Învaţă să trăieşti nu doar să exişti!

 Câteodată este greu să găseşti un motiv pentru care să continui să lupţi iar viaţa pare să fie atât de grea încât nimic nu mai are sens sau rost, dar adevărul este că întotdeauna putem găsi ceva care să conteze, ceva care să ne arate că e frumos să trăieşti.

Am auzit de multe ori că nu este de ajuns să exişti trebuie să mai şi trăieşti, şi de asemenea am întâlnit oameni care au zis că nu au pentru ce să trăiască. 
Şi totuşi pentru ce trăim? 
E neapărat să avem un motiv pentru care să trăim?

De ce mereu trebuie să despicăm firul în patru, să ne punem întrebări şi să le dăm un răspuns, de ce nu se poate pur şi simplu să deschidem ochii într-o dimineaţă şi să trăim în adevăratul sens al cuvântului, fără să ne întrebăm de ce, sau pentru ce?

Să lăsăm la o parte cuvintele care îl au pe nu în faţă, cum ar fi, nu am pentru ce. Unii poate sunt singuri, poate nu au la cine să se întoarcă atunci când păşesc în casa lor, dar asta nu înseamnă că nu pot simţi din plin fiecare clipă pe care le-o rezervă viaţa, asta nu înseamnă că nu se pot bucura.

Trebuie să învăţăm să ne bucurăm atunci când vedem o floare, când respirăm parfumul ei, să ne bucurăm atunci când simţim apa, sau auzim o cascadă curgând, să ne bucurăm atunci când auzim oameni vorbind, cântând, să ne bucurăm de un răsărit, de  râsul unui copil.
Lucrurile acestea sunt mărunte, dar numai dacă avem timp pentru ele vom învăţa cu adevărat să trăim şi nu doar să existăm. 

Câteodată este greu să găseşti un motiv pentru care să continui să lupţi, dar acela este momentul în care trebuie să deschizi bine ochii şi să îţi dai seama că încă mai ai multe de auzit şi de văzut.

Învaţă să trăieşti nu doar să exişti!

Melancolie


Simţea căldura revărsată de razele de soare şi parcă mii de amintiri o cuprindeau în tăcere.
Era singură şi un sentiment de melancolie îi dădea târcoale.Îşi dorea să mai fie copil, să mai vadă oameni fericiţi în jurul ei, dar acum parcă toţi erau trişti, parcă toţi aveau nevoie de ceva pentru ca inima lor să fie împlinită.
Mult ar fi vrut ca să poată să ofere ea iertarea, dragostea, fericirea, şi chiar oameni, dar lucrurile acestea erau peste puterea ei.
Şi-ar fi dorit să meargă la toţi pe care îi iubea şi să le ofere o îmbrăţişare prin care să le şoptească : "Aici e tot ce ai nevoie", dar uneori îmbrăţişarea nu rezolvă nimic. 

Privea oamenii care odată făcuseră parte din viaţa ei, şi ar fi vrut să le mai vorbească, să le mai ofere ceva, dar drumurile acelea erau de mult blocate, şi ea a încercat să accepte ideea aceasta.
Privea cerul şi aştepta răspunsuri la multele întrebări ciudate, dar Dumnezeu părea să tacă, iar tăcerea Lui părea să zică : "Mai aşteaptă!".

Odată, s-a întâlnit cu timpul, a avut emoţii şi a simţit că îl poate prinde în mâinile sale ca pe nisip, dar timpul i-a scăpat printre degete şi i-a spus : "Nu ţi-am fost niciodată prieten".
A rămas supărată o vreme, şi parcă toate erau fără rost, dar într-un târziu a înţeles nişte lucruri, pe care astăzi vi le spune vouă...

  • Nu putem să le aducem celor dragi ceea ce le lipseşte, fie că este vorba de starea lor materială, de o persoană dragă sau de iertare din partea cuiva, putem însă să îi înconjurăm cu iubire, cu cuvinte calde, şi să ne rugăm pentru ei, pentru ca Dumnezeu să se îngrijească de nevoile lor.
  • Nu putem să păstrăm toţi oamenii ce intră în viaţa noastră lângă noi, dar îi putem ţine în sufletul nostru şi să ne amintim cu drag de ei.
  • Nu putem să ne considerăm singuri, atunci când există persoane care să zică : " Sunt aici ".
  • Nu putem să tacem din gură, atunci când ştim că Dumnezeu oferă răspunsuri, uneori chiar prin tăcere şi prin aşteptare.

Un prieten loial!


Dacă m-ar fi întrebat cineva anul trecut sau acum 2 ani ce cred despre prietenii adevăraţi aş fi răspuns fiind ferm convinsă că aceştia există, că, cred în ei, că am astfel de persoane lângă mine.

Dacă m-ar întreba cineva acum ce cred despre prietenii adevăraţi aş spune că s-ar putea să am astfel de persoane lângă mine, totuşi nu aş fi la fel de convinsă.
Dacă m-ar fi întrebat cineva acum 2 ani, ce cred despre durata prietenilor adevăraţi aş fi spus că ei rămân lângă tine în ciuda distanţei.
Dacă m-ar întreba cineva acum ce cred despre durata prietenilor adevăraţi aş spune că e posibil ca şi aceştia să ne părăsească la un moment dat.

Totuşi, în ciuda a toate dezamăgirilor primite de la prietenii mei "adevăraţi", am găsit un prieten loial, statornic şi un bun ascultător, unul care îşi ţine cuvântul, şi care oferă dragoste necondiţionată. 
Mai mult decât atât, acest prieten a făcut un sacrificiu enorm pentru mine.
V-aş sugera să îi căutaţi compania pentru că este prietenos, şi plin de bunătate, îndelung răbdător şi plin de iertare.
Nu te judecă după înfăţişare, sau după cum te îmbraci, dar se uită la inima ta, şi îţi oferă iubire. Acest prieten , este Dumnezeu, El este un prieten loial, oricine îl are, nu rămâne dezamăgit!

Ce pot spune despre prietenia Lui? 
Ţine atâta timp cât eu comunic cu El!
Nu ai vrea şi tu un prieten loial?

Părinţilor...


De prea multe ori am întâlnit situaţii în care părinţii în loc să îşi ajute copilul şi să îi fie alături îl fac să se subestimeze, comparându-l cu alţi copii, spunându-i că aceştia sunt mai buni.
Copilul nu trebuie comparat decât cu el însuşi, altfel va creşte crezând că el nu e bun, că poate nu e în stare să facă un lucru sau altul, sau că oricum ar fi x, e mai bun ca el. Şi va crede că părinţi nu sunt mulţumiţi de el tot din acest motiv.

De prea multe ori copilul este ignorat atunci când caută să vorbească cu părinţii pe motiv că aceştia sunt ocupaţi, au foarte mult de lucru.
Dar vă rog să răspundeţi la această întrebare, ce e mai important în viaţă banii sau fericirea copilului tău?  
Şi aici nu cred că ar trebui folosită scuza, că banii tot pentru copil sunt, pentru că sunt sigură că atunci când va creşte mare, nu îi va mulţumi tatei sau mamei pentru multele jucării primite ci pentru dragostea şi timpul pe care aceştia i l-au oferit, pentru modelul pe care l-a avut de urmat.

De prea multe ori văd părinţi care îşi bat sau îşi ceartă copii nu pentru că ar fi vinovaţi ci pentru mici accidente care i s-ar putea întâmpla oricui, chiar şi unui om mare. Vi se pare normal că dacă ai făcut ceva din greşeala, (pur şi simplu ai scăpat o cană şi s-a spart, sau alte astfel de exemple) să fii certat sau bătut?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi pe tema asta, pentru că nu sunt la acea vârstă la care să fiu părinte sau să am această experienţă dar aceste lucruri le scriu din modul meu de vedere, al unei tinere, care a fost odată copil şi care observă cum sunt crescuţi alţi copii, iar astfel îmi permit nu să vă spun, ci să vă rog, pe cei care sunteţi părinţi să acordaţi din timpul vostru copiilor, să încercaţi să îi înţelegeţi şi să le oferiţi mai multă dragoste decât jucării.

Am fost şi eu copil, şi vă pot spune de jucării, că am avut multe şi frumoase, dar nu vă pot spune despre dragoste pentru că pe aceia nu prea am simţit-o, şi îmi lipseşte chiar şi astăzi.

Aşteptări de la prieteni


Mi s-a spus că nu trebuie să am aşteptări de la prietenii mei, dar atunci de ce să îi mai numesc prieteni dacă nu am aşteptări de la ei? 
Nu pe asta se bazează o relaţie de prietenie, pe faptul că două sau mai multe persoane cu interese comune sau mai puţin comune parcurg un drum împreună la bine şi la rău fiindu-şi alături?
Nu e prietenul, persoana aceia pe care o deranjezi oricând ai nevoie de ajutor? 
Nu e prietenul persoana care apelează la tine atunci când simte nevoia?
Nu e cel care trece cu tine prin bucurii şi întristări?
Nu e normal să ai nişte aşteptări de la persoanele cu care ai o relaţie de prietenie?

Eu cred că prietenia are la bază comunicarea, respectul, sinceritatea, cred că ajutorul ar trebui să vină din partea ambelor persoane implicate. 
Dacă doar unul dintre cei doi prieteni ajută iar celălalt nu face decât să profite, şi să vină la acea persoană doar când are nevoie de ceva, mai poate fi numită aceasta prietenie?
Să nu ai aşteptări ar înseamna să nu îl cauţi când ai nevoie nu? 
Păi din moment ce nu am aşteptări de la tine de ce te-aş căuta atunci când am nevoie să vorbesc cu tine? 
Nu, eu nu pot înţelege afirmaţia asta, nu e ca şi cum ţi-ai oferi prietenia ca să aştepţi ceva în schimb, dar tocmai relaţia solidă pe care o ai cu cineva te poate face să spui : " E prietenul meu, ştiu că mă pot baza pe el! Mi-a promis că va fi acolo pentru mine!" iar tu crezi aceste vorbe, deci înseamnă că deja ai o aşteptare de la persoană respectivă nu?