Are sufletul desenat cu flori

Partea cea mai frumoasă la oamenii minunați, e că ei nici măcar nu își dau seama de efectul pe care îl au asupra altor oameni. Ei te luminează fără să știe ce fac, pentru că ei nu fac asta ca să te impresioneze, nu se forțează, ei pur și simplu sunt, iar acest lucru e de ajuns. 

Am întâlnit o fată, avea ceva diferit de ceilalți. O sclipire, ceva aparte. Îmi părea plină de viață și jucăușă. Copilăroasă, dulce. Îmi amintea de mine, de vechea eu. 

Nu m-am gândit că se va cuibări la mine în suflet. Nici măcar nu știu cum s-a întâmplat, dar știu că azi e acolo și că dacă nu aș fi cunoscut-o, i-aș fi dus dorul. E prietena pe care și-ar dori-o oricine. 

Când sunt la pământ, mă ridică, are mereu cuvintele potrivite la ea și nu încetează să le rostească. Când vede că nu mai am speranță iar vorbele nu mă ajută, se așează lângă mine și mă lasă să mă liniștesc iar între timp se roagă pentru mine. 
Nu mă judecă. Mă acceptă așa cum sunt.
Când sunt veselă, e acolo. Când e veselă îmi dă și mie din bucuria ei. 

Cuvintele nu sunt de ajuns ca să o pot descrie, așa cum o văd eu. E ca un diamant ce strălucește de la mare depărtare, dar nu își cunoaște valoarea. 

Are sufletul desenat cu flori și în fiecare zi rupe câte una și împarte la fiecare. 
Mie, cred că mi-a dăruit un buchet întreg, pentru că îi simt mireasma peste tot. 

Ea este prietena mea, Ala (M), mi-aș dori ca într-o zi să se poată vedea prin ochii mei, ca să înțeleagă cât e de prețioasă. Ea este un dar de la Dumnezeu. 

Sursă imagine: Pinterest

Vă rog nu uitați de concurs!

Ce crede Dumnezeu despre tine


Recunosc, nu port rochii foarte lungi, dar și când port una e ca și cum ar fi sărbătoare, toți oamenii mă privesc! Și nu, nu mă privesc în sensul bun. Azi am fost îmbrăcată cu o rochiță ceva mai lungă și puțin lărguță și am făcut greșeala să intru într-un super market. Se uitau toți la mine ca la felul patru. Și eu mă uitam la ei și nu știam în ce colț să mă ascund, cum să îmi mișc picioarele mai repede și să ies afară. Încercam să zic că nu îmi pasă, dacă eu mă simt bine ce contează ce cred alții? Dar îmi păsa.

Te-ai întrebat vreodată ce cred ceilalți oameni despre tine? Cum te văd ei? Sunt sigură că ți-ai pus întrebarea aceasta măcar o dată și ți-a păsat.
Te-ai întrebat vreodată ce crede Dumnezeu despre tine? Cum te vede El?

Oamenii se uită la suprafață. Se uită la aspectul tău fizic, la ce haine porți și cum îți stă freza. Ce machiaj ai azi și uite, ți s-a agățat tricoul!
Dumnezeu se uită la partea ta interioară. Se uită la sufletul tău, la persoana ta în esență. Dumnezeu se uită la tine. Îți vede rănile, îți vede lacrimile, zâmbetul. Dumnezeu observă cu cine te-ai certat astăzi și ieri, pe cine ai îmbrățișat, cu cine ai vorbit, ce ai făcut. 

Oare ce crede El despre toate acestea?
A văzut că nu ți-a stat părul bine și cum s-au uitat alții la tine, dar a zâmbit, pentru că în esență tu ești același indiferent de cât de perfect sau imperfect e exteriorul tău.
Dar când ți-a văzut sufletul, când ți-a văzut comportamentul de astăzi, oare ce a gândit Dumnezeu?

Știu că avem nevoie de acceptare în societate și că vrem să fim bine văzuți atunci când suntem între oameni, dar oare chiar ar trebui să lăsăm asta să conteze atât de mult?

Poate că în loc să mă uit la acei oameni care mă privea cam ciudat și la rochia mea, în loc să mă simt vulnerabilă și să vreau să mă ascund undeva, poate ar fi trebuit să le zâmbesc, să le arăt încredere, pentru că eu știu cine sunt și știu că nu hainele mă fac. Și poate că ar fi trebuit să privesc partea lor bună, pentru că până la urmă nu contează cum arăți, ci ce faci tu și ce vede Dumnezeu. 

Și dacă nu mă credeți pe mine, pentru că sunt doar o fătucă, vă las un gând celebru.

Mă interesează ce gândește Dumnezeu. Restul sunt detalii” 
Albert Einstein

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uitați de CONCURS !

Omul care mă ajută să mă înalț


Era o zi de octombrie când l-am cunoscut. Părea să fie o zi ca oricare alta. Îi mai văzusem numele înainte pe blogul său și pe la comentarii. Mai schimbasem câteva cuvinte cu el. Îmi zisese că încearcă să se apropie de Dumnezeu, iar în mine s-a născocit o idee. Ce ar fi să îl ajut?

Nu am știut atunci că de acolo va lua naștere o frumoasă poveste de dragoste și că de fapt nu eu îl voi ajuta pe el, ci el pe mine în nenumărate moduri.
El este omul care a apărut în viața mea și mi-a îmbrățișat sufletul, după prezența lui nu am mai avut cum să fiu la fel.

  • Învață să interacționezi cu oamenii, fără să aștepți ceva în schimb de la ei. 


Poftim? Vrei să spui că trebuie să fiu prietenă cu cineva fără să aștept nimic în schimb? Nu pot.
Prietena mea cea mai bună se mutase recent iar eu nu făceam față fără ea. Eram ca o epavă. Nu puteam să înțeleg de ce nu mai vorbește cu mine, de ce nu mă caută. De ce nu are nevoie de mine așa cum eu am nevoie de ea?
Oamenii nu sunt ceva ce deții. Ea pur și simplu vrea altceva acum. Trebuie să înveți să nu mai ai așteptări.
Poftim? Nu, nu, tu nu înțelegi.

  • Du-te și cere-ți scuze și dă-i un pupic.


Cum? De ce?  Nu ai văzut, ea a greșit, nu eu.
Vrei să îți lași orgoliul să câștige? Du-te.
Dar ea a greșit...bine poate am fost și eu puțin de vină...
Dacă faci tu primul pas nu pierzi nimic, ba dimpotrivă, vei avea inima liniștită.

  • Învață să dăruiești. 


De ce? Ei oricum au mai mult ca noi. Ei nu ne servesc niciodată așa cum o facem noi și ei...
Fii tu mai bună. Nu trebuie să te compari cu nimeni. Doar dăruiește și simte, iubește. Nu aștepta nimic în schimb.


  • Învață să te controlezi. 


Nu tot ce e în interiorul tău trebuie arătat afară. Ca de exemplu, furia. O poți controla. Ți-a plăcut de tine atunci?
Păi nu, dar nu pot să fac asta!
Ba, da poți. Totul pornește de la mintea ta. Tu ești stăpână peste tine.
Vezi, ce frumoasă ești acum, când ești dulce și cu suflet bun. Ce te împiedică să fii așa mereu?


  • Nu-ți mai alimenta gândurile negative. Ești supărată acum, nu mai analiza totul. Așa îți alimentezi plânsul. 


Lasă-mă în pace. Tu nu știi ce simt eu.
Dacă rămâi în situația asta nu rezolvi nimic, doar îți faci mai mult rău.

Am învățat multe de la acest om, nu știu dacă am loc să înșir totul aici și nici nu îmi vin toate în gând acum, dar el m-a ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Și pentru asta îi mulțumesc.

El este Florin, soțul meu, omul care mă ajută să mă înalț.

Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să citiți și Numele ei era Cristina.
Nu uitați de CONCURS, înscrieți-vă. Detalii aici CONCURS

Sursă imagine: Deviantart

Dragă Dumnezeu, deschide-ți palma


Îmi place noaptea, știi? Mereu mi-a plăcut. Nu mă întreba de ce, pentru că nu știu să îți răspund exact. Poate e vorba de liniștea ce o cuprinde, de faptul că oamenii se duc la casele lor iar afară nu rămâne decât un sunet mut. 

Când eram mică circula acel zvon, mai ții minte? Cum că atunci când vezi prima stea pe cer îți poți pune o dorință. Eu îmi doream cu disperare ca acel zvon să fie adevărat pentru că de fiecare dată când apărea steaua aceia, aveam ceva de zis. Uneori, chiar o așteptam. 

Dar am crescut acum și steaua a dispărut undeva într-un abis iar dorințele mele s-au stins una câte una. Ceva îmi zice că Tu le-ai prins în palma Ta, că poate le porți cu Tine pe undeva...

Nu mai sunt acel copil, știi? Bineînțeles că știi, doar cunoști totul. 

Cred că astăzi am rănit mulți oameni și apoi te-am rănit și pe Tine. Sper că știi că nu am vrut să se întâmple așa. Uneori, o iau razna. Uneori îmi pierd controlul și mă pierd. Apoi Tu mă cauți și mă găsești și mă porți pe brațe.
Astăzi unde ai fost?

Îmi poți citi sufletul acum? 
Mi-aș dori atât de mult să pot, să găsesc drumul si răbdarea și pe Tine. Trimiți o stea la mine? Sau poate vii chiar Tu. Deschide-ți palma și îți voi pune în ea toate dorințele și durerile mele.

Îmi plac stelele, știi? Din tot ce ai creat, stelele mă fascinează, dar, știai deja asta. Apropo, ești așa minunat. 

Dragă Dumnezeu, vino și stai cu mine. Nu am cafea, nu am nici chipsuri și ...ei bine, nu am nimic, doar vino. 

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Nu uitați de CONCURS!

Concurs - intrați în joc


Dragilor, m-am gândit să organizez un concurs. Sper să vă placă ideea și să intrați în joc.

Nu știu dacă v-ați dat seama, dar prin articolul ”Numele ei era Cristina”, am început de fapt un proiect pe acest blog, un proiect prin care vreau să îi scot în față pe oamenii care au fost un model, o luminiță pentru mine și pentru alte persoane. 

Tematica concursului va merge tot spre această direcție. Sunt sigură că avem cu toții măcar un om special care ne-a influențat viața într-un mod pozitiv și de la care am învățat ceva. Fie că este vorba de un părinte, de un prieten, de un vecin, de oricine...îl putem aduce la viață, prin cerneală și hârtie. 

Ca la orice concurs va exista și un premiu, de fapt în cazul nostru va fi vorba de locul 1 și locul 2, ambele vor fi premiate, iar pe lângă aceste premii, articolele voastre vor fi publicate la mine pe blog :)

Tema: Omul special din viața ta, de la care ai învățat ceva. (Mi-aș dori să menționați în articol și ce ați învățat de la acea persoană)

Condiții de participare: domiciliu în România, vârsta minim 17 ani, respectarea tematicii și scriere cu diacritici.

Ce și cine câștigă? 
Vor exista 2 persoane câștigătoare. Articolele lor vor fi publicate pe blogul meu, plus vor primi un colet surpriză acasă. 

Data limită de trimitere este 17 august. 
Articolele se pot trimite pe acest email: laviniahumeniuc@gmail.com  va trebui să primiți confirmare.

Juriul : eu și încă 2 persoane.

Sper să participați :D Pentru întrebări sau nelămuriri vă stau la dispoziție :)

UPDATE : Dacă articolele voastre au acel ceva, sunt dispusă să premiez mai multe persoane, așa că vă rog, îndrăzniți!

Cei mai frumoși oameni din lume


Există oameni pe care nu-i observă și nu-i aplaudă nimeni. Oameni care nu ajung la televizor pentru ceea ce fac, nu sunt trâmbițați și totuși sădesc ceva în inima ta printr-un gest simplu. 

Eram în mașină cu soțul meu. În față se vedea o trecere de pieteni și un băiat, tânăr, cu un câine așteptând să treacă. Soțul meu oprește mașina. Băiatul din fața noastră face câțiva pași pe trecere după care se întoarce către noi cu un zâmbet enorm de mare pe față, face un semn din cap. M-am uitat lung la el. Scria ceva pe chipul lui: recunoștință și bucurie. Era o față senină, atât de frumoasă. Îmi ziceam că nu am mai văzut de mult un chip atât de radiant, mai ales dintr-un motiv simplu ca acesta. 
Acum că stau să analizez lucrurile, știi ce cred? Că el avea pace și bucurie în suflet de dinainte, el nu a făcut decât să împărtășească un pic din raiul lui, cu noi. Iar eu, mă bucur că a făcut-o.

Merg pe stradă. În fața mea stă un om bătrân, cere 50 de bani. Trec pe lângă el, după care mă opresc. Mă întorc și îi las ceva. Când se uită la mine are o privire în care se pot citi atât de multe. Bucurie, amestecată cu ceva, ceva ce mă face să plâng și nu am întâlnit la mulți oameni ca el. Nimeni nu m-a, mai privit așa. Am impresia că mi-a arătat o bucățică din sufletul lui atunci. 

La grădiniță. O fetiță vine la mine: uite Lavi, ți-am făcut un desen, îmi spune zâmbitoare. Are un zâmbet senin de copil. Aș vrea să mi-l pot pune și eu pe chip. Mulțumesc, îi spun și zâmbesc iar în mine se sădește ceva. 

Când o să realizăm oare cât de frumoși suntem atunci când suntem recunoscători, când iubim, când oferim din raiul nostru altor oameni?

Cei mai frumoși oameni din lume nu sunt cei ce au un chip perfect, cei mai frumoși oameni din lume sunt cei ce au recunoștința în inimă și sclipesc. Ei lasă ceva din lumina lor pe oriunde trec.

Sursă imagine: Pinterest



Numele ei era Cristina


Pe vremea când locuiam în orașul meu natal, am cunoscut o fată. Numele ei era Cristina. Era mai mare decât mine și locuia cu noi, în gazdă. Nu știu dacă a realizat vreodată cât de mult a însemnat pentru mine, dar ea este unul dintre oamenii care m-au ajutat să cresc.

Eram încă o copilă când am întâlnit-o pentru prima oară, aveam vreo 12 ani și eram pusă pe șotii. Deși multe amintiri din acea perioadă îmi sunt șterse, chipul ei nu am să îl pot uita niciodată. Avea un zâmbet dulce pe față și o privire blândă era presărată în niște ochi frumoși. Un glas cald și un suflet bun.

Cristina mi-a pictat viața. A fost ca și o soră mai mare pentru mine. Dormeam împreună, împărțeam mâncarea, râdeam și uneori chiar plângeam pe umărul ei. Părea să știe mai multe decât spune și îmbrățișarea ei era ca un cer plin de stele, ceva din care nu m-aș mai fi desprins niciodată. 

Odată mi-a zis, că oamenii îmi vor spune multe, dar că eu nu trebuie să iau în considerare decât ceea ce îmi este de folos. Că nu trebuie să pun la suflet vorbele care rănesc și oamenii răutăcioși care râd pe seama mea. 

Când ne-am mutat, am pierdut-o pe Cristina. Am mai vorbit apoi de câteva ori, dar cumva, uneori, distanța rupe legăturile. Nu mai știu nimic de ea. 

Mi-au rămas în schimb aceste versuri, pe care atunci nu le-am înțeles, dar azi le păstrez în sufletul meu. Oriunde ai fi, îți mulțumesc, Cristina! Dumnezeu să îți răsplătească!

”Ai să te tulburi și vei încerca să îți găsești liniștea; ai să te mânii dar ai să vrei să ierți; te vei supăra dar ai să vrei să zâmbești...
Și ai să reușești dacă ai să vrei să te smerești. Să îți aduci aminte că nu ești cu nimic mai presus decât aproapele tău și că deasupra noastră există un singur Dumnezeu. 

Fii cu luare aminte și cu credință și prin toate ai să treci simțind mângâierea, grija și iubirea Celui de sus. Nu uita! Ce nu găsești la oamenii din ziua de azi sigur ai să găsești la Dumnezeu!

Îndrăznește să ceri, să bați, să cauți și ți se va deschide, vei afla și vei cunoaște. Gândește-te că ai un scop în lumea asta. Află-l și dobândește-l! Când ai să îți dai seama de tot ce ți-am scris aici, fie ai să te bucuri, fie o să te întristezi, dar cu siguranță îți vei aduce aminte de mine.”

Sursă imagine: Pinterest

Lecțiile prin care ne poartă sunt diferite


Mi-a luat destul de mult timp să învăț că nu primim toți aceleași lecții de la viață și nu toți avem același drum.
Treceam pe lângă oameni și îmi spuneam că ei nu văd lucrurile ca mine. Era adevărat. Pentru că suntem diferiți, gândim diferit, avem experiențe de viață diferite și mergem pe drumuri diferite. Chiar dacă avem același Dumnezeu, chiar dacă suntem prieteni.

Nu puteam să înțeleg cum Dumnezeu îmi poate vorbi mie în legătură cu ceva, cum mă poate învăța anumite lucruri dar fără să-i implice și pe oamenii din jurul meu. Îl întrebam pe Dumnezeu: ”Ei de ce nu știu? Nu i-ai învățat?” Și nu înțelegeam de ce răspunsul Lui era nu.

Nu suntem la fel, suntem unici. Am fost creați diferiți. Suntem frați, suntem surori, pentru că îl avem pe Dumnezeu ca Tată, dar darul pe care El l-a pus în fiecare din noi este diferit. Lecțiile prin care ne poartă, șoaptele pe care ni le trimite, sunt diferite. Pentru că și experiența noastră cu El e diferită.

Îmi zicea o prietenă că ea nu știe când am eu timp să gândesc atât de mult. Eu pur și simplu treceam de la un stadiu la altul. Azi aveam o idee în minte, iar a doua zi mă întâlneam cu prietena mea și îi ziceam: ”știi, m-am gândit și am realizat că de fapt...” . Și ea se uita lung la mine:” când ai avut timp să gândești atât?”

Gândesc întruna. Când merg pe stradă vorbesc cu mine. În mintea mea sunt fel și fel de lucruri și gânduri la care reflectez. Când sunt în autobuz. La duș. Când fac curat. Când ascult muzică. Gândesc întruna. Ei bine nu și ea. Prietena mea nu se preocupă atât de mult de acest aspect. Dar ea are lecțiile ei și experiențele ei. Suntem diferite, călătorim pe drumuri diferite și avem experiențe diferite dar direcția este aceeași. Amândouă căutăm voia lui Dumnezeu.

Așa că astăzi, oricine ai fi, dacă te-ai oprit la acest articol, consideră acest mesaj pentru tine. Nu îți irosi darul, visele, talantul. Ești unic/unică! Dumnezeu are de lucru cu tine, a sădit ceva în tine, ceva ce nu este sădit în alții. Nu contează ce știi să faci sau ce nu știi, dacă te lași la dispoziția Lui El va face lucruri mari cu tine.

Și nu te mai compara cu alții, după cum ziceam, fiecare are drumul său.

Nimeni nu poate păși pe drumul tău, în locul tău, să facă ceea ce tu ești chemat să faci!

Sursă imagine: Pinterest

Despre fața ascunsă a dragostei


Întotdeauna mi-au plăcut poveștile de dragoste. Pot spune că sunt o romantică incurabilă. Am citit romane de dragoste și m-am uitat la filme. Mă uit și la societatea în care trăim astăzi, dragostea însă pare așa superficială, pentru că de fapt, îi pierdem esența. 
Dragostea pare să fie despre cât de bine ne simțim și cât de frumos e totul, despre cum nu ai ochi decât pentru ea/el și cum lumea ți se schimbă. Dragostea pare să fie despre sex, despre plăcere și pasiune, câteva lucruri împărtășite și tă-dam, avem dragoste.

Nimeni nu vorbește despre fața ascunsă a dragostei, despre ceea ce dragostea înseamnă de fapt. Ce se întâmplă atunci când ieșim de sub denumirea de ”îndrăgostiți”, ce se întâmplă atunci când timpul își pune amprenta pe voi și poate nu mai ai chef să stai toată ziua nas în nas cu ea și să o admiri sau să îi faci mofturile?

Există o față a dragostei care nu ne este prezentată în filme, în romane sau în melodii. Acea parte care e de fapt, dragostea în sine. Partea în care îngrijești de celălalt chiar și atunci când ai avea de fapt chef să petreci timp cu tine. Uneori se duc lupte. Lupte cu tine, lupte cu partenerul/partenera, pentru că nici dragostea nu e perfectă. Și dragostea poartă bătălii. Uneori trebuie să fii cizelat, trebuie să treci prin câte ceva ca să poți să fii persoana potrivită.

Nu pomenește nimeni, nimic despre faptul că uneori trebuie să renunți la lucruri pentru ca să poți cânta pe același portativ cu cel de lângă tine. Despre cum câteodată sunt nori și soarele se ascunde. Nu zice nimeni ce să faci atunci când izbucnește războiul, când sunt tunete și fulgere. Dar e ok, dragostea adevărată își găsește drumul și armonia. 

Despre fața ascunsă a dragostei nu zice nimeni nimic, pentru că dragostea superficială e mai frumoasă, sună mai pompos. Adevărul e că în dragoste investești, te dăruiești pe de-antregul iar asta înseamnă că din când în când renunți la tine și slujești.

Dragostea slujește; 
Dragostea așteaptă; 
Dragostea rabdă; 
Dragostea dăinuiește. 

Nu e despre sex, nu e despre cât de bine te simți, ci e despre cum doi oameni devin intimi, două suflete dansează împreună și se înțeleg din priviri. Doi străini, devin un întreg și au senzația că se cunosc de o viață întreagă și au fost meniți să fie uniți pentru vecie.

Dragostea nu rănește; 
Dragostea nu dă jumătăți de măsură;
 Dragostea respectă; 
Dragostea își ia angajament.

Sursă imagine: Pinterest

Oriunde ești tu, sunt și Eu

Ascultă, îți șoptește vântul. 
Ia o pauză. Așează-te la umbra unui copac și oferă-ți liniștea de care ai nevoie. Lumea e asurzitoare, zgomotul e imens, dar tu, trage o gură mare de aer și pune-te jos. Iarba e moale și cerul îți aude sunetul mut. 
Nu te speria, nu ai ce să pierzi. Astăzi, te poți ierta. Știu că ești căzut și obosit. Știu că ți s-au deschis din nou rănile iar groaza ți-a umplut sufletul, dar nimic nu e pierdut. 

Amintește-ți că ești doar un om, un suflet. Poți să cazi. E în regulă să eșuezi din când în când, să-ți fie frică, să ai lacrimi, să nu fii perfect. Câteodată te-ai rănit singur. Câteodată ți-ai văzut doar eșecurile. Dar, e timpul să te aduni și să te ierți. E timpul să vezi dincolo de cicatricile ce ți-au brăzdat chipul. Ești un om atât de frumos. 

Inima ta are așa multă iubire și sufletul tău e gata să ofere o îmbrățișare celui în nevoie. Când vezi oameni căzuți vrei să le dai din aripile tale și când luminile altora se sting tu mergi și le dai din candela ta aprinsă. 
Ai o licărire în ochi, un dor de cer în suflet și o speranță în inimă. 

Deschide ochii, suflete, Dumnezeu te strigă, e nevoie de tine în lume. 

Nu, nu ești prea naiv iar inima-ți obosită nu bate degeaba. Rănile te-au făcut frumos iar acum e timpul să te lași la umbra unui copac, în brațele calde ale Tatălui. El are să îți spună ceva: te-am auzit și te iubesc. Nu sunt deloc departe, sunt chiar aici lângă tine. Îți amintești vântul de ieri? Eram acolo. Și pasărea de dimineață. Îți amintești raza de soare și steaua din noapte? Eram acolo.

Îți amintești greierul? Îți amintești furtuna? Îți amintești?
Eram acolo. Oriunde ești tu sunt și Eu, pentru că sunt Tatăl tău. Nu te părăsesc niciodată. 

Sursă imagine: Pinterest

Câteva foi de A4 și o inimă călduroasă

Nu vei ști niciodată ce ai făcut pentru cel de lângă tine, ce fel de urmă ai lăsat, în ce mod ți-ai pus amprenta. Uneori poți lumina, poți lua o bucățică din soare și o poți pune în sufletul cuiva. Alteori poți răni o inimă plăpândă.

Astăzi am să îți povestesc despre o profesoară de religie. Acum câțiva ani în urmă, pe când eram încă la liceu, a trebuit să merg să mă întâlnesc cu  profesoara de religie. Înainte să plec, a scos niște foi A4 și mi le-a întins. Îmi cunoștea familia. Mi-a zâmbit duios și mi-a spus: uite, ceva pentru mătușa ta.
Am luat foile, am mulțumit și am plecat.
Eu sunt o fire curioasă. Mi-au plăcut din totdeauna lucrurile, orice fel de lucruri. Pe acele foi, era scris cu culori diferite. Mi-a plăcut asta. Am răsfoit foile, însă nu păreau să îmi trebuiască. Același lucru l-a gândit și mătușa, când am ajuns acasă, mi-a zis să le țin eu.

Am luat foile și le-am păstrat. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar folosi la ceva. Câțiva ani mai târziu, pe când eram la facultate, într-o stare sufletească nu chiar bună, am dat peste acele foi iar un mesaj mi-a atras atenția.


Nu știu cât sens are acest mesaj pentru tine, dar pentru mine, atunci, a fost exact ce aveam nevoie. A fost un răspuns la o rugăciune. După ce am citit mesajul mi-am adus aminte de acea femeie, de zâmbetul și căldura cu care mi-a dăruit acele foi, și cum atunci nimeni nu a vrut să le ia. Apoi m-am gândit că ea nu va ști niciodată ce gest frumos a făcut și cât de mult a însemnat pentru mine, dar știi ceva? Dumnezeu știe.

Așa că astăzi, aș vrea să îți las acest gând. Ai grijă de ceea ce faci, nu știi niciodată în ce fel ai putea să luminezi inima cuiva.

Poză proprie, click pe ea pentru a se vedea mai mare.

Dumnezeu scrie povești de dragoste

Am citit astăzi comentariul unei persoane care zicea ceva de acest gen: ”nu înțeleg de ce oamenii zic că Dumnezeu i-a adus împreună și după un an se despart”.

Nu știu dacă există suflete pereche, dar știu că Dumnezeu scrie povești de dragoste pentru cei care doresc asta, pentru cei care îl implică în viața lor pe Dumnezeu. 

Când Dumnezeu îți scrie povestea de dragoste urmează niște pași: 

1. Dumnezeu începe cu tine. Te modelează, te prelucrează. Te trece uneori prin probe și te ajută să devii persoana potrivită. Dumnezeu investește în tine. 

2. Dumnezeu are grijă ca tu să întâlnești persoana potrivită. Cred că ai observat și tu că există unii oameni cu care poți crea o legătură ușor, sunt acei oameni care par să meargă în aceeași direcție cu tine. Și totuși, nu toți sunt ceea ce tu ai nevoie.  Dacă rămâi ancorat în El, Dumnezeu te va conduce către omul de care ai nevoie. 

3. Împletește funia în trei. Nu veți fi niciodată suficienți atâta timp cât sunteți doar voi doi. Dumnezeu trebuie să fie în centrul armoniei voastre. El, Cel care v-a unit trebuie să rămână în voi. 

Persoana iubită este ca și o floare. Dumnezeu ți-o scoate în cale, îți dă uneltele necesare și îți șoptește: ți-am dăruit-o, acum ai grijă de ea. Voi fi aici cu tine, pas cu pas. Dacă nu știi ceva, mă întrebi. Dar, de tine depinde ce faci mai departe. Dumnezeu nu este responsabil pentru tine, dacă tu nu te mai ocupi de floare, dacă nu o mai îngrijești sau dacă ți-e greu să îi torni apă. Dumnezeu nu mai răspunde pentru tine, dacă El te întreabă: ai nevoie de ajutor? Și tu spui, nu. 

Nu-l mai învinui pe Dumnezeu pentru relația ta eșuată. Și nu mai zice, pentru ce Doamne ne-ai unit și acum ne-ai despărțit, căci Dumnezeu rămâne fidel poveștii de dragoste pe care a scris-o și funiei în trei pe care a împletit-o, noi suntem cei schimbători, cei care pleacă și renunță.

Sursă imagine: Pinterest
Related Posts Plugin for Blogger...