Miracolele există!

 Sursă imagine: www.newbethelag.com

În ziua de astăzi,  când toți sunt preocupați de ceea ce au în plan, când oamenii aleargă după averi și plăceri și nu se mai gândesc la lucrurile care sunt cu adevărat importante, în ziua de astăzi, când credința este dată uitării și "eul" omului este scos în evidență mai mult decât niciodată, pentru că nu este nevoie de Dumnezeu, pentru că omul poate face totul singur.
În aceste zile, mai există miracole, mai există credință, mai este nevoie de Dumnezeu?

Lumea a încetat să mai creadă, altă dată oamenii, au văzut chiar în fața ochilor lor minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin Iisus, nouă astăzi ne este greu să credem până și faptul că există Dumnezeu.
Oare ne credem atât de mari încât avem impresia că totul este al nostru și nu există nimic mai presus decât noi, de asta negăm existența Lui? Sau poate, suntem atât de puțin credincioși încât ne este prea greu să credem în ceva ce nu poate fi văzut , simțit, identificat cu trupul acesta ci numai cu sufletul?

Totuși, ce este mai surprinzător decât toate, este faptul că deși mulți cred în Dumnezeu, îl urmează și declară că îl iubesc, le este greu să creadă în existența miracolelor. De ce? Oare nu tot de la Dumnezeu vin ele?
De ce ne-am obișnuit să fim așa de puțin credincioși, să ne lipsim de multe lucruri din cauza neîncrederii noastre, când Dumnezeu ne-a promis că orice îi vom cere El ne va da?

Dragilor, miracolele există, ele sunt răspunsurile lui Dumnezeu la rugăciunile noastre, ce păcat că suntem prea necredincioși ca să le putem vedea sau cere...

Ai nevoie de un miracol?
Ce mai aștepți, cere-l chiar acum, cu credință, căci Dumnezeu poate orice!

Viața virtuală

  Sursă imagine: chestiuniserioase.wordpress.com

Nu știu câți dintre voi știți, dar prin intermediul acestui locușor numit "Un bulgăre de lumină" am întâlnit persoana lângă care vreau să îmi petrec întreaga viață, am câștigat două prietene de suflet și am strâns din drum câțiva oameni de la care am învățat ceva și chiar dacă sunt probabil doar pasageri tot mă bucur că i-am întâlnit.

Am stat și am răsfoit prin articole, prin comentarii și mi-am amintit de unde am plecat și în ce fel m-a schimbat acest blog.
Nu mi-am imaginat niciodată că viața virtuală ar putea avea un impact atât de mare asupra mea, dar faptul că am întâlnit oameni care mi-au schimbat viața aici, faptul că am scris, că poate cineva s-a putut ridica în urma a ceea ce a citit aici, sau poate a zâmbit, e cu mult mai mult decât mi-am imaginat eu că aș putea face.

Aș putea spune, că blogul meu și-a atins scopul, dar în schimb, m-a  atins și pe mine...și nimic din tot ce e aici și din tot ce am menționat nu ar fi fost posibil fără Dumnezeu.


P.S. Nu închid blogul, nu renunț sau ceva, să nu se înțeleagă greșit...

Ce a promis, El ține!

 Sursă imagine: versetedeaur.blogspot.com

Sunt momente în care viața te apleacă la pământ la fel ca pe o floare vestejită ce mai are puțin și moare, iar în acele momente este greu să mai vezi soarele care strălucește dincolo de nori sau orice fel de speranță. 
Sunt clipe în care oricât te-ai ruga și oricât ai plânge ai impresia că Dumnezeu te-a abandonat și nu te ascultă.
Sunt clipe în care te simți un om de nimic care nu are pentru ce să trăiască sau pentru cine să însemne ceva.
Dar în aceste clipe, se uită exact ceea ce este cel mai important, și anume că Dumnezeu nu abandonează, Dumnezeu este credincios și rămâne lângă noi indiferent de situație. De cele mai multe ori tăcerea Lui înseamnă ceva.

Dacă este un lucru de care pot fi 100% sigură din tot ceea ce am învățat până acum este că Dumnezeu nu dezamăgește, ce a promis El ține și niciodată, dar niciodată nu părăsește un suflet care este în nevoi de orice fel. Chiar dacă în astfel de momente nu se observă nici o rază de speranță, Dumnezeu nu stă nepăsător, El nu stă niciodată degeaba, ci are un plan, și lucreză pe bucățele.

Și un alt lucru care se uită este faptul că Dumnezeu nu ne iubește pentru faptele noastre, sau pentru meritele noastre, nu îl iubește pe X pentru că are nu știu ce fel de mașină și lucrează la nu știu care firmă, și nu o iubește pe Y pentru că e frumoasă sau face fapte bune. Nu, Dumnezeu ne iubește pe toți în egală măsură exact așa cum suntem.
El ne cunoaște eșecurile încă de dinainte ca ele să existe, și totuși continuă să ne iubească.

Ce vreau să spun este că oricât de neînsemnați ni se pare că suntem, valoarea noastră este dată de El și oricât de greu ne-ar fi, Dumnezeu este cu noi!

Trasez linii

  Sursă imagine:
abramburica-pitica.blogspot.com

Trasez linii.
De la trecut către prezent, de la prezent către trecut și apoi de la prezent către viitor. Liniile astea nu sunt bune. Trecutul trebuie să rămână acolo în urmă, de ce tot trasez linii către el? Am învățat ce am avut de învățat, am primit mai mult decât am pierdut, ce îmi tot trebuie de mă întorc mereu în același sens părăsit și amar?

Trasez linii.
Mă duc după ele, le șterg și apoi le mai trasez odată. Culmea, a doua oară sunt tot la fel. La fel de drepte și de încărcate, pe cât de simple, pe atât de complicate, la fel de greșite.

Continui să trasez linii.
De ce, și pentru ce? Nu știu. Sunt doar linii, și la aceste linii eu le zic gânduri, iar aceste gânduri sunt legate de amintiri, iar aceste amintiri sunt legate de un colț întunecat și dureros al inimii mele, iar acolo cred eu că ceva este nerezolvat sau poate e doar un dor...
Ce să fie?

Amintirile dor...

Am luat bucățele din ceva


Sursă imagine: heismydad.wordpress.com

Am iubit, din tot sufletul, am dat tot ce am putut mai bun până am rămas fără puteri, dar chiar și atunci tot am mai avut de unde să iubesc, tot nu m-am oprit și nu regret.
Pemtru că dincolo de toate, iubirea e tot ce am...

Am iertat , am iertat cât am putut de mult și încă mai vreau să iert, pentru că iertarea, e tot ce pot oferi...

Am plâns, am plâns până am simțit că sufletul mi-a secat, și nu a mai avut ce să mai dea afară, și am vrut ca să mai plâng, și am mai plâns pentru că plânsul vorbește în locul sufletului. Scoate afară cuvintele ce nu pot fi spuse și nici măcar scrise.

Am râs. Am râs de atâtea ori, în acele momente de respirație, momente în care totul e frumos și plin de armonie. Și am zâmbit, cu toată gura, chiar dacă nu aveam o dantură perfectă sau un zâmbet ca de pe revistă, am zâmbit și printre lacrimi dar asta doar datorită unor oameni speciali, care au știut să alunge tristețea printr-un zâmbet.

Am luat bucățele din ceva și am început să clădesc o casă. Era casa inimii mele, formată dintr-un suflet, și bucățelele din ceva, erau dorințe și speranțe. Și apoi, am făcut ceva cu ele, le-am luat încet și am început să le trag după mine, dar erau grele și m-am oprit. Și atunci a apărut El (Dumnezeu) și mi le-a luat, le-a clădit El.

Comportamentul faţă de persoanele din viaţa noastră

 Sursă imagine:oanaspuzzle.blogspot.com

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când am un obiect sau orice nou sunt mai grijulie, nu îmi permit să umblu în orice fel cu acel obiect, de parcă îmi este teamă să nu fac ceva rău care să îl strice. Şi încerc să fiu finuţă, să am mai multă grijă de el, să nu îl iau de aici şi să îl trântesc pe nu ştiu unde. În timp, comportamentul meu faţă de acel obiect se schimbă. Pe măsură ce devin mai familiară cu obiectul respectiv grija şi teama de la început încep să scadă, şi atunci scade şi protecţia mea faţă de el. Nu e ca şi cum nu mai preţuiesc acel obiect sau ca şi cum valoarea lui pentru mine s-a schimbat, ci intervine familiaritatea, şi acum că ştiu că e al meu, îmi permit să îl las pe nu ştiu unde, să îl trântesc la nervi, să ...etc. 

La fel este şi cu persoanele din viaţa noastră, când suntem la începutul unei relaţii cu cineva, fie ea de prietenie, fie de iubire, fie de colegialitate, în cele mai multe cazuri, suntem drăguţi, încercăm să ne arătăm partea bună pe care o avem, suntem amabili, respectuoşi, nu ne permitem să îi vorbim urât sau să ţipăm la acea persoană. După ce trece timpul şi relaţia noastră ajunge la un nivel în care este permisă mai multă apropiere, începem să ne dăm la o parte acele părţi frumoase şi să fim aşa cum avem chef. Dacă suntem nervoşi îi vorbim poate urât acelei persoane şi ţipăm la ea, deşi de multe ori nici nu e vina ei. Dacă avem ceva de reproşat i-o zicem imediat. Ca să nu mai zic de faptul că ne permitem să o alungăm atunci când ni se pare că a greşit prea mult sau că ne-am săturat de ea. 

Vă întreb, ce se schimbă? 

Să nu uităm, cine suntem!


Sursă imagine: internet

Cel mai important dintre toate este că suntem copiii lui Dumnezeu, că orice ar fi, că oricât de mult rău ne-ar face cineva şi oricât de greu ar fi aici, avem un Tată în ceruri, care ne aşteaptă acasă.
Să nu uităm niciodată cine suntem, şi cu ce preţ am fost răscumpăraţi de Iisus.

Câteodată lumea din jur te face să te simţi neputincios, slab, nenorocit, fără nimic, dar să ne amintim, cine suntem! 
Câteodată ne mulţumim cu puţin, când suntem capabili de mai mult.
Câteodată lăsăm oameni să ne folosească gândindu-ne că nu va exista altcineva mai bun.
Câteodată ne este teamă de eşesc, de viitor.
Câteodată nu vedem decât partea rea şi ne vedem mai mici decât alţii, mai inferiori.

Suntem copiii Regelui, trebuie să ne amintim că merităm mai mult şi că El este de partea noastră!

Vă las o melodie, ale cărei versuri sunt foarte frumoase deşi îmi par triste... dar melodia m-a inspirat să scriu aceste cuvinte.



Când eram copil...

Când eram copil, umblam pe nisip şi îmi plăcea să îl simt, să îl iau în mână, să construiesc din el, acum, am stat în nisip într-o zi pentru a fi lângă I. un băieţel care are aproape 3 ani şi este fratele meu vitreg, dar nisipul nu-mi dădea nici o plăcere ci doar mă enerva.

Când eram copil, stăteam tolănită în iarbă , pe spate, pe burtă, în orice poziţie puteam, acum nu pot sta nici măcar în picioare cu papuci pe mine, că mi-e frică de căpuşe, de gângănii, că mi se pare iarba prea mare, că...

Când eram copil, stăteam afară toată ziua şi nu mă interesa că nu am mers la masă, sau că am părul ciufulit şi faţa murdară de ceva, veneau fetele să mă cheme afară şi ieşeam imediat, acum, trebuie să programez o ieşire cu o săptămână înainte şi apoi să îmi dau seama că de fapt nu am chef , sau am altceva de făcut, nu pot ieşi dacă nu am mâncat şi nu pot face foamea pe afară, trebuie să merg acasă să mănânc.

Când eram copil, eram lipsită de griji şi de "trebuie", acum, sunt plină de ele.

Când eram copil, mâncam dulciuri fără să îmi pese câte calorii bag în mine.
Când eram copil, nu mă interesa dacă sunt bine îmbrăcată sau ce se poartă azi, eh, măcar astea nu s-au schimbat. :))

Când eram copil...

Cine m-a pus să îmi doresc să cresc mare şi cine m-a făcut să fiu aşa aiurea?

20 de lucruri învăţate

Am învăţat că:

  1. Fără Dumnezeu, astăzi nu aş fi avut nimic, nici măcar viaţa.
  2. Sunt  rari oamenii care vor fi lângă tine pentru perioade de timp foarte lungi, şi dacă îi găseşti trebuie să ai grijă de ei.
  3. Oamenii te dezamăgesc mereu.
  4. Poţi să pierzi într-o clipă tot ce ai clădit în timp.
  5. Când eşti nervos, supărat nu trebuie să iei decizii sau să vorbeşti, mai bine taci.
  6. Nu e atât de important să ai bani sau o carieră pe cât e de important să ai persoanele iubite lângă tine, să ai sufletul împăcat, să faci activităţile care îţi plac.
  7. E important să aştepţi, uneori cu cât e aşteptarea mai lungă şi mai grea cu atât mai mare este bucuria revederii.
  8. Comunicarea este cheia în orice relaţie.
  9. Viaţa asta nu are nici un sens uneori.
  10. Totul e nedrept pe pământ.
  11. Animalele iubesc mai mult ca noi. 
  12. Nu trebuie să explici mereu celor din jurul tău de ce faci unele lucruri, sau de felul în care gândeşti, trăieşti, nu trebuie să trăieşti după regulile cuiva ci trebuie să faci după cum simţi şi după cum crezi tu că este bine, pentru că e viaţa ta şi tu dai socoteala de ea.
  13. Indiferent cât de mult te iubesc oamenii de lângă tine nu vor putea să decidă în locul tău pe ce drum să o iei în viaţă.
  14. Când îl iei pe Dumnezeu la drum cu tine, imposibilul devine posibil chiar dacă prin greutăţi.
  15. Timpul se duce repede, iubeşte mult orice om ai lângă tine şi acordă-i din timpul tău, fie că te enervează, să nu regreţi mai târziu...
  16. Nu te ajută la nimic să fii frumos sau îmbrăcat bine dacă sufletul îţi este gol.
  17. Oamenii te părăsesc, se schimbă, te ignoră, Dumnezeu e acelaşi, El nu te lasă niciodată atâta timp cât tu îl doreşti.
  18. E important să ai o familie, chiar dacă e pe jumătate sau nu e cum ai vrut-o tu, e important să o ai.
  19. Se merită să lupţi pentru visele tale şi nu trebuie să te dai bătut, uneori după cea mai mare furtună, apare soarele.
  20. Faptele nu se scuză, ce ai făcut rămâne, degeaba spui că îţi pare rău, degeaba vrei o doua şansă, ce ai făcut rămâne chiar dacă primeşti iertare, chiar dacă poate poţi să mai încerci o dată.