Revista A.V.A.



 Tot am auzit vorbindu-se despre revista A.V.A ( Agenda Valorilor Actuale), și m-am gândit de ce să nu vorbesc și eu despre ea?
Până la urmă, nu e ca și cum aș citi-o în calitate de străin, ci în calitate de prietenă și admiratoare pentru că a fost creată de niște persoane dragi mie. E drept că din acele persoane dragi, doar una a rămas să se ocupe acum de revistă, și mă bucură faptul că a avut puterea să continuie de una singură și să ajungă din ce în ce mai departe.

Dacă sunt printre voi persoane care încă nu au auzit de aceată revistă, probabil se întreabă ce fel de revistă e, cu ce se ”mănâncă” ?

Agenda Valorilor Actuale este o revistă culturală, adresată în special tinerilor dar nu numai, iar scopul ei este de a promova talentele și lucrurile de valoare care azi par să fie uitate.
Există multe reviste despre celebrități, despre animale, dar cât de multe sunt revistele ce promovează arta, sentimentele expuse prin intermediul unei poezii, cântecele, proza, și chiar blogging-ul?

A.V.A. este altceva, A.V.A. este mai mult decât o revistă pe care o răsfoiești, A.V.A. este vocea sufletelor celor care scriu, a unor oameni simpli ca și voi dar care au îndrăznit să dea și celorlalți câte ceva din frumusețea lor.

Parcă astăzi s-ar zice: ”Trăiesc pentru bani”

Noi, oamenii alergăm după multe lucruri, dar mai mult decat orice alergăm după bani.
Și de ce să nu o facem din moment ce este nevoie de ei pentru a putea trăi?
Dar totuși mi se pare mie, sau în ziua de astăzi banii au devenit mai mult decât necesari? 
Adică, normal e să spui, ”am nevoie de bani pentru ca să pot trăi”, dar parcă astăzi s-ar zice ”trăiesc pentru bani”. 

Ceea ce vreau să spun este că suntem nesătuli de bani, nu ne oprim la strictul necesar, vrem mai mult și singurul lucru pentru care ne stoarcem puterile sunt banii.

Întrebarea este, se merită?

Toată lumea este preocupată să își facă o carieră, să lucreze într-un domeniu de pe urma căruia se poate câștiga mult. Și de multe ori punem accentul atât de mult pe carieră, pe bani încât neglijăm ceea ce este cu adevărat important. 
Cu siguranță că sunt mulți care pun cariera pe primul plan și familia pe al doilea plan, dar oare până la urmă cu ce rămânem?
Oare e mai important să ai grijă de trup, sau de suflet?
De ce totuși banii ăștia ne fac să ne chinuim zilnic, dar persoanele dragi, cerșesc din timpul nostru?
Câți dintre noi sunt preocupați să iubească?
Câți dintre noi au curajul să spună măcar odată,” nu am timp de lucru, astăzi stau cu cei dragi.” Totuși, spuse altfel (”nu am timp , lucrez,”) sunt folosite destul de des aceste cuvinte.

Nu ar trebui să ne punem un semn de întrebare?

Nu trebuie să mai menționez de faptul că dacă banii sunt pe primul loc, Dumnzeu probabil e pe ultimul. De fapt, lucrurile ar trebui să stea cu totul și cu totul altfel. 
Poate ar trebui să ne revizuim ordinea priorităților.Viața e scurtă, banii nu-i vom lua cu noi după ce vom muri, banii nu oferă fericirea, nici măcar nu o întrețin. Adevărata fericire poate să fie și o sărăcie petrecută alături de oamenii pe care îi iubești, și având o inimă mulțumitoare, adevărata fericire e lângă Dumnezeu. 

Nu zic că nu e important să îți faci carieră, sau să câștigi bine, nu zic că nu trebuie și că nu este nevoie de muncă, zic doar, că trebuie să ne oprim la strictul necesar, și să nu devenim lacomi, trebuie să acordăm timp și pentru suflet.

Scrisoare de mulțumire...

Oamenii au timp pentru multe lucruri, dar atunci când vine vorba de mulțumire și de cuvinte calde, nu prea mai au timp.
Să fiu sinceră, eu , am cam rămas în urmă la capitolul mulțumiri, poate și voi, dar totuși azi este încă  timp...


Am deschis ochii azi dimineață, am privit spre cerul senin , albastru, cu niște nori ce par foarte pufoși, și pentru asta vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Am auzit vocea persoanelor de lângă mine, și chiar dacă nu îi am pe toți cei dragi alături fizic, totuși știu că ei sunt  bine, și că Dumnezeu le poartă de grijă, pentru asta, și pentru că aud, vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Am mâncat astăzi, și deși, poate unora li se pare banal, totuși mă gândesc că unii chiar nu au ce mânca, așa că am motiv să îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Am vorbit azi, și aș putea să zic, e normal să vorbești, doar de aia ai gură, însă pe de altă parte , aș putea să zic, că unii nu pot vorbi, și dacă eu o pot face, pentru asta, vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Am mers azi, cu toate că nu prea am vrut, dar dacă mă gândesc la cei care sunt într-un căruț cu rotile , eu trebuie și pot să îi mulțumesc lui Dumnezeu.
Am avut cu ce mă îmbrăca azi, așa că pot să îi mulțumesc lui Dumnezeu, alții nu au.

Dar, cei care nu au lucrurile acestea, sau nu sunt în întregime sănătoși, cei care nu văd, sau nu aud, ei au pentru ce să mulțumească?
Da! Cu toții avem motive pentru care să îi mulțumim lui Dumnezeu, la fel cum toată lumea are motive pentru care să ceară ajutorul lui Dumnezeu.

Oamenii au timp pentru multe lucruri, dar azi a venit vorba de cuvinte calde, de mulțumiri, așa că hadeți să îi apreciem pe cei care fac ceva pentru ei, și să le spunem cât de mult înseamnă acel ceva, poate fi și un pahar de apă primit de la cineva. Și mai ales, haideți să ne facem timp, să îi mulțumim lui Dumnezeu.

Lista mea...ar trebui să fie kilometrică, dar mă limitez la cuvintele astea.

"De ce eu?"

 Cu siguranţă că nu sunt singura care a auzit punându-se întrebări de genul: "De ce eu?" ; "De ce îmi dă Dumnezeu atâta necaz?" sau: "Ce am făcut să merit asta?", însă nu ţin minte să fi auzit vreodată întrebări de genul : "De ce îmi dă Dumnezeu atâtea bucurii?", "Ce am făcut să merit oamenii minunaţi de lângă mine?" , "Ce am făcut să merit un Tată în ceruri care mă iubeşte atât de mult?".

Judecând după aceste întrebări aş spune că suntem foarte săraci în ceea ce ne priveşte, dar nu săraci în lucruri materiale ci săraci în bucurie, în împlinirea sufletească. 
Oare chiar suntem atât de nenorociţi pe cât ne vedem? 
Chiar nu avem oameni minunaţi lângă noi pentru care să mulţumim şi să ne întrebăm dacă îi merităm? 
Nu avem nici un fel de fericiri pentru care să fim recunoscători?
Cumde când vine vorba de o problemă cât de mică ne plângem în ultimul hal, dar când vine vorba de persoanele dragi sau de bucurii nu spunem nimic, mai ales la adresa lui Dumnezeu.
Şi de ce? 
Nu vin de la El şi bucuria şi tristeţea? 
Nu Dumnezeu este Cel care i-a trimis pe cei pe care îi iubim în viaţa noastră?

Cred că suntem bogaţi în ceea ce priveşte sufletul şi în ceea ce ne face să fim ferciţi, dar suntem prea ocupaţi să privim în direcţia lucrurilor pe care nu le avem, (dar pe care alţii le au), încât uităm să mulţumim, uităm să ne bucurăm, uităm să ne facem timp pentru ceea ce este într-adevăr important în viaţa, şi anume, Dumnezeu, cei dragi şi ceea ce le dăruim din timpul şi dragostea noastră.