Fetita alungata - versuri

In noaptea-ntunecata
Cu ochii-nlacrimati,
Cu vocea schimbata
Un copil intreba: imi dati?

Dar ce sa-ti dam copile?
De ce nu pleci de aici?
N-am bani nici de pastile,
N-am bani pentru cei mici.

Sub bataia vantului rece,
Sub lumina felinarului.
Copilul cersind tot trece,
Asteptand maruntisul portarului.

Hei fetito, pleaca-ndata!
De ce tot vii la mine?
Parca ti-am spus odata,
Nu am bani pentru tine.

Si suspinand greu copilul
Abea se mai abtine
Rau il doare stomacelul,
Piciorusul nu-l mai tine.

Unde mergi fetito alergand?
Hai vino langa mine!
Ea se opreste plangand,
Sunt un orafan, vezi bine.

Astept un colt de paine
Dar nimeni nu mi-l da.
Tu te-ai oprit langa mine
Ca sa ma lasi flamanda?

Atunci Isus cu vocea-I blanda,
Luand-o in brate ii raspunde,
Stiu fetito ca esti flamanda,
Vino, nu te mai ascunde.

Lasa-te in grija Mea mereu,
Nu esti orfan stii bine.
Caci Eu iubesc tot ce-i al Meu.
Eu te iubesc pe tine.

Si fetita mult nu astepta,
In bratul Lui se arunca, 
Ii spuse te iubesc in soapta,
Pentru El, nu era prea mica.

Dar femeia si portarul,
Ramasera intristati
Caci ei n-avutau darul
De a fi crestini adevarati.

Acuma tu straine,
Sa nu fii egoist.
Sa faci mereu doar bine,
Pe drumul vietii trist.

Iubirea ta, inima ta...

"Cine poate sti ce port in inima? Doar Tu vezi ce sunt eu, ascuns de atatia ochi, frant de atata zbor..."
"Ma pierd pe calea mea, nu pot sa mai ascund durerea."
Versurile de mai sus, sunt extrase dintr-o melodie care imi place foarte mult.Traiesc fiecare vers ca si cum ar fi scris pentru mine, ma afund in ele.Am cautat de multe ori o persoana care sa ma inteleaga, o persoana care sa ma accepte asa cum sunt si sa ma iubeasca, o persoana care sa nu incerce sa ma schimbe, poate doar sa ma corecteze acolo unde gresesc.Am intalnit oameni despre care am  spus ca sunt altfel, ca sunt diferiti dar au fost asa pana intr-un anumit punct. De ce scriu aici? Nu stiu, am avut un impulsul sa scriu despre aceste versuri pe care tocmai le ascultam...
Lasand la o parte majoritatea persoanelor ce m-au dezamagit , vreau sa va recomand un prieten loial , Unul care nu va va uita niciodata; Unul care te iubeste asa cum esti si care nu incearca sa te schimbe ci sa te indrume inspre ceea ce este bun.Unul care te intelege si te sustine; Unul care te ajuta si te face mai mult decat biruitor, acesta este Isus Hristos.El te iubeste, El poate fi mereu langa tine pentru ca El nu este niciodata prea ocupat, El are tot timpul din lume pentru tine si nu iti cere nimic in dar ci doar asteapta iubirea ta, inima ta.

Intre durere , speranta si iubire...

Nu stiu cu ce sa incep, nici macar nu stiu de ce incerc sa scriu pentru ca mintea mea  e practic goala, doar inima e plina de dezamagire...
Dar nu despre dezamagire vreau eu sa scriu, ci despre lucrurile pe care le avem si pe care trebuie  sa le pretuim pentru ca nu se stie pentru cat timp la vom avea. 
Spunem de multe ori vorbe care dor persoanelor carora le suntem dragi si uitam ca de fapt trebuie sa le pretuim pentru ca nu se stie pentru cat timp le vom avea alaturi de noi. De multe ori amanam sau spunem in graba un " te iubesc!" iar atunci cand realizam ca este prea tarziu regretam. De ce oare facem asa?

O ultima postare! :)

Nu pot inchide blog-ul inca, pt ca i-am promis ceva lui Blue Autumn, si anume ca voi scrie ceva referitor la niste versuri pe care el mi le-a dat, si am sa imi tin cuvantul si sper ca si el si-l va tine pe al sau. Deci uite aici versurile mele :

M-aplec din nou in rugaciune,
Iti cer Doamne iarasi o minune,
De atatea ori eu cer si cer,
Raspunsuri pana ce disper.

De atatea ori eu nu te-am ascultat,
Si am tipat, m-am revoltat,
Si am facut din Tine robul meu,
Ca si cum Tu nu ai fi Dumnezeu.

Eu ti-am zis Doamne ce sa-mi faci,
Tu nu mi-ai zis nici macar un "taci!"
Desi stiai ce e mai bine pentru mine,
Ai tacut si mi-ai facut doar bine.

Astazi am inteles ca robul nu esti Tu ci eu.
Si vin si-ti cer iertare Domnul meu,
Stiu ca te-am suparat si am fost rau
Dar primeste-ma caci sunt copilul Tau.

Cuvinte aruncate pe o pagina alba!

Sunt doar lacrimi pe chipul meu iar afara ploua, pana si cerul plange...

Cu penita apasata
Ma afund in lumea scrisului, de mult uitata.
Nu mai privesc trecutul, nu mai simt iubirea,
O cunosc doar pe ea, dezamagirea.

Si dispar in intuneric, ma ascund in al viselor destin, si totusi inca astept caci  flacara credintei inca mai lumineaza viata mea.

Nota: Nu e poezie, iar pentru cei care asteapta sa scriu ceva de rau ca sa dea repede vina pe Dumnezeu, vreau sa va spun ca El este singurul lucru bun din tot raul care mi se intampla. Spuneti ce vreti, mi-e tot una.

Imi iubesc Regele!

Imi iubesc Regele! De ce? Pentru ca este Tatal ,Prietenul, Iubitul si Dumnezeul meu.Pentru ca in fiecare zi primesc cate un lucru bun din mana Sa, si pentru ca este mereu langa mine.Pentru ca niciodata nu imi zice " n-am timp, lasa-ma astazi, vin-o maine!" ci mereu imi raspunde si ma face sa zambesc asa cum numai El stie sa o faca.
Imi ador Regele,si o viata intreaga de as cadea in genunchi inaintea Sa nu ar ajunge ca sa ii pot multumi pentru tot binele pe care l-a facut in viata mea.Mi-a dat pace, bucurie in suflet, mi-a dat persoane care sa fie alaturi de mine si sa ma iubeasca, mi-a dat sanatate si m-a facut o faptura atat de minunata.

Da sunt minunata pentru ca sunt lucrarea mainilor Lui, pentru ca El a pus in mine ceva special la fel cum a pus si in tine ceva special.El ne iubeste.Imi iubesc Regele, pe Isus Hristos care te poate salva si pe tine de la pacat si iti poate da o viata noua si fericita alaturi de El. Tu ce spui? Vrei si tu sa strigi de bucurie ca lumea intreaga sa auda ca iti iubesti Regele? Sau nu l-ai aflat inca pe Acel ce totul tine in mana Sa, si totul poate?
Crede-ma inca exista salvare si pentru tine, pentru ca El vrea si poate sa iti dea o viata noua si tie, tot ce trebuie sa faci tu este sa crezi in El si sa  te pleci pe genunchi inaintea Lui, si sa recunosti ca esti un om pacatos si ca Isus Hristos a murit si pentru pacatele tale, sa il rogi sa intre in inima ta, iar apoi vei vedea cum El te va schimba si te va face un om nou, fericit prin El,care biruieste necazurile alaturi de Tatal sau, Dumnezeu.

Isus, ce nume frumos!

Si au inceput sa apara pe ecranul din fata mea versurile : "Isus, o ce nume frumos, El mi-e domn, mi-e stapan, prietenul meu cel mai bun" si m-am gandit ca in ultima vreme l-am cam dat la o parte din viata si din postarile mele.Mi-am adus aminte cum am inceput sa imi fac griji pentru diferite lucruri, cum am inceput sa uit ca am un Dumnezeu al minunilor, care este viu si ma aude si astazi.L-am dat afara pe prietenul meu cel mai bun, l-am parasit, asa in treacat fara ca macar sa imi dau seama .Iar apoi m-am intrebat de ce oare ma simt singura, de ce oare plang, de ce oare toate imi merg prost? Pentru ca El a vrut putin din timpul si din atentia mea, si cum eu am fost atat de ocupata sa fac mii de alte lucruri complet neimportante, El a hotarat sa ma treaca prin putina durere, sa ma faca sa imi amintesc ca El este langa mine si ca de fapt eu sunt cea care a plecat.
Dar cititorule, la tine cum stau lucrurile? Poate ca te-ai departat si tu de El fara sa iti dai seama, sau poate ca tu nu l-ai avut niciodata in inima ta, dar El te vrea si pe tine in cerul Sau, El vrea sa iti aline si tie durerea.Nu uita ca Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al minunilor si El vrea si poate face o minune si in viata Ta.Haideti sa ne facem timp pentru Imparatul nostru, care inca sta si asteapta si inca mai are rabdare.
Isus, este intr-adevar cel mai frumos nume, si merita sa fie laudat.

Ca prin magie...

Ca prin magie m-am nascut 
In lumea asta mare, 
Strabat mereu un drum necunoscut
Ce nu are hotare.
Visez sa fiu o zana, 
Dar sunt  un fluturas,
Ma vad prinzandu-te de mana,
Esti atat de dragalas.

Ma uit la cer,suspin
Si pentru a mia oara astept,
Sa scap de al durerii chin
Si sa te strang la piept.
Dar tu nu vii,
Iar eu raman tot rece,
Fugand de amintirea celor vii,
Cautand misterul ce tot trece.

Abea in noapte mai rasare,
Inca o speranta,
Insa chiar si asa ma doare,
Si nu ma simt in siguranta.
Privesc spre cer,sunt nori.
Te chem pe tine Tata,
Durerea s-o omori,
Si-mi dai alin indata.


Am incercat sa compun si eu cateva versuri, gandindu-ma la o persoana draga mie, deci sunt reale.
Imi pare rau ca nu am putut sa il implic mai mult pe Dumnezeu in aceste versuri insa, nu stiam cum sa fac cu rima:D

Un anisor!

Undeva prin aceasta luna se implineste un anisor de cand am hotarat sa fac acest blog.Imi amintesc si acum ziua aceea cand nu stiu din ce motive am intrat pe blogul unui bun prieten, si m-a impresionat atat de mult incat am vrut sa imi fac si eu unul.Mi-au placut intotdeauna lucrurile noi, imi plac si acum si cred ca si acesta a fost unul dintre motivele pentru care am vrut sa incerc si eu ceva nou, prin urmare, am facut blogul.


Mi-a luat ceva timp, si mi-am facut o multumie de nervi pana ce am invatat toate smecheriile de pe aici si sincera sa fiu cred ca nici acum nu le stiu pe toate.Insa, la un moment dat, am renuntat la el, l-am lasat ca pe o barca parasita.Nu il vizita nimeni, in afara de prietenul meu despre care am mentionat mai sus.Dupa cateva luni, am inceput sa ma ocup foarte mult de el, scriam uneori din plictiseala insa cu timpul mi-am dat seama ca imi place sa scriu.Am creat acest blog gandindu-ma ca datorita cuvintelor scrise aici macar o persoana isi va da seama ca exista un Dumnezeu sus in cer care ne iubeste, si Slava Lui, pentru ca mi-a ascultat rugaciunea, si am avut imensa bucurie de a afla ca o anumita persoana a facut asa, i-a darit Lui inimioara ei.


Au fost si descurajari si postari bune si mai putin bune, si critice si laude, insa nu este meritul meu, ci este meritul Lui, caci fara El nu scriam astazi aici.Deci..imi urez eu mie la multi ani, pentru ca sper ca voi continua sa scriu si ca Dumnezeu va lucra la inima cititorilor mei si le va schimba viata.

In casuta inimioarei mele!

Capitolul 5
Si s-a tot dus iubirea, ingandurata si plina de amaraciune mergea pe acel drum, ce parea sa nu aiba final, si fara sa isi dea seama cum aluneca intr-o prapastie, era sa cada, insa chiar atunci o mana i-a intins ajutorul si a tras-o inapoi.Era speranta care, intorcandu-se inapoi in casuta inimioarei mele si afland de toate evenimentele ce au avut loc in lipsa ei, a pornit in cautarea iubirii.
-Tu, zise iubirea mirata, dar cum ai stiut ca sunt aici?
-Nu stiu, cred ca undeva in mine este o flacara puternica, aprinsa ce imi arata pasii catre tine, iubire.Nu ma pot dezlipi de tine, am nevoie de tine.Vino, sa ne intoarcem impreuna inapoi in inimioara.Sufletul acela e atat de trist de cand ai plecat, iar tristetea plange toata ziua de dorul tau.Doar credinta o mai alina din cand in cand, te rog, vino inapoi, vino cu mine!
-Nu, eu nu pot, continua iubirea,lasa-ma, sa merg, am pornit pe drumul acesta nu mai vreau sa ma introc inapoi.Sunt ranita si ma doare, si nu inteleg unde am gresit, de ce m-au alungat asa usor...
-Pentru ca deznadejdea si-a pus in gand sa te piarda si astfel sa poata rani acel suflet si mai mult, dar haide vino, vino cu mine!

                                                                                                                              

 Capitolul 6
Iubirea se tinea tare in hotararea ei, dar nici speranta nu se lasa mai prejos...
-Nu!
-Te rog, mai gandeste-te, nu poti ramane aici singura, uite ce era sa patesti.Ce se intampla cu tine daca nu veneam eu?
Insa in tot acest timp, in casuta inimioarei mele aveau loc certuri grozave, si cum de obicei cel ce greseste are gura mai mare:
-Nu,nu, nu, eu am zis sa plece, eu vreau sa plece! Ce a fost in capul sperantei? Cum sa meraga sa o caute si sa o aduca inapoi? zise deznadejdea furioasa, trantind un scaun cu putere la pamant....
Dar ce sa vezi?! De undeva de sub podeaua rece, iesise o urma de fisura la iveala , si curioasa, credinta se apropie in graba de acel loc, si trase cu putere.Acolo ascunsese iubirea acel cufar plin de amintiri si fara sa isi dea seama de prea multe, credinta deschise cufarul.Atunci imagini vechi, chiar prafuite, poze, lacrimi, bucurii si multe alte clipe frumoase iesisera rand pe rand din cufar.O tacere adanca incepu sa domneasca peste intreaga incapere si brusc se auzi o voce: "dar il iubesc"....
Eram eu, sufletul meu coplesit de durere striga catre mine, dar gandurile imi erau atat de departe si totusi printre lacrimi am putut sa rostesc aceste 3 cuvinte.." dar il iubesc!" Da, chiar in acel moment , iubirea se reintoarse impreuna cu speranta in inima mea, iar deznadejdea isi facu bagajul si pleca fugind fiind urmata de invidie, pentru ca detestau acel loc, detestau casuta inimoarei mele, si pentru ca acolo unde este iubire, nu mai este loc si pentru invidie sau deznadejde...
                                                                                                   The end.

In casuta inimioarei mele!

Capitolul 4
Alungata, iubirea mergea pe drumul pustiit.Lacrimile se topeau in urma ei, lasand un gust amar.
-Nu inteleg, intotdeauna am facut totul din inima.Am pus fericirea altora mai presus decat a mea, am facut totul cum am stiut mai bine si din dragoste.De ce m-au alungat? Ce se va intampla cu acea inima fara mine?O inima fara iubire, e un suflet gol si pustiu...
Oare am facut bine atunci cand am hotorat sa plec? Oare chiar trebuie sa fac si de aceasta data pe placul lor.Dar speranta si bucuria nu vor rezista fara mine insa, tristetea si nadejdea nu ma vor.Oare se termina totul aici?
Incotro sa ma  duc, nu mai e nimeni...
Oamenii sunt din ce in ce mai egoisti si mai  rai, in inima aceea eu am gasit pace, am fost primita calduros...si uite-ma acum.Nu inteleg, unde am gresit?
Si zicandu-si aceste cuvinte, a continuat sa mearga pe un drum necunoscut de nimeni... 
                                                                                                 Va urma...

In casuta inimioarei mele!

Capitolul 3
In dimineata urmatoare, sentimentele se trezira buimacite din somn si observara ca patul iubirii era gol...

-Ce ati facut? A plecat...zise cu tristete bucuria, care intotdeauna era vesela.
-Eh, si ce, da-i pace! O sa se intoarca ea, sau poate nu, dar cine are nevoie de ea? spuse deznadejdea
-Off, nu...spuse credinta.Nu se poate intampla asa ceva.Inima aceasta are nevoie de iubire, fara ea...
-Fara ea ce?tipa nervoasa tristetea, fara ea nu voi mai suferi asta vrei sa spui nu-i asa?!
-Fara ea, isi relua credinta fraza, va pleca in curand si bucuria, speranta a plecat deja...
-Ah da? Nu le simt lipsa la nici una dintre ele, duca-se sanatoase, continua deznadejdea.Insa tristetea, parea a fi si ea afectata.
-A plecat speranta, ce ma voi face acum, risc sa raman asa trista pentru totdeauna.Ce ma fac?
-Nu va temeti, inca mai exist eu! spuse din nou credinta cu mai multa putere ca niciodata.Singura care nu spusese nimic, a fost invidia, a ramas tacuta, ca si cum nici nu ar fi fost acolo.

In timp ce sentimentele din casuta inimioarei mele se sfatuiau de zor, eu mergeam in drum spre scoala.Mii de ganduri imi invadau mintea, insa nu vroiam sa le ascult, si tocmai de aceea ma prefaceam ca nu le aud.
                                                                                                   Va urma...

In casuta inimioarei mele!

Capitolul 2
In noaptea aceea iubirea nu a putut sa doarma, s-a tot gandit la ceea ce se intamplase si la ceea ce ar trebuie sa faca.
-Poate ar fi mai bine ca sa plec , isi spuse ea intr-un final.Colegele mele de camera au dreptate, eu iubesc mereu pe cine nu trebuie, si ranesc oamenii din jurul meu si chiar pe ele.
Isi aminti atunci de vorbele tristetii si de cele ale invidiei, a deznadejdii si incepu rand pe rand sa stranga si sa impacheteze fiecare amintire ce inca mai traia prin iubire in casuta inimioarei mele,intr-un  intr-un cufar pe care il ascunse, undeva langa sufletul meu si il lasa acolo.M-am trezit in acel moment si fara sa imi dau seama de ceea ce se intamplase inauntrul meu am inceput de bezmetica sa umblu prin casa in bezna noptii si sa privesc pe geam cum fulgii mari de zapada aterizau incet la pamant.Brusc, cateva lacrimi mi-au aparut in ochi si multe amintiri mi-au trecut ca si un film prin fata ochilor.Imaginea multor persoane dragi mi-a aparut atunci in minte, da ma durea...Si iubirea de acolo de unde era a privit cu tristete pentru ultima oara catre mine, si a zis :
-Da, e clar ca nu este nevoie de mine aici, provoc numai suferinta.
Atunci am simtit cum ceva in mine s-a stins, am sesizat lipsa sperantei si chiar in acel moment iubirea parasi casuta inimioarei mele.
                                                                                               Va urma...

In casuta inimioarei mele!

 Capitolul 1
Undeva in inima mea s-au ascuns unele sentimente: iubirea, deznadejdea, tristetea  bucuria,invidia,speranta si credinta.Acolo era casuta lor si intr-o zi s-au adunat toate la sfat.
Deznadejdea a luat cuvantul si a spus:
-Eu zic sa aruncam iubirea afara din inima aceasta!Nu are ce cauta aici.Deisgur ca iubirea a inceput sa se apere pe sine.
-Nu este adevarat, inima aceasta are nevoie de mine, fara mine nu ar putea trai, nu ar mai putea zambi.
Bucuria a sarit fericita in apararea acesteia:
-Da, asa este, fara iubire nu as mai putea exista nici eu.
-Destul, spuse si tristetea in cele din urma.Afara cu tine, iubire, tu ma faci mereu sa sufar, pentru ca iubesti intotdeauna pe cine nu trebuie, nu te mai vreau, nici eu si nici ceilalti.
-Da, raspunse invidia de parca afirmatia ar fi fost pentru ea, sunt de acord.
Atunci speranta incepu sa paleasca si fara sa mai zica nimic parasi incaperea inimii mele.
Insa, credinta care a ascultat pe nerasuflate fiecare sentiment in parte, ca si cum ar fi citit un roman foarte interesant spuse:
-Iubirea, este cel mai frumos sentiment dintre toate, nu se poate ca ea, prietena noastra sa ne paraseasca, avem nevoie de ea.Fara ea nu ar mai fi ziua la fel de frumoasa.fara ea  inima nu ar mai fi plina, iar speranta si bucuria ar muri si ele.
-Nu, nu ne pasa!Strigara invidia, deznadejdea si tristetea in cor!

                                                                                                           Va urma...

Cat valoreaza Dumnezeu pentru noi?

Am vrut sa devin una cu timpul, dar n-am putut inca ma lupt cu el;incerc sa il impart in mii de bucatele si pana la urma tot nu fac nimic.Insa astazi am decis sa nu mai fiu asa de zgarcita si sa ii dau si Lui din timpul meu.Oare nu s-ar bucura Tatal nostru, Dumnezeu sa vada ca ii acordam si Lui cate putin din pretiosul nostru timp pe care oricum il irosim in cea mai mare parte?( sau poate doar eu il irosesc:-?? )
Poate ca noi nu ne dam seama, dar Dumnezeu ne acorda atentie la fiecare dintre noi in fiecare secunda, in fiecare minut.Ne da putere sa inaintam pe drumul vietii, sa ne implinim visele , ne da persoane dragi care sa ne sustina, ne da sanatate, dragoste si pace.Ne da lumina, speranta si nadejde.Ne ajuta la fiecare pas pe care il facem si ne intinde mana atunci cand suntem cazuti, oare se merita ca sa ii acordam si noi putin din timpul nostru?
Stateam intr-o zi de vorba cu un prieten si ii spuneam ca am decis sa citesc cate un capitol din biblie, in fiecare zi, am crezut ca e de ajuns dar raspunsul lui m-a lasat fara cuvinte.. "atat valoreaza Dumnezeu pentru tine?" nu mai stiu exact daca, cuvintele lui au fost chiar asa dar acesta a fost mesajul transmis de intrebarea sa.Haideti sa ne intrebam astazi fiecare, cat valoreaza Dumnezeu pentru noi?Se merita sa ii acordam din timpul nostru, se merita sa zambim unui om bolnav sau poate trist, sa ii spunem o vorba buna? Se merita sa ne rugam Lui si sa ii multumim pentru tot binele pe care ni-L face?Ce spuneti, se merita?

Ridica-te si lupta!

Pe o cale ce ducea inspre cer un copil pasea cu incredere.A urcat pe prima treapta si apoi pe a2a si tot asa pe a3a pana ce a ajuns pe un drum foarte stramt ,atat de stramt incat abea mai mergeai pe el.Pe de o parte si pe de alta a acestui drum erau multe carari largi si pline cu flori pe ele,insa copilul stia ca Dumnezeu i-a spus sa nu se abata de la drum.Dar mergand o bucata de drum si fiind descurajat deoarece nu avea nici un semn nimic si era ca si cum ar merge in gol,copilul isi pierdu increderea si incepu sa dea inapoi, se puse jos si ramase ingadurat, ba chiar se gandea sa se intoarca dar atunci o voce ii spuse:ridica-te si lupta!
Mai merse un drum lung insa apoi incepu sa se descurajeze si sa spuna ca el nu mai poate sa mearga,ca e prea grea viata, ca e prea greu acel drum si plin de nevoii dar se auzi din nou acea voce: ridica-te si lupta!Urmatoarea parte din drum o pasise cu mai multe incredere insa la un moment dat,un iepuras asa frumos de pe o alta carare ii atrase atentia si fara sa isi dea seama porni pe urmele acestuia, iar cand se trezi nu mai era nici ieprasul si nici urma de drumul cel adevarat.Atunci prabusindu-se la pamant  isi spuse :" ce am facut?  Dumnezeu mi-a dat totul si eu am cazut din nou, m-au atras frumusetile lumii orbitoare, m-au ispitit si m-au dus in pacat, acum nu mai stiu pe unde sa merg ce sa fac?"De data aceasta aparu insasi Dumnezeu langa el,l-a ridicat de jos,l-a luat de mana si l-a dus pana la drumul cel adevarat si drept si apoi i-a zis " Nu te teme, caci Eu voi fi mereu langa tine".Deci oricine ai fi drag cititor, nu uita : ridica-te si lupta!

File din jurnal...

     Doamne,
 Astazi vreau sa te rog ceva special, ceva ce nu ti-am mai cerut niciodata pana acum.As vrea ca sa ma lasi sa stau aici, in acest jurnal de vorba cu Tine.Astazi vreau ca in loc sa vorbesc cu o foaie de hartie ce nici macar nu poate sa ma auda , sa  vorbesc cu Tine , caci Tu nu numai ca ma asculti dar imi si raspunzi.
Sper ca durerea din sufletul meu va trece repede si ca in curand ma voi putea bucura iar ca inainte si mai sper ca vei fi aici de fiecare data cand  voi avea nevoie ca Tu sa ma prinzi de mana si sa pasesti pe drumul vietii alaturi de mine...Oh, dar Doamne, as vrea totusi ca in fiecare clipa sa fii langa mine si sa imi conduci pasii pe carare pentru ca fara Tine cad adeseori si cateodata nu mai am nici macar putina putere ca sa ma ridic.Astazi soarele mi-a zambit printre norii de afara si  mi-ai dat putina bucurie prin el, deci iti multumesc.
In incheiere Tata vreau doar sa te rog sa binecuvintezi persoana care citeste acum aceaste cuvinte si sa conduci si pasii ei spre calea Ta, ce duce inspre cer. 
                                                                 Semnat: copilul Tau.
P.S: Nu uita ca te iubesc Isuse si ca am in fiecare secunda din viata nevoie de Tine, iti multumesc pentru aceasta zi frumoasa, te rog sa ramai in continuare cu mine.

Cuvinte speciale!

M-am gandit ca daca tot am intrat in anul 2011 asa triumfator, este timpul pentru o schimbare in viata mea, insa una buna.Nu pot sa spun ca ma simt foarte bine pentru ca desi pe fata imi radiaza mai mereu cate un zambet , ceea ce  este in sufletul meu doar stiu.Dar am realizat ca  in anul ce a trecut am avut parte si de bucurii si de tristete, insa am avut langa mine persoane care ma iubesc si care ma sustin si m-au sustinut, si au fost acolo sa imi spuna o vorba buna si sa ma asculte.Cei drept sunt doar 3 persoane.
Una este Dumnezeu, iar urmatoarea este prietena mea, Ana, numele celei de a 3 a persoana prefer sa il pastrez secret, oricum cred ca s-ar supara daca si-ar vedea numele pe aici.Ideea este ca am realizat astazi, ca sunt un copil norocos , nu mai pot sa ma numesc chiar un copil, dar o fac, pentru ca imi place sa ma alint din cand in cand , deoarece asa mai evadez din lumea mea.Dar ma lungesc prea mult si nu despre asta vreau sa  vorbesc, de fapt nu am nimic de spus, as vrea doar sa dedic aceasta postare acestor 3 fiinte minunate din viata mea si sa le multumesc in mod egal Anei si celeilalte persoane pentru rabdarea, intelegerea si prietenia de care au dat dovada, si cu mult mai mult vreau sa ii multumesc lui Dumnezeu, care m-a intarit in probleme, m-a pazit la tot pasul, mi-a ascultat plangerile si temerile, esecurile si bucuriile, visele si iluziile.
Iti multumesc Doamne atat pentru aceste 2 persoane cat  si pentru toti cei pe care Tu mi-ai trimis in anul ce a trecut ca sa imi fie alaturi si in mod special iti multumesc pentru prezenta Ta in viata mea si te rog sa ramai si in acest nou an alaturi de mine.La multi ani !
Related Posts Plugin for Blogger...