știu că norii nu sunt veșnici iar inundațiile au partea lor bună, și anume, curăță tot ce e rău și vechi în suflet.
Am fost prinsă.
Am fost dezamăgită.
Am fost fără speranță.
Sufletul s-a trezit dintr-o dată secat de puteri, secat de dorința de a mai lupta, dar am rămas în picioare pentru că știu că în aceste lupte nu sunt niciodată singură, deoarece soarele e mereu acolo, se ascunde după nori dar nu este niciodată absent.
Am fost prinsă dar este doar pentru puțin timp căci în curând la lumina soarelui vor dispărea toate și asta pentru că soarele este Dumnezeu.

Cei care au mai puțin

Uneori nu realizăm câte lucruri avem, ne uităm mereu la cei care au mai mult ca noi și ne dorim să fim ca ei. De câte ori însă ne uităm la cei care au mai puțin?
De câte ori facem ceva în privința asta?

Ne dorim mereu mai mult fără să ne pese că altul nu are nici măcar cât avem noi...