Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert

Sursă imagine: internet

Mănâncă, roagă-te, iubește a fost una dintre cărțile care mi-au făcut cu ochiul doar după titlu și copertă, a fost o carte după care am râvnit, și într-un final am fost foarte fericită să o țin în mâini.

Mănâncă, roagă-te, iubește este o carte pot spune interesantă, plină de învățături noi și frumoasă. Găsim aici povestea unui om, o viață, găsim credință, mâncare bună de îți faci pofte doar citind dar și informații despre anumite culturi, despre oameni din alte părți ale lumii (părți în care eu personal nu am fost, deși mi-ar plăcea).

Nu pot spune că iubesc cartea sau că am rămas ”uau” dar pot spune că este o carte care m-a făcut să îl simt pe Dumnezeu mai aproape, care m-a făcut să văd și un alt mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu, o carte care m-a făcut să spun: ”vreau să încerc și eu să meditez!”.

Povestea lui Liz (după ce am citit cartea simt că îi pot spune așa, întrucât așa mi-a rămas în minte din carte) nu este cum mă așteptam să fie. Am aflat abia după ce am ținut cartea în mână că este o biografie, am răsfoit-o și mi-am zis dezamăgită: nu prea are dialoguri, biografie..ah...mi-am luat țeapă”, iar mai apoi m-am gândit că această carte trebuie să fie încărcată cu cine știe ce suferință, dar nu a fost așa.

Mănâncă, roagă-te, iubește m-a făcut să stau cu pixul în mână, nu rezistam să dau pagină după pagină fără să îmi scot citate. Gândurile expuse în carte sunt foarte frumoase. Nu o să neg, am avut și momente în care mi se părea că descrie prea multe lucruri, și mi se păreau chiar plictisitoare acele pagini, ca să nu mai spun că eu nu cred în vraci, nu prea văd o legătură între vraci și Dumnezeu.

Nu vă mai spun mai multe, vă recomand cartea!

Citate:

”Așa se  întâmplă când vine vorba de viețile noastre - nu există nici o comisie de analiză, nici o modalitate de a afla cum am fi fost dacă una dintre variabile ar fi fost diferită.” 

”Dar simplul fapt că lumea e atât de complexă e chiar motivul pentru care, câteodată, trebuie să privim în afara ei pentru a găsi ajutor și să apelăm la o instanță mai înaltă pentru a ne regăsi liniștea”

”Dumnezeu nu se ascunde în scrieri dogmatice sau pe un tron pierdut în înaltul cerului, ci că El se află incredibil de aproape de noi , mult mai aproape decât ne putem închipui, și că respiră prin inimile noastre.”

”Cred într-un Dumnezeu magnific.”

Nota:4/5

Adevărata semnificație a Crăciunului

Sursă imagine: www.timeanddate.com

Sunt puțini oamenii care nu sărbătoresc Crăciunul, aproape toți o fac. Și bine că o fac, de ce nu ar face-o? Este o sărbătoare atât de mare încât nu putem să nu ne bucurăm, până la urmă Hristos s-a născut pentru noi!
Aproape toți oamenii sărbătoresc Crăciunul, dar să lăsăm luna decembrie deoparte, să-i lăsăm pe cei ce se îmbulzesc să facă cadouri, să cumpere brad în această perioadă a anotimpului rece și să privim către restul anului.

Decembrie este ultima lună din an, așadar ne aflăm la sfârșit de an, un an în care eu pot spune că am observat și am întâlnit oameni nepăsători, oameni cărora Dumnezeu le este indiferent, oameni care înjură de cruce, biserică și Dumnezeu, oameni care fac glume pe seama Lui, oameni care nu merg măcar o dată la biserică, oameni care se roagă din an în paște, oameni care își trăiesc viața după propriul plac, oameni care nu se gândesc deloc la ce va fi dincolo de această lume, oameni răi, oameni egoiști, oameni și oameni...
Așadar, ne întoarcem în Decembrie...este aproape Crăciun, toți suntem bucuroși, inclusiv oamenii care îl înjură pe Dumnezeu sunt bucuroși, inclusiv persoanele menționate mai sus sărbătoresc Crăciunul.
Nu vreau să fiu răutăcioasă, mai ales acum în prag de sărbători, dar, scuzați-mă vă rog, căci nu mă pot abține...ce sărbătorim noi?

Mulți uită, eu nu pot uita, așă că vă reamintesc că această sărbătoare ce poartă denumirea de Crăciun înseamnă nimic altceva în afară de nașterea Domnului Iisus. El a venit pe pământ, a fost primit doar într-un grajd cu animale, a crescut umil, iar mai apoi după ce a trăit exemplar, a murit pentru noi. Aș vrea să vă spun astăzi că Iisus când a trecut pe străzi nu s-a întrebat ce fac cerșătorii cu banii pe care îi primesc sau dacă chiar au nevoie de mâncare, Iisus a dat, din inimă. Aș vrea să vă spun astăzi că Iisus nu a judecat-o pe femeia care a curvit ci a iertat-o. Iisus dați-mi voie să vă spun a vorbit mereu cu blândețe și i-a învățat pe oameni în dragoste.

Revin...suntem în Decmbrie, în ultima lună a anului și ne facem pregătirile de Crăciun, după cum spuneam inclusiv oamenii care nu trăiesc cu Dumnezeu sărbătoresc Crăciunul...eu nu îi pot înțelege, poate voi puteți.
E ca și când ai merge la ziua unui om pe care nu-l cunoști și te-ai agita cu cumpărarea cadoului, cu hainele cu tot, te-ai duce să-l sărbătorești, poate că i-ai pune cadoul într-un teanc printre alte mii de cadouri fără să știi măcar cum arată acea persoană. Cel mai posibil este că dacă l-ai întâlni într-un alt loc, nici măcar nu l-ai recunoaște, nu ai ști că ai fost prezent la ziua lui. Cam așa ceva este cu persoanele care nu-l au pe Dumnezeu dar sărbătoresc Crăciunul.

Fără să vă supărați, v-o spun: Nu vă mai bateți joc de Crăciun, Crăciunul e al Domnului Iisus, ori îl sărbătoriți cum trebuie, ori nu-l mai sărbătoriți deloc.

Ah, am mai auzit-o și pe asta anul ăsta: ”Da tu ce fel de colinde asculți? întrebă cineva
Colinde din alea de la biserică ascultă ea, răspunse altcineva.
Colinde creștine? veni răspunsul acelei persoane”, am rămas un pic crispată.

Dragilor, ce înseamnă colindul?
Nu înseamnă vestirea nașterii Domnului printr-un cântec?
Și atunci cum se poate întreba: colinde creștine?  Există și altfel de colinde?

Îmi pare rău pentru noi...pentru ce am ajuns... o mână întreagă de oameni care sărbătorim Crăciunul fără să-L luăm în considerare pe Iisus și fără să ne pese.

Adevărata semnificație a Crăciunului nu este moșul, nu sunt cadourile, nu sunt nici măcar colindele și nu, nu e nici împodobirea bradului, nici adunarea de familie, nici iertarea și altele cu ”să fim mai buni” care oricum nu se aplică. Adevărata semnificație a Crăciunului este nașterea Domnului Iisus, iar în ziele noastre putem sărbători această sărbătoare pe genunchi, spunându-i lui exact așa: ”Iisuse, te rog astăzi să te naști și în inima mea”!

Vă las și o colindă din astea din care ascult eu ”creștine”. :)

Doamne, vreau...

Doamne vreau, îmi doresc atât de mult, aștept de atâta timp, dar mi-e frică. Mi-e frică pentru ce o să spună oamenii, mi-e frică pentru ce o să fie, mi-e frică că se va întâmpla ceva și totul se va nărui.

Uită-te la Mine, crezi că Eu nu pot avea grijă de toate astea?  Crezi că Eu nu voi fi lângă tine?

Ba da, cred.

Și atunci de ce te temi?

Mă tem de mine.

Îndrăznește.

Oamenii care te iubesc se opresc să te aștepte

Sursă imagine: internet

Câteodată ești înconjurat de mii de oameni și totuși te simți singur.

M-am trezit într-o zi alergând după oameni, îmi era frică că vor pleca, că îi voi pierde și că voi rămâne singură, dar mai târziu am realizat că eram deja singură, că oamenii care mă doresc în viața lor nu mă fac să alerg după ei ci se opresc și mă așteaptă.
Când mi-am dat seama de acest adevăr m-am oprit din alergare și m-am așezat pe o bancă, l-am găsit acolo pe El și am vrut să îl întreb de ce, nu mi-a răspuns, doar m-a privit, răspunsul însă l-am aflat eu mai târziu.

Nu toți oamenii te doresc în viața lor, nu toți oamenii pe care îi întâlnești au intenții bune cu tine, nu toți oamenii care spun că te iubesc o și fac.
M-am întristat. M-am întrebat câți dintre oamenii care au fost și sunt lângă mine m-au iubit/mă iubesc cu adevărat?

Sincer?
Nu știu.

M-am trezit într-o zi alergând în direcția opusă lor, nu era pentru că voiam să fac asta, nu, picioarele mele nici măcar nu erau conștiente de direcția în care aleargă, nici măcar creierul meu nu era, dar eu continuam să alerg. L-am întâlnit din nou pe El și am vrut să îl întreb de ce, răspunsul l-am primit mai târziu.
Aceea era direcția în care trebuia să merg încă de la început dar eu m-am încăpățânat să o schimb crezând că îmi va fi mai bine.

După un șiroi de lacrimi, după un gust amar și un bagaj prăfuit cu amintiri, după un suflet destrămat am pornit din nou la drum și mi-am spus: Lavinia ține minte, oamenii care te iubesc, se opresc să te aștepte atunci când te văd că alergi după ei.

Fiica tăcerii de Kim Edwards

Sursă imagine: elefant.ro

Fiica tăcerii este un roman ce poartă în spate o poveste tristă, plină de zbucium și în același timp plină de mister. Nu de puține ori am trecut prin paginile acestei crăți întrebându-mă dacă o asemenea poveste ar putea fi reală, dacă poate pe undeva prin întreaga lume chiar s-a întâmplat.

Totul începe într-o noapte de iarnă cu o simplă naștere, doi gemeni vin pe lume, un băiețel și o fetiță, el este sănătos dar ea are sindromul Down, pe atunci în 1964 neștiindu-se foarte multe despre acest sindrom.
O singură decizie schimbă viețile unor oameni, le marchează, le mutilează pentru totdeauna. O singură decizie, o singură alegere făcută și totul este dat peste cap.

Am trecut prin curiozitate, suspans, mi-a stat inima în loc și am așteptat cu nerăbdare să ajung la sfârștiul cărții, cu cât treceam prin mai multe pagini cu atât mai multe mai aveam de parcurs.

M-a marcat această carte, m-a marcat mai mult înspre final. Am și judecat oarecum alegerile personajelor, apoi am căzut pe gânduri.

Cât de mult se pot schimba viețile unor oameni doar pentru o alegere făcută de cineva...

Citate:

”Lumea noastră nu va mai fi niciodată aceeași”

”Un moment anume nu era doar un singur moment, ci mai degrabă un număr infinit de momente diferite, depinzând de cine privea lucrurile și de modul în care o făcea.”

”Minciuna crescuse între ei ca o stâncă, obligându-i și pe ei să crească ciudat, precum copacii care se răsucesc în jurul unei stânci.”

”Venise în acest oraș ca un străin, însă acum, străzile îi erau atât de familiare; nici măcar un pas sau o imagine nu rămâneau neasociate cu o amintire.”

Notă: 4,5/5

Asta e viața


Sursă imagine: neetikarao.wordpress.com

Ce e viața?
Ce sunt frânturile de momente pe care le trăim?

Când te trezești dimineața sub mirosul de cafea, de mâncare; când soarele îți bate în geam vara sau te trezește zăpada cristalină ce sclipește iarna.
Când te trezești sub plapumă, simți aerul rece ce plutește în cameră, te uiți pe geamul plin de stropi de ploaie și te gândești că mai dormi un pic.

Când îi vezi pe cei dragi zâmbind, enervându-se și chiar plângând; când te gândești la problemele pe care le ai și nu știi cum să le rezolvi, când te duci la lucru, școală cu autobuzul și privești pasagerii întrebându-te cum este viața lor, când îți lipești capul de geamul rece și prăfuit observând cu atenție fiecare stradă pe care o parcurgi lăsându-ți gândul apoi să se refugieze în altă parte, mult mai departre de tine, poate chiar prea departe...

Când simți mirosul de iarnă pe care ți-l dă aerul rece, când îți vezi câinele așteptându-te și dând din codiță, când te sună mama să te întrebe iar a cincea oară pe zi, ce mai faci, doar pentru că vrea să stea la telefon cu tine.
Când vezi focul cum arde în sobă și te gândești că aștepți Crăciunul, momentele acelea frumoase când uiți de orice grijă și te bucuri.

Când răspunzi la telefon și auzi vocea persoanelor pe care le iubești, cu care vorbești zilnic, e o voce așa plăcută.
Când te cerți cu cineva, ți se strică ziua și nu poți sta liniștit până nu ai parte de împăcare, pentru că e acel cineva care face parte din viața ta și de care oricât de mult te-ar enerva nu te poți lipsi.

Când sună ceasul dimineața dar tu nu îl mai auzi, ești prea obosit, sufletește și trupește.
Când mergi la biserică, auzi corul cântând și ai impresia că îți cântă îngeri, te simți înconjurat de pace și dragoste și îl simți pe El.
Când te pui în genunchi și plângi în hohote, când nu mai ai cuvinte, suspinele vorbesc pentru tine iar Dumnezeu le înțelege.

Când simți miros de pizza, prăjitură sau orice mâncare gătită de tine, când treci zi de zi pe lângă oameni străini pe drum și simți asfaltul, iarba sub picioarele tale. Când auzi păsările cântând sau trecând în zbor și stai și te minunezi.

Când te îmbraci cu un pulover ce miroase a dero și ai impresia că e totul proaspăt în jurul tău. Când răsfoiești pozele din album și te întrebi cum a trecut timpul. Când stai pe facebook și aștepți să intre cineva cu care să vorbești.

Când te joci la calculator și rămăi fără vieți, până și acolo e greu și ai parte de aștepare. Când vezi un copil că se holbează la tine și îți zâmbește fără să știe că zâmbetul lui ți-a luminat întreaga zi.
Când primești un cadou, când îți cumperi o haină nouă sau dai una veche.

Cânt te pui în pat seara și simți plapuma caldă și pleoapele cum ți se închid...

Asta e viața. 

O lecție învățată

Sursă imagine: internet

Nu știu dacă i-am mulțumit vreodată lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru mine. 

Întotdeauna îi cerem lucruri și le așteptăm cu nerăbdare, întotdeauna insistăm și cu cât ni le dorim mai mult, cu cât le vedem mai departe cu atât mai mult ne luptăm pentru acele lucruri, de puține ori mulțumim.
E nevoie de o mulțime de rugăciuni, lacrimi, zbucium, lupte și de așteptare ca Dumnezeu de cele mai multe ori să facă ceea ce noi îi cerem, asta pentru că planurile Lui implică răbdare, implică dragoste, implică un proces de învățare și pregătire, dar cu toate acestea (nu știu voi cum sunteți) uneori îi mulțumim doar o dată pentru ce a făcut.

Am colindat astăzi mall-ul, am trecut pe lângă atâtea lucruri și le-am privit, parcă mi-a rămas privirea acolo... Trebuia să îmi aleg un cadou, aveam la dispoziție niște bani și multe multe lucruri care îmi făceau cu ochiul. Nu odată am trecut pe lângă ceva zicând: e prea scump, nu o dată am trecut pe lângă altceva spunând că vreau și aia și cealaltă și nu mă pot hotărî, căci pe toate nu le pot avea.
În cele din urmă m-am ales cu o carte și o căciulă, acesta fiind cadoul meu de Moș Nicolae. Am ajuns la calculator și am deschis facebook-ul ( că doar sunt bolnavă de facebook acuma) și am găsit o mulțime de poze cu cadourile altora, am rămas surprinsă să văd că unii au primit doar dulciuri și că erau fericiți cu ele. 
Prietenul meu a vrut să îmi cumpere ”doar” ciocolată, i-am replicat: Atât merit eu?

Mă întorc... am văzut cadourile lor și m-am gândit, uau... eu am primit mult mai mult decât atât, apoi am stat și m-am gândit la câte am, la ce am primit și la faptul că totul e de la El... 
M-am întrebat dacă i-am mulțumit vreodată îndeajuns pentru ceea ce am, răspunsul e nu.

Cred că nu e nevoie să mai zic că nici măcar nu-mi meritam cadoul...că am fost prea egoistă să apreciez lucrurile simple, mi-am dorit mai mult.

Am dat și de postarea cuiva care se referea la cei ce nu au ce îmbrăca...

Acum eu cred că voi nu sunteți așa egoiști ca mine, dar ceea ce vreau să vă spun este că trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce avem, tot ce primim, întotdeauna vor exista oameni care vor visa la ceea ce avem noi.

Hex Hall de Rachel Hawkins

Sursă imagine: internet

Hex Hall mi-a făcut cu ochiul încă de la început și pe măsură ce am început să o răsfoiesc a continuat să îmi facă cu ochiul. Am ajuns la ultima pagină și am mai căutat încă una, am fost dezamăgită să dau doar de pagina cu mulțumiri și am zis: cum doar atât? Vreau să știu mai mult!
M-am liniștit când am aflat de pe spatele cărții că va exista o continuare.

Hex Hall este o poveste cu mister purtată pe aripile unor adolescenți și presurată cu un strop de chimie între două personaje.

Hex Hall te face să ieși din rutina zilnică și să trăiești o altfel de viață, una care pe pământ nu este posibilă decât în cărți.

Așa-i că ați vrea și voi să zburați măcar o dată cu o mătură sau să aveți aripi? V-ați dori să creați lucruri din nimic?
Hmm, dacă sună tentant urmați-o pe Sophie și trăiți o poveste frumoasă prin intermediul ei.
Ah, v-am mai spus și că există persoane care dispar în mod miraculos?

Deja am și zis prea multe, cartea merită descoprită prin citire, așadar vă urez lectură plăcută!

Citat:

”Acum înțelegeam în sfârșit expresia mă doare inima. Exact asta simțeam. Ca și când aș fi avut gripă, dar răul nu era fizic, ci mi se cuibărise în suflet.”

Vă dați seama că aș fi dorit să găsesc mai multe citate...

Notă: 4/5

Viața se scurge...


Sursă imagine: prima-impresie.eu

Viața se scurge, secundă după secundă, minut după minut, oră după oră, zi după zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an...

Am răsfoit puțin prin amintiri și m-am întrebat cum oare a trecut timpul...
I-am spus lui Dumnezeu în această dimineață că nu știu câți dintre oamenii din viața mea vor mai pleca de lângă mine, dar știu că El va rămâne...

M-am trezit într-o zi departe de lumea în care am trăit cu puțin timp în urmă, departe de acei oameni, de acel loc, departe de tot, nu eram eu de vină, era timpul care m-a făcut să cresc și să nu mă mai potrivesc acolo, care m-a purtat spre alte locuri și alți oameni.

Am asemănat de multe ori viața cu un tren, stațiile cu etapele, pasagerii fiind oamenii pe care îi întâlnim, poate ști cineva pentru câte stații ne vor însoți ei?

Cândva credeam în prietenia veșnică, cândva credeam că îi voi putea lua pe toți cu mine, m-am înșelat, nu îi pot lua decât în amintiri.

Viața se scurge și mă întreb ce rămâne din ea, pentru ce mi-ar părea rău dacă aș ști că mor mâine, ce aș vrea să îndrept, ce aș lua înapoi, ce aș mai da?

Viața se scurge...îndată se va sfârși și 2014, voi face probabil un bilanț ca în fiecare an, îmi voi propune lucruri, le voi îndeplini pe o parte dintre ele...apoi va urma un an cu pierderi, plângeri și cu bucurii, doar că totul va fi nou, totul va fi altfel, va fi o nouă poveste, asta desigur..dacă Dumnezeu mi-o dă.

Când nu găsiți motive pentru care să fiți mulțumitori gândiți-vă la faptul că inima încă vă bate pentru că El a poruncit așa.

Cerul schimbă tot

Sursă imagine: scienceblogs.com

Eu nu știu ce înseamnă să trăiești prin rațiune, eu nu pot trăi decât cu sufletul. 

Am încercat să număr stelele și nu am putut, am încercat să număr promisiunile pe care mi le-au făcut oamenii de-alungul timpului și au fost atât de multe...păcat că nici măcar una nu s-a împlinit. 
Am încercat să număr promisiunile pe care mi le-a făcut Dumnezeu și am rămas în așteptare, știind că ceea ce promite El nu este ca ceea ce promite omul, ceea ce promite Dumnezeu se întâmplă mai devreme sau mai târziu pe când ceea ce promite omul uneori nu se întâmplă niciodată.

Am încercat să număr stelele și nu am putut, dar l-am putut vedea pe El dincolo de ele, l-am putut auzi spunându-mi că este lângă mine.

Mulți nu au înțeles cum de l-am putut vedea eu, am încercat să le explic că Dumnezeu nu poate fi văzut cu ochii de carne, omenești, că Dumnezeu nu poate fi detectat prin niște pupile, că Dumnezeu trebuie văzut și simțit cu inima dar ei au vrut dovezi.

Dovezi...m-am gândit eu, ce dovezi sa le dau?
Nu am dovezi... nu pot spune decât că eu nu aș fi existat fără El, nu aș fi continuat să exist și nu aș fi trăit, căci între a exista și a trăi este o diferență.

Am încercat să număr stelele și nu am putut, am rămas în schimb să le privesc și să mă minunez...Cum, punctulețele acelea sunt de fapt atât de mari în realitate?
Cum...luna...luna mă fascinează...

Am încercat să mă număr și pe mine...m-am cântărit, una bucată suflet rupt în două și sfâșâiat, una bucată inimă spartă în fărâme mai mici, una bucată creier...cam prăfuit și una bucată trup vestejit...oh ... dar mai e ceva...mai e o bucată din El, a pus-o în mine și în voi când ne-a creat.
M-am dus către acea bucată pe care o sărisem de atâtea ori la numărătoare și am privit-o atent. 
Am realizat atunci că acesta este motivul pentru care eu îl văd pe El, faptul că El a vrut așa, că El s-a lăsat găsit și face asta pentru fiecare om, trebuie doar să priviți spre cer, să încercați să numărați stelele...când nu veți reuși să o faceți, să mai priviți încă o dată la ele, să vă mirați cât de multe sunt și să vă dați seama că Dumnezeu nu doar că le știe numărul dar le-a mai și 
întins pe cer...

Nu credeți în El?
Priviți cerul...cerul schimbă tot...

Te aștept de Jennifer L. Armentrout

Sursă imagine: elefant.ro

Romanul ”Te aștept” mi-a plăcut foarte mult. În secunda unu am închis cartea, pentru că am ajuns la ultima pagină, iar în secunda doi am deschis-o din nou la prima pagină, dorindu-mi să recitesc pagina iar, și nu vă spun decât că s-ar putea să fie prima carte pe care îmi doresc să o recitesc.

În primul rând Cam, personajul masculin m-a fascinat încă de la prima apariție. E mereu surprinzător și galant și asta totuși într-un stil neglijent.
Cei doi parcă se completează, ea e mai închisă și se gândește la lucruri pe când el e parcă e picat de pe lună într-un sens bun, e imprevizibil.

Cei doi trăiesc o poveste de iubire în timpul studenției lor deși eu i-aș cataloga mai degrabă ca niște adolescenți de 16 ani.

Ce mi-a mai plăcut a fost povestea marcantă a lui Avery care m-a făcut să mă enervez, să izbucnesc și să îmi vină să intru în carte să schimb ceva.

Citate:

”Apartamentul meu era gol. Eu eram goală. Totul era gol.”

”Întotdeauna e un mâine”

”Era de parcă nu fuseserăm prieteni aproape cinci luni și nu avuseserăm împreună nici un moment intim. Ca și când nu ne-am fi cunoscut.”

”Am avut impresia că toată lumea s-a oprit din vorbit și se uita la mine, dar în realitate au trecut doar câteva secunde și probabil nimeni n-a băgat nimic de seamă.”

Notă: 4,5/5

Totul va fi bine...

Sursă imagine: menționată pe poză

Totul va fi bine, peste un timp știu că voi privi în urmă și îi voi povesti celui mai bun prieten al meu: ”îți amintești perioada aceea, când ne rugam pentru aia și aia, și uite acum, le avem aici...”, știu asta pentru că mi s-a mai întâmplat așa, știu asta pentru că rugăciunile nu se întorc niciodată la noi fără răspuns.

Eu vă îndemn dragilor, orice problemă ați avea, oricât de mare ar fi, să nu vă temeți, să i-o aduceți Lui, căci orice se poate când Dumnezeu vrea!

Dumnezeu nu ne este dator cu nimic!


Sursă imagine: jurnalspiritual.eu

Noi, oamenii de multe ori ne prostim, îi cerem lui Dumnezeu tot felul de lucruri și avem impresia că nouă ni se cuvin pe drept acele lucruri, că le merităm, ba mai mult decât atât dacă nu primim ceea ce am cerut ne mai și supărăm.
Cum de și-a permis Dumnezeu să lucreze în timpul Lui și nu în timpul meu? Cum de și-a permis Dumnezeu să tacă sau să îmi refuze cererea?

Dragilor, de multe ori uităm ceva, ne amestecăm printre cereri și cereri, și nu doar că nu îi mulțumim Lui pentru ceea ce a făcut deja pentru noi, dar uităm și de faptul că Dumnezeu nu ne este dator cu nimic.
Dragilor, Dumnezeu nu ne este dator nici cu mântuirea, nici cu ziua de mâine, nici cu sănătatea dar mai cu toate celelalte pe care le vrem noi?

Dumnezeu nu este datornicul nostru, motiv pentru care nu putem merge la El să îi cerem lucrurile pe care le vrem de parcă ar fi datoria  Lui să ni le dea. Nu, Dumnezeu ne dă dreptul să venim la El, să îi cerem lucruri pentru că ne iubește și ne vrea binele, pentru că dorește ca noi să avem nevoie de El, pentru că ne este Tată și îi pasă.

Dumnezeu ne trimite totul în dragoste iar noi trebuie să venim înaintea Lui în calitate de copiii ai săi, da, putem să îi cerem orice, dar nu putem să abuzăm acest lucru comportându-ne ca și cum Dumnezeu ne-ar fi dator. Trebuie să înțelegem că tot ce avem și primim se întâmplă prin harul Lui, nu că am merita noi ceva.

Nici ziua de mâine nu îi este datorată nimănui, nici ziua de azi, dacă le avem trebuie să fim mulțumitori.

Am întâlnit oameni supărați pe El pentru că nu le-a făcut ce au vrut ei în viață, dar mă întreb, cine le-a spus oare că Dumnezeu le-ar fi dator? 

Astăzi scriu pentru cei care...

Sursă imagine: www.trilulilu.ro

Astăzi scriu pentru cei care continuă să creadă că mâine va fi mai bine dar și pentru cei care văd doar nori de furtună în jurul lor.
Astăzi scriu pentru cei care au spus măcar odată în toată viața lor că nu mai pot duce ceea ce li s-a dat, că le este dor de cer.
Astăzi scriu pentru cei care se află sub poveri și nu își mai găsesc zâmbetul pe nicăieri.
Astăzi scriu pentru cei care sunt singuri și pentru cei care se simt singuri, pentru că între cele două variante există o mare diferență.
Astăzi scriu pentru cei care au sufletul rănit și împovorat de oameni, de griji, de durere.
Astăzi scriu pentru cei care așteaptă un răspuns la rugăciunile ce le-au înălțat către cer.
Astăzi scriu pentru cei care doresc să audă ce am eu de spus.
Astăzi scriu pentru voi și pentru mine.

Atâta timp cât Dumnezeu există nu s-a sfârșit, nici lupta noastră, nici speranța, nici credința.
Atâta timp cât Dumnezeu există încă se mai poate!
Atâta timp cât Dumnezeu există imposibilul devine posibil.

P.S. Înarmați-vă bine, căci Dumnezeu nu se poate opri din a exista!

Când totul în jur e pustiu și rece...

Sursă imagine: silmeria-sisi.deviantart.com

Când totul în jur este pustiu și rece, 
când tăcerea cuprinde întreaga zare,
când apele sunt tulburate iar vântul suflă cu putere,
când sufletul este măcinat, 
când inima e amorțită, 
când durerea e mai amară ca pelinul, 
când rugăciunea e undeva în așteptare,
când flacăra speranței este stinsă, 
când drumul este mai plin de greutăți ca niciodată,
când plămânii nu mai au aer,
când strigătul piere undeva în adâncuri,
când setea e mai mare ca niciodată, 
când bucuria se duce încet de la tine, 
când norii se adună pe cer...

Când totul în jur e pustiu și rece, 
când tăcerea cuprinde întreaga zare,
eu sunt tot aici și aștept...

Dumnezeu vrea și poate!

Sursă imagine: pirusflorin.blogspot.com

Noi, oamenii suntem de multe ori limitați în vedere, în putere și în orice lucru. Ne uităm în depărtări și nu putem vedea o soluție. 
Ne uităm la noi și ni se pare că suntem prea slabi sau nu merităm ca lucruri bune să ni se întâmple.
Ne uităm la ceea ce aveam în jur și ne gândim că nu se poate, că nu putem face nimic.
Inclusiv eu gândesc așa uneori. Mă gândesc și mă frământ până mă doare capul și realizez că tot nu am rezolvat nimic, dar astăzi mi-am adus aminte că există Cineva care poate.

Dumnezeu poate! 
Dumnezeu poate schimba tristețea în fericire, sărăcia în bogăție, plânsul în râs, încercările în binecuvântări.
Dumnezeu nu s-a schimbat. El este același care a putut să transforme vinul în apă și o poate face și astăzi!
Dumnezeu nu s-a schimbat! El este același care a vindecat orbi, surzi, șchiopi, leproși o poate face și astăzi!
Dumnezeu are milă de cei săraci, El este cel care privește cu îndurare către noi în fiecare dimineață. Nu vă supărați, eu știu că oricât de greu ne-ar fi aici El are ceva mai bun pregătit pentru noi, El are un plan bine definit pentru fiecare fiindcă Dumnezeu poate!

Dumnezeu poate să ne ierte, să ne curețe de păcate, să ne ofere salvare!
Dumnezeu poate face orice în viața noastră, atâta timp cât noi avem măcar un gram de credință.

Nu vă mai limitați dragii mei, nu vă mai limitați viețile și posibilitățile, avem un Dumnezeu al posibilităților, al veșniciei, avem un Dumnezeu cu mult mai înțelept, bun și măreț decât noi, așadar nu vă mai întunecați orizontul căci Dumnezeu poate și ceea ce este mai important decât atât este că Dumnezeu vrea!

”La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință.” 
Matei 19: 26

Ochii ațintiți spre cer...



Am ochii ațintiți spre cer...


Mă bântuie pământul și mă dă afară...

Sursă imagine:www.doxologia.ro

Mă înec deși sunt pe pământ și nu e strop de apă în jurul meu. Mă scufund în adâncuri și mă trezesc singură, complet singură.
Mă bântuie pământul și mă dă afară, îmi tot repetă la nesfârșit că eu nu aparțin nicăieri. Și îl cred, o știu, o recunosc mai bine ca oricine, dar unde aș putea eu să mă duc?
Nu mai am un loc numit ”acasă”, nu mai am iubirea lor, nici nu am avut-o, singura iubire a fost de la El și nu o simt acum. 
Mă înec cu lacrimi și văd încețoșat. Mă opresc doar ca să respir, dar la ce bun?
Respirația mea e în zadar, într-o lume în care își vede de cursul ei firesc eu doar colind străzile, privesc oamenii, apoi mă privesc pe mine și nu văd decât un trup pustiu.

Îmi afund picioarele în nisip și privesc marea, totul e în capul meu desigur, doar n-am fost decât o singură dată la mare, și atunci...atunci a fost ca un vis împărțit la jumătate.
Doar vreau o singură dată să îmi înec amarul în ceva, nu știu nici eu exact în ce. Eu nu beau ca sa pot evada din lumea asta, nu mă droghez, nu fumez, și atunci eu cum să evadez din toate?
Cineva îmi spunea odată că se duce pe lună când pământul i-a ajuns, eu unde să mă duc?

Îmi lipsesc atât de multe, am atâtea goluri și nu cred că mai pot să le mai umplu. Am obosit să le umplu, am obosit. Ce să fac? Unde să mă odihnesc?

Nu, nu sunt bine, dar o știu doar eu, de ce ar trebui să o știe alții?
Eu mă simt și mă înțeleg și momentan nici nu îmi trebuie altceva. 

Recenzie - Mă pierd în tine de Jasinda Wilder

Sursă imagine: internet

Mi-a plăcut de Nell Hawthorne la început, mi-a plăcut de Kyle și de sentimentele ce au luat naștere între ei de-alungul unei prietenii minunate.
În schimb, după moartea lui Kyle, parcă nici cartea nu a mai fost la fel și nici povestea nu a mai avut farmec.
Nell și Colton par să se vindece reciproc deși relația lor mi se pare mai mult o relație pasională, deși Nell afirmă că totul e mult mai frumos și altfel cu Colton, eu sunt de părere că ceea ce a avut cu Kyle a fost pur, a fost dragoste, pe când asta nu este.

Roamnul ”Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder cred că putea aduce mai mult. Mi s-a părut parcă prea sec totul după moartea lui Kyle, prea tras de coadă, prea vârât în ”sex” și confundat cu dragoste.

Dacă ar fi să trag o învățătură din această carte, aceea ar fi că nu ne putem învinovăți pentru oamenii care pleacă din viața noastră chiar și prin moarte.

Vă las câteva citate:

”N-aveam să plâng pentru durerea din suflet, fiindcă asta nu putea să se stingă.”

„Ploaia continua să cadă. Picături lente, mari, prin aerul nemișcat, cald. Nici o asemănare cu furtuna care mi l-a furat pe Kyle.”

”Note, acorduri, toate au sens pentru mine imediat cum le aud”

Notă: 3/5

VOTAȚI CU CAP!

Dragilor, nu fiți nepăsători! 
Prezentați-vă la vot și nu lăsați România pe mâna unor oameni corupți care nu se pricep decât să fure și să facă promisiuni aiurea. Nu lăsați România pe mâna unor oameni care încalcă legea și se gândesc numai la ei.

Vă rog, gândiți, înainte să votați, VOTAȚI CU CAP!!!

Ne dorim o țară mai bună, un viitor mai bun, pentru noi, pentru copiii noștri, cine ni-l poate oferi? Cum să ni-l ofere cineva care se gândește doar la binele său?

Alegeți răul cel mai mic, nu lăsați soarta României la mâna celorlalți, aveți dreptul la vot, folosiți-vă de el!

I`m not giving up

Sursă imagine: internet

Am am fost nevoită să o iau de la capăt de mai mult de două ori.
Am fost nevoită să o iau de la capăt, să las în urmă oameni, locuri, amintiri, am fost nevoită să încep totul din nou în trei locuri străine, fiecare la rândul lui, desigur.
Am să fiu sinceră, le-am spus acasă la toate trei, dar m-am simțit acasă doar într-un singur loc.
Există, au existat și o să continuie să existe oameni care nu-mi înțeleg viața, trăirile, chiar și oamenilor pe care îi numesc prieteni li se întâmplă, dar eu mă înțeleg iar asta îmi este de ajuns.

Mi-am văzut sufletul sfâșâiat de atâtea ori, l-am găsit fără haină, zdrențuit, călcat în picioare, dar dintre toate, cel mai tare doare nepăsarea.
M-am găsit singură, m-am găsit secată de puteri, m-am găsit judecată, jignită, ștearsă și m-am găsit și în bătaia puerilă de joc a altora, lucru care pe mine m-a durut.

Uitați-vă bine la mine, eu mă transpun clar aici, aici mai transpun mai clar ca niciunde, uitați-vă bine la mine și nu mai sperați să fiu nu știu ce.
Eu nu sunt o sfântă, nu sunt un om care are mereu forță, sau care zâmbește întruna, nici nu sunt așa ”creștină” sau cum aveți voi impresia sau mă vreți să fiu.

De atâtea ori am primit laude și cuvinte frumoase pentru ce am scris pe blogul ăsta și de fiecare dată m-am bucurat să văd că am atins pe cineva dar n-am simțit nici un merit.
Pentru că eu vreau să cred că este El aici și nu eu.
Pentru că în viața mea întreagă nimic nu ar fi fost la locul său fără El.
Pentru că toată speranța pe care o găsesc în viața asta, toată credința și toată bucuria vine de la El.

Am găsit aici oameni care se simt singuri, lăsați-mă să vă spun și eu am fost singură, și am momente în care mă simt singură. Pentru că așa e aici, jos, singurătatea vine cu tine și rareori îți dă drumul. Pentru că dragilor, puteți avea oricât de mulți prieteni ați avea, puteți avea cea mai bună familie din lune, cel mai bun iubit, dar adevărul e că uneori, doar El ne poate înțelege.

Am găsit aici oameni care mi-au spus că nu știu de unde am eu atâta credință sau că sunt așa plină e credință dar adevărul e că eu sunt mai necredincioasă decât voi. Eu am momente în care mi se pare că totul e atât de gri, de în ceață încât îmi vine să mă dau cu capul de pereți. Am momente în care nu cred nici măcar în mine.

Eu am sufletul mai obosit decât voi, și adevărul este de fapt, că voi mă încurajați pe mine.

Și nu, nu mă dau bătută, eu încă aștept, eu încă sper, eu încă aștept...


Eu mă văd...

Sursă imagine: www.antena3.ro

Astăzi vreau să vă propun să luăm o pauză de la stres. Să uităm pentru o clipă de toate grijile pe care le avem cu privire la viitor, prezent și chiar trecut. Să lăsăm lucrurile rele care ni s-au întâmplat în acest an deoparte și să privim la tot ce este bun în viața noastră.

De prea puține ori ne analizăm pe noi ca oameni, de prea puțin ori privim în urmă la tot ceea ce a fost frumos în viața noastră.
De ce gesturile bune se uită atât de ușor?

Astăzi vreau să vă propun să vă eliberați sufletul de orice mânie și să iertați. Iertați pentru că aveți doar o viață și nu se merită să o trăiți în supărare. Gândiți-vă că oamenii pe care sunteți supărați sunt la fel ca și voi, plini de probleme și de griji, eliberați-i, căci au nevoie!

De prea puține ori suntem recunoscători pentru lucrurile frumoase pe care le fac alții pentru noi, dar pe cele rele le ținem minte atât de bine...

Astăzi vreau să vă propun să vă lăsați sufletul să zboare oriunde vreți. Gândiți-vă că pentru o secundă puteți să călătoriți în toate locurile frumoase ale lumii și toate visele voastre se pot împlini. Nu-i așa că este minunat?

Eu mă văd un fotograf ce se oprește în fiecare părticică a pământului să surprindă cadre. Mă văd într-o rochie albă alături de persoana iubită, mă văd amenajându-ne viitoarea noastră căsuță...
Eu îmi văd romanul publicat și citit de oameni...
Eu văd atât de multe...voi ce vedeți?

P.S. Gândiți-vă că într-o zi această secundă va fi o parte din realitatea noastră zilnică...și mai gândiți-vă la ceva... care erau visele pe care le a aveați în trecut și vi s-au îndeplinit?

Votul vostru contează!

Sursă imagine: internet

Țin să menționez că mă adresez în special persoanelor care nu se prezintă la vot, persoanelor care se prezintă la vot pentru anularea votului și tuturor celor ce sunt doritori să citească acest articol.

Acum ceva timp în urmă am fost și eu ca voi, nu doream să mă prezint la vot sau mă duceam cu gândul să-mi anulez votul.
Motivul este simplu, candidații care se prezintă nu au ce să îmi ofere, nu găsesc pe nici unul dintre ei ca fiind potrivit.
Printre alte milioane de gânduri împletite cu o stare de nervi, pentru că la țara noastră și la guvern în orice fel m-aș gândi explodez, mă întrebam ce viitor poate să mai aibă România?

Semnalul meu de deșteptare a fost o colegă care mi-a ținut o predică lungă despre alegeri și care mi-a pus la un moment dat o întrebare: Pe cine limitezi tu când gândești că România nu poate să aibă un viitor mai bun?

Răspunsul vi-l spun vouă astăzi, aici.
Eu îl limitam pe Dumnezeu. De ce?
Oare El chiar nu poate să scoată candidați vrednici de dorințele și trebuințele noastre? Nu se poate face ceva ca discomfortul acesta din punct de vedere financiar să dispară din România?
Oare întâmplător ne aflăm noi aici?

Dragilor, poate că oamenii care vor candida de-alungul timpului pentru diferite posturi nu ne vor mulțumi vreodată dar asta nu ne dă dreptul să stăm cu mâna în sân și să ne ignorăm datoria de cetățeni ai țării în care ne aflăm.
Cum putem să-i lăsăm pe alții să voteze în locul nostru și apoi să ne plângem de ceea ce au votat ei?
Dacă nu găsim un candidat ideal atunci hadeți măcar să nu-l lăsam pe cel mai rău dintre toți candidații să câștige.
Părerea noastră contează, votul nostru contează, de ce nu facem nimic în privința asta?

Nu vă anulați votul, nu stați acasă bolborosind că nu aveți pe cine să votați.
Gândiți-vă la viitorul vostru, gândiți-vă că România încă se poate schimba!

P.S. Știți că dintre toți acești candidați nepotriviți fie că votați sau nu, tot se va alege unul, așadar nu e ca și cum dacă nu votați sau vă anulați votul rezolvați problema, ci din contră, mai rău faceți!

P.S. Nu cumva îl limitați și voi pe Dumnezeu în privința asta?


Nu vă jucați cu dragostea!

Sursă imagine: internet

Am scris cândva aici că dragostea adevărată trebuie așteptată, am scris cândva aici că broscoii nu merită sărutați, că trebuie să treceți direct la prinț însă nu v-am spus de ce gândesc eu așa...
Nu v-am spus că a fost nevoie de un singur broscoi ca întreaga mea viață să fie dată peste cap, chiar și acum după  ani de atunci...
Nu v-am spus că dragostea rănește atunci când dai peste persoana nepotrivită...
Nu v-am spus că dragostea poate provoca sacrificii...
Nu v-am spus că persoana care poartă denumire de prinț s-ar putea să vă spună: ”Eu te-am așteptat, tu de ce nu m-ai așteptat?”

Poate ar trebui să nu mai judecăm broscoii, pentru că până la urmă ei sunt tot oameni. Nu toți sunt urâți, nu toți vor să îți frângă inima...unii chiar sunt prinți rătăciți ce ajung pe căi greșite. Eu am dat cândva de un astfel de prinț, povestea noastră după cum se vede s-a terminat...

Știu că atunci când suntem la o vârstă fragedă noi, fetele începem să visăm la acel prinț charming, dar prințul se lasă de cele mai multe ori așteptat iar persoanele care apar în locul lui ne frâng inima.

Povestea noastră a început frumos, aproape cum încep toate poveștile de dragoste dintr-un film. Ne-am cunoscut, ne-am plăcut, ne-am întâlnit. Am avut momente din acelea în care alergi în ploaie, momente în care stai întins pe iarbă și privești cerul...Am pierdut nopțile sub cerul liber fără să ne pese de cât este ceasul...
Noi ne pierdeam în îmbrățișări lungi și sărutări scurte. Povestea noastră a fost reală și s-a terminat fără voia noastră...

Vedeți voi, el nu mi-a frânt inima pentru că a vrut, el m-a iubit în felul lui tot așa cum eu l-am iubit în felul meu, dar ce folos să ai așa o poveste minunată dacă nu e cea autentică?
Ce folos are atunci când această dragoste nu lasă în urmă decât cioburi de inimi?
Ce folos...

Doare. Să știți că doare, iar cicatricile nu se vindecă niciodată.
Există acea parte a inimii care îi aparține lui, acesta este motivul pentru care inima mea nu poate fi întreagă a partenerului meu de acum, a sufletului meu pereche.

Concluzionați voi...
El m-a întrebat de ce nu l-am așteptat...așa cum a făcut-o el, pentru că da, mai există bărbați care știu să aștepte, eu i-am răspuns că regret...
Puteam să răspund altceva?

Nu vă lăsați răniți doar pentru a vedea cum e dragostea timpurie, doar pentru a avea un prieten. Vreți să fiți în trend cu moda? Luați-vă un iphone, lăsați dragostea pe mai târziu, nu vă jucați cu ea!

Păstrați-vă sufletul întreg, adevărata voastră dragoste nu merită doar bucățele!

Dragostea durează 3 ani - Frederic Beigbeder - Recenzie

Sursă imagine: internet

O să fiu sinceră cu toate că poate sinceritatea de această dată mă va costa.

Despre această carte am auzit numai vorbe bune și am fost pe cale să mi-o cumpăr. Nu am cumpărat-o dar am așteptat în continuare să o citesc și când într-un final i-am răsfoit paginile am rămas dezamăgită.
Mă așteptam la mai mult, mă așteptam la ceva mai finuț, mă așteptam la altceva.

Îmi pare rău dar nu pot decât să spun că această carte m-a lăsat pur și simplu rece, de fapt nu, nu rece ci m-a lăsat cu o stare de nervi.

În primul rând nu mi-au plăcut cuvintele pe care autorul le-a ales să descrie anumite acțiuni, lucruri...
În al doilea rând nu mi-a plăcut stilul lui de a scrie, parcă era așa cumva...nu știu, o convorbire banală cu cineva intim.
În al treilea rând cartea asta îmi calcă pe toate valorile.
În al patrulea rând...nu i-am găsit farmecul, îi lipsește cu desăvârșire acel ceva care face o carte să fie specială... și totuși am citit-o până la capăt.

Trebuie să spun că finalul m-a îmbunat doar un pic...și mă bucur că am putut agăța ceva citate de pe drum.

Nu vreau să vă tai elanul, nu mi-a plăcut cartea, se mai întâmplă, asta nu înseamnă că vouă nu o să vă placă!

Citate:
”Port doliu după omul care aș fi putut fi”

”La 20 de ani, credeam că știu totul despre viață. La 30 de ani, am aflat că nu știam nimic.

”Asta înseamnă viața de adult, să construiești castele de nisip, după care să le calci în picioare și să repeți operația iar și iar, când știi prea bine că oceanele le-ar fi dărâmat oricum?”

”Viitorul este umărul gol al unei necunoscute”

Notă: 1,5/5

Cele patru fete...

Sursă imagine: deviantart

Exista într-o vreme un tărâm îndepărtat asupra căruia se abătuse o furtună ce dura de zile întregi și părea că nu se mai sfârșește. Copacii tremurau de frig, crengile le erau goale căci toate frunzele fuseseră purtate prin aer și lovite de pământ.
Prin acel tărâm umblau libere niște personaje de poveste, erau patru fete frumoase.

Prima fată se numea Bucuria, ea era cea mai frumoasă dintre toate. Avea părul șaten spre blond și afișa mereu un zâmbet cald, plin de veselie. Nici o furtună nu-i putea fura zâmbetul.
A doua fată se numea Tristețea, ea era cea mai posomorâtă dintre fete. Avea părul negru și nu zâmbea niciodată. O vedeai zilnic plângând, ea nu găsea motive de bucurie în niciun lucru.
A treia fată se numea Deznădejdea, se poate spune că ea nu avea nimic sclipitor în aspectul fizic. Părul ei castaniu și șters îi acoperea mai bine de jumătate din față, se încrunta mereu și îi puteai spune orice, dar ea era lipsită de speranță.
Ultima dar nu cea din urmă fată era Credința. Avea părul de aur și lucea mereu ca o torță aprinsă. Nu avea zâmbete pe față, uneori chiar lăcrima dar în orice condiții s-ar fi aflat ea nu se putea stinge. Era plină de încredere în orice lucru și nu de multe ori era dată la o parte de celelalte fete.

Într-una din zile pe când se adăposteau de furtună fetele au avut o mică discuție:
- Tu de ce nu te plângi? a întrebat-o Tristețea pe Credință.
- De ce ar trebui să mă plâng? Uite, vezi acolo în zare? Se vede o urmă mică de curcubeu, asta prevestește că soarele va ieși în curând!
-Eu nu văd nimic, se plânse Deznădejdea care pe deasupra mai purta și ochelari.
-Eu văd ceva, zise Bucuria și chicoti. Dar e așa departe, continuă ea.
-Nu e departe deloc, doar pare, a adăugat Credința.

-O să ni se termine proviziile, începu din nou Tristețea într-o altă zi.
-Dar ce tot spui? Vezi peștera aia? E plină de alimente, furtuna nu va ține mai mult de două zile, iar alimentele acelea ne sunt de ajuns, spuse Credința plină de răbdare și încredere.
-Ce alimente? Eu nu văd nimic, adăugă Deznădejdea, cu ochelarii lustruiți.
-Ha, ha, Credința are dreptate, spuse Bucuria veselă.

-Veniți, veniție repede! Iese soarele! strigă Credința.
-Unde? Eu nu văd nimic, spuse tristă Deznădejdea.
-Pentru atâta lucru m-ai trezit? Soarele ăsta e oricum negru, adăugă Tristețea și se cuibări înapoi în patul ei.
-Nu-i nimic Credință, eu te înțeleg, spuse și Bucuria, apoi o îmbrățișă.
-Mi-aș dori ca și ele să vadă ce pot să văd eu, a spus Credința. Cum se face că ele nu văd?
-Oh, dar Tristețea și Deznădejdea văd soarele mai bine ca noi, însă nu vor să recunoască, le place să se complacă în propria mizerie, spuse Bucuria și plecă.

Delirium de Lauren Oliver - Recenzie

Sursă imagine: internet

Romanul ”Delirium” m-a fascinat, nu doar că am răsfoit primele pagini cu o mare curiozitate și poftă de citit ci am și trecut prin toate stările posibile: de la dragoste la fericire, de la teamă la furie, de la neputință la speranță.
Delirium m-a făcut să trăiesc acțiunea, să am impresia că acel loc în care trăiește Lena este chiar real și mi se întâmplă mie, acum.
V-ați imaginat vreodată că dragostea ar putea fi numită o boală periculoasă? V-ați gândit că îndrăgostiților ar trebui să li se spună că de fapt sunt contaminați cu boala amor deliria nervosa? Ei, nici nu trebuie să o spuneți, a făcut-o Lauren într-un mod superb.

Vă las câteva din multele citate care mi-au rămas într-un mod plăcut în gând.

”Inimile sunt atât de fragile. Așa că trebuie să avem grijă de ele.”

”Cât de ciudată este viața: îți dorești ceva cu ardoare, îl aștepți cu nerăbdare și ai sentimentul că nu-l vei mai obține niciodată. Apoi când, dorința ți se împlinește, nu vrei decât să dai timpul înapoi și să te trezești că nimic nu s-a schimbat.”

”Oriunde mă duc dau de un zid.”

”Atunci pierzi pe cineva cu adevărat. Când durerea nu-ți mai sfâșâie sufletul.”

”De fiecare dată când mă uit pe calendarul din bucătărie și văd cum timpul îmi fură zilele una câte una,  simt un nod în stomac și o povară ce devine tot mai grea.” 

”Se pare că, atunci când murim, ne contopim cu materia cerească,pe care o numim Dumnezeu, iar El ne absoarbe în întregime.”

Notă: 4.5 / 5

Dumnezeu este deja acolo...

Sursă imagine: yn22ganduri.wordpress.com

Mă uit peste tot în jurul meu și văd lucruri bine făcute. Toate sunt puse la locul lor de către El, dar nu și în cazul meu, eu staționez pe undeva. Îmi îndrept privirea către cer și aștept în tăcere răspunsuri, îmi îndrept tăcerea către oglinda viitorului și încerc să iau ață să cos ceva care să ajungă până acolo. 
Totul e ipotetic, totul e nesigur.
Mă cuprinde și pe mine nesiguranța și mă întreb dacă Dumnezeu mai este prezent? Dacă El mai face ceva să adune lacrimile de jos, să adune tăcerile și cuvintele disperate ce au fost aruncate cândva.
Văd peste tot lucrurile bine făcute de El, iar la mine văd gunoaie. 
De ce?
Ce a promis El oare nu va ține?

Mi-e frică de viitor. Mi-e frică că într-o secundă s-ar putea strica totul, mi-e frică că poate El m-a abandonat. 
Mi-aș dori să îmi dea aripi către acea oglindă, mi-aș dori să îmi spună ceva...dar El tace.

Sunt doar firmituri pe jos și știu că alții nu le au nici pe alea dar eu m-am săturat să tot privesc la ele. M-am săturat să privesc daunele provocate...

Așteptarea e atât de grea, partea bună însă este că Dumnezeu este deja acolo...



Veghează

Obișnuiam să îmi pun o dorință atunci când prima stea apărea pe cerul întunecat, obișnuiam să privesc deseori în sus, în tăcere. Îl căutam de fapt pe El cu gândul, știam că de undeva de dincolo de nori mă veghează. 

Sursă imagine: aliasgreen.aboutblank.ro

Suflet gol udat de lacrimi

Sursă imagine: cretzzoshelu.blogspot.com

Poate că rolul lacrimilor este de a spăla sufletul de mizerii. Sufletul se murdărește prin fiecare minciună spusă, prin fiecare gând murdar, prin fiecare mică/ mare răutate pe care am făcut-o vrând nevrând, sufletul se pătează pentru că noi nu știm, nu vrem să avem grijă de el.

Câteodată mă întreb de ce noi, oamenii am merita ceva de la El, Dumnezeu? De ce noi am merita ceva de la oricine?
Avem, atâtea părți rele, avem inimi atât de reci și greșim atât de mult...

Azi am făcut sufletul cuiva drag să verse lacrimi, nu pot da timpul înapoi, nu îmi pot șterge fapta, nu pot face ca relația noastră să mai fie la fel tot așa cum nu îmi pot face propria inimă să nu mai sângereze.

Mi-e dor de mine cea de care eram odată. Mi se spunea că sunt naivă și că împrăștii lumină iar acum nu sunt decât un vas spart și negru. Poate că El va aduna cioburile de la pământ, poată că cândva mă va face din nou...

Sufletul mi-e pustiu și inima mi-e goală...aș dori ca măcar El să îndrăznească să intre.

Timpul are un gust amar

Sursă imagine: intenet

Despre timp am scris din totdeauna și am să scriu mereu. Mereu mi se pare că timpul mă păcălește, mereu mi se pare că astăzi nu va trece la fel de repede pe cât a trecut ieri.

Timpul are un gust amar. Te poartă întotdeauna pe meleagurile lui și îți prezintă totul într-o formă în care ai impresia că oricând poți trece pe acolo din nou.


Uniunea Europeană


Sursă imagine: www.aiud.ro

De vorbit, ar vorbi mulți despre Uniunea Europeană. S-ar spune vrute și nevrute. De gândit s-au gândit mulți la ea, de comentat, cred că s-a făcut și asta.
Așadar ce aș mai putea eu spune despre Uniunea Europeană?
Sub nici o formă nu aș putea aduce noutăți, sunt sigură că deja fiecare știe ce înseamnă, ce vrea să ne ofere sau altfel spus care e treaba cu ea.

Personal, consider că a fi un cetățean european este un lucru benefic deoarece ni s-au deschis multe oportunități, am câștigat niște drepturi care ne sunt de folos.
Faptul că putem merge în alte țări membre UE să lucrăm poate fi pus în categoria oportunităților? Eu zic că da, trebuie să ne aducem aminte de cum stăteau lucrurile înainte și atunci vom putea avea un balans.
Faptul că avem acces la fondurile de dezvoltare pentru Uniunea Europeană cred că este un alt lucru ce poate fi pus în categoria oportunităților. Poate că unii dintre voi nu sunt atât de siguri de asta, pentru că dacă e să vorbim într-un mod mai direct putem spune că România se folosește prost de ele.
Și cine e de vină pentru aceste lucruri?
Ei, astea sunt alte subiecte care trebuie dezbătute iar eu doresc să mă abat de la ele acum.

Sigur că odată cu intrarea noastră în UE ni s-au introdus și reguli și ni s-au cerut lucruri, dar fiecare acțiune pe care o face omul trebuie ținută în frâu prin ceva nu-i așa?

Orice libertate își are granițele ei.

Despre Uniunea Europeană s-ar mai putea spune multe, dar mă opresc aici. Vă las atașat un link în caz că v-am deschis apetitul pentru acest subiect :) http://www.europedirectbotosani.ro/

Știu că acest articol este diferit față de ceea ce scriu de obicei pe blog, dar să zicem că este un articol ce intră într-o categorie mai specială. Într-o altă ordine de idei mi-ar place să aud ce părere aveți voi despre Uniunea Europeană, o vedeți ca pe un beneficiu sau ca pe un dezavantaj?



Suflet îngenunchiat

Sursă imagine: oneirohtane.pblogs.gr
Aștept.
Aștept dar nu știu exact ce. Zilele trec iar eu privesc după ele de parcă mi-aș dori să se întoarcă la mine. Simt că există lucruri nefăcute dar cu toate astea nu știu care sunt acelea.
Aștept să se ducă frunzele, să vină iarna să îmi înghețe sufletul, vreau să las gerul să cuprindă tot ce este rău în mine, vreau să las gerul să dezinfecteze și să curețe bacteriile care îmi mănâncă sufletul.
Aștept vremuri mai bune.

Privesc în gol și mă întreb ce ar trebui să fac, simt că aici este ceva mai mult, că trebuie să ajung undeva dar mă pierd printre ruine.
Sunt o străină într-o lume plină de străini și mă întreb când îmi voi putea da jos masca pe care alții o văd, fiecare în felul lui, când voi putea fi doar eu, așa cum sunt de fapt, un om cu slăbiciuni.
Privesc spre cer, aștept răspunsuri și cad în genunchi doar cu sufletul.
Când oamenii te văd în picioare, se uită la suprafața ta. Când oamenii te întâlnesc zilnic îți afișează zâmbete false și au impresia că îți merge atât de bine, când de fapt sufletul tău e îngenunchiat și încolțit.

Speranța încolțește doar pentru că există cineva mai presus de oameni, doar pentru că lacrimile nu sunt niciodată uitate de cel ce poartă durerile. Șoaptele nu sunt nciodată doar cuvinte înecate pentru El.
Tăcerile sunt ascultate și înțelese de cel ce cunoaște totul.
Speranța încolțește pentru că cel ce poate ierta păcatele, cel ce te poate primi fără nici un fel de mască pe care doresc alții să o vadă în tine, încă e aici.
Dumnezeu încă ascultă. Dumnezeu încă răspunde. Dumnezeu încă iartă și își întinde mâna.

Drumurile întunecate devin clare și luminoase atunci când El pășește înaintea ta pe ele. Viitorul se vede mai frumos ca niciodată atunci când El te prinde de mână și îți amintește că nu la oameni trebuie să apelezi.
Lacrimile sunt alungate în prezența Lui, sufletul se poate ridica liniștit căci El e la datorie.

Nimeni, niciodată nu ne va iubi mai mult decât ne-a iubit Iisus, cel ce a fost gata să moară pentru noi. Nimeni, niciodată nu ne va înțelege durerea mai bine decât El.
Nimeni, niciodată nu ne va lega o rană în felul în care o face El.
Nimeni, niciodată nu ne va aștepta mai mult și mai dornic decât El.


Îmi pare rău dacă...

Sursă imagine: www.jocsecund.info

Îmi pare rău dacă nu cred că scopul scuză mijloacele.
Nu cred că pentru a urca undeva mai sus este nevoie să îi calci pe cei ce se află jos. Dacă bucuria și satisfacerea ta depind de suferința și căderea unui om, fie bun sau rău înseamnă că te bucuri degeaba.
Indiferent de cât de bune și nobile ar fi intențiile noastre felul în care ajungem la ele contează.
Îmi pare rau dacă nu cred că doar pentru faptul că o femeie este abuzată sau nu poate ține un copil asta îi dă dreptul să-l omoare (să-l avorteze). Un copil este o ființă vie, un suflet, încă din momentul în care începe să se formeze în corpul viitoarei mame. Nu cred nici măcar în acea afirmație stupipă: ”eu te-am făcut, tot eu pot să te omor”. Trist. E trist că ne înșelăm cu astfel de iluzii. Noi nu suntem creatori ai vieți, Dumnezeu este, prin urmare noi nu putem pune capăt vieții și mai ales să ne scuzăm când o facem spunându-ne că scopul scuză mijloacele. Omorâm trupul, dar sufletul rămâne, să nu uitați asta.
Cum poate da cineva de înțeles că dacă scopul este unul bun, atunci și mijloacele devin bune chiar dacă asta înseamnă moartea cuiva?

Îmi pare rău dacă nu cred că atunci când oamenii o iau pe căi diferite nu mai găsesc timp sau motive pentru care să stea lângă tine. Îmi pare rău dacă nu cred că un prieten nu poate pleca pur și simplu spunându-ți că viața pe care o are acum e prea ocupată și prea plină ca să mai încapi și tu în ea.
Un prieten adevărat rămâne. O zic pe bază de adevăr, pentru că da, am văzut oameni crescând împreună și maturizându-se separat, dar care au continuat să păstreze un singur drum comun și acela a fost drumul către prietenia lor.
Am încetat de mult să cred în vorbele: nu am timp. Persoana care ni le aruncă minte. Poți spune că nu ai timp odată, de două ori, de trei ori dar nu mereu. Acel nu am timp nu înseamnă decât un adevăr mascat. Adevărul este că da, nu are timp pentru tine, dar are pentru alții.

Îmi pare rău dacă nu cred în ce cred alții. Îmi pare rău dacă prin valorile mele și prin ceea ce sunt ajung să dezamăgesc.
Oamenii au dreptul să își aleagă propria cale, să își aleagă propriile țeluri, diferite de a altor oameni.
Îmi pare rău dacă aleg să fiu eu așa cum vreau să fiu și nu cum ar trebui.

Dumnezeu ascultă, Dumnezeu răspunde


Sursă imagine: despresufletulmeu.wordpress.com

Cred că fiecare om care l-a căutat pe Dumnezeu a avut momente de îndoială în privința Lui. Nu zic că ar fi fost momente de incertitudine legate de existența Lui, dar putem să spunem că nu ne-am întrebat măcar o singură dată dacă Dumnezeu ne ascultă?

Sunt acele clipe în viață în care dai de gropi, cert e că acolo unde dai peste o groapă te afunzi de tot, și după ce ieși dai de alte gropi. O groapă nu vine niciodată singură. În acele clipe nu știu cum se face că Dumnezeu pare pierdut pe undeva și atunci când te vezi singur te întrebi: Oare Dumnezeu mă ascultă? Aude El glasul meu?
Da, Dumnezeu aude. Dumnezeu este atotputernic, atotcunoscător. Știe ceea ce ai în gând, știe ceea ce vrei să scoți pe gură încă de dinainte ca tu să o știi. Dumnezeu te aude. Dumnezeu te ascultă. 
El nu trece pe lângă tine nepăsător. Dumnezeu ascultă, ascultă chiar și atunci când tu taci, pentru că El știe să îți asculte și inima, El știe să îți asculte gândurile, cuvintele și chiar și șoaptele. 

Așadar, Dumnezeu ascultă, și atunci cum se face că lacrimile continuă să curgă pe obrazul nostru iar gropile nu se termină? Te trezești că i-ai cerut ceva Lui, iar El ți-a dat cu totul și cu totul altceva, sau nu ți-a dat nimic. Apare o altă îndoială...Oare Dumnezeu răspunde? 
De auzit aude El, dar oare își face timp să îți răspundă? 

Da, Dumnezeu răspunde. Problema noastră, a oemenilor este că de multe ori nu îi înțelegem răspunsurile. Dumnezeu nu se prezintă la tine în mod direct să îți zică, da, nu sau alte răspunsuri, de cele mai multe ori răspunsurile Lui sunt dificile pentru noi...
Câteodată este nevoie să ai  acel gram de credință pentru ca să îi poți vedea răspunsul și asta pentru că Dumnezeu poate să îți răspundă prin orice. 
Dumnezeu îți poate răspunde printr-o melodie, printr-o poezie, printr-un verset, printr-un articol de pe blog, prin cuvintele ce le scoate un om pe gură, poate chiar prietenul tău...
Dumnezeu vorbește și prin murmurul ploii.

Tocmai asta este problema, ne așteptăm uneori ca Dumnezeu să ne vorbească în cine știe ce mod fără să ne dăm seama că de fapt, răspunsul Lui se află chiar în fața noastră.

 Dumnezeu ascultă, Dumnezeu răspunde, trebuie doar să privim prin ochii credinței.

Caut în necunoscut...


Sursă imagine: fericire.info

Suntem oameni, suntem schimbători. Uneori ne dorim ceva iar alteori ne dorim altceva. Alergăm în fiecare zi în această cursă numită viață. Unii dintre noi au un scop bine definit, un țel, niște principii în timp ce alții zăbovesc și se întreabă ce sens are viața.
Știu că atâta timp cât credem în Dumnezeu continuăm să ne spunem că scopul nostru nu se limitează doar în a trăi pe acest pământ, că dincolo de toate acestea ne așteaptă El, cel care ne-a promis că ne va pregăti un loc acolo sus, în cer dar, care este scopul nostru aici?

Vreau să sap mai adânc, să sar peste ideea cum că scopul nostru este să trăim în așa fel încât atunci când vom părăsi această lume să putem fi împăcați cu noi și cu El. Vreau să mă uit după acel ceva unic care îi este dat fiecărui om, poate îl pot numi destin sau încredințare. Vreau să caut un talent sau ceva prin care viața să arate altfel.

Poate că mă uit după scopul vieții mele...
Sap în mine.
Caut în necunoscut.
Îmi doresc să ajung undeva, dar nu știu încă unde și în ce fel.

Fiecare dintre noi este așezat undeva, e ca un puzzle, fiecare piesă are un loc anume. Putem spune că viața este puzzle-ul creat de Dumnezeu iar noi, oamenii, suntem piesele. Cu toții ne potrivim undeva, astfel încât în ansamblu formăm un întreg dar, eu nu mi-am găsit pătrățica. Nu am găsit acel loc gol în care piesa mea se potrivește perfect.

Rătăcesc.
Mai rătăcește cineva, sau doar eu?

Caut în necunoscut, poate mă găsesc pe acolo...



Nu există ”nu pot” ci doar ”nu vreau”

Sursă imagine: www.artistu.ro

În clasa a-5-a, a-6-a aveam un profesor de matematică care obișnuia să spună: ”Nu există nu pot, ci doar nu vreau”.
Era enervant să ți se spună așa în momentul în care tu nu înțelegeai matematica și chiar nu puteai, dar, lăsând matematica deoparte, cred că în viață se întâmplă la fel.

În viață chiar nu există nu pot, pentru că oricine vrea poate. E drept că unele lucruri le implică pe altele și totul se complică, viața e mult mai grea decât o un exercițiu la matematică. De am avea o formulă magică poate multe s-ar schimba, dar cine spune că nu avem?
Noi suntem! Noi suntem propria noastră formulă magică, trebuie doar să ne trezim dimineața, să ne privim în oglindă și să ne spunem: ”Pot s-o fac! Vreau s-o fac! Am s-o fac!”.

Nu zice nimeni că în secunda următoare totul se va aranja de la sine, dar, așa cum spune una dintre prietenele mele, trebuie să muncim ca să ajungem acolo unde ne-am propus și e mult de muncă. Însă dorința este cea care dă startul.

De peste tot se pornește de jos, nu îți va oferi nimeni succesul pe tavă, dar din momentul în care îți spui că nu există nu pot, te poți trezi făcând ceva.

Într-o altă ordine de ide, totul este posibil când El este de acord cu planurile tale!

Recenzie - Intimidare de Penelope Douglas


Sursă imagine:www.faramiere.ro

De ceva timp mi-am spus că am luat o pauză prea mare de la citit, așa că am început să răsfoiesc cărțile din nou, însă de data aceasta mi-am propus să vă las și vouă un pic din ele.

Romanul ”Intimidare” scris de Penelope Douglas ne prezintă viața unei fete pe nume Tatum care ajunge să își vadă cel mai bun prieten din copilărie cum se transformă în ultimul om peste care și-ar dori să dea.
Când am deschis cartea și am citit primele pagini, am dat peste un băiat care este chiar josnic în fapte. El nu face decât să o rănească pe Tatum și să o umilească în cele mai urâte moduri posibile, așadar, primul gând pe care l-am avut, a fost: o  nu, nu el.
Nu vă spun mai multe, vă las pe voi să descoperiți povestea dintre ei.

Ce mi-a plăcut: 
Din clipa în care am deschis cartea nu am mai putut să o las din mână. Îmi venea să citesc încontinuu, am citit chiar și la lumina telefonului în miez de noapte.
Mi-a plăcut cum au fost descrise și prezentate personajele principale.

Ce nu mi-a plăcut:
Finalul se lasă cam mult aștepat.
Paradoxal, Jared o iubește pe Tatum dar totuși se transformă în cel mai mare coșmar al ei doar pentru ca să își descarce furia pe cineva, mi se pare un pic tras de fir. Nu cred că poți răni timp de câțiva ani o persoană pe care se presupune că o ții doar pentru tine și o consideri a ta.

Ce mi-ar fi plăcut să găsesc:
Mai multe citate.
Să fie pus mai mult accent pe unele sentimente și scoase unele dialoguri, chestii care nu își aveau rostul.

 Citate:
”Să-ți îngădui să fii vulnerabilă, nu este întotdeauna o dovadă de slăbiciune. Câteodată poate fi o decizie conștientă, ca să ajuți cealaltă persoană să iasă de sub carapace.”

”Dacă te prefaci că nu-ți pasă, nu înseamnă că te eliberezi”

Ce aș putea reține și învăța din această carte?
Dacă oamenii la care ții și de la care ai așteptări îți întorc spatele tu ar trebui să continui să-i tratezi cu iubire, pentru că undeva în ei mai există speranță, pentru că ei sunt doar răniți și nu pierduți. Oricât de rău ar fi totul, poți continua să mergi mai departe.

Notă: 4/5


Related Posts Plugin for Blogger...